6,661 matches
-
-o de aproape 30 de ani? ─ Ai drepate, dar când intri prin magazine, nu te mai pot scoate. Am stat pe plajă până către ora șapte seara. Simțeam briza mării care ne înviora după atâta mers și frământare. Soarele după amiezii ne încălzea încă puternic. Apa mării prin valurile ei când mai accentuate, când mai domoale parcă ne mustra: „Pe unde umblați nebunelor? Ați uitat că ați făcut atâta drum ca să fiți aici lângă mine? V-ați lăsat marea voastră de-
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
stat, dar trebuia să plecăm să ne pregătim de plecare. Pentru ultima dată am simțit nisipul fierbinte sub picioare că obișnuiam să mergem desculțe până la trotuar. Era fierbinte chiar și spre seară, cu atât mai mult acum la orele dinspre amiază. La Marea Neagră nu am simțit nisipul chiar atât de fierbinte. Aici te ardea nu alta. Cât am sta în Grecia am avut plăcerea să ne întâlnim cu niște cunoscuți ai noștri, vechi prieteni de familie, Camelia și Costa, niște oameni
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
plăcea singurătatea și dezmormântarea trecutului 63. Se dedase deja regimului descris de Matei mai târziu, într-o scrisoare către Corneliu Botez: somnul îi era neregulat, aci citea de cu seară pân' răsărea soarele, aci dormea de cu seară pân' la amiază și uneori până la 1 și 2 p.m.64. Într-un cuvânt, își trăia propriul trai, după cum îl îndemna inima. Desigur, căminarului îi plăcea să-și vadă copiii citind, căci avea o bibliotecă bogată, iar aceștia deseori se închideau în salon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
case părintești în care Mihai Eminescu a crescut și și-a petrecut primii ani ai copilăriei. Vor fi de față la această parte a comemorării: Autoritățile, armata cu muzica militară, cetățenii botoșăneni și școlile de prin locurile megieșe. III. După amiază la orele 18, se va da la Teatrul "Eminescu" un MARE FESTIVAL. a. Dl. Const. I. Mighiu, decanul baroului, va vorbi despre: Fondul optimist al poeziei lui Mihai Eminescu. b. Elevii și elevele Școlilor secundare din Botoșani, membrii Ateneului popular
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
remarcabilului intelectual iconar (autor de proză, eseuri, teatru, poezie, traduceri...) o bătrânică modestă și puțintică la trup, Ecaterina Chelariu, mi-a adus Jurnalul soțului ei. În care se puteau citi însemnări cutremurătoare, de genul "dimineața am tradus din Verlaine, după amiază am lucrat, în tura II-a, la ecarisaj". Eram directorul Editurii "Junimea". Jurnalul trebuia publicat: mărturisea un destin tragic, într-o scriitură reținută și resemnată, cu frazare elegantă și incursiuni culturale de-a dreptul excepționale. Ar fi venit în seria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de fapt, n-a fost niciodată cu adevărat cunoscut decât în anumite cercuri literare. Publicul larg n-a avut parte decât, eventual, de lectura unicului volum de poezie, ce i l-am tipărit postum, abia în 1971. Se intitula "Vulturii amiezii" și a apărut la "Junimea", cu sumarul alcătuit în editură. N-a avut cine știe ce ecou oricum, nu ecoul meritat. În amintirea celor ce l-au cunoscut însă, "Ghiță" Mărgărit își păstrează loc de invidiat. Lucian Raicu spune, într-un interviu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
condiționat. "Desigur, da' unde-i telecomanda?" Începe căutarea. Pe mese, sub mese, printre dosare, în spatele dulapurilor nu-i. "A, uite mobilul colegului. Uneori, când pleacă, din grabă ia acasă telecomanda în loc de telefon." Convenim să rămână ușa deschisă. E vineri după amiaza, numai noi în toată clădirea, cum e mai bine. Calculatorul meu e virusat. Villon ura de moarte crâșmarii care toarnă apă-n vin. Eu, reprezentant al veacului XXI, i-aș strânge de gât pe șmecherii care vâră tot soiul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
un iarmaroc, unde negustorii evrei aduceau și vindeau de toate, dar azi orașul e aproape pustiu și-am ieșit la marginea de miază-noapte a orășelului iar de-aici, pe-un drumeag de țară, printre ogoare, porumb și cartofi, aproape de-amiază, înainte de-a coborî în satul Sirețel am ajuns la podul ce trece peste pârâul cu același nume. Atunci, eu, cu gândul la turte, reiau problema: Măi Costică, oare chiar să ne ducem noi la fetele iestea cu pachețelul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
războiului și ostașii noștri reveneau, se retrăgeau din Ardeal... Pe la începutul lui noiembrie... În ce împrejurări? O descos eu, vrând să aflu cât mai multe lucruri despre dânsul... ... Ni s-a comunicat de la primărie, într-o luni, să fiu pe la amiază lângă șoseaua mare, pe tăpșanul din fața prăvăliei, la Sasca Nouă. Că el avea să treacă pe-acolo, venind dinspre Gura Humorului, în drum spre Fălticeni, cu coloana... Că, după intrarea țării în război, în vara lui 1916, ai noștri s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
însemne în viața lor ultima lor întâlnire cu omul care le era tată, eu și Mitică, frate-meu, ne pârpâleam ca pe plită și tot priveam spre Gura Humorului, în depărtare, pe șoseaua mare... Când, ce să vezi? Aproape de-amiază, când ni se lungiseră ochii de-atâta uitat și când fetele, săracele, luându-se cu joaca, uitaseră să ne tot toace la cap cu întrebările: "da, când vine tata?, da, cum e îmbrăcat?, da, rămâne, de-acum acasă, ori tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
După această plimbare se întoarce acasă și lucrează până la micul dejun. Micul dejun îl ia târziu, pe la orele zece-unsprezece. Apoi se odihnește puțin sau, uneori, primește pe câte cineva venit anume. Și, după aceea, se apucă iarăși de scris. După amiază iese la pescuit pe lacul Vovidenie ori citește în chioșcul acela din mijlocul lacului, sau în livada din spatele casei. Apoi, spre seară, rămâne iarăși singur, ore-n șir, în odaia de lucru cu foile albe în față, zămislind lumea cărților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
nouă, sau, în cazuri foarte rare, zece. Pentru răspunsul la primul bilet nota era, de cele mai multe ori, 7 sau 8. Cum era, cum proceda, însă, din câte auzisem, nimeni nu-l contesta. Era un om înalt, blond, elegant, ajuns la amiaza vieții. Avea o față netedă și curată, fără riduri; ochi albaștri, care clipeau des și pe care, când preda, îi fixa undeva, în mijlocul tavanului; fruntea îi era largă și ușor bombată; sprâncenele groase, stufoase și cu extremitățile ușor bârligate în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
educația, cât și legislația draconică au extirpat orice fel de hoție... Aceasta e, într-adevăr, o performanță greu de imaginat; până când nu ai ocazia să vezi, să constați acest lucru, îți vine greu să crezi. Apoi într-o altă după amiază îi cer iarăși Gertrudei să-mi explice cum se face că nici în așezările rurale, nici în cele urbane, nu există mahalale. Adică niște cocioabe, la periferie, niște locuințe improvizate, foarte sărace, niște chichinețe cât niște cotețe, acoperite cu carton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cel pe care ni l-ar da și explica însuși maestrul. 5 La câtva timp după inaugurarea Colecției de artă "Ion Irimescu" cu vreun an-doi înainte de înlăturarea și asasinarea celor doi conducători ne aflam într-o zi de sărbătoare, aproape de amiază, la Muzeul Național al Bucovinei directorul Octav Monoranu, președintele Comitetului județean pentru Cultură, profesorul Alexandru Toma și semnatarul acestor rânduri când, pe neașteptate au intrat în birou, maestrul Irimescu și doamna sa. I-am invitat la o cafeluță. Și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
noi amândoi. Într-un târziu, l-am auzit, apoi: Mâine veți fi la atelier?", m-a întrebat Ceaușescu. " Da! Voi fi! Merg zilnic la atelier, între orele 8-13 și 17-20. Lipsesc doar când sunt la Fălticeni!" "Veți primi, mâine, până la amiază, bronzul de care aveți nevoie!" Asta a fost totul... A doua zi, pe la orele 10 continuă maestrul m-am pomenit cu un camion mare, de la Regimentul de Securitate București, care s-a oprit la poarta atelierului, în strada Pangrati, lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
zi, în următoarea seară, ești la destinație. Ei, așa mai vii de-acasă! Chiar așa am procedat și noi ultima dată. Că, vorba ceea, cine călătorește, mai și chibzuiește. Și tot pățitu-i priceput. Am plecat, deci, într-o sâmbătă după amiază cu acceleratul de la Suceava la Timișoara, iar a doua zi la orele 7 eram în gară, dormiți, odihniți. Ne-am lăsat geamantanele la bagaje și sprinteni am pornit-o prin oraș, spre centru. Era o zi cu soare, frumoasă, senină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
fi vrut să ne arate că nu era la prima operațiune de acest fel, asistenta i-a scos verigheta din inelar, apoi cerceii de aur și mi i-a înmânat. Dați-le, vă rog, fratelui...! Dumnezeu s-o ierte! Pe la amiază ne-am dus amândoi la Bițu. Nici n-am sunat. Aveam și noi o cheie. Sosise de câteva minute de la spital. I-am prezentat condoleanțe, plângând. Ne-a privit, oarecum absent, împietrit. Ne-a servit cu un rom jamaican, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de competența lui Andrei, pe care uite-l foindu-se În armura asta de piele de porc ca o mireasă. De bună seamă că o ia pe el ca să nu răcească. În hangar e cam răcoare la ora asta a amiezii. Probabil că-i trecut de ora unu. — O să facem focul până una-alta, spune Andrei și pune un pachet de electrozi pe sobă. Să uscăm electrozii ăștia, să mai amorțim ambianța... Până după prânz, ne-om apuca noi de ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
niște gunoaie de care nu vrea să-și atingă palmele, n-ai zice că-l Încearcă pentru ele o afecțiune mai mare decât pentru purcoiul de fiare de sub cais din care vom face un camion. Răcoarea de aici din timpul amiezii te trage la somn. Pe lungimea a doi pereți sunt lipite patru paturi din acelea de prin cazărmi sau spitale, din fier vopsit alb și echipate cu saltele umplute cu paie și pături aspre. Sunt sigur că lui Îi place
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Viorel sare pe ușă cu o secundă Înainte ca mașina să se oprească. Așa face mereu, exhibându-și virtuozitatea În fața oricui se nimerește În preajmă. De data asta are un spectator sigur. E cineva acolo În mașină. * Canicula lipicioasă a amiezii cotropite de nori de muște parcă i-ar fi sporit buna dispoziție stăpânului nostru tânăr, Întreținută desigur și de Însoțitoarea lui, care-l aștepta În mașină. N-avea de gând să coboare. Adevărul e că nu-i prea mare lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Timișoara, pe tot timpul refugiului. Elevii trebuiau să plece acasă și să hotărască cu părinții... Simțeai cum se apropia ceasul ursitei, că nimic nu mai poate opri furtuna care se pornise... Totul se făcea cu o grabă care înfricoșa... Către amiază, ploaia pornită de dimineață încetase... Ceața se ridică și se risipi repede... În cer se simțea boarea primăverii care venea... Se înserase... curând se întunecă de-a binelea. Ultima zi a lui martie... acea miercuri de neuitat, era pe sfârșite
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
tot mai îngrijorătoare. „...La nord de Iași inamicul a atacat din nou, sprijinit de aviație și numeroase blindate...” Grija pentru cei rămași acolo... era ucigătoare. ...Veni și luna iunie... luna lui Cireșar... Era duminică... de Sfânta Treime. Soarele ardea în dreptul amiezii, prea tare pentru începutul de iunie... Slujba se sfârșise. Văzduhul răsuna de dangătul clopotelor. În glasul lor de bronz, se simțea o putere neînțeleasă... o taină liniștitoare. Încă de dimineața, satul vuia de știrea că: „Iașul a fost bombardat”... Ziarele
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Capitolul II „DE-AR FI MOLDOVA-N DEAL LA CRUCE...” Duminică, 20 august... Zi fierbinte de vară cu arșiță mare, ca în luna lui Cuptor.. Toropeala se așternuse peste sat încă de dimineață.. Soarele se înălța repede pe cer... La amiază, pământul și aerul dogoreau. În dimineața aceea de duminică, liniștea parcă era mai apăsătoare și mai tristă. Dinspre Biserica, ce strălucea în primele raze ale dimineții, refugiaților le veneau speranța, curajul și forța... curgându-le odată cu sângele prin vine... Biserica
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
inima Ardealului și Banatului a început a se răspândi zvonurile, ca un vânt rece, că: „vin rușii !..vin rușii..!”. Și, veștile ca niște duhuri rele continuau să vină... „...Dimineață, în jurul orei 11:00, rușii au intrat în Iași” Se făcuse amiază, razele soarelui dogoreau... În seara aceea, în jurul focului era o tăcere grea ca o piatră de mormânt...O tristețe nespusă s-a coborât în toate sufletele...Ochii parcă erau porniți pe lacrimi. Se uitau unii la alții, fără să poată
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
an de zile... a venit și clipa să ne luăm rămas bun de la gazdele noastre atât de primitoare.. și, să ne întoarcem în Moldova, la casele noastre, la școala noastră. Soarele se suise la vreo trei sulițe pe cer, aproape de amiezi. Era o zi de aprilie frumoasă și caldă. Mica gară, posomorâtă și singuratică de la marginea satului, străjuită de trei salcâmi bătrâni, gemea de lume. Mulțimea de bărbați, femei, bătrâni și copii, înghesuită pe peronul devenit neîncăpător... întreg satul, venise să
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]