5,116 matches
-
întîmpla o catastrofă! - Cum mă pedepsești! - Dar cum mă doare! Și cum aș putea înregistra întunerecul ce ne împresoară, umbrele pomilor, cerul albastru cu stele și cu luna pe jumătate, plutind ca o barcă, pornită poate de pe marea ce se zbate tot mai aproape! Atmosfera strecurîndu-se printre noi în toți porii... Și cum Ioana a tăcut, semn că e grozav de nenorocită (mai mult ca mine?), și,că picioarele o duc la întîmplare, spun, apăsând pe cuvinte, cu imensa tristeță: - Abia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
spun:) A fost totuși singura posibilitate de a suporta viața! - Cred că suntem identici! Și alipindu-se de mine: Te iubesc, Sandule! În noaptea aceea n-am adormit decât târziu, atâtea preocupări m-au obsedat și așa de puternic se zbătea marea drept sub fereastră. Am întîlnit pe Hacik în ușa cafenelei lui Mihali. Are obiceiul să-mi puie ca primă întrebare: "Ce mai face duduia Viky?" Azi, ca să mai variez programul, i-am vorbit eu mai întîi despre Viky: "Știi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o jumătate de oră plecam! Eram în sfârșit calmată, aproape fericită. Se îndeplinise fapta scârboasă, situația se clarificase, începeam în sfârșit viața mea nouă, cu toate riscurile ei. (Calm pe care ți-l dă vreo rudă apropiată, care, după ce se zbate să moară îndelung, în sfârșit moare. Cu toate că în viață, oricât de bolnavă ar fi fost și condamnată de medici, tot mai era o vagă speranță de salvare). - Cred însă că chiar de atunci îți dădeai seama perfect de toatăpersoana lui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o mustrare de a fi organizat un spectacol din tragedia lui. Am spus lui Cadîr să lopăteze spre mal, să fugim de imaginea grozavă. Toată noaptea n-am putut să dorm, căci mi se părea că fiecare val care se zbătea sub fereastră ar putea să-l aducă pe Ahmed înapoi. Și dimineața mi-era frică, pășind pe plajă, ca nu cumva să-l fi aruncat marea pe nisip... A doua zi m-am înțeles dintr-o vorbă cu Ioana, fără
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
preoții erau înconjurați astfel, unul dintre copii, alergând pe marginea șanțului, căzu înăuntru, scoțând un sunet ca al unei broaște. Șanțul era gol, nefiind nici un pericol de înec, dar fundul șanțului era mocirlos ca o mlaștină. Copilul începu să se zbată ca un pește în mâl. Pereții șanțului erau făcuți din piatră, așa că, până și unui adult i-ar fi fost greu să se cațăre afară. Într-adevăr, uneori câte un biet bețiv cădea înăuntru și se îneca, în nopțile când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
masa de ființe omenești și sări spre baza zidului cu acoperiș. Altul îi urmă exemplul. — Trecem peste ei! Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin mocirlă. Dar, datorită distinsului lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al lui Nobuo răcni deodată: — Din porunca seniorului meu! Și îl înhăță de la spate. — E o infamie! gâfâi Nagato, încercând să-și tragă sabia din teacă. Fu însă trântit la podea de atacantul său mai puternic, neputând decât să se zbată neputincios în strânsoarea acestuia. Nobuo se ridică în picioare și o luă la fugă prin cameră, strigând: — Dă-i drumul! Dă-i drumul! Dar violenta încăierare continua. Ținând deasupra capului sabia scoasă din teacă, Nobuo zbieră din nou: — Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mâna elevului campion. Veneau și alte nume, de care Rareș nu mai auzise până atunci... Enache... Sava... Deleanu... În vânt, uscat acum și mai ușor ca niciodată, zmeul agățat cu ani în urmă, pe la începutul războiului, de acoperișul tribunei, se zbătea cu neliniște, cu terfeloaga lui de coadă, înviorată ca o coadă de pisică nervoasă. ...Premiul la concursul literar... Cine altcineva ar putea să-l înmâneze dacă nu cea care s-a ocupat direct de acest concurs... și a avut grijă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
băieți, ce are dom' profesor în geantă! Băutură adusă de-acasă? Curelaru se apleacă iute și înhață servieta ponosită a profesorului. Clapeta nici măcar nu mai are încuietoare. Se dă peste cap pur și simplu. Profesorul Panciu protestează din toate puterile zbătându-se să-și recapete servieta. Aceasta însă e pasată cu repeziciune de băieți, într-un amuzament nebun, de la unul la altul, ca la handbal, în jurul mesei. La capătul dinspre bucătărie al culoarului se ivește deodată chelnerul adevărat. Observă vânzoleala din jurul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mă reped afară în orice clipă și să pun un lighean sub gura burlanului, chiar pe timpul furtunilor de vară... Furtuna se îndepărta, dar o bucată de vreme pe burlan, în urma ei, la câteva palme de fereastră, jos, continua să se zbată, cu tam-tam de tobă de tinichea, șuvoiul de apă scursă de pe acoperiș. Dunărea albastră Mamei îi plăcea când tata fredona "Dunărea Albastră". Și o făcea destul de des atunci când era bine dispus. O încânta când îl auzea bolborosind pam-pam-pam-pam, pam-pam, pam-pam
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
porni spre poală. Ce noroc că își ascunsese penisul între coapse; deși umflătura depășea cam cu un centimetru nivelul vaginului, nervii periferici ai lui Dan erau prea amorțiți pentru a înregistra ceva. Și chiar așa a fost; mâinile lui se zbăteau ca un pește muribund în căutarea umezelii, din păcate insuficientă, care să-l țină în viață. Respirația lui Dan îi șuiera în ureche, atât de grea și duhnitoare, încât aproape că putea simți o sumedenie de microorganisme migrându-i spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
arcurile răsucite ale saltelei. În somn, corpul său greu lua posturi artistice, înconjurat de pat ca un basorelief. Un braț era ridicat deasupra capului, celălalt atârna pe marginea patului, întocmai ca podul suspendat Westway. În unele momente, pleoapele i se zbăteau sub influența piesei de teatru Nō pe care i-o înscena subconștientul, apoi Bull se smiorcăia și strângea la pieptul dotat cu pectorali de consistența budincii o minge de rugby imaginară. În alte momente, cele de repaos total, picioarele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Portugalia ca să-și petreacă timpul jucând golf la Algarve. Îi povestise și cum tatăl său își găsise sfârșitul când încerca să coboare dintr-o mașinuță de golf. Se împiedicase, se rostogolise pe panta unui dâmb verde și murise, coleric și zbătându-se, în groapa cu nisip. Bull nu prea ținuse legătura cu mama sa, care se recăsătorise cu președintele clubului. Nu avea frați. „E cuvântul lui împotriva cuvântului meu.“ Numai la asta se gândea Alan. Puncta silabele cu vârfurile fine ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a istoriei, un vulcan din piatră și pământ, în care Aquarelin însuși adunase toate culorile din univers. Și, sub acest univers lichid care înghețase, devenind o oglindă groasă, cea mai frumoasă femeie a omenirii, o blondă din Chicago, Illinois, captivă, zbătându-se să iasă și izbind cu pumnii ei micuți. Nepăsător, ca replică la toată această stare de lucruri, Aquarelin își scălda imenșii ciorapi în acea parte a lacului unde era vărsată esența semnată Calvin Klein. Dar cui putea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai apăsată decât fusese vreodată, pentru că, pentru Dumnezeu, la orice ar fi renunțat, numai la pulă nu. Într-un târziu, se ridică. Se decisese. - Haide, rosti el autoritar. Cinci minute mai târziu înaintau amândoi pe culoarele editurii Gallimard. Pula se zbătea însă în mâna dreaptă-a lui Luca. Cioran o privea cu jind. Intrară apoi în biroul redactorului-șef. - O, musiu Șioran, se bucură franțuzul. Soaie bienvenu, je vuz anvite, tralala etc. - Bună ziua, spuse și Cioran, negru la chip. Dânsul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nimic care să dureze, nimic care să îndemne juriul să schițeze un cât de mic gest, fie el de teamă, bucurie, invidie sau speranță. În cele din urmă, elvețianul fu declarat câștigător, ba chiar singurul câștigător posibil, întrucât ceilalți se zbăteau la o distanță respectabilă în clasament, undeva la câteva sute de puncte distanță. Numai că, din nefericire, acesta avu, după cum li se păru tuturor, un comportament absolut nedemn de un asemenea triumf, înșfăcând premiul și dispărând pur și simplu fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tânăr de numai douăzeci și ceva de ani, cu niște dinți de cel puțin treizeci de centimetri lungime (fără nici o exagerare), tocmai își înfipsese dantura în brațul meu, rupând din el o bucată îngrijorător de mare și încă se mai zbătea, mârâind nervos, în încercarea de a-mi sfărâma și osul. Vă rog să credeți că nu am înțeles flacăra ce m-a aprins apoi. Nu, nu am înțeles-o. Nu puteam fi eu acel personaj luminat de o extraordinară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-o înapoi, s-a lovit de mine, de era să cad și eu, cei din spate începuseră să se împingă-n față, cineva din spate m-a îmbrâncit, am căzut în față, rândul se îndesise până la refuz, ca atunci când ne zbăteam să luăm autobuzul cu asalt, cineva mi-a tras un cot în coaste, iar eu, din instinct, am dat cu piciorul într-acolo, am încercat să înaintez, dar mă împingeau în continuare, ei, și atunci coada iarăși a dat înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
strâns-o ca pe un burduf și i-au înfipt o bâtă de baseball în spatele genunchilor îndoiți. Apoi au supus-o unor șocuri electrice. Părea foarte real. Era real? Vedeai linia șerpuitoare a fulgerului alb, în timp ce fata urla și se zbătea cu adevărat. M-am roit înainte de a-i fi făcut și clisma, așa cum era anunțat pe hârtia cu porcării prinsă pe ușă. Dacă fata ar fi arătat mai bine, dacă ar fi fost mai pe gustul meu, poate că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ușor. Acum, după matură chibzuință, cred că am tot ce-mi trebuie să fiu unul dintre câini. Sunt un câine. Sunt un câine legat de un gard de pe plajă, în timp ce stăpânul și stăpâna mea zburdă pe nisip. Eu nu mă zbat, mă răsucesc, chelălăi, mă mistui. Câinilor li se poate întâmpla să mai ia o palmă sau un picior. O palmă pe care, dacă ești câine, o poți îndura. Ce-i un picior, la urma urmei? Uitați-vă la câinii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la colțul străzii cu stația de taxiuri de pe Eighth Avenue, Shadow s-a oprit. A scâncit. Și-a ațintit privirea spre nord, către raiul păcătos de pe Twenty-Third Street, Chelsea, capătul lumii, unde nu exista lesă și botniță. Shadow s-a zbătut în lesă, a strănutat, și-a împins botul înainte. Părea năuc, înfometat, avea momente când semăna cu un lup, răspunzând unei naturi mult mai dure. — În fiecare seară are momentele lui de slăbiciune. Dar uneori se zbate din toate puterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Shadow s-a zbătut în lesă, a strănutat, și-a împins botul înainte. Părea năuc, înfometat, avea momente când semăna cu un lup, răspunzând unei naturi mult mai dure. — În fiecare seară are momentele lui de slăbiciune. Dar uneori se zbate din toate puterile și am impresia că vrea într-adevăr să plece. — Și să te părăsească? Fii serioasă. Știe ce e aia viață bună. Dar aici e vorba de propria lui natură, spuse ea, părând tulburată și nesigură. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vecie în pâcla dogoritoare), jocuri de table și șah, droguri, vrăji și blesteme, două mașini ale poliției cu toate ușile deschise, armele pregătite ale caraliilor gata să intervină la primul gest imprudent. Și nici un strop de rușine, nicăieri. Câteva se zbătea să se elibereze și să se amestece de furie, în zbârlirea părului facial al polițiștilor - dar nici un strop de rușine... Câinele se zbătea să se elibereze și să se amestece cu acest riscant vălmășag omenesc. L-am dezlegat. La început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ale caraliilor gata să intervină la primul gest imprudent. Și nici un strop de rușine, nicăieri. Câteva se zbătea să se elibereze și să se amestece de furie, în zbârlirea părului facial al polițiștilor - dar nici un strop de rușine... Câinele se zbătea să se elibereze și să se amestece cu acest riscant vălmășag omenesc. L-am dezlegat. La început a alergat în cercuri tot mai largi, cu limba practic aruncată din gură peste umăr, ca o eșarfă. Apoi s-a oprit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Mi s-a părut că îl văd țâșnind în salturi înalte printre mașinile parcate, printre stâlpii aparatelor de taxat, dar când m-am strecurat prin trafic spre trotuarul îndepărtat, n-am găsit decât o cutie de gunoi spartă care se zbătea în vânt. Acum alerg pe Eighth Avenue - spre capătul lumii. L-am găsit pe Twenty-Third Street, într-unul din golfulețele murdare ale bătrânului Limpopo. Instinctul îmi cerea să țip și să o iau la fugă, dar am încetinit și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]