13,186 matches
-
ținea mâinile la spate. - Cu tot respectul, domnule baron, efectul radarelor nu reprezintă o prioritate pe termen scurt. Tiffenburg nu răspunse. Era contrariat. Întinse o mână în față și arătă ceva care ne înfioră. - Priviți acolo! Ma parole! În capătul aleii văzurăm o piatră cu margini rotunjite, încadrată de o tufă uriașă. Tufa ne era binecunoscută. Creștea acolo de ani de zile și nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că are vreo semnificație. Piatra, în schimb, era o noutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Mare mă întâmpina cu mâinile împreunate în poală, lăsându-se pe spate, mijind ochii pentru a mă vedea mai bine. Aștepta să-i spun „sărut mâna”, apoi mă săruta pe amândoi obrajii și mă primea înăuntru. Eram condus pe o alee care făcea un unghi de 90 de grade la dreapta și poftit să iau loc pe unul din cele două șezlonguri întotdeauna pregătite. Aleea cotea într-un nou unghi de 90 de grade, de data aceasta la stânga, și la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sărut mâna”, apoi mă săruta pe amândoi obrajii și mă primea înăuntru. Eram condus pe o alee care făcea un unghi de 90 de grade la dreapta și poftit să iau loc pe unul din cele două șezlonguri întotdeauna pregătite. Aleea cotea într-un nou unghi de 90 de grade, de data aceasta la stânga, și la capătul ei se găsea intrarea în casa de locuit. Un drum mai mic se pierdea, într-o șerpuire la fel de regulată, printre tufe de tuia, trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o curăța într-o duminică. — Își curăța pușca în curte? — Nu, stătea în geam și o curăța cu o cârpă. Am tăcut. Îl văzusem ultima oară pe individ acum cinci ani, îmbrăcat în verde, fluierând vesel și pășind grăbit pe aleea de sub Tâmpa. Avea o pușcă pe umăr (o ținea cu țeava în sus) și purta la brâu o bandulieră. Pe moment nu i-am acordat nici o atenție, deși mi se păruse suspect să pleci la vânătoare într-un loc aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dar unul dintre vecini spune că are o cicatrice urâtă pe braț. De parcă ar fi fost ars. Brunetti Își termină cafeaua, puse ceașca pe tejghea și spuse: — Să mergem acasă la ei și-ți voi spune ce știu. Pe când străbăteau aleile adormite și drumurile mărginite de copaci, Brunetti Îi explică lui Ambrogiani ce aflase din cărțile citite, Îi spuse despre xerocopia fișei medicale a fiului lui Kayman și despre articolul din jurnalul medical. — Sună ca și când ea, sau Foster, a alcătuit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de metri Înainte de-o casă albă din ciment amplasată mai În spate față de drum, Împrejmuită de-un gard de metal. Ușile duble de la intrarea casei semi-izolate se deschideau dintr-o verandă ridicată deasupra ușilor a două garaje gemene. Pe aleea din față se aflau două biciclete, una lângă cealaltă, inspirând abandonul absolut pe care numai bicicletele Îl pot inspira. — Spune-mi mai multe despre substanțele astea chimice, zise Ambrogiani când opri motorul. Am Încercat să aflu ceva despre ele aseară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dezvolta subiectul acesta, ușa de la intrare de pe partea stângă a casei la care se uitau se deschise și În verandă păși un bărbat. Acesta coborî scările, trase de ușa de la garaj, apoi se aplecă să mute bicicletele pe iarba de lângă alee. Când dispăru În garaj, atât Brunetti, cât și Ambrogiani coborâră din mașină și porniră către casă. Tocmai când ajunseră la poarta gardului, o mașină ieși Încet cu spatele din garaj. Avansă cu spatele către poartă și bărbatul coborî, lăsând motorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
părea a fi, la vârsta și din perspectiva lor, o imagine terifiantă. Iar cei care nu urlau deja, invariabil ajungeau înlăcrimați în punctul în care mamele se apucau bine de mânerele cărucioarelor și începeau să alerge în mare viteză pe aleea centrală a parcului. Alice era cutremurată. În mod sigur, nașterea era un eveniment traumatizant. Nu mai era nevoie ca imediat după asta să mai și alergi în pantaloni mulați, nu? Dar poate că asta era legea în New York. În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
el știa că situația avea să se înrăutățească. În ultimele zile, când pleca de la creșă, Hugo era din ce în ce mai copleșit de imagini, de mult îngropate, cu copilul de opt ani care fusese cândva și care privise mașina tatălui său dispărând pe aleea internatului. Când ieșea în drumul principal, Hugo își amintea sentimentele de pierdere, de teamă și de lipsă de valoare care amenințau să-l strivească asemenea unui val uriaș. Oare Theo putea să se simtă la fel la nici un an? Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
bine prin termenul „contemporană“. Zidul enorm care o înconjura era făcut dintr-o piatră nouă, aurie. Așa cum era de așteptat, porțile erau acționate electronic și, pe măsură ce se deschideau, lăsau să se vadă casa masivă, cu pereți din sticlă, din capătul aleii care făcea un rond în fața intrării. Hugo s-a oprit preț de-o clipă, uluit. În realitate, casa era și mai groaznică decât păruse pe hârtie. Până și Londra, cu cele mai sinistre clădiri ale ei, tot nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
clipă, uluit. În realitate, casa era și mai groaznică decât păruse pe hârtie. Până și Londra, cu cele mai sinistre clădiri ale ei, tot nu se putea compara cu Pielea. Hugo a călcat pe pietrișul de un portocaliu sclipitor al aleii până în fața ușii de la intrare. Melodia care a început să se audă când a apăsat pe butonul soneriei i-a adus aminte, în mod neplăcut, de o piesă rock banală numită „The Wind Beneath My Wings 1“. Dar cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
era o noapte caldă. Așezând-o pe Rosa în portbebe, în poziția ei preferată, cu fața înainte, iar pe Theo învelindu-l strâns în cărucior, Alice s-a decis să mai facă un tur al parcului. În timp ce împingea căruciorul pe alei, Alice fixa amărâtă asfaltul. Supărarea cauzată de faptul că Hugo nu apăruse era condimentată cu o dezamăgire sălbatică. Nu era numai că voia să-l vadă ca să i-l dea pe Theo și s-o poată duce pe Rosa acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu exista decât o singură soluție. Și-a scos haina și cravata. —Uite, i-a zis el lui Alice punându-i-le în brațe. Ține-le un minut, te rog. Apoi a sărit peste gărdulețul vopsit în alb din capătul aleii și s-a aruncat în iarba care șerpuia de-a lungul râului. Hugo abia mai zărea ceva din pricina luminii din ce în ce mai scăzute, dar în apă, undeva în fața lui, o pată mică de roz îi confirma că ținea pasul cu ursulețul. În vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
curând, să eclipseze cu vânzările ei majoritatea celorlalte agenții imobiliare din Bath. Hugo era sigur că ar fi putut să vândă până și Firth House. Numai că Tarquin nu mai voia s-o vândă. Superba lui casă, cu grațioasa ei alee curbată de la intrare, nu mai reprezenta o problemă. Mai degrabă, era gâsca care făcea ouăle de aur sau măcar le conținea. Era mai mult decât o proprietate care-și scotea banii din multiplele utilizări pe care le avea: primele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
burtă, cu fața în apă, ca și cum ar fi vrut să o înghită pe toată în urma unui acces teribil de sete. Era desculț, iar pantalonii fuseseră suflecați într-o încercare ciudată de a proteja numai manșetele. Lăsă geanta să cadă pe alee și alergă către el. Îl auzi râzând și pricepu ușurată că nu era vorba despre ceva grav, ci - mai mult ca sigur - de o altă beție strașnică. Abia acum își dădu seama cât de tare îi bătea inima și duse
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
exagerat, chiar că a băut prea mult... Îl ajută să se ridice și îl spijini în timp ce mergeau către verandă. Ploaia îi lovea pe amândoi cu furie, iar greutatea bărbatului o făcu să icnească. După ce îl depuse în balansoar, alergă pe alee și își recuperă geanta. În spatele ei, legănându-se, scriitorul împunse aerul cu degetul arătător:Te-ai ascuns, Magicianule? Fricosule! Află de la mine că nu ești decât un sal... timbanc. Și mai află, nebunule, că sunt un iepure curajos începând din
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Ieși pe verandă, în timp ce ploaia se întețea, iar vocea continua să-i introducă printre circumvoluțiuni o limbă dezgustătoare, de o moliciune perversă. I se făcu silă, avea un ghem în stomac, dar coborî treptele și porni cu pași rapizi pe alee, către poartă. Nu-i păsa de picăturile mari care-l loveau nemiloase, un duș natural i se părea cea mai bună soluție în acele momente, putea aduce dezmeticirea necesară de care avea atâta nevoie. Sau, cel puțin, așa spera... Puse
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
depusese în scrumiera mașinii. Ieșise din mașină, nu trântise portiera, apăsase pe unul din butoanele telecomenzii și auzise clămpănitul încuitorilor, traversase strada, în diagonală, cu mâinile în buzunare și se îndreptatse către casă. Intrase în curte, străbătuse cu pași ușori aleea pavată cu gresie rombică și sunase. Preferase soneria, chiar dacă, inițial, fusese tentat să miște în stânga și în dreapta limba unui clopot fixat în partea stângă a ușii. Renunțase imediat, fiindcă ajunsese la concluzia că astfel de accesorii ale trecutului nu făceau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o mișcare de toreador cu state vechi de serviciu, iar Scriitorul trecu pe lângă el și se prăbuși în genunchi. Scuipă într-o parte, se ridică cu greutate și se repezi din nou. Indiferent, Magicianul pocni din degete... * ... alerga pe o alee străjuită de trandafiri roșii. Nu-i vedea capătul, dar era conștient că lăsase în urmă ore bune. Și gâfâia... Nu știa de ce aleargă, nici nu-și punea această întrebare. Alerga și atât, ca și cum ar fi vrut să doboare ultimul record
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
picioarele vor abandona brusc alergarea, obligându-l să se prăbușească în genunchi - se și văzu cu ei juliți, ca în copilărie - observă chiar în fața lui o casă de bilete. O casă de bilete din lemn, vopsită în alb, pe o alee lungă, străjuită de trandafiri roșii. Vânzătorul avea o uniformă albastră, prăfuită pe umeri, și o șapcă cu cozoroc pe care scria Toate drumurile duc aici... Aici? Unde, aici?, se întrebă înainte de a se spijini în coate de marginea ghișeului... Vopseaua
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
greață. Din gura Magicianului ieșea un iz fetid, de cloacă prin care viermuiau toate mizeriile bine ascunse ale tuturor nespălaților lumii. Se răsuci pe călcâie și o luă la fugă, în sens invers. De o parte și de cealaltă a aleii, trandafirii roșii îi urmăriră tăcuți deplasarea rapidă. Apoi se închiseră brusc, se ofiliră și căzură la pământ... Bărbatul nu-i observa decât pe cei din fața lui, roșii ca sângele. Sau ca vinul, murmură, în vreme ce alerga din ce în ce mai repede... Unde alergi, domnule
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
persoana despre care vorbiți?), este aici, dar să vedeți drăcie, cum să vă explic, îmi este destul de greu, numai eu pot să îl văd, la un moment dat mi-am dorit un bilet către normalitate și alergam nebunește pe o alee mărginită de trandafiri roșii. Pe urmă n-am reușit să introduc o cheie în broască, însă mi-a deschis un clovn ușa propriei case. Da, nu vă mirați, era chiar un clovn, asistentul unui maestru sau cam așa ceva. Nu cunosc
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Erau nori aducători de ploaie. După încă o bătaie, parcă de adio, clopotul tăcu. Mulțimea de oameni care a venit să o conducă pe ultimul ei drum, copleșiți de durere, într-o tăcere apăsătoare, a început a se risipi pe alei spre ieșire din cimitir, urmăriți de imaginea celei care a fost, Vasilica, și de uruitul sinistru al bulgărilor de pământ aruncați peste raclă. Părea, că toți vor lua cu ei o amărăciune de neșters, o amărăciune prea adâncă spre a
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
anul viitor, când se punde alt buchețel. Oamenii veniți la cimitir, merg în tăcere fiecare la morții lui, nu se aude decât tropotul pașilor lor pe piatră. Mai mulți bătrâni sărmani, bărbați și femei, cu mâna întinsă, stau înșirați pe aleea care urcă la Biserica, pentru o cât de mică pomană. Ceea ce faceți pentru noi, Dumnezeu să vă întoarcă înzecit...!” zic ei triști și îndurerați, mulțumiți și urându-ți sănătate, chiar dacă nu le dai nimic. ”- Ei sunt aproapele tău... iubește-l
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
venea chemarea. Vru să răspundă... Da, da, Fată!”, dar, nu putu; limba nu-l asculta, parcă i-ar fi luat-o cineva în stăpânire. Umplut de mirare și uimire, privirea i se orpi... la câteva cruci mai sus, pe marginea aleei care suie la Biserică. Acolo, Vasilica i s-a arătat, stând rezemată la dreapta unei cruci de marmură albă. Era înltă, subțire, înveșmântată într-un voal alb, iar pe cap cu o cununiță de flori albe de măr. Toată era
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]