7,853 matches
-
banii, banii i-aș blestema, Că nu-mi trebuie, oh, mama mea, Dar cine-i are, oh, Cine-i are, maica mea, Trăiește cu nepăsare, Griji n-are, oh, mama mea... Sandu a turnat în pahare, le-a dat și țiganilor: - Beți, mă, de sufletu nostru, că mâine-poimâine ne prăpădim! Guriștii sorbiră vinul și iar zdrăngăniră coardele. Piele și Paraschiv se uitau la șanteze. Pe scenă ieșiseră vreo cinci femei, abia acoperite de rochiile scurte. Aveau pulpele goale și dansau după
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înveselit hoțul deodată. Ia, Paraschive, ia, Sandule, ce stai Nicule? Să ne mai dea un rând cu întărîtarea sa, că mi s-a făcut foame. Mâna lui puternică a ridicat paharul și -la izbit de podele: - Lăutarii! Să vie lăutarii! Țiganii erau doborâți de oboseală. De trei ori îi îmbătase până acum starostele și nu-i mai slăbea. Cucăiau și caramangiii, cu capetele pe masă, numai lui Bozoncea îi era bine. - Ia zi-mi, Mitică, p-ăla: Aolică, Gică, Gică! a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
căciulile lor încăpătoare cu băutură și strigau veseli la pungași: - Să-ți trăiască! Să-ți trăiască! Stăpânul urla cătrănit către ei: - Luați, mă, și beți de sufletul lui Bozoncea! C-a murit, săracu! Luați, fraților... Mînă-mică îi mai strunea pe țigani: - Gâdilați dracului cobzele alea, că dă moartea-n voi, paraponisiților! Nicu-Piele juca în căruță, de hazul lumii, ce se ținea pe margini. 303 - Să trăiești, vereșcane! strigau hamalii bând din șepcile pline cu vin. - Cântați, mă gașperilor! se mai supăra
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îngrijească. Dimineața, Treanță tot mai tremura. În Cațavei se strânsese lume ca la urs. În zori, Stăpânul a scos-o pe Didina în curte în pielea goală și și-a desfăcut cureaua de la nădragi. A pus lăutarii să-i cânte. Țiganii nu prea se îndemnau. Le-a arătat cuțitul. N-au avut ce face. Cântau și plângeau de mila gagicii. O lovea Bozoncea, pornit. Pielea se făcuse vânătă, vânătă. Starostele o apucase de păr și o îngenunchease între picioarele lui. Îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ferit cu dibăcie și 1-a potolit. Piele a cărat-o pe Didina în casă și-a gonit lumea strânsă pe la porți: - Hai, ușcheală, fiecare la casa lui, că nu-i panoramă! Și-a poruncit lăutarilor să cânte mai departe. Țiganii nu mai puteau. Au fugit unul câte unul... Mînă-mică a aprins focul, a șters sângele de pe dușumele și-a plecat în cartier după băutură. S-a întors cu câteva sticle și cu mâncare. În casa ibovnicei se încălzise bine. Curvele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Și mucede ziduri deasupra M-acopereau, Of, mama mea, 315 Iubită avusesem, se duse și ea... Străin sub bolta cea rece, Timpul ce trece, Cum așteptam, Of, mama mea! Dase un plâns în pungași și drumul nu se mai isprăvea. Țiganii băteau măsurile repezi ale geamparalelor. Unde era el, starostele, unde era Oacă, să joace cu Nicu-Piele tot pe vine și-n călcue! La cimitir a citit preotul o slujbă și au pus coșciugele în pământ. Nașul se ținea de crucea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ridicat casele. Ar fi trebuit să fi pus la tencuirea pereților pe un zidar să sape sub streașină câteva litere: Stere Drăgănoiu, proprietar. In câmp la "Cățelu" Se prăpădiră și lăutarii! Cine o să le mai cânte mahalagiilor? Că erau buni țiganii. Știau oful săracului. De la Sfîntu Dumitru nu se mai odihneau până-n primăvară. Cum scîrțnau cuțitele să se taie porcii prin magazii, gata și balaoacheșii, se înființau cu "mozica". De Crăciun o luau dinspre Grivița, pe la popă, să-i cânte oltenește
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Voi luați-o drept înainte și-o să dați de fortu Cățelu, treceți un șanț, și peste păduricea aia ajungeți în barieră. Într-o jumătate de ceas sînteți la "Spînzuratu", la circiumă. Cereți un chil de țuică fiartă și vă dregeți... Țiganii s-au privit. Omul se grăbea. Întorsese ulubele cailor. Dumitru, spăimos cum era, spuse: - Eu mă întorc. Nu mai ajungem până-n barieră, uite, stă să ningă! Neacșu a desfăcut armonica și-a început să cînte: Te cunosc după fular, C-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iute fața încremenită a omătului și mișcă țurțurii cenușii ai pădurii. Se făcu din nou liniște, ca și când cineva și-ar fi tras sufletul, apoi zăpada fu spulberată pe neașteptate și ridicată în niște perdele albe și înalte care se prăbușeau. Țiganii fură orbiți o clipă și întoarseră spatele viscolului. Primul vai trecuse. Când priviră în urmă, văzură o trâmbă care se îngroșa. Alerga ca o nălucă peste întinderea goală și se învîrtea, săltând la câte o adâncitură nevăzută. - Trecu sufletu mă-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cele din urmă. E vorbirea, ce-i facem? - Nainte, hai nainte! zise Dumitru înfricoșat. Se mișcară în neștire. După vreo jumătate de ceas, ieșiră la o margine. Nicăieri, nici o lumină. Cine știe încotro se pierduse Bucureștiul! O dată intră spaima-n țigani. - Aici ne prăpădim! făcu Neacșu. Moartea-i cât capra pe noi... și se răsti la bătrîn: Dumneata ne-ai adus aici, dumneata să ne scoți la cap, că n-ai vrut să stăm la nuntă! După o ceartă scurtă începură
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dumitru se uită îngrozit Împrejur, căutând un pom mai înalt în care să se cațăre. Umbrele negre ale copacilor tineri se mișcau într-o parte și-n alta. Dincolo, în câmpie, era pata rotitoare a zăpezii spulberate. Lupii se apropiau. Țiganii le auziră mersul gâfâit în haită și iar strigătul de foame al căpeteniei. Să fi fost șapte sau opt. Îi căutau. - Ei, Anghele? înjură țambalagiul. În întuneric se zăriră luminile roșii, vii ale ochilor sălbatici. - Mă, nu vă temeți, mă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una, ca și când starostele -lar mai fi putut auzi: - Când m-am luat eu, nene Mitică, cu a mea, ce vremuri! Patru zile au băut țiganii. Nu lipsea unul, lume, să nu te mai miști... Și mașini... S-au bătut vreo doi pentru Tinca la un joc. De mine nu s- atingeau... Unul era Dumitru! M-auzi, nene Mitică? Dar nu se uita la el, știind
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lăsa, Anghele, nu te lăsa, se mai întorcea către celălalt. Nu-l mai auzea nici el. - Și cum îți spuneam, nene Mitică, n-a lipsit unul. Până și dușmanu meu de moarte, Cîrlea, venise. Purta joben și frac. Ce vrei, țigan scuturat, îl știi matale. Din cauza lui erau să se omoare niște muieri de-l iubeau. Ce bătaie s-a încins! Dacă nu săream între ele, se omorau. Stați la un loc, ocările dracului!" strigam la ele, dar ce, mai m-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mandea-ti plătește, ce te uiți?! Cântă de sufletu lui Sandu, că m-a dat presărilor, la pârnaie... 359 Și-a aruncat un pumn de bani pe masă. Gheorghe a vrut să zică ceva, dar privirile fioroase ale tovarășului -lau oprit. Țiganul îngîna mai mult mort decât viu: Firicel de iarbă rea, Mamă, mămulica mea, Nu plfnge la moartea mea... Și pe urmă, mai cu durere: Plfngeți voi patru pereți, Ce de mine rămfneți, Că de supărare multă Mi-a căzut lumea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de a nu fi făcut din mesianism o soteriologie. Dacă problema misiunii noastre nu va deveni o doctrină de mântuire, sîntem pierduți, adică ne vom pierde în noi înșine, fiindcă lumea nu ne-a avut niciodată. Ceea ce spunea un lăutar țigan unui cerc de romîni: "aveți noroc cu noi, că de nu ați fi ultimii" definește o situație reală, nu o exagerare trivială. Dacă România nu va face istorie, va rămâne ultima țară din lume, așa cum e trăită de cetățeanul imbecil
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor - un zâmbet fin și cu toate astea atât de inocent trecu peste fața lui la spectacolul ce-l privea. - Ce era adică: Un băiet de țigan cu capul mic într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote în care ar fi încăput întreg și într-un surtuc lung de-i ajungea la călcâi și care fără îndoială nu era al lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pod miaună motanii - la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă. Uh! ce frig... îmi văd suflarea - și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. Cum nu sunt un șoarec Doamne - măcar totuși are blană - Mi-aș mânca cărțile mele - nici că mi-ar păsa de ger
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
e], ce puține-s caracterele acelea care merită a se numi omenești. Prin ușa unei cârciumi deschise auzii țârlâiturile unor coarde false, pe cari le schingiuia sub arcușul său cel aspru și cu degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și un țigan rupt și lung, cu picioarele goale băgate în niște papuci largi și umpluți cu paie. O veselie grotescă, urâtă se desemna pe fețele amîndorora
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
deschise auzii țârlâiturile unor coarde false, pe cari le schingiuia sub arcușul său cel aspru și cu degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și un țigan rupt și lung, cu picioarele goale băgate în niște papuci largi și umpluți cu paie. O veselie grotescă, urâtă se desemna pe fețele amîndorora. Alături era o cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și ochiul săgetător - în fine, în vârsta cea pedantă și nesuferită căreia nu știi ce nume să-i dai. Pe când colegii jucau cărți, râdeau, beau și povesteau anecdote care de care mai frivole și mai de râs, de Pepelea, de țigani, de popi, eu îmi mânam viața cu capul așezat între mâni, cu coatele răzimate de marginea mesei, neascultând la ei și citind romanțe fioroase și fantastice cari-mi iritau creierii. Între mulțimea de colegi era cu deosebire unul de-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de nimeni, ședeam și eu pe-un sac de făină, cu luleaua aprinsă și cu pălăria lăsată pe ochi, în chicotele fetelor, în poveștile bătrânilor, în înjurăturile bărbaților, în scârțâitura amorțită, însă dulce a unei vioare vechi, pe care un țigan bătrân o făcea să răsune când vesel, când plâns. Fața neagră și espresivă, barba albă ca zapada, ochii mai stinși și discolorați de bătrânețe, pieptul păros și gol, abia acoperit de-o cămașe neagră, căciula cafenie de oaie, ruptă, astfel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mei, cari aveau să facă o escursiune în vale, decisese să doarmă peste noapte în moara sasului, iar a doua zi des-de-dimineață să plecăm înainte. Rândul se cam sfârșise la toți, soarele se ducea după dealuri să doarmă și el, țiganul bătrân își lasase capul pe-o piatră de moară și adormise cu luleaua aprinsă-n gură, asemenea unui împărat în pat moale și cu ciucuri de fir... oamenii, ducîndu-și sacii pe cară, înjugîndu-și boii albi, grași și cu coarne mari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rece și tare a mînei lui atât de micuțe îți dovedea că [ai] a face cu degete într-adevăr lungi, delicate, albe, însă pătrunse de măduva de leu. Ajunserăm cu toții la moară. Salutarăm pe sas, care ni deschise ușa. Era țiganul acela care ședea lângă el, povestindu-i cum în tinerețe fura cu șirețenie găinile vecinilor, atîrnîndu-le cu picioarele legate de căngi sub țundră și mergea fluierând cu țundra pe-un umăr prin sat fără ca oamenilor să li treacă prin minte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai trăiască, darmite ce trai? Dar crezi tu poate că eu le-o uit asta... i-o uit sasului, care ne-a vândut ca Iuda pe Domnu Hristos? Am trimis iscoadă pe Niță - a Floarei, care știe a vorbi ca țiganii. El s-a uns cu funingine pe față și s-a îmbrăcat în trențe - așa va trece pe la moară să vadă acolo-s încă, or nu-s acolo. Dacă n-or fi, apoi pe desară ne-om duce pe la cumătru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai la velință mai la gospodărie, mai în cancelaria domeniilor, formau o clasă de amploiați, din călugări, feciori de boieri, cari înconjurau mănăstirea spre a trăi bine pe moșiile și la curțile cunoscuților lor, afară de aceea, un popor de servitori, țigani și străini, cari "jos" trăiau sfădindu-se și clevetindu-se la boieri unul pe altul. Capelmaistru curții era în genere vo cioară bătrână și isteață care știa cântece bătrânești, doine, hore, cântece de lume, ba nici poetul nu lipsea, reprezentat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]