4,863 matches
-
Hejaz din Arabia. Domnia sa a fost una opresivă și a provocat o serie de revolte ale localinicilor, așa cum a fost revolta arabilor palestinieni din 1834. Sultanul a încercat în 1839 să recucerească controlul asupra regiunii, dar armatele otomane au fost înfrânte din nou de forțele lui Ibrahim, care a invadat iarăși Anatolia. În acestă situație critică, Mahmud al II-lea a murit, iar pe tronul otoman a venit fiul său adolscent, Abdul-Medjid I. Britanicii și austriecii s-au temut de o
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
shogunale, Katsu Kaishu, s-au întâlnit și au discutat predarea pașnică a puterii. Cu toate că shogunul a acceptat restaurația și a retras trupele la Osaka, la sfârșitul lui ianuarie 1868, alte forțe Tokugawa au încearcat să recucerească Kyoto, dar au fost înfrânte de către forțele din provinciile Satsuma, Choshu și Tosa. Războiul Boshin, între anii 1867 și 1868 a dus la desființarea șogunatului. Bătălia finală s-a dat la Toba-Fushimi. Această bătălie practic a încheiat dominația familiei Tokugawa, cu toate că alte familii Tokugawa din
Restaurația Meiji () [Corola-website/Science/325776_a_327105]
-
prind. Gheorghe Duca fuge peste Dunăre cu câțiva boieri. Se întoarce în scurt timp, primind ajutor din partea turcilor și tătarilor. Astfel, la Iepureni, oastea lui Duca, condusă de boierul Alexandru Buhuș, îi învinge pe răsculați, dispersându-i. Ulterior, răsculații sunt înfrânți la Pașcanii din ținutul Orheiului și lângă satul Ulmu. Urmează represiunea lui Duca, mulți oameni din ținuturile răsculate fiind robiți de tătari, spânzurați sau trași în țeapă. În 1674 Mihalcea Hîncu este luat în robie de către tătari, iar fiul său
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
Pannonia a lui Alboin, după moartea tatălui său Audoin, a fost una de confruntare aproape continuă a longobarzilor cu gepizii, vecinii lor principali. Gepizii au avut inițial câștig de cauză, însă în 567, mulțumită alianței cu avarii, Alboin i-a înfrânt definitiv, iar pământurile gepizilor au intrat în posesia avarilor. Puterea crescândă a acestora i-a cauzat lui Alboin probleme lui, încât regele longobard a decis abandonarea Pannoniei și strămutarea în Italia, în speranța că Imperiul Bizantin slăbit nu era capabil
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
urmați de invadatori. În secolul al XI-lea, Ghana a fost cucerita de Almoravizii nord-africani. Odată cu izbucnirea războiului, Ghana a fost islamizata. În 1203, populația Soso a cucerit Koumbi Saleh și a domnit pentru scurt timp în Ghana. Au fost înfrânți în secolul al XIII-lea de către populația Malinka, punând bazele regatului Mâli, ce a fost convertit la islam. Sub regele Manșă Musa, în prima parte a secolului al XIV-lea, a început o perioadă prosperă, având capitala stabilită la Niani
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
la Fes, și în colaborare cu otomanii, în 1669 a cucerit Marrakech-ul, în final a supus întregul Maroc. În 1672 a fost succedat de fiul său, Ismail aș-Samin, principala personalitate a Maghrebului din secolul XVIII. Abil, curajos și brutal, a înfrânt rezistență șeicilor locali și a confreriilor religioase și și-a creat un corp de elită din 150 000 de sclavi negri și a construit orașul imperial de la Meknes. A întreținut relații comerciale cu Europa. Însă cei șapte frați ai săi
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
de Torino și fiu al regelui Raginpert al longobarzilor, Aripert a fost asociat la conducerea regatului de către tatăl său încă din anul 700. El a fost înlăturat de către fostul rege, Liutpert, care a preluat succesiunea de la Raginpert, însă Aripert a înfrânt atât pe Liutpert la Pavia, cât și pe regentul acestuia, Ansprand la Novara. Capturându-l pe Liutpert, a orchestrat asasinarea acestuia. Ocupând capitala, el l-a silit pe Ansprand să treacă dincolo de Alpi, astfel încât în 703 avea deja puterea consolidată
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
cu ajutorul căruia și-a extins dominația asupra întregii Italii. Liga Sfântă creată în februarie 1538 de Papa Paul al III-lea era formată din Statul Papal, Sfântul Imperiu Roman, Spania, Republica Veneției și Cavalerii de Malta cu scopul de a înfrânge trufașa Semilună. Bătălia de la Preveza din 28 septembrie 1538, dintre Liga Sfântă condusă de și flota otomană în fruntea căreia se găsea Khair ad-Din a asigurat Imperiului Otoman dominația asupra Mării Mediterane până la bătălia de la Lepanto din 1571. A fost
Andrea Doria () [Corola-website/Science/325057_a_326386]
-
la Constantinopol, atunci când acesta a revenit în sudul Italiei în fruntea unei armate, pentru a-și revendica tronul. Fiul Adelpergăi, Grimoald, moștenitor al ducatului, a revenit din captivitatea de la curtea francilor și, luând partea lui Carol cel Mare, l-a înfrânt pe propriul unchi Adalgis și pe bizantini. Încercând ulterior să se desprindă de sub suzeranitatea francă, Grimoald al III-lea a fost obligat să se supună în 792.
Adelperga () [Corola-website/Science/325102_a_326431]
-
contra Casei Atreides a fost înfăptuit, ducând la vremelnica prăbușire a Casei. Însă în momentul în care misteriosul Muad'dib a produs o criză pe Arrakis, toți și-au îndreptat privirea către acea planetă. În momentul în care Muad'dib înfrângea armatele lui Shaddam, Irulan era pe Arrakis insotindu-si tatăl. Ea a fost martora la exterminarea Casei Harkonnen și a fost forțată să se căsătorească cu Paul pentru a legitimă urcarea să pe tronul imperial. Sperând că va putea avea
Prințesa Irulan () [Corola-website/Science/325154_a_326483]
-
război suzeranului său și a reușit să preia controlul asupra Siriei și Peninsulei Arabice în următorii doi ani. În 1839, Mahmud a redeschis conflictul, sperând să recupereze pierderile teritoriale, dar a murit. Cam în aceeași perioadă, armata otomană a fost înfrântă în mod clar de trupele egiptene conduse de fiul lui Muhammad Ali, Ibrahim Pașa. Apariția și dezvoltarea naționalismului în Imperiul Otoman a dus la prăbușirea sistemului milleturilor otomane. Pentru ca să putem înțelegem ce s-a întâplat în această perioadă de declin
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
a fost înconjurat de cele două armate, însă se pare că Guy a reușit să îi mituiască pe unii conducători ai adversarilor, astfel încât să poată să se retragă fără a fi molestat. În anul următor, Zwentibold și Berengar l-au înfrânt pe Guy la Bergamo și au cucerit Trento și Milano. Berengar a fost recunoscut ca rege și vasal al lui Arnulf, iar Zwentibold s-a întors în Germania, dat fiind că febra făcea deja ravagii în trupele sale. Guy a
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
o varietate de chestiuni apărute între secolele al XVIII-lea și al XX-lea, în special cele care au generat instabilitate în regiunile europene aflate sub dominația turcilor. „” are ca dată de declanșare anul 1774, când Imperiul Otoman a fost înfrânt la sfârșitul războiului început în 1768. În acel moment, disoluția Imperiului Otoman părea o certitudine, iar puterile europene au declanșat o luptă pentru putere pentru a-și proteja interesele militare, strategice și comerciale din regiune. Imperiul Rus era primul interesat
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Orientală” a încetat să mai existe la sfârșitul primei conflagrații mondiale, care a avut printre altele ca efect dezmembrarea Imperiului Otoman. Chestiunea Orientală a apărut odată ce puterea Imperiului Otoman a intrat în declin după 1683, când forțele sale au fost înfrânte în bătălia de la Viena de către forțele aliate austriece și polono-lituaniene conduse de Ioan Sobieski. Prin tratatul de la Karlowitz semnat în 1699, Imperiul Otoman a fost obligat să cedeze o serie de posesiuni europene, printre care și Ungaria. Expansiunea otomană spre
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
a Imperiului Otoman între Austria, Rusia și alte părți interesate, dar această schemă a fost prezentată prea târziu pentru a mai produce vreun rezultat. Din toate aceste motive, Rusia nu a reușit nici să obțină Imperiul Otoman, nici să-și înfrângă în mod hotărâtor inamicul. În schimb, rușii au ales calea transformării treptate a Imperiului Otoman într-o semicolonie. În 1829, rușii au semnat cu turcii Tratatul de la Adrianopol. Prin acest tratat, Imperiul Rus primea o serie de avantaje: noi teritorii
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
conflictul în 1839. În același an avea să moară sultanul Mahmud al II-lea, lăsându-l pe tron pe fiul său, Abdul-Medjid. Starea imperiului era critică în momentul în care pe tron s-a urcat noul sultan. Armata otomană fusese înfrântă categoric de cea egipteană. Întreaga flotă otomană a fost luată în stăpânire de forțele lui Muhammad Ali. Regatul Unit și Rusia au intervenit în acest moment pentru împiedicare colapsului Imperiului Otoman, dar Franța a continuat să îl sprijine pe Muhammad
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
revoltă împotriva fratelui său mai mare, noul rege Otto I "cel Mare" în 938, fiind în alianță cu Eberhard de Franconia și Gilbert de Lorena, considerând că tronul regal i-ar fi revenit de drept. În 939, el a fost înfrânt de trupele regale la Birten și nevoit să părăsească Germania. El s-a refugiat la curtea regelui Ludovic al IV-lea al Franței, revenind după ce s-a reconciliat cu Otto și a primit de la acesta Ducatul de Lorena. Cu toate
Henric I de Bavaria () [Corola-website/Science/325241_a_326570]
-
, reprezintă o confruntare militară desfășurată în ziua de 4 iulie 907, în care armata bavareză a fost înfrântă de către maghiarii invadatori. Markgraful Luitpold de Bavaria și-a constituit o puternică armată, cu scopul de a obține o victorie decisivă asupra maghiarilor care invadau Germania de sud, după ce își constituiseră un stat în centrul Europei. Armata germană se presupune
Bătălia de la Pressburg () [Corola-website/Science/325258_a_326587]
-
rebeliunii împotriva împăratului în cadrul Războiului celor Trei Henrici, instigat de către predecesorul său, Henric "cel Certăreț" și de episcopul Henric I de Augsburg. Alături de forțele ducelui Boleslav al II-lea de Boemia, răsculații au ocupat orașul bavarez Passau, însă au fost înfrânți de către trupele imperiale. La întrunirea de Paște de la Magdeburg, Otto al II-lea l-a depus pe Henric "cel Tânăr" și a conferit Ducatul de Carintia nepotului său din Dinastia Saliană, Otto de Worms, sub numele de Otto I. Din
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
imediat după aceea a intrat în conflict cu regele Otto I "cel Mare", care s-a opus privilegiilor acordate lui Arnulf de către antecesorul său, regele Henric I "Păsărarul". În două campanii din anul 938, primpvara și toamna, Otto l-a înfrânt pe Eberhard și l-a surghiunit. În loc l-a impus pe unchiul lui Eberhard, Berthold, pe atunci duce de Carintia. Locul de surghiun al lui Eberhard și data morții sale sunt necunoscute. Se poate să fi decedat în jur de
Eberhard de Bavaria () [Corola-website/Science/325282_a_326611]
-
proprietății tatălui său. În 915, el s-a raliat fostului dușman, Erchanger și ducelui Arnulf de Bavaria, pentru a lupta împotriva maghiarilor. În continuare, Burchard și Erchanger s-au îndreptat împpotriva regelui Conrad I al Germaniei, pe care l-au înfrânt în bătălia de la Wahlwies, în Hegau. Ca rezultat, Erchanger a fost proclamat duce de Suabia. După ce Erchanger a fost asasinat în 21 ianuarie 917, Burchard a preluat toate pământurile acestuia și a fost recunoscut unanim drept duce. În 919, regele
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
recunoscut unanim drept duce. În 919, regele Rudolf al II-lea al Burgundiei a ocupat comitatul de Zürich și a invadat regiunea Konstanz, pe atunci centrul și practic capitala Ducatului de Suabia. Cu toate acestea, la Winterthur Rudolf a fost înfrânt de către Burchard, care astfel a consolidat puterea ducatului și l-a silit pe regele burgund să renunțe la pretențiile sale teritoriale. În același an, el l-a recunoscut pe noul rege ales al Germaniei, Henric "Păsărarul", pe atunci duce de
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
Italia, unde fusese ales rege de către adversarii împăratului Berengar de Friuli. În 924, acesta din urmă a murit, iar Ugo de Arles a fost ales de către partizanii săi pentru a se opune lui Rudolf. Burchard a atacat Novară și a înfrânt trupele arhiepiscopului Lambert de Milano. În acea confruntare însă și-a găsit moartea, probabil în data de 29 aprilie. Văduva să, Regelinda (d. 958), s-a recăsătorit ulterior cu succesorul lui Burchard, ducele Herman I. Împreună cu Regelinda, Burchard a avut
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
soră a regelui, și atât Conrad cât și Ernest își doreau succesiunea asupra Burgundiei. În 1025 Ernest, care era încă la o vârstă tânără, s-a răsculat împotriva lui Conrad al II-lea. Totuși, până în 1026, regele a reușit să înfrângă rezistența, iar Ernest a trebuit în cele din urmă să se supună. În continuare, el a participat la expediția din Italia a tatălui său vitreg din 1026-1027. Pe când se aflau încă în Italia, Conrad l-a trimis pe Ernest înapoi
Ernest al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325295_a_326624]
-
concentra atenția asupra politicii, ci doar pe băutură. În 1248, el a fost ademenit de către nobilii nemulțumiți pentru a conduce o revoltă împotriva propriului tata, regele Wenceslaus. Pe durata revolei, a primit numle "tânărul rege" . Wenceslaus a reușit să-i înfrângă pe rebeli și să-și închidă propriul fiul. Tatăl și fiul s-au împăcat pentru a asista la obținerea de către rege a marelui sau vecin, Ducatul Austriei. Ducatul a rîmas fără conducător după moartea ducelui Frederic al II-lea în
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]