4,944 matches
-
totul specială. E mai bine să se știe că veneai de la o întîlnire, nu din crîșmă. Șeful s-a oprit și fumează în tăcere. Eu îl privesc și caut să prind firul unui gînd care nu-mi dă pace: doamna blondă, întîlnire, declarație... Nu înțeleg nimic din ce-ați spus, domnule inginer, îi spun șefului. Fiți mai clar, și concis dacă se poate. Don Șef termină țigara, o aruncă pe fereastră, își aprinde alta, apoi întoarce privirea spre mine: După ședința
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am spus că-s sigur, și m-a pus să-i povestesc exact cum v-am găsit. I-am spus: v-am întîlnit cînd coborați din lift, ne-am urcat în mașină, dumneavoastră v-ați luat rămas bun de la doamna blondă, care ieșise pe terasa din colțul vestic al etajului șase... Aici, Brîndușa s-a schimbat dintr-o dată. Am înțeles că e geloasă și-am vrut să-mi retrag vorbele. "Nu-nu! mi-a spus. E mai bine să avem o mărturie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scris ce mi-a dictat ea: că am plecat în oraș împreună cu mai mulți muncitori, v-am căutat pe acasă, prin restaurant de doctoriță mi-a spus să nu amintesc, că e imoral: cum? , și cu doctorița, și cu prietena blondă de la hotel?! -, v-am căutat pe la sala de lectură a bibliotecii, pe la teatru, apoi v-am căutat din nou prin restaurantul hotelului. "Am luat legătura telefonică cu tovarășa Roman, care a spus să întreb la camera 604. Cînd am urcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
hotelului. "Am luat legătura telefonică cu tovarășa Roman, care a spus să întreb la camera 604. Cînd am urcat la etajul șase, că la telefon nu mi se răspundea, tovarășul Vlădeanu tocmai ieșise din camera 604, condus de o doamnă blondă prietena lui desigur, că prea erau intimi. Am coborît pe scări și l-am așteptat la lift. Cînd am urcat în mașină, prietena tovarășului Vlădeanu a ieșit pe balconul din colțul vestic al etajului șase și i-a făcut semn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mototolesc mănușile, fac un gest nervos și deschid portiera. Stai! mă oprește Don Șef. Ce te-a apucat? Mă reașez în scaun, trag portiera ca să nu-mi fie frig, apoi încep să-i povestesc în cîteva cuvinte întîmplarea cu doamna blondă. Don Șef se uită speriat către mine. Brîndușa, îi spun eu, a lăsat să se înțeleagă că am fost prieteni, pentru că a fost văzută intrînd în blocul unde locuiesc. De aceea m-a și lăudat în cîteva ședințe, imediat ce a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-i facă pe toți să spună că bîrfa "Roman-Vlădeanu" e o simplă scornire, timp în care adevăratul ei prieten era în afară de orice bănuială. Azi, Brîndușa m-a acuzat în fața prim-secretarului că am fost vulgar cu o delegată doamna blondă. Eu am făcut-o mincinoasă. Dacă se dovedește că a mințit, pierde. Și pierde mult, măcar din aureolă. Cu declarația ce i-ați dat-o o va determina pe doamna blondă să declare că m-am purtat urît, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
secretarului că am fost vulgar cu o delegată doamna blondă. Eu am făcut-o mincinoasă. Dacă se dovedește că a mințit, pierde. Și pierde mult, măcar din aureolă. Cu declarația ce i-ați dat-o o va determina pe doamna blondă să declare că m-am purtat urît, ba chiar scandalos. Altfel, declarația dumneavoastră va ajunge în mîinile soțului delegatei. Don Șef stă cu privirea fixă, undeva spre mănușile din mîna mea; își mușcă rar buza de jos, respirînd adînc, de parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
difuză și scânteietoare sus. În salon, orchestră teribilă: în așteptarea balului tineretului muncitoresc. Când am intrat, la o masă, cocoțată pe masă, beată, stând turcește, o vilegiaturistă, în bleumarin, cu pantaloni și jerseu bleumarin, cu impecabilă bluză albă, cu păr blond platinat, cu ochii cu rimel, verzi nedefiniți, bătând înspre glauque. O prietenă încerca să o ducă acasă, Lemonidis se uita la ea amuzat și îi spunea la fel. Ea stăruia să rămână într-un grup de băețandri ce se adunaseră
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
devie în locul tău un copil sufletesc, să rămână în casă în lipsa mea, să meargă la Mang[alia] după provizii, să-mi facă piața aici. Nu, zău!! O întrevedere oțioasă și imbecilă cu parteneri șerbi. Rezultatul: deocamdată Chirana, cu cozile ei blonde revăr sate pe perină, doarme în patul meu. Urmarea, pe mâine, ca în romanele de senzație. Și acum comisioanele: telefon lui Biemel, natural imposibil de găsit, [și] Sabinei; i am transmis tot. Margetta Gueta, cu mii de aprecieri extrem de elogioase
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
serie; pe jos un covor fără culori, imprecise de uzură, o oglindă veche, un scrin, o măsuță și peste tot un praf de renunțare, tristețe, bătrânețe și singurătate. Doamna de companie, d-ra Martini, pe care o cu noscusem pe vremuri, blondă ca Mariana, e acum boțită la față ca un chip într’o oglindă spartă, fumurie. Peste tot, fumuriu și prăfos; dușumelele fără culoare, părând că se scu fundă în pământ. În jilț, Tante Margot, în gris luminos bătând în bleu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
așa cum sunt mereu de la invadarea apartamentului. Ascensorul m-a lăsat pe un coridor întunecos. Am sunat la întâmplare, ușa s-a deschis și în prag s-au ivit două persoane, Ghighi și Nina D., dolofană și burgheză, bine îmbrăcată și blondă din cap până-n picioare. Doamna casei - de altfel foarte drăguță cu mine - frământa pâine într-o oală, iar cel mic, firav, dar adorabil, se îndopa cu bomboane de la Nina. Mama lui are un sistem de educație minunat: îi dă [cele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care, ca prin minune, nu te mai doare nimic; mi-e frică să fac cel mai mic gest; stau la pândă, îngrijorată că o amintire mai persistentă ar veni să și revendice dreptul de a retrăi. [...] Când bărbatul verișoarei tale blonde m-a întrebat dacă mi-am petrecut bine seara asta, mi-a venit să fac pe nebuna și să-i răspund: „Am avut un pom de Crăciun minunat și 40 de invitați; Ramiro i-a adus o valijoară gri de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Suze. În mod sigur nu vreau să-l trezesc. — Suze? zic, mai încet. — Bex! Mi s-a părut mie că aud o voce! Mă uit - și o văd pe Suze în capul scărilor, într-un capot din tartan, cu părul blond liber pe spate și cu un zâmbet încântat. — Suze! Mă reped pe scări și o îmbrățișez strâns. Când mă desprind din îmbrățișare, amândouă avem ochii ușor înroșiți, și scot un hohot de râs cam stângaci. Doamne, ce dor mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
când am terminat.) Iar acum Suze se îhmhâie și se aaahăie încercând să aleagă din vreo șase tiare ale familiei, în timp ce eu beau șampanie. Doar ca să scap de trac. — Dar mama ta? o întreabă coafeza pe Suze, aranjându-i câteva șuvițe blonde în jurul feței. Nu vrea s-o usuc cu foehnul? — Nu prea cred, zice Suze, strâmbându-se. Nu prea e cu chestiile astea. — Cu ce se îmbracă? o întreb. — Dumnezeu știe, spune Suze. Cu primul lucru care-i cade sub ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
râs. — Știu, știu. Hans n-a fost deloc încântat. Dar, dacă ar ști ce nemernică e... — Hai, intră, te rog! spun, înainte să apuce să-mi povestească despre ziua în care i-a prins pe soțul ei și pe practicanta blondă mâncând căpșuni unul de pe trupul celuilalt, în bucătăria ei. Am rămas un pic în urmă în dimineața asta, zic. După ce reușesc să-mi amintesc ce vrea să-și cumpere azi Laurel și îi aduc niște haine, am trecut deja de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ați spus că vă doriți un alt look! zice Erin, la capătul răbdărilor. — Sună-mă când ai ce ți-am cerut. Și, înainte să pot face un pas, iat-o, ieșind din cabina de probă a lui Erin, la fel de înaltă, blondă și imaculată ca întotdeauna, buzele deja strâmbându-se într-un surâs plin de dispreț. Părul îi lucește, ochii îi strălucesc și arată de parcă ar fi stăpâna lumii. Alicia Billington. Alicia Scorpia cu picioare lungi. Îi întâlnesc privirea - și parcă întregul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cum să nu fie! — Mă mai uit o dată, dacă vreți... Femeia o ia iar de la capăt și o parcurge iar cu atenție sporită. Nu, spune în cele din urmă. Mi-e teamă că nu sunteți. Regret. Se întoarce spre femeia blondă care tocmai a venit. Bună seara! Îmi spuneți numele dumneavoastră, vă rog? — Dar... dar... petrecerea e dată pentru mine! Mă rog, nu numai pentru mine... — Vanessa Dillon. — A, da, spune femeia de la ușă și taie numele de pe listă cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dreptul ei fundamental de a-și împlini dragostea, alături de persoana pe care o iubește. Și mă acuză de agresiune nemotivată. Îți vine să crezi? Agresiune nemotivată? Își bagă cu furie piciorul în rochie, de parcă biata rochie ar fi căpățâna practicantei blonde, în care ea tocmai a fost invitată să dea un șut. Normal că sunt violentă! Mi-a furat bărbatul! Mi-a furat bijuteriile! Ce se așteaptă? Își trage ofuscată o mânecă în sus pe umăr și eu mă crispez, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
stabilit cu Suze să ne întâlnim în Sloane Square, să bem un ceai. Când ajung, locul e înțesat de turiști și nu reușesc să o zăresc. Apoi mulțimea se împrăștie și o văd stând la fântână, cu soarele în părul blond și cel mai umflat pântec imaginabil. În clipa în care o văd, sunt gata să mă reped la ea și să strig „O, Doamne, Suze, ce coșmar!“ și să-i povestesc totul. Însă în clipa următoare mă opresc. Așa cum stă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Suze începe să mărșăluiască spre King’s Road, și eu fug după ea plină de draci. Mai încearcă o dată, zice, când ajungem la prima trecere de pietoni. — Nimic, îngaim. Dumnezeule, Suze e incredibilă - parcă ar fi prora unei corăbii. Părul blond îi flutură în spate, și are chipul îmbujorat de atâta hotărâre. De unde o fi având atâta energie? Credeam că femeile gravide trebuie s-o lase mai moale. — Mai încearcă o dată! repetă la fiecare trei sute de metri. Hai, mai încearcă o dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Cred că uneori femeile astea de carieră o cam iau razna pe la patruzeci de ani. Poți, te rog, să-mi desfaci fermoarul? Nu se poate să fie chiar ea. E imposibil, trebuie să fie cel puțin vreo mie de amante blonde în New York, care au fost agresate pe Madison Avenue de fosta nevastă a prietenului, scoasă din minți. — Cum... ai zis că-l cheamă pe prietenul tău? arunc în treacăt. — William. Își schimonosește buza, a dispreț. Auzi cum îi spunea ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
judeca pe Alfred Dreyfus este suficient să privești „figura sa de rasă străină” ; vinovăția acestuia „reiese din rasa și din forma nasului”. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, Barrès căzuse În capcana „științei craniilor”, care punea În opoziție pe „dolicocefalii blonzi” („rasa ariană”) și pe „brahicefalii bruneți” („rasa semită”) <endnote id="(115, pp. 29-37)"/>. Fiziognomonie și antropologie În Antichitate și Evul Mediu, fiziognomonia era arta de a dezvălui caracterul individului cercetându-i trăsăturile chipului. Nici un detaliu fizionomic nu era de prisos
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
evreului ortodox bucovinean - așa cum a fost descrisă În 1899 de etnograful român Dimitrie Dan - nu diferă substanțial de cele prezentate mai sus : „Părul brun al capului se tunde scurt sau se rade chiar cu briciul. Câteodată are părul o coloare blondă, ba chiar și roșie. Lângă urechi nu se tunde părul capului, ci se lasă niște cosițe lungi, care Întotdeauna se Încrețesc și se cheamă «peisă, lature sau margin» sau «perciuni». Perciunii sunt atunci de lungimea prescrisă, dacă se ajung capetele
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
id="3, p. 13"/>). În Încercarea de a evita folosirea unui clișeu (de genul „evreii au părul roșu”), la sfârșitul secolului al XIX-lea, folcloristul Dimitrie Dan scrie despre evreii din Bucovina că au „părul brun”, iar câteodată de „coloare blondă, ba chiar și roșie” <endnote id=" (126, p. 7)"/>. Una dintre cauzele legendare ale caracteristicii cromatice amintite pare a fi - așa cum am văzut - malefica hemoragie (fluxum sanguinis) de care suferă evreii, ca urmare a blestemului ca sângele lor să li
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
tărâța]” (Contimporanul, nr. 63, 1925) <endnote id="(903, pp. 181-182)"/>. În adolescență, la Iași fiind, Fundoianu a publicat În revista evreiască Hatikvah traducerea dramei Ahasverus, compusă de olandezul Herman Heijermans (1864-1924) <endnote id="(691, p. 75)"/>. Pentru F. Brunea-Fox, „prietenul blond” Fundoianu este o ipostază a lui Peter Schlemihl, cum o spune Într-un articol premonitoriu din 1930 : „Parisul trebuia să fie [pentru tine] o oază și o amuletă. Iată-te asasinat după toate regulile artei, după o lungă uremie morală
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]