6,950 matches
-
rămăseseră stăteau cu capetele aplecate conștiincios deasupra scenariilor, străduindu-se din răsputeri să dea o cât mai bună impresie de profesionalism. Câteva firi mai slabe se ascundeau în zona în care se afla bucătăria, ca să-și calmeze nervii. Violet revenise înăuntru, cerându-și frumos scuze pentru că reacționase în mod exagerat. Ca să fiu sinceră, nu părea c-o domină pe Tabitha, în ciuda mutrei posomorâte a acesteia. MM o luă pe Tabitha deoparte să-i spună câteva cuvinte, după care îi spuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
actorul care-l juca pe George se plânsese că atunci când se sprijinise de ea, cu o seară înainte, aceasta se clătinase. — Toate bune? zisei eu, luând-o agale pe scenă. — Bună, Sam. — Vrei să țin eu asta până bagi șurubul înăuntru? Torrrrrrr.. — Ce glumă bună. Oricum nu e nevoie de nimic pe aici, adăugă el supărat, doar pentru mine. Biblioteca asta e țapănă de tot. Uite cu ce îmi pierd eu timpul. Trebuia să găsească el ceva de zis, ca să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să spui? — Ce are, bineînțeles. Mă uitai lung la ea, neștiind ce să cred. Părea că vorbim despre două lucruri diferite. —Ai niște antihistaminice la tine azi? — Da. Sophie își pipăi buzunarele, dar nu găsi nimic. Ah, probabil că sunt înăuntru. Știu, le-am lăsat pe masă. Am luat o pastilă când am intrat. Întotdeauna o pățesc rău pe aici - probabil că din cauza ierbii și a florilor din curtea bisericii. Prin Brixton astea-s rarități. — Păi cred că cineva tocmai i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe clanță și împinse ușor ușa. Scâncetul părea că se aude din ce în ce mai tare. Hugo se uită la mine cam îngrijorat. Hai, zisei eu, nerăbdătoare. Deja nu mai putea de curiozitate. Deschise și mai mult ușa și încercă să se strecoare înăuntru. După care înțepeni pe loc, blocând ușa. A trebuit să țopăi pe lângă el ca să văd ce era în cameră. Era destul de impresionant. Violet stătea lipită de unul dintre rafturi, cu mâinile la spate, albă ca varul. Cu pantalonii ei pană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fost Greta Garbo care e pe punctul de a ajunge în fața plutonului de execuție în Mata Hari; iar eu zisei pe un ton banal: — Cine e? Una dintre noi trebuia să se comporte normal. —Hugo, zise acesta, vârându-și capul înăuntru. A venit poliția. Vor să vorbească cu Violet, dacă se simte mai bine. Dură cam un sfert de oră până ce haosul emoțional care urmă ajunse să se potolească. Deci crezi că s-a sinucis? zise Hawkins. — N-am nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
afla fix în fața mea. Pe ușa ei, era atârnată o bucățică de carton, înrămată, pe care scria: „Dra Hazel Duffy/ Helena“. Din impuls, am bătut la ușă. Intră, se auzi vocea lui Hazel. Am deschis ușa, mi-am vârât capul înăuntru și am spus, fără a fi complet nesinceră: Eram în trecere și voiam să știu dacă ești bine. Cabina era micuță, asemenea majorității celorlalte cabine de la teatrul Cross. Existau și câteva cabine mai mari, unde oamenii stăteau doi câte doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
scot dopul cu zgomot. E așa de nașpa. Să-l fi văzut pe Lurch, cât de mândru era când scoase cu grijă dopul și văzu vaporii ridicându-se la gura sticlei. Înclină sticla cu delicatețe, de parcă ar fi fost nitroglicerină înăuntru. —Toarn-o ca pe bere, îi dădui eu instrucțiuni, pe marginea paharului. Urmărea rezultatul foarte mândru de el. Am ridicat paharul în cinstea lui. — Mulțumesc că m-ai ajutat cu sculpturile, Lurch, zisei eu. Ai fost genial. O, un fleac, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
deblochează. Am împins ușa, luptându-mă o clipă cu greutatea ei surprinzătoare; ai fi zis că e întărită cu beton. Îi compătimeam pe toți locatarii clădirii care nu trăgeau de fiare de cel puțin trei ori pe săptămână. Odată aflată înăuntru, am ezitat, privind ușile liftului, intransigente, gri, cu îndoituri, apoi am apăsat butonul să chem liftul, spunându-mi că mă voi hotărî după ce voi vedea cum arată interiorul cabinei. Când ușile s-au deschis, am descoperit, într-adevăr, că mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vremea potrivită și părea un pic exagerat să-mi decorez casa în funcție de mașină. Nu foarte mult. Eram nebună după mașini. Doar un pic. Am sunat și ușa s-a deschis imediat, fără nici un cuvânt, doar cu un bâzâit al interfonului. Înăuntru era o liniște mormântală astfel că, în timp ce urcam scările către primul etaj, pantalonii mei de piele și scârțâitul scândurilor de lemn făceau un zgomot infernal, care ar fi trezit și morții. Ușa apartamentului lui Hugo era întredeschisă, ceea ce nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
m-am aplecat, destul de bănuitoare. Era plin ochi cu margarita de căpșune cu gheață și părea că fusese adus de la barul Finca Tapas 1 de pe Pentonville Road. Am cochetat cu ideea de a înșfăca urciorul și de a mă strecura înăuntru, unde aveam să-l golesc în liniște, făcând o pauză care - speram eu - era îndeajuns de lungă încât să-l facă să intre în panică, după care am spus: —Hugo? Poți să ieși din ascunzătoare. S-a ivit de după colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
argint preferată, iar pe față i se putea citi în același timp mulțumirea de sine - pentru că știa că nu pot refuza o stacană de margarita cu gheață - și rușinea, pentru că știa că sunt încă supărată pe ea. M-a urmat înăuntru, închizând ușa în urma lui. Eu eram deja lângă dulapul din bucătărie, din care scoteam două pahare. — Știi episodul ăla din Cheers 1 în care Sam e în vacanță în Mexic? zise el, acceptând un pahar plin. Îl sună cei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
am riscat și l-am rugat să trimită vreo doi polițai care să stea la pândă. Erau acolo când am ajuns, așteptau după colț. Le-am lăsat deschisă ușa de la intrare. —După care a apărut Violet, care s-a năpustit înăuntru, zise Hugo. Zicea că a stat să asculte la ușă o vreme, după care a hotărât că acela era momentul dramatic potrivit să-și facă intrarea. Presupun că polițaii n-avea nici o șansă s-o oprească dacă ea își pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fotografia lumea - inclusiv mlaștina, caiacul și pe el însuși - sau un auxiliar meteorologic care repartiza traficul aerian, pronostica ploi și avertiza vapoarele în caz de furtună. „Progresul - comentă pentru sine. Mă spionezi sau încerci să mă ajuți? Porți pe cineva înăuntru?“ Câteodată, ziua, vedea trecând, foarte sus, uriașe avioane comerciale în drum spre Sud. Își imagina ce or fi crezând pasagerii când vedeau ivindu-se din imensa monotonie a selvei amazoniene un firicel de fum din coliba singuratică. Un reactor putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
liniștesc pe yubani. Ar fi mai bine... Cristo pornise motorul la a treia încercare și Lucas se ștergea de sânge cu o batistă, ghemuit ca un câine bătut pe locul lui din ambarcațiune. Rafalo slăbi parâma, împinse ambarcațiunea și sări înăuntru: — La revedere! strigă el, ridicând glasul peste zgomotul asurzitor al exploziilor. Încercați să vă păstrați capul la dimensiunea asta. Nu răspunse. Ambarcațiunea începuse să se rotească încet și cârmaciul acceleră la maximum, îndreptându-se spre locul de vărsare a râușorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu se îngrijise să o cunoască până atunci: lumea omului din selvă. „Văzu“ cum Kano stătea de vorbă în limba lui cu războinicii, cum aceștia clătinau îngrijorați din cap și cum îi arătau celui cu picioare diforme să-l aducă înăuntru pe străin. Se așeză pe vine în fața lor, alături de Kano, și îi lăsă să-l studieze cu atenție, cu aceeași atenție cu care și el îi studia la rândul lui. Erau mici de statură, dar de o constituție robustă; cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de dolari ca să acopere datoria! Pe vremea aceea, părea o problemă atât de gravă! Și ce ușor era să semnezi o notă de plată când nu aveai bani! Apoi, de a doua zi, un viermișor minuscul începea să ia naștere înăuntru, să îl îngrijoreze cu gândul că trebuia să plătească la sfârșitul lunii și, pe măsură ce treceau zilele, viermele creștea până devenea o gigantică anaconda care îl sufoca, răpindu-i somnul și pofta de mâncare, și care îl făcea să-și piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nuci de Brazilia, ceva iuca și manioc, hamacul și apărătoarea de țânțari, sarbacana, maceta, câteva piei și fluturi, și bani. Se duse la copacul învecinat, îndepărtă pământul de la rădăcină și dintr-o gaură scoase un borcan de sticlă închis ermetic. Înăuntru se afla toată averea lui - ceva mai mult de o mie de dolari - produs al vânzării mobilelor și mașinii, după ce scăzuse biletul de avion, cheltuielile de început și ceea ce îi dădea din când în când părintelui Carlos pentru provizii. Indianca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spună Kano... O trase spre el și îi mângâie părul încercând să o calmeze ca pe un cățeluș speriat. — Hai, gata! E de-ajuns. O sili să ridice capul și o sărută pe frunte: — Să fii cuminte! Împinse ambarcațiunea, sări înăuntru și începu să vâslească, foarte rar, spre vărsarea râușorului. Când era pe punctul de a dispărea printre desișuri, se întoarse și agită mâna în semn de bun-rămas. Piá, foarte liniștită, cu apa până la genunchi, îl privea plecând. Vâsli rar, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
râseră de lăcomia lui, iar părintele Ascanio, bucătarul-șef - mărunt și zbârcit - se umfla în pene la laudele pe care nu mai prididea să le aducă fasolei lui. — Divine! Divine, scuzați-mi expresia... Sunt lucruri cărora le duci dorul, acolo, înăuntru... amănuntele... bruma aceea de șofran... foile de dafin... iar cârnații, desigur! Minunați, cârnații... — Încă puțin? — O să plesnesc... Dar mai putu încă vreo două linguroaie, și niște portocale prăjite, și o cafea neagră și tare ce vopsea ceștile. Și un păhărel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se află aici pentru că nu există alt loc unde să fie trimiși. Suntem cenușăreasa provinciilor țării. Nu ni se dă nimic, pentru că nu producem nimic, cu excepția oxigenului și a frumuseții. Acum, lucrurile se vor schimba; există cupru și țiței acolo, înăuntru, și putem începe să producem - „să dăm“! , ceea ce înseamnă că apoi vom putea „cere“... Trebuie să renunțăm la tot, pentru că yubani-i nu vor să fie deranjați? Yubani-i nu sunt decât o minoritate în cadrul teritoriului și al țării... — Nu vrem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca inginer agronom, pot să vă înțeleg motivele, dar, din nenorocire, nu am autoritate. Poate că Ministrul Transporturilor va putea și el să le înțeleagă și să devieze șoseaua - mișcă din cap dar, mă îndoiesc. Sincer, mă îndoiesc. Se întoarse înăuntru în birou, consultă o agendă roșie, pe care o scoase dintr-un sertar, și își ridică din nou capul: — Mâine pleacă un avion spre capitală. Veți avea loc în el și o scrisoare pentru ministru. Este tot ce pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nimic nici aici, nici la Santa Cruz. — Și ce vrei? Să-i lansezi pe yubani în luptă, fără să ții seamă de consecințe? Cine îi va opri după aceea? Nu răspunse. Cugeta în vreme ce urmărea cu privirea bena funicularului traversând râul. Înăuntru, nu se distingea decât silueta corpolentă a unei negrese enorme - „La Sandra“ - care încerca să se apere de soare sub o umbrelă. „Dacă se răstoarnă bena și „La Sandra“ cade în apă - se gândi el -, toți peștii și caimanii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
-și găsească adăpost în gura uscată ca iasca. O muscă stăruia neobosită să i se vâre în ureche și încă alte o sută - unele verzi - se zbenguiau pe pielicelele de maimuță sau înotau cu disperare în grăsimea neagră și sleită. Înăuntru, cineva pusese o cumbia la patefon și suportă netulburat hărmălaia stridentă, fără să aibă energia să se ridice de pe scaun și să dea de pământ blestematul de aparat. Altădată ar fi făcut-o, ca în ziua aceea când un vecin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
inaugurare, se dovediseră incapabile să atenueze, măcar și ușor, marea problemă. Închise fereastra și privi patul îmbietor, whisky-ul și baia mare ce se deschidea în capătul camerei. — Ce grozav ar fi dacă progresul ar exista doar de la uși spre înăuntru! șopti el. Ce grozav ar fi! Se îmbrăcă și coborî în stradă. Părăsi curând marile bulevarde și se înnopta deja când intră în orașul vechi Santa Cruz cu palate enorme, grădini mititele, biserici baroce și străzi cu piatră șlefuită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mică pensie copiilor, dar dacă nu o plătesc, nu se întâmplă nimic. — În America de Nord e diferit. Acolo, femeia este cea care iese în câștig. — Știu. Și mi se pare la fel de nedrept. - făcu o pauză. Chiar nu vă copleșește singurătatea acolo, înăuntru? — Absolut deloc. Singurătatea o observ aici, în oraș. Mă simțeam mai singur în noaptea asta decât în toate nopțile pe care le-am petrecut în selvă. Să cinez singur, dar înconjurat de oameni..., să mă plimb singur, în mijlocul traficului... să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]