49,940 matches
-
Apoi enumeri faptele mai mărunte în ordine descrescătoare. În felul ăsta, editorul poate să taie oricât din articol fără să se piardă ceva foarte important. Toate micile detalii, mirosul așternuturilor, mâncarea din farfurii, culoarea globulețului, chestiile de genul ăsta sunt întotdeauna date deoparte în tehnoredacție. Singurul tipar în ceea ce privește moartea în leagăn este că fenomenul tinde să se amplifice toamna, pe măsură ce vremea se răcește. Acesta e faptul pe care șeful meu vrea să-l scoatem în față în primul episod. Ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
n-am încheiat prima pagină, fir-ar al dracului! Unii ridică din umeri. Eu ridic telefonul. În legătură cu Henderson, faptele ar fi următoarele: este blond, tuns cu breton. A renunțat la facultatea de drept. Este șeful departamentului de știri naționale. E întotdeauna la curent cu prognoza meteo și întotdeauna îi atârnă de o haină o legitimație de acces. Parola de la calculatorul lui e „parola“. Vine lângă biroul meu și zice: — Streator, porcăria asta de cravată albastră e singura pe care-o ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
al dracului! Unii ridică din umeri. Eu ridic telefonul. În legătură cu Henderson, faptele ar fi următoarele: este blond, tuns cu breton. A renunțat la facultatea de drept. Este șeful departamentului de știri naționale. E întotdeauna la curent cu prognoza meteo și întotdeauna îi atârnă de o haină o legitimație de acces. Parola de la calculatorul lui e „parola“. Vine lângă biroul meu și zice: — Streator, porcăria asta de cravată albastră e singura pe care-o ai? Cu receptorul lipit de ureche, articulez fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pentru ca mintea să nu-ți flămânzească niciodată într-atât încât să-nceapă să gândească. Mona Sabbat își așază coatele pe birou și-și ține sendvișul în mâini, aplecându-se spre radio. Sună telefonul și răspunde, zicând: — Agenția imobiliară Helen Boyle. Întotdeauna casa potrivită... Îmi pare rău, Stridie, zice, ascult emisiunea cu doamna doctor Sara. Ne vedem la ritual, zice. Femeia de la radio o face jigodie pe curva care plânge. Coperta revistei First Class zice: „Pentru o zibelină faci moarte de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
blană maronie. Se ridică și se uită în lungul autostrăzii, în amândouă părțile. Se întoarce în cabina camionetei și-și aprinde o țigară. Așteaptă. Așteptăm și noi, dom’ sergent și cu mine. Asta este; am ajuns o săptămână mai târziu. Întotdeauna cu un pas în urmă. După ce s-a întâmplat deja. Prima apariție a Mântuitorului de pe Șosea a fost semnalată de o echipă de muncitori care ridicau un câine mort la câțiva kilometri de locul unde ne aflăm. Înainte să apuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu privirea toate mașinile. Mântuitorul de pe Șosea își face apariția de fiecare dată într-o altă mașină, coupé, berlină sau camionetă, uneori pe motocicletă. O dată într-o rulotă. În pozele pe care le fac oamenii și în imaginile filmate apar întotdeauna părul blond în vânt, țăcălia roșcată, cicatricele. Întotdeauna e același om. Silueta unei femei așteaptă în depărtare într-o mașină, într-o camionetă, ce-o fi. În timp ce scriu rândurile de față, dom’ sergent ia în cătarea revolverului haina noastră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
face apariția de fiecare dată într-o altă mașină, coupé, berlină sau camionetă, uneori pe motocicletă. O dată într-o rulotă. În pozele pe care le fac oamenii și în imaginile filmate apar întotdeauna părul blond în vânt, țăcălia roșcată, cicatricele. Întotdeauna e același om. Silueta unei femei așteaptă în depărtare într-o mașină, într-o camionetă, ce-o fi. În timp ce scriu rândurile de față, dom’ sergent ia în cătarea revolverului haina noastră de blană făcută grămadă. Ketchupul și muștele. Momeala noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nu știu cine a adus cartea. Era o carte ca oricare alta. După cum reiese din scripte, asta trebuie să se fi întâmplat acum vreo douăzeci de ani. — Nu trebuie să-ți mai spun ce s-a-ntâmplat, zice. Dar John a fost întotdeauna convins că s-a întâmplat din vina mea. În scriptele poliției sunt înregistrate șase apeluri referitoare la scandaluri în familia Boyle - parcela 175 din parcul de rulote Buena Noche - în săptămânile care au urmat morții lui Patrick Raymond Boyle, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona extrage un vitraliu dintr-un crater însângerat care se cască în piciorul meu. Îl ține în sus, și lumina plafonierei pătrunde prin cioburile colorate; uitându-se la fereastra minusculă, zice: — Eu sunt îngrijorată mai mult de Stridie. Nu spune întotdeauna adevărul. Și, chiar în clipa aceea, ușa camerei de motel zboară dată de perete. Afară urlă sirenele. În televizor urlă sirenele. Luminile roșii și albastre clipesc halucinant prin perdele. În clipa aceea, Helen și Stridie dau buzna în cameră, râzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Asta e viața pe care am avut-o. Asta e fiica pe care știam că aveam s-o pierd cândva. Din cauza unui iubit. Din cauza unor note proaste. A drogurilor. Într-un fel sau altul, până la urmă această ruptură se petrece întotdeauna. Această luptă pentru putere. Oricât ai crede că o să fii un tată perfect, până la urmă tot aici ajungi. Celor dragi poți să le faci lucruri mai rele decât să-i omori. Cartea aterizează într-o trâmbă de praf și pietriș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
el bun sau rău. Tot ce poți să faci e să speri să iasă la iveală un tipar, și uneori speri în zadar. Și cu un plan, tot nu obții ceva mai bun decât ceea ce-ți poți imagina. Eu întotdeauna am sperat la ceva mai bun de-atât. La radio se aude o explozie de cornuri franceze, țăcănitul unui telex și o voce bărbătească zice că poliția a găsit încă un top-model mort. La televizor îi arată poza zâmbitoare. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
loc în care nu ai cum să-l distrugi. Apucă o sticlă de bere și-i îndreaptă spre mine gâtul lung, zicând: — Gândește-te, zice. Gândește-te bine. Cartea aia, Versuri și poezii din lumea-ntreagă, va putea fi găsită întotdeauna. E ascunsă la vedere. Într-un singur loc, zice. N-ai cum s-o scoți de-acolo. Mă duce gândul la anizantă, nu știu de ce. Și la scoica tărcată. Și la Stridie. Nash bea din sticlă, o lasă jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona vreo două ore. Am și machiat-o un pic, doar ca să pun vraja la încercare și să mă răzbun pentru că te-a speriat. Polițaiul se apucă de prohab. — Extraordinar! Uite că am erecție din cauza ta. Sună sexist, zice, dar întotdeauna mi-am dorit să am penis. Nu am chef să aud așa ceva, zic. Și Helen zice - prin gura polițaiului - zice: — Cum te urc în taxi, mă bate gândul să mai rămân în tipul ăsta și să fac o labă. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nu le pot lăsa nici după moarte. Bețivii și cleptomanii sunt posedați de spirite rele. Suntem un medium al culturii. O gazdă. Unii încă mai cred că-și conduc propria viață. Noi suntem cei posedați. Cu toții bântuim și suntem bântuiți. Întotdeauna prin noi își duce viața ceva străin. Întreaga noastră viață este vehiculul a ceva care trebuie să vină pe lume. Un spirit malefic. O teorie. O campanie de marketing. O strategie politică. O doctrină religioasă. Pe când ne îndepărtăm de centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Constantin Munteanu mi-a vorbit despre noul său roman Cristina, sau morile de vânt ale vremurilor, finisat deja, în care aduce acțiunea la zi, încercând să mai salveze câte ceva din corabia căzută adesea sub vremi, dar având grijă să dea întotdeauna, în paginile sale, câștig de cauză Adevărului și Dreptății, uneori chiar în absența celei de-a treia componentă a echilibrului, Puterea. Atunci, l-am întrebat dacă n-ar fi bine să reediteze o parte din romanele publicate în urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de după tufele de trandafiri, pe lîngă care venea în fugă de la bucătărie și se repezea să mîngîie vaca pe burtă, dînd un cot șăgalnic bărbatului prost cît gardu' completa ea, și vorbele astea, spuse rîzînd, cu acea inflexiune caldă, muiau întotdeauna furia bărbatului, care se ducea să-și vadă de treabă în altă parte. Răspunde-mi! -strigă isteric Radu, înfigîndu-și degetele în părțile cărnoase ale spatelui. Hai să bem și-o gură de coniac șoptește blînd Paula, răsturnîndu-se într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bani-gata. Tat-su mi-i consătean, aproape vecin se explică Mihai strîmtorat. Excelent! Lovitură sigură. Totul e să te aranjezi, că... Eah! Parcă nu știm noi cum e cu dragostea?! Știm sau nu, surîde Mihai reușește să ne subjuge mai întotdeauna. Sînt liber se lovește Vlad cu degetul în dreptul inimii. E drept, mă obsedează o femeie de-aproape treizeci, ori poate trecută, o brunetă trăznet, am cunoscut-o în tren, e ceva... asistentă medicală, dar uite ici rîde Vlad plimbîndu-și arătătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
șoptite, pe care le punctează prin mici zvîcniri. Șoferul continuă să privească înainte, întrecîndu-se pe sine în arta de a conduce. Nevastă-mea, spre exemplu, spune el după un timp, cu aer de mare povestitor cînd călătorește cu mine, stă întotdeauna pe locul șapte sau opt. Dacă ar sta aici, deși-i cunosc picioarele de peste zece ani, aș intra sigur într-o rîpă... Vîrful pantofului mai bate de două ori aerul, parcă fără convingere, rămînînd neclintit, nedumerit ca și ochii fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sărutului lung, sub brazii de la Poiana Brașov "pierdere de timp", gîndește Mihai cu ciudă la vremea petrecută în "tabăra de instruire a uteciștilor", la care a fost invitat ca tînăr scriitor. Dacă-i să-și amintească ceva frumos, își începe întotdeauna amintirile cu Margareta, femeia de serviciu de la liceu, pe care o plasează imediat undeva într-un colț curat al sufletului, așa cum țăranul cu respect pentru cele sfinte, pune întotdeauna icoana de valoare în camera de curat, în colțul dinspre Răsărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tînăr scriitor. Dacă-i să-și amintească ceva frumos, își începe întotdeauna amintirile cu Margareta, femeia de serviciu de la liceu, pe care o plasează imediat undeva într-un colț curat al sufletului, așa cum țăranul cu respect pentru cele sfinte, pune întotdeauna icoana de valoare în camera de curat, în colțul dinspre Răsărit. Cînd directorul liceului îi trimitea obligatoriu acasă pe cei de la internat, să aibă unde caza activiștii de partid veniți de pe la comune la vreo instruire, ori îi amenința cu excluderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cei de la internat, să aibă unde caza activiștii de partid veniți de pe la comune la vreo instruire, ori îi amenința cu excluderea pe cei ai căror părinți încă nu semnaseră cerere de intrare în colectiv, mai ales iarna, Margareta îi invita întotdeauna pe el și pe prietenul său, Cătălin Andrei Păduraru, să vină la ea, să se joace cu cei doi băieți ai ei, să-i ducă la săniuș pe străzile din Țicău, iar seara îi aștepta cu tocăniță de cartofi fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
face doar pentru a se împlini voia șefului, ceea ce l-a îndîrjit pe Radu, aprinzîndu-l de-a binelea. L-a înșelat de multe ori cu vechile ei legături majoritatea căsătoriți între timp, nici unul nemaipropunîndu-i căsătorie -, l-a înșelat fără convingere, întotdeauna din necesitate. Se scuza, în mod meschin, față de propria-i conștiință, că, de fapt, și Radu o înșeală cu nevastă-sa, și-și argumenta că-i de vină, în primul rînd, temperamentul ei. O singură dată, nebuloasa existenței sale a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cînd sună telefonul și ghicește că-i Vlad, i se pare că aparatul cenușiu emană în jur o lumină albă, umplînd încăperea, iar sufletul ei se dilată, deschizîndu-și larg porțile pentru a întîmpina cuvintele frumoase. "Un puști obraznic își scuză întotdeauna plăcerea de-a-l asculta. Nici măcar nu m-a invitat vreodată să ne întîlnim, sau n-a făcut vreo aluzie..." Paula se întoarce în cameră, adună de pe jos sticla de coniac, își toarnă într-un pahar ce mai era pe fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lichidului gălbui, convins de eticheta de pe sticlă că-i îmbuteliat în Scoția. Așa-i cum îți spun eu: țăranul era îndărătnic; ținea la pămînt mai ceva ca la viață, zău! Poate pentru că pămîntul însemna însăși viața; așa a gîndit țăranul întotdeauna. Săteanu își trece palma peste față, în sus, apăsîndu-și-o puternic pe frunte, lăsînd apoi degetele răsfirate prin părul bogat, semn că încearcă să mai alunge din oboseală. Se ridică încet, merge la bar și lovește furios cu degetul într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
discuția exact de acolo unde i-a întrerupt-o sărutul lui Mihai, sau, mai spre sfîrșit, cînd ritualul fiecărei zile era respectat cu strictețe, fata și-l întrerupea singură, căutîndu-i gura, semn că începuse să-i placă să sărute, mai întotdeauna înainte, că după, era mai preocupată de planurile ei de activistă o biată educatoare pe undeva, printr-un sat, cu soțul plecat pe șantier. Hă-hă-hă! rîde amuzat Săteanu. Ai tresărit, pui de lele ce ești. Bravo, mă, bravo! Să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]