45,675 matches
-
eu pe la cozi să văd dacă s-a mai "băgat" ceva și mă îngrozisem într-o seară, ieșind de la minister, să văd, la Hala Unirii, coadă la "carcasă de pește", respectiv schelete întregi cu cap, coadă, coaste mai puțin carne parcă evadați de la Muzeul Antipa! Așa că, bine intenționat, l-am întrebat pe tovarășul ministru: "Și cu peștele prins ce facem?". Îl congelăm, facem conserve și asigurăm desfacerea "în zonă!"". Eram eu "socialist utopic", dar "organul" era mai utopic decât mine citisem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
singura țară comunistă europeană reprezentată diplomatic la Santiago și China singura țară comunista asiatică! În 3000 de ani de imperiu nu se poate spune că diplomația chineză nu era de înaltă clasă și înalt rafinament, dar ambasadorul chinez de la Santiago parcă venea din altă parte. Ca reprezentant al unei mari puteri, care întotdeauna are în problemele mondiale o poziție interesantă, când apărea ambasadorul chinez la vreo reuniune era imediat asaltat. Respectivul nu vorbea nici o limbă străină, sau așa arăta, deci nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
avantajos să folosească terenul ca pășune, pentru creșterea animalelor, a scos chibriturile și a dat foc pădurii. Era un spectacol de coșmar, cu mii și mii de arbori carbonizați, în întregime, pe trei sferturi, pe jumătate, crengi atârnând neputincioase și parcă și cerul se înnegrise de la atâta cărbune! Ideea a fost una criminală și ilogică, fiindcă din cauza umezelii din zonă copacii nu au ars complet și pentru extragerea trunchiurilor carbonizate și a rădăcinilor ar fi trebuit fonduri uriașe, în final proprietarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
după 1989 TO-urile nu mi-au rămas cadou în apartament, funcționarea lor fiind și astăzi asigurată ca "bonus", fără obligații financiare din partea mea, de urmașii Cooperativei! (și apropo de "noi date" asupra lui Săvescu solicitate mai sus de... Gheorghe, parcă cele de până atunci nu erau suficiente. Îmi amintesc de o lucrare "științifică" susținută de un cadru didactic la o sesiune de comunicări la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași: "Noi studii asupra encefalului la stavrid"). La amintirea pomposului titlu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
coșurile, s-au făcut tot felul de manevre, podul rămânea mereu cu 5 centimetri mai jos decât puntea. Dezolat, i-am anunțat pe ministru și pe Dr. L... N-aș fi vrut să fiu în pielea nici unuia, dar și eu parcă mi-aș fi schimbat-o pe a mea cu aceea a omologilor de pe motonavele rusești sau bulgărești. Bref, s-a dus naibii recepția de la Viena și campania de presă, și orchestra, și folclorul... Cu "Steaua Dunării" problemele au continuat tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Tribunal. Cică e un tartor pe la München, care tot bate darabana că nu ar fi nici o diferență între biata noastră țărișoară și Germania ăluia cu mustață mică. Am notat. Câte un exemplar cu dedicație pentru fiecare UM. Păi după Revoluție parcă au fost desființate. Ai auzit melodia aia care făcea furori "Jana nu e moartă, Jana se transformă"? Cică suntem țara din UE cu cele mai multe "servicii" 7! Deci să recapitulăm din Dosar: UM 0920, UM 0185, UM 0195, UM 0544, UM
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
cunoștință cu altă formă de relief, câmpia. Câmpia de silvostepă de pe Valea Jijiei și luând contacte cu noi oameni, noi obiceiuri, noi cerințe. A fost necesar să-mi impun voința de a învinge, de a mă realiza în viață, având parcă întâlnirea cu perechea cu care am trăit până la adânci bătrânețe. La vârsta maturității depline, după două decenii, viața mă aduce din nou în vâltoarea orașului, în dulcele municipiu Iași, unde am muncit alte două decenii, împreună cu familia, având un băiat
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
de trandafir, iar Petrică o cană mare din sticlă cu apă rece. După ce-au servit dulceața, Florin zice: Tanti Anicuță, bună dulceață mai faci! Sărut mâna! La București i-am dus dorul ca și la cea de cireșe amare! Parcă pelteaua de gutui nu-ți plăcea, zice Dan, lui Florin și începe să se depene amintiri și după ce s-au făcut prezentările și s-a spus cum stau cu viața, dragostea, Dan a fost invitat să cânte și a cântat
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
cunoștință cu altă formă de relief, câmpia. Câmpia de silvostepă de pe Valea Jijiei și luând contacte cu noi oameni, noi obiceiuri, noi cerințe. A fost necesar să-mi impun voința de a învinge, de a mă realiza în viață, având parcă întâlnirea cu perechea cu care am trăit până la adânci bătrânețe. La vârsta maturității depline, după două decenii, viața mă aduce din nou în vâltoarea orașului, în dulcele municipiu Iași, unde am muncit alte două decenii, împreună cu familia, având un băiat
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
de trandafir, iar Petrică o cană mare din sticlă cu apă rece. După ce-au servit dulceața, Florin zice: Tanti Anicuță, bună dulceață mai faci! Sărut mâna! La București i-am dus dorul ca și la cea de cireșe amare! Parcă pelteaua de gutui nu-ți plăcea, zice Dan, lui Florin și începe să se depene amintiri și după ce s-au făcut prezentările și s-a spus cum stau cu viața, dragostea, Dan a fost invitat să cânte și a cântat
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
O noapte tăcută, o liniște atât de totală încât pare, cumva, materială, ca un element concret. Ascult cu surprindere mici zgomote care accentuează tăcerea de fond: hămăitul unui câine (un senior grav, care nu-și permite reacții isterice, mărginindu-se parcă la câteva comentarii morocănoase); Se aude răsuflatul mătăsos al vântului, care curge ușor, la vale, spre oraș, de pe Rarău; undeva, un motor se târâie, domol, grijuliu să nu tulbure solemnitatea repaosului. Deasupra mesei la care scriu, ronțăitul mărunt al unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Acum, zăpada pufoasă reactualizează o iarnă care a fost ratată anul acesta și aici, în coasta muntelui. Sunt într-o iarnă care mi se pare artificială; peisajul devine albastru, cu copaci mari, bătrâni, cu trunchiuri trupeșe, cu câteva ciori grave, parcă ar fi mici statuete negre. Sting lumina și privesc la schimbarea lentă a culorilor care se topesc în noapte. Strada, neumblat albă, pustie. Ninsoarea se cerne spornică, este ora la care încep să se aprindă luminile, este oră tainică. Trece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pământ rudimentar, pietros, nici ei nu mai există. Nici în amintiri nu-i mai putem vedea; ni-i imaginăm doar, și, desigur, cu totul altfel de cum au fost. * Cineva, un intelectual, ros vădit de alcool, bate sfios la ușă, cerând parcă să-i acompaniez insomnia. Privind cu interes la vechea mașinărie de înduioșat suflete, îmi propune s-o restabilească; "e ușor, sunt... am fost", corectează, specialist în mecanică fină. "Și ce să facem cu ea?" îl întreb. Îmi răspunde că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Alcoolul este, poate, suprema inutilitate." In timp ce fumam, amândoi, personajul continuă meditația: "dar cea mai cumplită este inutilitatea sinuciderii. Nu merită. Nimic nu merită nimic... Nimic". Omul este foarte sincer; nici urmă de poză. M-a obsedat acest dialog. Parcă aș fi citit ceva din Dostoievschi. * Aș fi vrut să continui discuția în vis. Dar, comandându-ți visele, ți le blochezi, automat. Astă noapte am visat cu totul altceva, nesemnificativ, fragmente aiurite care nu se pot angrena într-o metaforă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
conform cărora bogăția este virtutea unică.) Și tot așa, tot "centrul": tipi jegosi, haidamaci cu voci răgușite, cultivate intenționat pentru a impune, țopârlani, lungani cu capete rase și noduroase, microcefali cu geci soioase, băieți scuipând ostentativ în stradă, marcându-și parcă virilitatea. Și fete, înjurând și cultivând cu voluptatea unei eliberări, pornologia cea mai deocheată. "Nu pot fi atât de curvă cum aș vrea să fiu", țipă una, poate elevă, la alta. Am părăsit aglomerația sordidă, de mahala, nepotrivită cu locurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ori o mai deplină strălucire după un somn bun, de fată tânără, prea muncită, năucită de viață. A doua zi este alta, mai frumoasă încă. Odihnită, îmi povestește calmă viața ei și îmi dau seama că destăinuirea îi face bine. Parcă aș citi o pagină din Zola. Visează scenele oribile, topoare, bătăi, duhoare de holercă. Se simte umilită, trebuie să aștepte de dimineață pe bețivanii care ies din mină la cinci și jumătate și își permit multe. Are un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
au tăiat în lemn generațiile care s-au perindat pe aici. Am găsit acolo mai mult decât o colecție sau un muzeu, am găsit un suflet pentru care trecutul este viu, Ștefan cel Mare și Dragoș Vodă sunt pe aproape de parcă vin la masă la el de sărbători și Dumnezeu este și El pe undeva, peste tot, foarte viu (o fi prin livadă...); printre mașini, motoare și pe asfalt, altfel se manifestă Dumnezeu decât printre brazi și mioare. După încercarea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fratricid. Se discută, în acest secol, despre biotipul psihologic. Shakespeare, și aici, a fost un precursor. "De-ar fi mai gras", spune Cezar când i se propune un comandant... "ăștia sunt mai vii, mai pe placul ostașilor", monologhează Cezar, lansând parcă biotipul cicloid, personalitate care, după 1927 (Kretschmer), a rămas un exemplu de patografie indiscutabilă ca valoare clinică. Falstaff constituie și el o veridică prezentare exhaustivă a aceluiași prototip, cu mult înainte de a fi asimilat de psihiatrie. Și despre Cehov știm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
profesor!" * Altfel trebuie să-ți dai duhul lângă Roza canina. A cam trecut însă vremea marilor prietenii de acest gen. Nu mai există parteneri potriviți; psihiatrii sunt mai grăbiți, iar bolnavii s-au schimbat și ei, și-au pierdut farmecul. Parcă ar fi o lipsă de curaj din partea ambelor părți; medicul nu are curajul de a ieși din carapacea sa profesională (ifosele unei caste străvechi), iar bolnavul nu-și mai permite să-și dea pe față boala în întregul ei, fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
din stânga, cu glod mai puțin. Și atunci am descoperit un sac, aruncat în șanț... dar nu era sac, era mama lui Vasile, moartă de beată, dormind în cârpe. Și l-am văzut pe fratele lui Vasile, care bănuise el ceva, parcă apucat de o criză, lovind în sacul acela, în mama lui Vasile, cu picioarele, cu bocancii, cu pumnii, înjurând-o brutal. Am înțeles, am plecat. A înțeles și Vasile, cu mintea lui, mai puțină ca a noastră și ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un fel; mama lui Vasile, care ne aștepta, și-a cerut iertare, simplu. Peste puțin timp, trecându-se repede peste birocrația care uneori întârzie eliberarea acestui act, Vasile a căpătat un buletin. Atunci, l-am descoperit pe tânărul devenit "cineva". Parcă era într-adevăr altul și părea conștient și mândru de noul său statut. A fost destul pentru a ne simți mai legați. Vasile, care nu este prea comunicativ, și-a dat drumul, mă trata ca pe un părinte; nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o partidă de vânătoare. În apropiere, patronul urmărește evoluția unor "mici" agitând un ziar deasupra grătarului. Este foarte bine aici, simplu, fără fasoane, fără probleme filozofice... Apare încă un grup de clienți, cunoscuți de ai pădurarilor, și sticlele se înmulțesc parcă de la sine, parcă printr-un nevăzut proces de sciziparitate. Și micii încep să sosească, rotofei, ațâțători. Cred că este produsul cel mai "sexy" al bucătăriei românești contemporane. Se discută, gospodărește, despre prețul lemnului, apoi despre o nuntă, unde vor fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
vânătoare. În apropiere, patronul urmărește evoluția unor "mici" agitând un ziar deasupra grătarului. Este foarte bine aici, simplu, fără fasoane, fără probleme filozofice... Apare încă un grup de clienți, cunoscuți de ai pădurarilor, și sticlele se înmulțesc parcă de la sine, parcă printr-un nevăzut proces de sciziparitate. Și micii încep să sosească, rotofei, ațâțători. Cred că este produsul cel mai "sexy" al bucătăriei românești contemporane. Se discută, gospodărește, despre prețul lemnului, apoi despre o nuntă, unde vor fi nași două perechi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dintre rarele persoane care nu își arata anii. Mătușa Nadia, căreia i se spune după moda rusească "Tiotea Nadia" era o femeie fascinantă. Copiii în general nu iubesc bătrânii și eu nu făceam excepție diferența de vârstă este resimțită intuitiv, parcă extrasenzorial, dar Tiotea Nadia nu era deloc bătrână; era vârstnică, dar deloc bătrână. O apariție majestuoasă, o regină înaltă, cu ochii foarte mari și vii, ochi despre care spuneam că sunt ochi de vrăjitoare, era înaltă, sveltă și elegantă, îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
foarte mari și vii, ochi despre care spuneam că sunt ochi de vrăjitoare, era înaltă, sveltă și elegantă, îmbrăcată în rochii foșnitoare, mătăsoase și înfoiate. Părul alb, destul de rebel, printr-un efect ciudat părea o cochetărie. Persoana fascina prin energie parcă simțeai concret energia acestei femei dar și prin idei. Necăsătorită (avusese un "roman" tragic, știam cu toții, chiar copiii, soră-mea și cu mine, fără a înțelege bine despre ce este vorba, dar, desigur, despre ceva extraordinar), Tiotea Nadia fusese asistentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]