8,266 matches
-
Apa se scurge de-a lungul liniei de pantă. Determinat În principiul său și aproape În fiecare din actele sale, comportamentul uman admite puține bifurcări, iar acestea sunt rareori urmate. În 1950, Francesco di Meola avusese un fiu cu o actriță italiană - o actriță de duzină care nu avea să depășească niciodată rolurile de sclavă egipteană, apogeul carierei sale fiind să obțină două replici În Quo vadis. I-au pus fiului lor prenumele David. La vârsta de cincisprezece ani, David visa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de-a lungul liniei de pantă. Determinat În principiul său și aproape În fiecare din actele sale, comportamentul uman admite puține bifurcări, iar acestea sunt rareori urmate. În 1950, Francesco di Meola avusese un fiu cu o actriță italiană - o actriță de duzină care nu avea să depășească niciodată rolurile de sclavă egipteană, apogeul carierei sale fiind să obțină două replici În Quo vadis. I-au pus fiului lor prenumele David. La vârsta de cincisprezece ani, David visa să devină rock
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
rețeaua de cupluri libertine, Bruno avea să-și dea seama că era o calitate extrem de rară. Majoritatea femeilor din acel mediu masturbau cu brutalitate, fără nuanță. Strângeau mult prea tare, o zguduiau cu o frenezie stupidă, Încercând probabil să imite actrițele din filmele porno. Poate că era spectaculos pe ecran, dar rezultatul tactil era oarecare, dacă nu chiar dureros. Christiane, dimpotrivă, proceda cu atingeri ușoare, Își umezea regulat degetele, explora cu blândețe zonele sensibile. O femeie În tunică indiană trecu pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
serviciul, de regulă urma o decepție. Vulvele lor, lăbărțate de penetrări În poștă și masturbări brutale (adesea practicate cu mai multe degete și chiar cu toată mâna), erau la fel de sensibile ca un calup de osânză. Obsedate de ritmul frenetic al actrițelor porno profesioniste, Îi zgâlțâiau penisul cu brutalitate, ca pe o tijă de carne insensibilă, cu o ridicolă mișcare de piston (omniprezența muzicii tehno, care eliminase ritmurile unei senzualități mai subtile, juca desigur un rol În caracterul prea mecanic al prestației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În clipa În care ne uităm În jur, vedem că de masa noastră se apropie două fete În jeanși. Una dintre ele Îmi zîmbește stresată. Te rog să nu te superi, dar eu și prietenele mele ne Întrebam - ești cumva actrița cea nouă din Hollyoaks ? Pentru numele lui Dumnezeu ! Oricum. Nu-mi pasă. N-am venit aici ca să vedem nu știu ce staruri de mîna a șaptea prizînd cocaină și dîndu-se În stambă. Am venit doar să bem ceva Împreună și să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Cum te-mpaci cu golful ? — Și eu... tot bine, spune tata bățos. — Unde jucați ? Întreabă Jack politicos. — Te-a Întrebat cineva ceva ? țip, Întorcîndu-mă furioasă pe scaun. Urmează cîteva clipe de tăcere. — Vai ! spune mama brusc, cu o voce de actriță de mîna a paișpea. Ia uite ce tîrziu s-a făcut! Am Întîrziat la... la... expoziția de sculptură. Poftim ? — Îmi pare foarte bine că te-am văzut, Emma... Nu puteți să plecați ! zic panicată. Dar tata și-a deschis deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
lucreze la Agenția din Berlin, Germania, a Companiei General Electric. Din acel moment educația mea, prieteniile și principala mea limbă au fost toate germane. În cele din urmă am devenit dramaturg de limbă germană, mi-am luat o nevastă germană: actrița Helga Noth. Helga Noth era cea mai mare dintre cele două fiice ale lui Werner Noth, șeful poliției din Berlin. Mama și tata au părăsit Germania în 1939, când a venit războiul. Eu și soția mea am rămas. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
și atunci vei putea folosi ideea asta a mea. E vorba de un tânăr american, care, vezi dumneata, stă de-atâta timp în Germania încât practic a devenit și el germană. Scrie piese în germana, e căsătorit cu o frumoasă actriță germană și cunoaște o mulțime de granguri naziști cărora le place să se învârtească printre oamenii de teatru. Și a început să turuie la nume de naziști, mai importanți sau mai neînsemnați - pe care eu și Helga îi cunoșteam destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ta. — Vorbesc serios, chiar te iubesc, insistă ea. Când trăia Helga și veneați amândoi aici, o invidiam pe Helga. Când a murit Helga am început să visez cum o să cresc și o să mă mărit cu tine și-o să fiu o actriță celebră și tu o să scrii piese pentru mine. — Mă simt onorat, i-am spus. — Asta n-are nici o valoare, zise ea. Nimic n-are nici o valoare. Du-te și omoară câinele. M-am înclinat și am ieșit luând câinele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
-i nici un rău în asta, am consolat-o eu. — Nu vezi răul? zise ea. Uită-te la tine. Uită-te la mine. Uită-te la amorul nostru. Am visat să fiu sora mea Helga. Helga, Helga, Helga... asta eram. Frumoasa actriță cu soțul ei, frumosul dramaturg, asta eram. Resi, muncitoarea de la mașina de făcut țigări... pur și simplu dispăruse. Tot e bine, ai fi putut să-ți alegi să fii o persoană mult mai rea, am remarcat eu. Ea deveni acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de Vest și mi-au dat formularele să le completez... numele, ocupația, cea mai apropiată rudă în viață... am avut de ales. Puteam fi Resi Noth, muncitoare la fabrica de țigări, cu nici o rudă nicăieri. Dar puteam fi Helga Noth, actriță, soția unui dramaturg din S.U.A., frumos, adorabil, strălucit. Spune-mi..., zise ea aplecându-se spre mine, pe care din două s-o fi ales? Iartă-mă, Doamne! am acceptat-o încă o dată pe Resi ca fiind Helga mea. De îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
trei" — Știi, de fapt o cheamă Susan Higson, zise Sophie în timp ce ne plimbam prin Belsize Park în drum spre masă. Credea că Violet Tranter sună mai romantic. —Păi, cam așa e, comentai eu. Nu-mi place această nouă tendință a actrițelor de a-și purta adevăratul nume. În anii patruzeci, nu scăpa una nebotezată. Adică, Jeanne Tripplehorn, Renée Zellwiger, Michelle Pfeiffer - toate sună la fel de atractiv ca o marcă de plăcintă cu carne de porc. Sunt perfect de acord, draga mea, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu Fisher, traversă sala către zona unde era bucătăria, sporovăind. Mesajul era clar; nu era nevoie să stea să-și apere teritoriul de cineva atât de lipsit de importanță ca Tabitha. Hazel dădu cu bâta în baltă, surprinzător pentru o actriță așa de bună, și spuse gânditoare: E chiar mai frumoasă decât la televizor, nu-i așa? Tabitha înghiți în sec. Plină de furie și frustrare, îi dădură lacrimile. —Tabitha, spuse MM, amânând explozia, vrei să vii puțin până afară? Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ca s-o includă în conversație. Chiar că-și dădea toată silința să o cucerească pe Hazel cu șarmul ei. —Shirley Lowell, fata care s-a sinucis, zise Hazel. Mi-a fost colegă de facultate. Și ea voia să devină actriță. —Of, Bill! făcu Sophie supărată. M-ai călcat pe picior! Bill, căruia i se luau măsurile, mormâi ceva în chip de scuze. —Ei, nu mai țopăi așa de colo-colo! Sophie întinse iar metrul de croitorie de-a lungul piciorului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nu se lăsa intimidat de felul impetuos de a fi al lui Philip Cantley. Dar pe mine mă interesa mai degrabă pe cine anume din distribuția Visului notase Ben pentru audițiile de la Casa Păpușilor. După cum vorbise, nu era decât o actriță pe care merita să o ia în considerare. Oare o văzuse și pe Helen la repetiție? Sau știa ea oare că i-ar putea fi de folos să și-l apropie pe Ben? Helen nu ne spusese că s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aripilor scenei. Mai era o oră până la matineu și lumea era ocupată; asistentele directorului de scenă instalau suporturi, Steve mătura scena (era clar că n-avea încredere s-o lase pe vreuna dintre ele să îndeplinească această sarcină vitală), faimoasa actriță care o juca pe Marta stătea, ca de obicei, cu spatele la cicloramă, făcând exerciții de respirație, iar Bez verifica dacă una din bibliotecile de pe scenă e bine prinsă pentru că actorul care-l juca pe George se plânsese că atunci când se sprijinise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
el. Era îmbrăcat în haine negre și lălâi din cap până-n picioare și semăna cu un fost membru, de mult uitat, al trupei The Cure2. — O deranjezi pe domnișoara Weldon. Steve făcu semn cu capul către fundul scenei, unde faimoasa actriță, cu mâinile încleștate sub sâni, tot gâfâia: „Ah! Ah! Ah! AH! AH! AH!“, ca un chihuahua dresat. — Ai grijă, Cenușăreaso, zise Bez, care se uita la mătură. Mie nu-mi spune nimeni ce să fac aici. Oricum, nici cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
te uiți un pic? Așa cum Lousie anticipase deja, cu siguranță, Steve își vărsă imediat amarul asupra ei: — Nu sunteți în stare să faceți nimic singure? țipă el, bătând din picior. Uitase complet că nu trebuia să o deranjeze pe faimoasa actriță care acum cânta de zor: „Oh! oh! oh! Oh! OHH! OHH! OHH! OOOHHHHH!“, când mai jos, când mai sus. Când Louise îl conduse la biroul directorului de scenă, de unde conducea totul atât de bine, descoperi că monitorul funcționa acum perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
jumătate de oră trebuia să înceapă spectacolul și electricianul șef venise să facă verificarea împreună cu Bez. Toate pânzele erau sus și bătea vânt de la pupă - ceea ce însemna că luminile erau gata pentru prima scenă și cortina mare era trasă; faimoasa actriță se îndepărtă și, cinci minute mai târziu, scena era goală. La „jumăte“ era întotdeauna ca pe Marie Celeste 1: actorii în cabine, mașiniștii în camera lor, probabil uitându-se la un film, Steve și asistentele directorului de scenă, după ce aranjaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de gâtul unui bărbat. Fie o urăsc toate femeile, fie, cum e cazul lui Sophie, le cam pică cu tronc. Ar fi Tabitha, Helen, Hazel... — Hazel are ceva ce-mi scapă, observă Hugo. Se prea poate să fie una dintre actrițele alea care nu se gândesc decât la Arta lor. Pronunță ultimul cuvânt cu emfază, atât de clar, de parcă-l și vedeam scris cu un „A“ mare. — Și oamenii ăștia sunt, de cel mai multe ori, cei mai nemiloși... Ce ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în lacrimi. Era de parcă nici nu mai știa bine cine sunt. Nu, bineînțeles că nu o știu. Nu mă implic deloc în latura asta a lucrurilor. — Ce latură? făcui eu, curioasă. —Probe și alte cele. Polițiștii ziceau că a fost actriță. Mi-au arătat fotografia ei. Era atât de drăguță, micuță de tot, cu păr lung și negru - de ce să-i facă așa ceva cineva de aici... — Deci, practic n-a jucat aici? A venit numai la probe? Nu-și mai aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
întâlnească acum trei ani, dacă ar fi venit la probe? insistai eu. Ah, păi sunt o grămadă de oameni, zise Margery obosită. De fapt, se prea poate să nu fi fost nici o probă; am zis și eu așa, pentru că era actriță. Dar poate c-a venit să dea interviu pentru postul de director de scenă sau cam așa ceva - foarte mulți vin așa crezând că, dacă nu sunt distribuiți în nici o piesă, măcar cunosc, în felul ăsta, oameni care le-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aer pe care o iei. În acel teatru erau oameni îngroziți. O simțeam. Și groaza lor îi putea face periculoși. Capitolul treisprezecetc "Capitolul treisprezece" —Shirley Lowell? zise Janey, pe un ton vag. N-am auzit de ea. Ai idee câte actrițe în devenire sunt pe lumea asta? Indiferent de moment, aproximativ nouăzeci și cinci la sută din actori nu au de lucru. Avea un impresar? Nu știu. Tocmai terminase teatrul. —Unde? Ridicai din umeri. Păi atunci..., făcu Janey, punând capăt oricăror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se cam luase de sunat la urgență ca să anunț, cu mare bucurie, participarea mea, chiar și în treacăt, la încă un astfel de eveniment. Era rândul lui Hugo. Puteam da dovadă de o generozitate incredibilă, atunci când nu era vorba de actrițe tinere și atrăgătoare care îi sar de gât. Îi dădeam voie să le facă stimabililor polițiști și polițiste un tur al anexelor biroului lui Philip Cantley, exponatul zilei fiind un director artistic mort. Am scos-o pe Violet pe hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu găsirea corpului lui Shirley Lowell, era foarte arțăgos. Și uite că acum știm și de ce. Nu e decât o presupunere, remarcă Hawkins. Chiar și după declarația lui Violet Tranter. Ce mama naibii, nu degeaba se zice că actorii și actrițele te dezamăgesc dacă-i vezi în persoană. Nu și în cazul ei. Când a intrat, se chiora la ea jumate de stație de poliție. Presupun că și tu, zisei eu, pe un ton sec. Dacă tot nu lucrezi la cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]