KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...176 177 178 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848

să-și întâmpine odorul. Timp de o lună și jumătate, Simona trăi în sânul familiei zile de neuitat. Dormea dimineața până târziu, lua micul dejun și apoi făcea un tur prin oraș. Seara, toți trei, tată, mamă și fiică, se așezau la povești. Mai veneau uneori și verișoare sau verișori care se interesau de noua ei viață, dacă profesoratul îi procura satisfacțiile așteptate, unii dintre ei fiind tentați să îmbrățișeze și ei ramura didactică. Simona le dezvăluia cu sinceritate părțile colorate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
multă grijă prietenele, să fie atentă, chiar grijulie și atunci când pronunță unele conjuncții. Și-au continuat drumul până la bifurcația străzii principale cu strada Crizantemei. Se bucurară împreună la vederea primăverii care umbla sprințară printre ramurile copacilor și prin ierburile crude, așezându-se cu toți fluturii ei albi pe corolele florilor și dând glas melodios, plin de farmec, păsărelelor lipsite de grijile pământenilor de rând. Primăvara părea că râde în hohote, întocmai unui copil în nestăvilitele lui jocuri. Când cele două prietene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
pe corolele florilor și dând glas melodios, plin de farmec, păsărelelor lipsite de grijile pământenilor de rând. Primăvara părea că râde în hohote, întocmai unui copil în nestăvilitele lui jocuri. Când cele două prietene se despărțiră, o pasăre tocmai se așeza pe ramura unui copac aflat în drumul lor și le cerceta curioasă prezența. Stătură amândouă o clipă în loc, privind cum un mic căpușor de pasăre se rotea când într-o parte când în alta, de parcă ar fi vrut să creioneze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
delicatului gest. Ea privea floarea, o lua în mână, o mirosea, trecea în revistă întreaga clasă cu gândul să-l descopere pe cel care îi procurase o asemenea bucurie, dar nici o privire nu trăda autorul. Mulțumea, apoi zâmbea conspirativ, se așeza pe scaun și deschidea catalogul. Îl răsfoia la întâmplare ca după câteva clipe să-l închidă. Pășea apoi în clasă; începea desfășurarea lecției, ca de fiecare dată, cu un fragment din cântecul învățat în ora anterioară.Urma în mod obișnuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
nu au granițe, declanșarea acesteia o transferă într-un univers ideatic: De ce unele femei au atâta noroc!?" Ușa de la vestibul o trezi din visare. Cum poate să-mi umble mintea prin teritorii care nu-mi aparțin?", gândi ea, și se așeză în fotoliu de așa manieră încât doctorul, pentru că el trebuia să fie, să o găsească în așteptare, picior peste picior, într-o poziție ostentativ provocatoare. Doina auzise și ea ușa de la vestibul, semn că într-adevăr venise soțul ei. Bănuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
parcurgând anevoie drumul până la alimentara din colț pentru o sticlă de lapte, un iaurt și o pâine proaspătă. Aceleași și aceleași cotidiene preocupări, fără nici o excepție, de la o zi la alta. Cum se apropia seara, ea părăsea fereastra și se așeza în pat, cu ochii lipiți de mânerul ușii, zicându-și mereu: ,,Poate vine în seara aceasta, poate vine!", recapitulând punct cu punct un plan pus în pagină cu minuțiozitate. Neavând nici o ocupație, gândurile începură să-i alerge pe șesurile amintirii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
migală și artă, arată deplorabil. Din ceea ce mai rămâne din cuib pene, ierburi și flori Bikirikipiripiki le trage în jurul corpului ei și ouă câteva zile la rând câte un cocoloș ciocolatiu de mărimea unei ghinde, cu irizări alb-gălbui, apoi se așază să le clocească. La timpul sorocit, vin pe lume viitoarele sale progenituri. În așteptarea disperată a doctorului, Simona ar fi fost în stare să construiască și ea un cuib asemenea pasării din Australia, dar cum nu era posibil, ea urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
să vorbim tare. S-ar putea să deranjăm pe unii bolnavi din alte saloane. Doctorul, presupunând că face un gest pe care l-ar face orice medic, chiar dacă nu era pacienta lui, la îndemnul Simonei luă un scaun și-l așază lângă patul acesteia. Un timp s-au privit. Cuvintele păreau a fi înghețat undeva, deși se găseau în plin sezon de primăvară. În același timp, amândoi își dădură seama de starea în care se aflau și-și zâmbiră. Arătați foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
grabă lumina și trase cheia. Zăbovi un timp, gata de a găsi un moment prielnic să iasă din rezervă, dar Simona îl rugă: Vino lângă mine, doctore, sunt și eu o femeie și te doresc, te doresc nespus! Doctorul se așeză pe scaun ca să se dezmeticească, dar ea nu i-a lăsat răgazul pentru o asemenea pauză. L-a tras lângă ea în pat, cu o forță nebănuită. I-a luat mâinile și i le-a condus de-a lungul trupului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
florile pline de suave și rare parfumuri. Se putea considera o regină a acelei nopți. În noaptea aceea doctorul dormi la camera de gardă. E un mod de a spune, căci ochii nu-l ascultară, iar somnul nu i se așezase geană pe geană, gândurile intersectându-se cu cele mai cumplite prezumții. Din multele alunecări știute sau neștiute, ceea ce făptuise în noaptea care trecuse, însemna pentru el un pas spre adâncimile unui infern care se săpa cu fiece clipă ce trecea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
clipe de inconștiență, pe când era clar că Mona avusese pregătit acest plan cu minuție. Dimineața, când ajunse acasă, mărturisi că avusese o gardă grea, din cauza mai multor cazuri care ceruseră o intervenție promptă, și că se simte obosit. S-a așezat în pat și a adormit. Vise cu animale grotești îi năpădiră somnul cu intenția de a-l devora, încât dimineața s-a trezit mai obosoit decât se culcase. Simona, după ce primi formele de externare, privi cu grijă de jur împrejur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
care le predau, ci și prin apetitul pentru senzaționalul ieftin, pe teme de o diversitate greu de imaginat. Nu erau lăsate în umbră nici unele evenimente ce apăreau în culisele așa-zisei lumi bune din urbe. Gina, de cum primise telefonul, se așeză la geam cu gândul să-și vadă colega venind. Ardea de nerăbdare să afle vestea cea mare pe care Ema, cu bună știință, o ținuse în suspens, pentru a o savura împreună. Timpul trecea anevoie. De câteva ori avu impresia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
jar încins? Atunci de unde a apărut și din ce sfere venea această tiranică punere sub acuzare? Simona socotea că singurul cu drepturi depline asupra vieții și demersurilor sale era numai Dumnezeu și pe baza acestor precepte, gândea că își putea așeza viața după îndemnul minții și sufletului său. Grija cea mare însă, examenul pe care nu-l trecuse încă și care îi provoca spaime, era întâlnirea cu părinții. Lor le datora explicații, motivarea gestului ei, urmând să-i implore în a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
timp, afișând o oarecare stânjeneală. Ce ai fato, parcă ai fi în casă străină, hai o dată! mai spuse tatăl văzând că Simona prelungește fără un motiv anume invitația de a lua masa împreună. Când în cele din urmă Simona se așeză pe scaun, ambii părinți o studiară în fugă, apoi schimbară între ei priviri întrebătoare. Deși vorbele lipseau, în mintea lor încolțiră unele întrebări ce-și așteptau răspunsuri. Mâncară fără să închege obișnuitul dialog, întotdeauna prezent la mesele lor. Mama desprinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
în toți acești ani care s-au numit anii tinereții mele. Părinții o ascultau cu luare aminte, nebănuind unde vrea să ajungă. Ei, și, spuse tatăl, ei și? Simona își pierdu pentru câteva clipe șirul vorbelor, care refuzau să se așeze într-o logică firească, dar avu tăria să continue: Viața mea curgea fără nici un rost și atunci... Nu găsi cuvintele cerute să exprime adevărul pe care voia să-l destănuie, și în loc de răspuns la toate întrebările și nedumeririle bunilor ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
Face niște cireșe!... Un timp Costache nu mai zise nimic, apoi își continuă gândul: Făcea, Maria! Făcea! Ca apoi să zică: mă duc la finul Petrache să-i cer beschia. Poate vine și el să mă ajute. Maria muți. Se așeză pe un scăunel în ceardac, cu capul prins între cele două mâini, și-și strânse gândurile toate să nu izbucnească afară la lumina care creștea o dată cu dimineața. Dacă i-aș spune lui Costache acum că fata asta la care ținuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
să afle despre ce este vorba. Fără alte cuvinte, el îi întinse un plic sigilat urmărindu-i în același timp reacțiile. Ea îl deschise cu febrilitate. Trecu zorită peste cele câteva rânduri. Apoi, simțind nevoia de a se reculege, se așeză în fotoliu și reluă lectura mesajului. Ochii i se împăienjeniră. În termenii consacrați, i se comunica faptul că a fost mutată disciplinar la o școală sătească la 7 km de oraș, ca urmare a unor încălcări ale deontologiei didactice. Care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
grade căldura din garsonieră pentru ca micuțul ei, înfofolit în așternuturi, să nu răcească. Toate diminețile Simona și le petrecea cu băiețelul. Îl îmbrăca gros, îl hrănea, se juca un timp cu el, ca în preajma plecării ei la școală să-l așeze în pat pentru somnul de după amiază. Improviza cântece din care nu lipsea niciodată numele băiețelului ei drag: ,,Nani, nani odoraș, / Somnul să te împresoare,/ Visul să-ți fie frumos / Luminat de soare,/ Nani, nani, Ducu mamei!"/... și alte urări pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
pomii înfloriți. Zarzării se grăbiră să-și etaleze minunatele flori roz-albe, demonstrând prin acest gest că sunt niște învingători. O dată Răducu vindecat Simona a început să-l ia cu ea la școală, neavând cu cine să-l lase acasă. Îl așeza în ultima bancă, îi dădea o hârtie pe care putea să zmângălească ceea ce voia iar ea își continua predarea. Dar, de cele mai multe ori, copiii erau mai atenți la ceea ce face Răducu, întorcând mereu capul spre el, decât la problemele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
ei pe ultimul drum îi sporiră și mai mult mâhnirile. Ajunse în sfârșit la garsoniera ei, care părea acum mai tristă și mai întunecată ca înainte. Frânt de oboseală, Răducu adormi așa îmbrăcat cum era. Îl dezbrăcă de hăinuțe, îl așeză în culcușul patului, îl sărută pe frunte, îl mângâie și-i zâmbi cu înțelesuri numai de ea știute și, deodată, simți cum lacrimile îi curgeau fără să le cheme. Prin mintea ei începu să umble gândul: ,,dacă mama ei ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
cunoștea de multă vreme pe farmacista Teodoru veni lângă ea și-i șopti: Doar zece minute și vă servesc. E rândul dumneavoastră, spuse apoi aceasta cu glas tare și clipind șiret din ochi. Doina acceptă tacit propunerea. Colega ei se așeză pe un alt scaun și începu să răsfoiască niște reviste de modă. Pentru ea timpul nu purta insemnele zorului. Așa cum îi promisese coafeza, Doina primi invitația de a se așeza pe scaun, chiar mai devreme de cele zece minute, sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
șiret din ochi. Doina acceptă tacit propunerea. Colega ei se așeză pe un alt scaun și începu să răsfoiască niște reviste de modă. Pentru ea timpul nu purta insemnele zorului. Așa cum îi promisese coafeza, Doina primi invitația de a se așeza pe scaun, chiar mai devreme de cele zece minute, sub privirile întrebătoare ale unor femei care-și așteptau rândul. Coafeza începu printr-o migăloasă șamponare a părului urmând, cu tot dichisul, o suită de operații premergătoare coafării. Îi oferi clientei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
rugător, mai lasă-mă... mai lasă-mă, nu vezi ce frumos ne jucăm!... Simona s-a muiat, dar îl preveni că îl așteaptă maximum zece minute. Doar puțin mămică, puțin, vreau să mai trag câteva șuturi la poartă. Simona se așeză pe o bancă și îl privi cu nesaț. Ce frumos este copilul meu!" Îl admiră cum își ia avânt, intuind că trăiește cu adevărat frumusețile acestui joc. Acum avea în plus prilejul să se împăuneze știind că fiecare lovitură în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
duse la spital, deși nu era de gardă. Motivă asistentei șefe că are de lucrat la o conferință și că s-ar putea să-l prindă noaptea în cabinet. Când Doina se întoarse acasă, totul i se păru străin. Se așeză pe un fotoliu și începu să plângă. Beatrice trăia și ea, cu intensitate, suferința mamei ei. Noaptea aceea o suportară ca pe un vis urât. A doua zi, la școală, fata, cu gândul la cele întâmplate în casa lor, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
surori observă fața lividă a doctorului Teodoru. Vi-e rău, domnule doctor, să vă aduc un pahar cu apă? Nu, nu-i nevoie Vica, mă doare puțin capul. Abia aștepta să termine vizita obișnuită de dimineață prin saloane, să se așeze într-un fotoliu și să reflecteze. La ce să reflecteze, nici el nu știa, dar situația se cerea curmată într-un fel. Poate ar trebui să se adreseze și inspectoratului școlar. Și-l sună pe inspectorul general, rugându-l să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]