5,016 matches
-
sau ar putea veni (p. 104). Cufundați într-un chinuit somn al rațiunii, locuitorii duc parcă la îndeplinire profeția lui Socrate că după moartea lui cei care l-au condamnat vor petrece restul vieții dormind. În această lume coborând spre amurg, sătulă de ea însăși, singura apariție insolită este extravagantul Diogene, milogul, cinicul, fanfaronul, care își refuză orice confort și dă lecții oamenilor din butoiul ales ca domiciliu. Cu atitudinile sale mereu șocante, filosoful nu se lasă descifrat ușor, iar nevoia
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Coandă, Mangeron, Bârsănescu și Petre Andrei, recită în șoaptă Topîrceanu, M. Codreanu și Otilia Cazimir, pe lângă ei narează și apostrofează frații Teodoreanu, pictează pe undele de aer Tonitza, Băncilă, Craiu, Hotnog și Boușcă. Se strecoară umbrele așa ca într-un amurg așternut peste mireasma timpului liric de altădată. Ce oameni, ce creatori! Prin Copoul cel mare sau pe Aleea Principesa Maria (azi Aleea Copou), arhitecți ai caselor de aici italienii Trolli și Scolari, toți se plimbau agale, lăsându-se priviți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
undeva într-un colț al memoriei, spre aducere aminte. Au trecut Saloanele, au trecut anii... E timpul să ne gândim la altceva? Tot la cărțile tăcute din rafturi, tăcute precum peștii tăcuți din oceane. Soarele se lasă sub linia orizontului, amurgul se întinde cu aripi uriașe. La ce să ne mai gândim? Pentru consolare, poate la chipul vestalei pe care citești virtutea fără de care întreținerea focului sacru nu este posibilă, la chipul unei bacante pe care înfloresc zorile voluptății, pe cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
încă plini de flori miresmătoare. LUMINA CETĂȚII Atmosfera lirică și boemă de odinioară amplifică nostalgii pentru o istorie trecută, inimitabilă. În spațiile înconjurate de nuci bătrâni, tei înfloriți, castani și tufe de liliac, de amintiri și sunetul clopotelor ce învăluie amurgul după vecernii, ieșenii încă își fac timp de lecturi, de cunoaștere, de taifas. O plimbare de la Copou până sus la Casa Sadoveanu, neocolind teiul lui Eminescu și Obeliscul lui Asachi, este însoțită de sufletul sensibil al cetățeanului iubitor de discuții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
fim mereu în grădina din care buruienile (maniace, mitomaniace și inestetice) trebuie să fie smulse fără reținere. Altfel, se poate ajunge la a privi plantele luminii fără fervoare. De aici, prin estompare lentă, vesperal și eczematic, se așterne peste noi amurgul... 36 Muzica, ce splendoare în viața omului! Acordurile muzicii fac ca trupul și sufletul să intre în ritmul unduios al emoției plăcute și al bucuriei de a asculta minunăția sunetului. Se spune că muzica ar fi cea mai de preț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
însoțitor de-o viață, ca-ntr-un poem al existențelor nostalgice. Am încercat ideea sub formă de rime și iată ce a ieșit: Timp în cerc și cerc de timp, milenii geometrice se scurg/ Sorgintea omului coboară în vălul straniului amurg/ Sic transit, nu a gloriei de ani în cerc/ Înțeleptul meditează întristat că toate trec/ Și tot el deslușește misterul din sacralitate:/ Triunghi înscris în cerc natură, om, divinitate. 69 Citesc niște pagini care încep cu un vis cam straniu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
nebuni care umblă liberi pe străzi. Cu toate acestea, Baudrillard consideră că deși America "este o lume roasă de bogăție, putere, senilitate, indiferență, puritanism și igienă mentală, sărăcie, risipă, tehnologie lipsită de utilitate, violență fără sens", ea are "ceva de amurg al lumilor". Mai mult decît atît, America după cum afirmă el mereu este centrul lumii, modelul către care se îndreaptă restul mapamondului. Deși folosește rareori termenul de "postmodernism" în acest text, Baudrillard pune în mod constant semnul egalității între ideea de
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
livada, lunca, pădurea, obcinile, potecile tainice, "de soare pline", plaiul, brazii, "răchitele bătrâne", teiul singuratic, "pomii în floare", banca veche de sub nuc, iazul, poiana, macii însângerând câmpurile grele de rod, norii, curcubeul, vântul "mesager al dragostei", luceferii, stolurile de cocori, amurgurile blânde, noaptea/ negura, lacrima, dorul cutreierând fără astâmpăr, hora, zborul. Această dumnezeiască alcătuire a lumii, în veșnica roire a anotimpurilor, este învăluită în bucurie și tristețe calmă, înfiorate de trecerea ireversibilă a timpului și apropierea de anotimpul destrămării. Și sub
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
artiștii îmbrăcați în fracuri ireproșabile, cărora indivizi cu vederi obtuze le reproșează anumite carențe privind latura materială a existenței, făcând aluzii transparente la niște împrumuturi contractate în sezonul hibernal... A auzit foșnetul liniștit al spicelor de grâu șușotindu-și în amurgul roșiatic aventurile lor, repetabile într-un ciclu infinit, din momentul intrării sub brazdă, până la îmbrățișarea letală a lacomei combine zgomotoase. ...Și a simțit, apoi, amețitoarea mireasmă a pâinii proaspete, scoasă din cuptorul fierbinte, aburind pe masa primitoare. Da. Bărăganul este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
umple o carte; lucruri interesante sau mai puțin, altele de interes sau pur și simplu plictisitoare. Dacă e să mă rezum la anul trecut (2011) mi s-a publicat o carte în România în română, alta aici în Germania: "Gewissensdämerung" (Amurg de conștiință). Am scris multe eseuri (majoritatea în germană), am publicat foarte mult însă m-am concentrat foarte mult pe ceea ce-mi stătea de multă vreme pe suflet: reeditarea și revizuirea colecției "Lirica română contemporană" cât și încercarea de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
perioada anilor 70 era una din publicațiile predilecte ale adolescentului care eram. Redactorul-șef de atunci era, dacă bine îmi amintesc, poetul Alexandru Andrițoiu, iar în colegiul revistei mai erau prezenți Radu Enescu (pe care aveam să-l cunosc la amurgul vieții sale, pe un pat de spital al unei clinici clujene) și admirabilul critic și poet Gheorghe Grigurcu, ale cărui cronici și poezii le savuram încă de pe atunci. Citeam cu mare plăcere articolele lui Ovidiu Cotruș, la care aveam să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
semn a fost "Manifestul" scrisoarea de adeziune la pozițiile lovinescianismului, adresată marelui critic și publicată, la dorința sa, în ziarul "Viața" (13 mai 1943). E. Lovinescu ne-a și răspuns prompt, pe aceeași cale, bucuros de a putea saluta în amurgul său ivirea a ceea ce numea el "a patra generație postmaioresciană". De atunci, datează și calitatea de "cerchist", sinonimă cu scriitor lansat ce ne-o dădeam, sprijinită pe argumentul prezenței celor mai mulți dintre noi cu colaborări remarcate în principalele publicații literare ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Otilia Cazimir, Th. D. Speranția, Mihai Codreanu ș.a. Foița Bucovina, intitulată mai târziu „Literatură” sau „critică literară” cu același conținut, publică și republică texte literare, versuri, proză din revistele Luceafărul (1902-1920), Gazeta de Transilvania, Ramuri (19051947) Semănătorul (19011910), Însemnări literare: „Amurg de toamnă” de Demostene Botez, „În Bucovina” și „Noapte de april” de M. Sadoveanu, „Cu G. Coșbuc” de G. Bogdan-Duică. Apar republicări ale scrierilor lui D. Anghel, Ilarie Chendi, T, Ștefanelli, studiile lui Titu Maiorescu despre Ioan Popovici Bănățeanu - nr.
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Chendi, T, Ștefanelli, studiile lui Titu Maiorescu despre Ioan Popovici Bănățeanu - nr.60/1919 din revista Convorbiri literare de la Iași, fragmente din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, din opera lui George Bacovia sunt reproduse poeziile „Nervi de toamnă” și „Amurg antic”, „Note de toamnă”, „Nervi de primăvară”; Duiuliu Zamfirescu semnează un articol de fond intitulat „Bucovina” în ziarul cu nr.65/1919. Bucovina a stat mereu la dispoziția cititorilor cărora le-a cerut să-i scrie ce se întâmplă în
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a fost o revistă de frondă. A promovat pamfletul politico-social, gen Tudor Arghezi ori N.D.Cocea. Au mai scris în revistă: Tudor Arghezi, I. Minulescu, Adrian Maniu, Zaharia Bârsan, I. Barbu (Driada), Al.A. Phillippide, Demostene Botez (Magio), Lucian Blaga (Amurg de toamnă), Perpesicius, Ion Pilat, D. Karnabatt, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, C. Sandu Aldea, Gala Galaction, Gib I. Mihăescu, Nichifor Crainic, Ion Slavici, N.N. 395 Tonitza ș.a. „Cronica literară” este semnată de Andrei Braniște iar cea „artistico-tetrală” de Victor Ion
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Nobel pentru Strindberg" În toamna anului 1978, invitat de René Coeckelberghs și Gabriela Melinescu, cu ocazia lansării traducerii suedeze a nuvelei Pe strada Mântuleasa, Eliade revede Suedia, Uppsala („De-abia azi am văzut cât e de splendidă Catedrala, luminată de amurg, s-ar spune, îmbrăcată în aur...” 3) și mai ales Stockholmul, partea veche a orașului și casa memorială a lui Strindberg, fondată în 1973, într-un apartament de la etajul uneiclădiri din strada Drottningsgatan 85. Venit pentru a completa ramificațiile propriului
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
bucătărie, rumenind legume într-o tigaie chinezească de aluminiu în timp ce copiii se costumau în camerele de la etaj pentru ne-dați-ori-nu-ne-dați. Se întunecase, dar, sosind acasă mai devreme de la cabinetul doctoriței Kim, am văzut că unii părinți își însoțeau copiii costumați înainte de amurg, ceea ce îmi provocă o sinistră aducere aminte a băieților dispăruți și asta m-a făcut să mă opresc la un magazin de băuturi alcoolice și să cumpăr o sticlă de Groth Sauvignon Blanc și alta de Ketel One, iar îndată ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
orice rezolvare, termină ea propoziția. - Dar acum vreau. Vreau să contribui la soluții...și... Piciorul meu îl găsi pe-al ei sub masă. Iar atunci am avut o viziune: Jayne stând singură în dreptul unui mormânt în mijlocul unui câmp ars, în amurg, iar această viziune m-a forțat să recunosc: Ai dreptate într-o privință. - Care? - Mie frică de singurătate. Te pierzi într-un coșmar - te rogi să fii mântuit. - Mi-e teamă că vă pierd, pe tine... pe Robby... pe Sarah
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
450 SL de culoare crem ieși din parcare și intră pe Ventura Boulevard, rulând în trafic până nu se mai zări, iar povestirea se sfârși. Întâlnirea durase doar zece minute, dar când m-am întors șchiopătând la mașină, era în amurg. Peste de drum de McDonald’s se găsea Bank of America unde fusese depozitată cenușa tatălui meu. Ceea ce nu spusesem nimănui era ce-am făcut pe 9 noiembrie când m-am dus să iau cenușa. Când am deschis seiful în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o bere Sagres. Astăzi, 6 iunie, Vitalie ar fi trebuit să fie la București pentru a primi Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România. Iată un motiv de solidaritate între patru scriitori români aflați departe de țară, rătăcind în amurg pe străzile obosite de căldură ale Lisabonei. Pe la jumătatea drumului, până să ajungem în vale, profităm de o altă terasă pentru a admira râul Tajo, mai aproape de coastă, și un velier-restaurant care se acoperă încet-încet cu lumini multicolore. În întâmpinare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
făcuseră apariția în zonă. Nemusulmanilor le era în continuare interzis să cumpere terenuri și să clădească ceva interdicția nu va fi ridicată decât în 1867. Orașul vegeta uitat de lume. Tocmai de aceea a putut vedea vicontele fantome trecând în amurg pe străduțele urât mirositoare. "Un cimitir în mijlocul deșertului"? Doar niște bazare boltite și infecte, câteva prăvălioare infecte și, "din când în când, câte o cavalcadă prin deșert: ienicerii aducând capul vreunui beduin sau jeluind vreun felah". Marasmul afacerilor dă un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
la ora siestei, iar la lăsarea serii îndoiala câștigă teren. Ca și umbra. Atunci eziți. Te scufunzi în reverie. Tentația Veneției. Melancolia. La ce bun? Hai la culcare. Mâine va fi o altă zi. Nimănui nu i-a venit în amurg ideea să cucerească lumea sau să merite paradisul. Ideile nesăbuite aparțin dimineții. Prietenul meu are dreptate: voi lua autobuzul numai după- amiaza. Singur. Bineînțeles că dacă aș avea aici copii, nu i-aș lăsa să urce în mijlocul de transport în
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o ia înaintea trenului în care-i îmbarcată lumea noastră, și există în miezul oricărui mesianism un fel de sfântă nerăbdare a celor ce așteaptă mânia Cerului, un "porniți odată vijelii dorite" o trăsătură comună tuturor celor care pregăteau Marele Amurg și celor care-l așteaptă pe Mesia. Speranța gonește ca vântul. O dovedește și viteza nebună cu care se deplasează oamenii lui Dumnezeu. Oameni-săgeți, îmbrăcați în negru. Pe strada profeților, venind dinspre Mea Shearim, în grupuri mici de câte trei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
după mamă..." Semne despre geneza unei capodopere se întrevedeau încă în 1921; o pagină de jurnal se intitula Povești la Hanul Ancuței: povești care în fapt sunt povestiri: Toată lumea știa cum se naște mârgărintarul... din rana cerului care cade în amurg în scoica deschisă... (...) Sălămandrele cristalul: ghiață comprimată. Petrea Isac povestește întâmplarea tragică cu țiganca când l-au dus cu căruța în pinteni la Eș. Un zodier Un fântânar Fermecătoarea sau solomonarul. Întâmplarea cu un boier vechi din preajma hanului Hoți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
e gata să râdă, parcă nu mai poate; un ieromonah care pare mare pehlivan, tânăr și frumos, ne arată mândrele odoare de argint ale vechii biserici a lui Nestor Ureche; un călugăr țăran apoi pe banca de la poartă, în liniștea amurgului, ne spune cu glas greu, amărât, despre viața lui necăjită cu muerea, de care s-a despărțit după ce a avut un copil. Amărât, s-a gândit că n-are ce să facă altceva: să se ducă să se hodinească la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]