5,129 matches
-
yoghini (așa am aflat că și eu urma să devin sahaja yoghin) ce tocmai s-au întors de la Istambul, de la o întâlnire cu Shri Mataji! S-au întors plini de vibrații! Misterul se amplifica pentru mine. Ce vibrații or fi cărând după ei acei sahaja yoghini în bagajele lor?! Și care era importanța întâlnirii lor cu Shri Mataji? Adică Shri Mataji să fie indianca a cărei fotografie o remarcasem eu pe zidurile de la Romarta? Dar ce: Ea locuiește la Istambul? Întrebări
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
diagnostic! Teama mea de a fi nevoit să intervin cu mijloace excepționale în condiții excepționale, nu avea niciun suport! Ana era sprintenă, veselă, plină de umor și - ceea ce mă necăjea cel mai mult pe mine - nu mă lăsa să-i car eu bagajele! Dacă ați ști cât m-a cărat prin Mumbay să căutăm un magazin filatelic pentru a-i achiziționa lui Aurel o serie de mărci poștale indiene... Și niște vederi... Nu știu pe unde erau astfel de magazine; am
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
cu mijloace excepționale în condiții excepționale, nu avea niciun suport! Ana era sprintenă, veselă, plină de umor și - ceea ce mă necăjea cel mai mult pe mine - nu mă lăsa să-i car eu bagajele! Dacă ați ști cât m-a cărat prin Mumbay să căutăm un magazin filatelic pentru a-i achiziționa lui Aurel o serie de mărci poștale indiene... Și niște vederi... Nu știu pe unde erau astfel de magazine; am intrat în mai multe oficii poștale, l-am boscorodit
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
părea că a descoperit... oul lui Columb! Bulversat, mi-a solicitat lămuriri suplimentare și a fost șocat să constate că și eu, și doamna Maria, asemenea domnului Costian, îl cam... demitizam pe Sfântul Petru. Într-adevăr, pentru un creștin ce căra după el balastul unei doctrine rigidizate de fanatismul acumulat de-a lungul celor aproximativ două mii de ani, era șocant să-l... citească și altfel pe Sfântul Petru. Cred că, din acel moment s-a deschis o nouă eră în gândirea
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
fost deloc comodă șederea până la evadarea spre tărâmul țintă. Dar... ce făcea partea feminină a grupului în acest timp? Păi, șase fete în trei camere călduroase și cu duș la dispoziție, cu două sacoșe mari și grele (doar eu le cărasem) cu de-ale gurii, vesele și fără nicio grijă, păzite la ușă de niște zdrahoance de femei-soldat de parcă ar fi fost arestate; dar cine, cui să-i pese? S-au gândit și la noi, dar - sătule! - au abandonat problema... A
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
că o vânzătoare, dându-ne restul, se înșelase cu 25 de bani. Eu aveam 8 ani și mă dureau picioarele, ce să mă mai întorc ! Spunea : „Îți dai seama, săraca, o să-i lipsească 25 de bani din gestiune !“. M-a cărat în brațe înapoi un kilometru să-i dăm bănuțul îna‑ poi vânzătoarei, care singură se înșelase, nu îl furaserăm. Acest gen de scrupule erau cu totul extraordinare. V.A. : Dar de unde veneau ele ? Era credincios ? Avea o educație strict religioasă
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
de exemplu. A.M.P. : La Scornicești, ultimul lucru care lipsea era tere‑ nul agricol. Și totuși, a tăiat toate pădurile din jurul localității, astfel încât acești oameni mutați la bloc, fărĂ încălzire centrală, să n-aibă de unde să ia lemne de foc. CĂrau cu plasa de plastic lemne de la nu știu câți kilo‑ metri. Veneau cu plasele de plastic, care erau o raritate în timpul socialismului. Lumea a uitat, dar, în ciuda indus‑ triei de produse plastice, aia a Elenei Ceaușescu, una din pungile astea, care acum
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
-l termine, și îl aducea aici... La ora 11, 11 și jumătate noaptea. Între 11 și 12 noaptea. Și morții ăștia nu plecau la morgă. Venea o Skodă mică, o dubiță, pe aia am văzut-o. De multe ori am cărat și eu cu brancardele morții, și i-am dus. Îi aruncam așa. Dar ce se întîmpla, cînd murea? Dacă cădea azi unu, nu-l lua. Aștepta să cadă mîine, doi-trei, ca să vină să-l ia și pe ăla. Care sta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și va încheia demersul cu: "Nu vreau să devin "președintele care a condamnat comunismul". Vreau numai să fiu șeful unui stat care consideră că această condamnare ține de normalitate, că, fără această condamnare, vom înainta greu, vom înainta continuînd să cărăm în spate cadavrul propriului nostru trecut". Această îndelung așteptată condamnare a comunismului, susținută de președintele României în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului a fost însoțită permanent de huiduielile nerușinate ale lui Corneliu Vadim Tudor (fost poet de curte al lui Ceușescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
folosit la ridicarea digului care în final va înconjura Balta Mare a Brăilei, fiind astfel redate agriculturii mii de hectare de pămînt: "Peste trei metri cubi de pămînt trebuiau dislocați cu tîrnăcopul și cazmaua, încărcați cu lopata în roabe și cărați pe o distanță de cîteva zeci de metri, la început, pînă la cîteva sute, mai tîrziu, cînd digul se înălța, iar gropile de împrumut se îndepărtau tot mai mult de baza uriașului val de pămînt. Era o normă greu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
lustrării deținuților în a doua zi a Crăciunului anului 1959: "Pe 26 decembrie 1959 a fost o zi ca de primăvară. Soarele încălzea plăcut, vîntul se potolise, era senin, paznicii își dăduseră jos șubele și dormeau din picioare. Brigada noastră căra pămîntul din apropierea unei bălți curate și abia așteptam să vină amiaza. Cînd au sosit butoaiele cu mîncare și s-a ordonat încetarea lucrului, eu eram gata pregătit. Curățasem bine roaba de țărînă, iar acum am deșertat în ea cîteva gamele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
batjocorit în anchete și în procese trucate și i-au expediat în lagăre de exterminare. Suferind de plămîni, Sandu Zub a făcut parte un timp din brigada de inapți. Bolnavii nu ieșeau la dig, însă de muncă nu erau scutiți. Cărau toată ziua cu spinarea lemne și cărămizi de la debarcader sau dezghiocau semințe de sorg, o treabă mai nesuferită ca toate. Lucrau ceasuri în șir în frig, stînd în picioare, și frecau măturile acelea antipatice pînă le sîngerau palmele. Vindecarea unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
dr. Sergiu Al. George sau a convertitului la ortodoxie N. Steinhardt, sau despre autorul Bunului simț ca paradox, care în dorința de a-și înștiința familia că este încă în viață a făcut imposibilul să-și împlinească norma de pămînt cărat pe dig, dar caraliii tot n-au binevoit să-i aprobe dreptul la cartea poștală. Odată lecuit, i-a pierit cheful de muncă. Alexandru Paleologu, narează cu finețe Florin Constantin Pavlovici, ni s-a dezvăluit a fi unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de treburile gospodărești, o ajuta pe maică-sa la toate, la cumpărături, la mâncare, la curățenie. El îi devenise lui Pițu, dincolo de frate, și tată, și prieten și chiar și profesor, până au reînceput școala. Era atât de mic și căra cot la cot cu bărbații din oraș când era de muncă, pentru că a trebuit să dea o mână de ajutor multora, ca Brăila să fie repusă pe picioare. Învățase în scurt timp să și renoveze, să zidească sau să zugrăvească
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și „atracției” ei. Una din aceste „erori” este, fără Îndoială, superbia, orgoliul și disperarea umană vin uneori În consecința acestui „păcat”, al absolutizării persoanei și rațiunii umane. (Pe altarul din stînga celui mare În catedrala Sf. Mihail din Cluj, Christul cară, odată cu crucea sa, o mantie de aur a păcatelor noastre, care sunt marcate Într-o anume ierarhie, inspirată probabil din acel „catalog al păcatelor” inițiat de fondatorul ordinului Iezuiților, Sf. Ignațiu de Loyola, și la care a lucrat vreo două
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
din baia casei lui pustii din Newport Beach. E tot ce-am aflat. Habar n-aveam ce să fac, pe cine să sun, cum să mă comport. Am sucombat șocului. Cineva trebuia să mă descarcereze din cabană și să mă care înapoi în California. Nu exista decât o singură persoană capabilă să facă toate astea pentru mine - sau, mai exact, persoana care a făcut toate astea pentru mine. Așa că Jayne a plecat de pe un platou de filmare din Pennsylvania unde turna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
oferindu-ne - cum de fapt îi prescriu obligațiile funcției - și alte detalii privind programul nostru la Madrid. O primă „noutate” este că spaniolii nu au pus la punct un serviciu de preluare a bagajelor și că va trebui să ne cărăm singuri valizele... În sfârșit, după o călătorie de aproape zece ore, în care am avut ocazia să cunosc atât virtuțile gastronomiei „mobile” portugheze, cât și plăcerea să-mi cunosc propriii tovarăși de drum, dar și oboseala unui traseu monoton sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
scriitorilor de la Neptun. Lucrează de câțiva ani ca actriță la Paris și are succes, așa am auzit. „O, sunt plină de proiecte, nu-mi mai văd capul!” Ioana mă întreabă și ea de călătorie. „V-ați săturat, probabil, să tot cărați bagajele cu voi. Făceam și eu la fel înainte. Cu timpul, m-am învățat minte. Nu-mi iau decât un rând de haine, mai ales vara. În rest, găsești oricând cinci franci ca să-ți cumperi un tricou de tras pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la adresa scriitorilor „cu nasul pe sus”, cum ar fi azerul Abdullayaev. Au o misiune de mare răspundere, dacă e să judec măcar după greutatea camerei de filmat pe care ar fi trebuit să o ducă fata, dar pe care o car eu, plin de solicitudine. Cei doi filmează tot timpul: manifestări literare, scene în tren, excursii, discursuri și reacția oamenilor la ele. Vor face un film consacrat voiajului nostru nebunesc. După care, pentru Margarete va începe o perioadă de căutări febrile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Literaturii. Are un speech model și la fel rămâne și suvenirul pe care îl oferă primarilor din orașele care ne găzduiesc - o hartă a traseului nostru prin Europa, desenată pe o bandă de plastic galbenă, destul de incomodă la ținut și cărat. Apariția lui Thomas cu această hartă butaforică în mâini a început de la o vreme să ne trezească unanima ilaritate. Zâmbește și el, ușor jenat, ușor complice. E o convenție, dar trebuie dusă până la capăt. Primarul, cel care primește cadoul - de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
drum. Nu putem rămâne în același loc mai mult de două-trei zile, mișcarea e sensul aflării noastre aici, împreună. Am timp suficient pentru a-mi umple golurile și discontinuitățile jurnalului. Suntem anunțați că va trebui de-acum încolo să ne cărăm singuri bagajele: începe aventura Estului care implică și controalele la frontieră, cu tot deranjul imaginabil. Trebuie să cunoști libertatea circulației din Occident ca să realizezi cât de stupidă și inutilă poate fi tevatura traversării hotarelor în țările fostului lagăr comunist. VASILE
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de fiecare dată, retrăirea acelei secvențe se dovedește la fel de intensă și autentică.) VASILE GÂRNEȚ: Intrăm în Gara Malbork (Marienburg, cum îi spun nostalgic germanii) pe la orele 22.30. Primii localnici cu care dăm ochii sunt niște soldați, ne ajută să cărăm bagajele. Soldații vorbesc engleza („țară intrată în NATO, ce vrei!”, remarcă cu ironie benignă Bodiu Andrei), iar cei care îmi răspund în poloneză la întrebările mele sunt atât de convingători și expresivi, încât înțeleg aproape totul. Până acum, de bagajele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
așteaptă la Sankt-Petersburg, dar, cu siguranță, nu va fi mai bine decât la estonieni. Majoritatea colegilor descriu scenarii deloc optimiste („au aflat că...”, „li s-a spus...”). Ce se știe cu certitudine este că, la sosire, va trebui să ne cărăm singuri bagajele prin gara de trenuri. Și nu doar să le cărăm, dar să le și păzim... În compartiment ne vizitează Dmitry Golinko-Wolfson, un tânăr rus, ochelarist, poet și critic literar, care face parte din stafful de la Sankt-Petersburg. Vorbește engleză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la estonieni. Majoritatea colegilor descriu scenarii deloc optimiste („au aflat că...”, „li s-a spus...”). Ce se știe cu certitudine este că, la sosire, va trebui să ne cărăm singuri bagajele prin gara de trenuri. Și nu doar să le cărăm, dar să le și păzim... În compartiment ne vizitează Dmitry Golinko-Wolfson, un tânăr rus, ochelarist, poet și critic literar, care face parte din stafful de la Sankt-Petersburg. Vorbește engleză și germană (e un familiar al Centrului Goethe din oraș), iar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aristocrație, chiaburi și, dacă se poate, față de propriul lor mediu. Vezi, printre altele sclipitoarea carieră pe care o face Titus Popovici... Nu, vă asigur, spunea Matei, așa va fi ani și decenii la rând și, cum nu putem să ne cărăm, trebuie să... da, trebuie să alegem o carieră, o specialitate în care „ei” nu vor putea „promova” iute specialiști, dar de care vor avea nevoie, de exemplu în cultură, istorici și critici literari, îngrijitori de ediții, eseiști. Iar eu... da-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]