5,099 matches
-
Și nu mai simți frica în spatele tău, unde cineva ar putea să vină, să te lovească și să te facă de rușine. Ești un vierme de carne, aflat la adăpost în trupul pe care îl iubești. Suntem iarăși noi în amurgul răsuflărilor. Noi care nu vom rămâne, care vom muri așa cum totul moare. Apoi se face întuneric cu adevărat și apa este cu adevărat enorm de multă. Unde vom merge? Ce destin? Ce cameră ne va primi acum? Nu trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
stabilit-o o dată pentru totdeauna duce la erezie. Dar acest exemplu conține totuși o lecție. Pentru spiritele noastre mai clarvăzătoare el scoate în evidență această licărire aleasă de veșnicie care zace în adâncul oricărei suferințe. Ea luminează, această licărire, drumurile amurgului care duc spre mântuire. Ea exprimă dorința divină care, fără greș, transformă răul în bine. Și astăzi, prin acest cortegiu de moarte, temeri și strigăte, ea ne îndreaptă spre tăcerea esențială și spre principiul oricărei vieți. lată, fraților, imensa mângâiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
deveniseră impresionante pentru toți. Toți înțelegeau cu spaimă că epidemia va fi ajutată de căldură și fiecare vedea în același timp că vara se instala. Țipătul lăstunilor, pe cerul înserării, devenea mai strident peste oraș. Nu mai era pe măsura amurgurilor de iunie care, în orașul nostru, îndepărtează orizontul. Florile pe piețe nu mai ajungeau boboci, se deschideau înainte și, după vânzarea de dimineață, petalele lor acopereau trotuarele prăfuite. Se vedea limpede că primăvara își sleise puterile, că se risipise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
când credeau că e o boală ca toate celelalte, religia își avea rolul ei. Dar când au văzut că e serios, și-au amintit că există plăcerea. Întreaga teamă care se întipărește pe chipuri în timpul zilei, se topește atunci în amurgul arzător și plin de praf, într-un fel de excitare buimacă, o libertate stângace care înfrigurează un popor întreg. Și eu, sunt și eu ca ei. Dar ce ! moartea nu înseamnă nimic pentru oameni ca mine. Este un eveniment care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Seara, în locul adunărilor când oamenii încercau să prelungească cât mai mult cu putință aceste zile care, fiecare, putea fi ultima, întâlneai mici grupuri de inși grăbiți să ajungă acasă sau în cafenele, astfel că, timp de câteva zile, la ora amurgului care se lăsa mult mai repede în această perioadă, străzile erau pustii și singur vântul șuiera prin ele neîntrerupt. Dinspre marea învolburată și mereu nevăzută urca un miros de alge și de săruri. Acest oraș pustiu, albit de praf, saturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ÎN JIGNIRE O SIMPLĂ UITARE ȘI CARE SE MÂHNEȘTE DE PIERDEREA UNUI NASTURE LA PANTALONI. I se întâmpla adesea lui Tarrou să iasă seara cu Cottard. El povestea apoi în carnetele sale cum se pierdeau în mulțimea întunecată din ceasurile amurgului sau ale nopții, umăr lângă umăr, scufundându-se ca într-o masă albă și neagră în care, din loc în loc, o lampă aruncă sclipiri rare, și însoțind turma umană spre plăcerile fierbinți care o apărau împotriva frigului ciumei. Ceea ce Cottard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
polonice se scufundau în două oale și ieșeau de acolo pentru a ateriza în două gamele. Căruciorul pornea din nou. O lua de la capăt la cortul următor. SPUNE TARROU ADMINISTRATORULUI. ― Da, spune acesta cu satisfacție, strângându-le mâna, e științific. Amurgul se lăsase și cerul se limpezise. O lumină dulce si proaspătă scălda tabăra. În pacea serii, zgomote de linguri și farfurii urcau din toate părțile. Lilieci zburau pe deasupra corturilor și dispăreau apoi pe neașteptate. De cealaltă parte a zidurilor, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
felul acestea, despre care naratorul, din scrupul și din lipsă de informații directe, nu poate spune mai mult. Dar ceea ce poate să spună este că existența acestor tabere, mirosul de oameni care venea de acolo, vocile puternice ale difuzoarelor în amurg, misterul zidurilor și teama de aceste locuri condamnate, apăsau greu asupra moralului concetățenilor noștri și se adăugau la zăpăceala și suferința tuturor. Incidentele și conflictele cu administrația s-au înmulțit. ÎNTRE TIMP, PE LA SFÂRȘITUL LUI NOIEMBRIE, DIMINEȚILE AU DEVENIT FOARTE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
totul în fraze simple; asupra preferinței deosebite pe care o arăta pentru o anumită fereastră care dădea în strada liniștită, și îndărătul căreia, ținându-se cam țeapănă, se așeza în fiecare seară, cu mâinile odihnindu-se și privirea atentă, până ce amurgul cuprindea odaia, făcând din ea o umbră neagră în lumina cenușie care se întuneca puțin câte puțin și topea atunci silueta ei nemișcată; asupra sprintenelii cu care ea se deplasa dintr-o odaie în alta; asupra bunătății ei de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe jos. Apoi un grup învălmășit s-a agitat și a pornit în direcția doctorului și a bătrânului său prieten. ― Circulați, spunea agentul. Rieux și-a ferit privirea când grupul a trecut prin fața lui. Grand și doctorul au pornit în amurgul care se sfârșea. Ca și cum evenimentul ar fi scuturat toropeala în care adormea cartierul, aceste străzi lăturalnice se umpleau din nou de zumzetul unei mulțimi în prada unei veselii fără margine, în pragul casei, Grand i-a spus doctorului la revedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
la poliție ori la spital. Era rău, era bine, erau tineri. Bătrîni nu erau nici acum. Copți, numai buni de un remake. Nici măcar; o altă serie. Sau doar un episod. Nițel trecuți, puțin obosiți, jucau În același film - Semizeii spre amurg, l-ar fi putut denumi cei care Îi știau; asfințitul era Încă departe pentru cei doi, asta s-ar fi putut zice văzîndu-i, ascultîndu-i, pe Castor, mai ales, care deja era Încălzit. Pollux avea să-l ajungă din urmă, după
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
cea a întregii Europe, și cea a umanității întregi. Și peste anxietatea sfârșitului posibil al romanului meu, peste și dedesubtul ei, continuă să mă muncească anxietatea posibilului sfârșit al romanului umanității. În care se include, ca episod, ceea ce se numește amurgul Occidentului și finalul civilizației noastre. Să mai evoc o dată finalul odei lui Carducci „Pe Monte Mario“? Descriindu-ne cum „până când, pripășită la ecuator, la chemările căldurii fugare, vlăguita descendență nu va mai avea decât o singură femeie, un singur bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și cultură, „pentru două vorbe și-o cană cu vin” (se trece la notă aproape cultă). Tu ești încă la vremea la care muți și munții din loc. Eu sunt la vremea la care, undeva, mă gâdilă abia perceptibil geana amurgurilor. Dar până mă voi scălda în apele lor, poate vom mai scrie povești de învățare și de dezvățare. mai, 2000 Mihaela Miroiu Jurnal cu femei afgane Am avut iarăși parte, de astă dată de aproape patru săptămâni la Oxford: biblioteci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
rece de Șiraz, o lungă siestă pe balconul camerei mele de hotel, sub o umbrelă de soare decolorată, cu fața acoperită de un șervet umed. Dar, În acea zi de 1 mai 1896, o viață avea să se sfârșească la amurg, o alta avea să Înceapă de atunci. Bătăi repetate și furioase În ușa mea. Sfârșesc prin a le auzi, mă Întind, tresar, alerg În picioarele goale, cu părul Încleiat, cu mustățile pleoștite, Îmbrăcat Într-o tunică largă, cumpărată În ajun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
amuze, ne mută. Nu-i metaforă, -aici, El e Stăpânul, numai El joacă. Pe-a existenței tablă de șah ne-mpinge fără-a ne cunoaște, Apoi, ne dă brânci, unul câte unul, În coșciugul Neantului, strâmt. Omar KHAYYAM XXXVI În amurgul de culoarea nisipului, Într-o grădină Înconjurată de ziduri, o mulțime care se vaită. Cum să-l recunosc pe Baskerville? Toate chipurile sunt atât de oacheșe! Mă reazem de un copac să aștept. Și să observ. În pragul unei barăci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ne petrecem chiar și vacanțele împreună... — Hei, zice o voce veselă, iar eu ridic privirea mirată și‑l văd pe Michael Ellis trăgându‑și scaunul la altă masă. — A, zic, smulgându‑mi cu greu mintea de pe o superbă plajă în amurg, la Malibu. A, bună. Nu vrei să vii la masa mea? Îi arăt scaunul de alături. — Nu te deranjez? zice, așezându‑se. — Nu. Am avut o întâlnire, dar s‑a terminat. Mă uit interogativ în jur. Luke nu e cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
strop de fericire. Ce-mi folosește o fericire care renunță să fie trează și să țină minte ce-a iubit? Eu plîng sau rîd, dar tu ce poți mărturisi, Calypso? Tu și stîncile? Privește luminile și umbrele alungite ale acestui amurg. La un asemenea ceas, soarele e parcă plin de regrete. La fel sînt și eu. Există, Calypso, clipe cînd nimic nu e mai omenesc și mai duios ca o părere de rău, dar tu n-ai cum să simți acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
stîrnește simțurile și le Îndeamnă să surîdă obosit și pervers, fiind profetul altor soluții decît măsura. Însuși Dionysos e În acel moment puțin obosit față de timpul cînd lua În posesiune totul cu frenezie În dansuri epuizante și orgii primitive. Acum, amurgul e ca vinul blînd și nelămurit trist; iar sîngele se amestecă cu vinul și fierb Împreună. Muzica și strigătele ascuțite ajung la un veritabil delir În timpul ceremoniilor cînd fidelii zeului poartă frunze de stejar, ramuri de salcie Înmugurită și torțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Pentru cei care au visat reîntoarcerea Într-un paradis pierdut populat cu statuile sculptorilor antici, socotind că Evul mediu a trădat acest paradis, constructorul de catedrale gotice ar fi un izgonit. O asemenea eroare cred că nu mai trebuie dovedită. Amurgul artei antice era un fapt Împlinit cînd istoria a Început să macine statuile și templele grecești. Zidul gotic s-a lansat pe verticală nu dărîmÎnd templele antice, ci Între ruinele acestor temple. Era o speranță pe care omul singur o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
care Înaintează el este timp. Istoria lumii și istoria lui. Sensibilitatea lui monstruoasă a făcut universul friabil. Iar În urma lui statuile Încep să surîdă frivol ca să-și Înfrunte oboseala. Începe lunga decadență a culturii grecești. Primul care i-a anunțat amurgul a fost el, Belerofon. Pasul său ezitant se aude În aceste statui care-i evocă drumul. TÎnăr, a combătut și a exterminat un monstru teribil. Himera; un monstru de rasă divină, rudă cu sfinxul, cu cap de leu, trup de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de ce trebuie să regretăm totdeauna prea tîrziu ? Și doar l-am văzut pe Dionysos strîngînd În pumn un bulgăre de țărînă În care sîngele era amestecat cu lumina. Dar atunci n-am Înțeles gestul lui. Iar acum, soarele acesta În amurg Îmi umple parcă mîinile de sînge. Și umblu iarăși cu sîngele Himerei pe mîini. Mi le frec cu nisip, dar sîngele nu se curăță. Nisipul nu uită decît ceea ce vrea el. Ar fi trebuit să știu acest lucru cînd eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
acum spre viață o privire plină de melancolie. Lumina țipă sub gheara umedă a unui nor, pădurea se umple de amintiri și de sînge ca o fiară lovită de un zeu pentru care o rană e un spectacol ca și amurgul... Ca titan, eu n-ar trebui să simt ca un olimpian, Însă a trecut destul timp ca ura să fie uitată. Pandora mi-a adus cutia ei În dar de nuntă și mi-aduc aminte că atunci mi-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
îi îngloba, de fapt, într-o mai vastă nemulțumire. Se aplecă, strânse de pe bancă farfurioara, ceașca de ceai, punga în care fuseseră pastilele. Rămase cu ele în poală, nu se mișcă. Se așezase, destinsa, privea norii ușori, violeți și zâmbea. Amurgul, norii gonind pe cerul primăvăratec... dar doctorul părea să nu observe, atent doar la nou-venită. Marga privea doar spre musafiră. Irina înțelese, zâmbi. Doctorul o luă tandru, după umeri, îndreptându-se spre cabinet. O zi lungă, sucită. O zi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
n-a așteptat luna mai, când copita de aur a lunii are altă cadență și spinul ei se înfige adânc, nu-l mai poți scoate. Bine că ai lichidat repede vacanța, profesore, te-ar fi prins luna mai, într-un amurg turmentat de afrodiziace. Ai fi reîntâlnit, acolo, la cotitura șoselei care urcă spre oraș, fata morgana. Urcaseră scara de lemn, ținea în palmă cotul ei mic, gingaș. Amurgul gros, luna crescând în fereastră, graba atingerii, aprinderea și stingerea, instantanee, voltaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lichidat repede vacanța, profesore, te-ar fi prins luna mai, într-un amurg turmentat de afrodiziace. Ai fi reîntâlnit, acolo, la cotitura șoselei care urcă spre oraș, fata morgana. Urcaseră scara de lemn, ținea în palmă cotul ei mic, gingaș. Amurgul gros, luna crescând în fereastră, graba atingerii, aprinderea și stingerea, instantanee, voltaj prea mare, catastrofic. O secvență romantică, bună pentru farse. Farse romantice, atât, peltea și gamete. Se reîntâlniseră, până la urmă, vârstele se încolăciseră iarăși. Amurg ploios, friguros, crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]