9,952 matches
-
oboseala. În ziua următoare m-am trezit mai devreme, eram odihnit doream să reîntâlnesc gașca din colonie. La fiecare prieten i-am dat câte o scoică cadou. În perioada rămasă până la începerea noului an școlar am confecționat diferite casete din carton, pe care le-am împodobit cu scoicile aduse. Cred că am ajuns la performanța celor puse în vânzare de comercianții ambulanți, care au trecut și pe plajă, printre noi, oferindu-ne asemenea casete spre cumpărare. Cele mai frumoase dintre aceste
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
meu în clasa a VII-a. În excursia de la Constanța am văzut doi pictori și un grafician portretist. Atunci cu permisiunea instructorilor ne-am oprit câteva momente pentru a urmării felul în care pictau sau desenau. Picturile erau executate pe cartoane care erau zugrăvite în culoare albă pe care s-a desenat și pictat în culori de ulei. Portretistul folosea cărbune de desen. Am fost plăcut impresionat de cele văzute, cum s-ar zice „ în direct”, încât am hotărât să mă
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
vapoarele ce pluteau la orizont au avut o puternică influență asupra mea încât doream să devin și marinar. Toate acestea erau visele de atunci ale copilăriei. Cu pictura am început la câteva zile după ce am revenit acasă. Am luat două cartoane, am scos un pic de var din groapa cu var, l-am diluat cu apă și am văruit „ zugrăvit ” succesiv de mai multe ori până ce după ultima uscare cartoanele mele arătau ca cele pe care le-am văzut la pictorii
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
început la câteva zile după ce am revenit acasă. Am luat două cartoane, am scos un pic de var din groapa cu var, l-am diluat cu apă și am văruit „ zugrăvit ” succesiv de mai multe ori până ce după ultima uscare cartoanele mele arătau ca cele pe care le-am văzut la pictorii din Constanța. Culori aveam, nu la tuburi cum aveau pictorii, ci la borcane, doar că erau culori industriale pe care le adusese cumnatul meu. Aceste culori le foloseam pentru
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
în ulei au fost două peisaje. Acum pot spune că erau abstracte, culorile erau întunecate dar eu eram mândru de reușită. Aveam mai mulți vecini tâmplari de meserie și unul mia făcut două rame simple cu care mi-am înrămat cartoanele. Tablourile au fost agățate în coridor. La ele s-au adăugat altele, pictate ulterior. Acel coridor a fost prima galerie de artă în care am expus. Aveam de mult timp pe pereți expuse cele mai reușite acuarele, așezate frumos la
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
mic, ești un flăcău în toată regula. Știu că ți-a fost greu. - Mamă, dacă ai ști prin câte am trecut... Eram să mor de foame și de frig, am dormit pe unde am apucat, am dormit prin șanțuri, pe cartoane, prin fân, prin locuri tainice și în unghere întunecoase, prin tufișuri mari, prin cimitire în catacombe, la rădăcina unor copaci și mai 155 puțin prin gară pentru că acolo veneau cei de la ordine și ne alungau în toiul nopții. - O, Doamne
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
bolnavă, e corupt, de necontrolat în reacții, deși se dovedește sinistru de cerebral când își face treaba, libidinos dincolo de limita suportabilului, temător pentru propria-i piele. Nu trebuie transformat într-un simbol, tocmai pentru că e credibil, nu un personaj de carton. Poftele, reacțiile, spaimele, furia lui nu sunt doar ale unui om nou, ci ale unui bărbat pur și simplu imoral. Mi-l pot foarte bine imagina acționând și în România de azi, cu o altă specializare, desigur. însă Bebe ne
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
premiat tot la Cannes și apoi oscarizat. Ca cinema însă (prin asta înțelegând nu doar meserie, ci și un anumit panaș vizual), filmul lui Mihăileanu e mai modest. Actorii români sunt destul de terni în comparație cu restul, sătucul de la-nceput pare de carton, câteva momente sunt cam folclorice și, una peste alta, lipsește acea nebunie regizorală ce ar fi putut să ridice Trenul vieții la nivelul scenariului Mihăileanu a fost asistentul lui Ferreri. Nu se vede. R.P.R. face ordine Dacă nu s-ar
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
-i dorea o carieră profesională de medic. Însă, nevoia de a comunica prin alte mijloace cu semenii, concretizata în primă lucrare originală, „Din curtea Episcopiei Hușilor”, realizată la 11 ani, precum și în prima participare, cu „început de primăvară” (ulei pe carton), la un Salon Oficial de artă plastică (avea 16 ani) îi aduc o notorietate precoce. E lesne de concluzionat că harul primordial era pictură, în egală măsură - alean și tortură, libertate și captivitate. E probabil că pendularea adolescentina între artă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
pentru împlinirea să ca artist, fiindcă a cunoscut lumea marilor artiști și s-a perfecționat în arta compoziționala și de execuție. Peisajele reproduse în partea a doua a albumului (cap. Pictură), în mare parte, sunt picturi în ulei executate pe carton datând din anii 1925-1929 (unele date fiind incerte), asadar înainte de plecarea lui Viorel Huși la studiul medicinii în Paris. Sunt urmate de mult mai multe acuarele, în majoritatea lor executate după 1930. Din capul locului se vede că Hușii reprezintă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
mintea mea ca amintirea unei mari iubiri, redeșteptată mereu cînd simt parfum de regina nopții, ori văd un strat cu flori. Ce faci, barbarule?! strig lui Tomiță, văzîndu-l cum rupe flori de pe crengile magnoliei, aruncîndu-le grămadă într-o cutie de carton. Șefa Serviciului protocol mi-a mai cerut vreo zece cutiuțe, îmi răspunde Tomiță, continuînd să jupuiască pomul de flori. De ce vă uitați așa la mine?! se miră el. Să las florile aici, pe crengi?! Nu... Chiar moș Toader, ba și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
iau telefonul și formez numărul de la separator. Îmi răspunde Vlad. Vlad, îl întreb, au început mecanicii montajul? Da, îmi răspunde Vlad. Spune-mi, ce treabă ai cu macaraua? Scoți plafonul. E format din cinci grinzi de beton armat, acoperite cu carton gudronat. Pui cîțiva mecanici să tragă deoparte cartonul, prinzi grinzile de urechile metalice de la capete, le smulgi cu macaraua și le depozitezi lîngă clădire. Ești nebun?! De ce?! Fă așa cum ți-am spus, m-am gîndit bine. Spune-mi, schimb eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
răspunde Vlad. Vlad, îl întreb, au început mecanicii montajul? Da, îmi răspunde Vlad. Spune-mi, ce treabă ai cu macaraua? Scoți plafonul. E format din cinci grinzi de beton armat, acoperite cu carton gudronat. Pui cîțiva mecanici să tragă deoparte cartonul, prinzi grinzile de urechile metalice de la capete, le smulgi cu macaraua și le depozitezi lîngă clădire. Ești nebun?! De ce?! Fă așa cum ți-am spus, m-am gîndit bine. Spune-mi, schimb eu tonul, mai ai ceva de întrebat, că mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Dă-ți cu palma peste gură! îi zic. Îmi dau, zice Valeriu și se lovește cu palma peste gură. Mă duc, arată el cu privirea spre secție. Pînă porniți dumneavoastră, vreau să pregătesc un cazan cu gudron, să torn peste carton cînd punem grinzile la loc. Mai durează pînă e gata. Lăsați, că nici gudronul ăla nu-l fac bătînd din palme. Păcat că n-a venit Televiziunea!... Succes! îmi zice, săltîndu-și casca, plecînd în grabă. Marinescu se mai uită o dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fior neplăcut mă scutură. De ce?! Vlad a vrut și a reușit să rămînă un om de rînd. (Nu cred că "om mic" e bine spus. Poate că-i un om slab, mai slab decît îl credeam eu.) Un capăt din cartonul depozitat pe clădirea vecină e rupt și purtat de vînt cu zgomot pe deasupra noastră. Mă uit după el și mi se pare că zăresc stelele. Ce zici, s-a înseninat? întreb eu. Așa s-ar părea, zice Vlad, uitîndu-se în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe stabilizatoare: start! Start ! Cît? Zece mii fix. Zece și-aici. Separatorul începe să lucreze. Eu comand deschiderea ventilelor și trimit gazele în rezervoare. Ciclul se încheie, ca de obicei, cu o răsuflare, ca un oftat din adîncul plamînilor. Bucățile de carton fac un zgomot violent pe acoperișul clădirii vecine. Închid ochii cîteva secunde și mă regăsesc iarăși acasă, așteptîndu-l pe tata să vină de afară, să mai pună un lemn pe foc și să se culce era așa de bine la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-mi fie proaspete valorile parametrilor de lucru. Vlad dă comenzi calm, apăsat. Îi răspund prompt. Nici un gînd, nici o ezitare. Contează chiar și fracțiunile de secundă. "În caz că explodează, mă înfioară un gînd, pentru ce ar trebui să-mi pară rău?" Cartonul de pe clădirea vecină e răscolit de vînt și zgomotul lui mă face să-mi amintesc de locul cald de la spatele tatii. "Nu i-am dus nici iarna asta lemne și nici nu m-am îngrijit să fac la mormîntul mamei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
găleți pline cu ciment și le toarnă la locurile de îmbinare, în timp ce altă grindă e pusă la locul ei. În cîteva minute, încăperea e acoperită, apoi se aude cum deasupra se toarnă ciment, smoală topită și se întind plăcile de carton asfaltat. Munca asta, în alte condiții, ar fi durat măcar jumătate de zi. Vlad privește insistent spre interfon, dar interfonul tace. La fel și telefonul. Acum, spune el, că tot e gata treaba, pot să știu și eu de ce ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de hîrtie, leagă sacul la gură cu o sîrmă și-l ia sub braț. Coborîm împreună treptele, ne oprim în mijlocul încăperii și ne rotim privirea: în tăcerea nopții, punctată de luminile tabloului de comandă, se aud pașii mecanicilor care aștern cartonul gudronat pe acoperiș. Din ușă, Brîndușa ne privește lung, calm. Bună seara, spune ea, înaintînd. Bună seara! îi răspund eu. Vlad spune ceva cu glas scăzut, privind-o fix. Mă bucur că ați reușit! spune Brîndușa cînd ajunge în fața noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cîte un boboc nedesfăcut ori cîte o floare roză, cu vîrful pătat deja, semn că începe să se ofilească. Sub crengile vînjoase, ca niște brațe de atlet, jos, pe pămînt, stau cîteva flori zdrobite în cădere. Într-o cutie de carton, sub banca de lîngă ușă, sînt aruncate multe flori cu petalele rupte; pe puțin două-trei găleți de flori; se cunoaște cum au fost adunate cu mătura și aruncate în ladă. Încremenirea mea e întreruptă de un pocnet surd. Tresar și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lozinci: adevăruri aforistice sau Îndemnuri. Eu am găsit două: „Tineret! Suntem sufletul nou al Țării“ și „La drum nou, suflet nou“; am ales echipa de „muncă voluntară“ și ele au mai rămas ca să scrie cu litere de foc pe un carton crem aceste lozinci și altele. Deci, mâine-dimineață mitingul, la 3½ sărbătoarea democratică în cinstea femeilor internaționale (sic!), la 6 plenară la liceul Mihai Viteazul, sâmbătă după-masă la sector, duminică chetă pentru dragii noștri prieteni greci, eu conducând echi pa de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
greier, sau ca o furnică, subțire, aproape fără greutate, cu șorțul de școală și cu paltonul meu albastru, cu pălărioara albastră de fetru, cu ghetre tri cotate roșii, îmi bălăbăneam picioarele încălțate cu ghetuțe vechi, gândindu-mă la cutia de carton în care se lăfăiau niște bo tine maro de antilopă, împachetate în hârtie fină. Mă uitam la stânga, la dreapta, plictisită de peisajul fără pomi, vălurit... Tata spunea - vorbea tot timpul, mai ales cu vizitiul - „Ai grijă la Valea Șearpelui! Totka
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cineva din familia ta, adaugă ea, închizând șifonierul, fiindcă poți să-ți păstrezi numele, luându-l și pe al lui, în același timp. Așa că o inițialele de pe ramele mele pot să rămână tot S C-S. Deschide o cutie de carton și scoate o ramă splendidă, din sticlă, toată numai spirale și vârtejuri. — Uite, asta e noua gamă... Suze și-a făcut o carieră din designul de rame pentru fotografii, care se vând în toată țara, iar anul trecut și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
atlfel e cazul să-mi caut altă locuință. Cum să fac asta? Danny își ridică brațele, nervos. Până nu-mi termin noua colecție, n-am efectiv cum. Mai bine să mă trimită de pe acum să dorm într-o cutie de carton pe stradă. — Păi și... cum merge cu noua colecție? întreb prudentă. — Știi, să fii designer nu e chiar atât de ușor pe cât pare, spune Danny defensiv. Nu poți să fii creativ la comandă. E chestie de inspirație. — Poate îți găsești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vodcă, așa că nu mai am mult până acolo.) Nu am liniște nici măcar o clipă. Nu mă pot relaxa nici măcar acasă. Mi se pare că pereții apartamentului mă sufocă. În fiecare cameră, de-a lungul pereților sunt înșirate cutii uriașe de carton, puse una peste alta. Mami îmi trimite cam cincizeci de faxuri pe zi, Robyn a început să vină pe capul meu neanunțată când are ea chef, iar în sufragerie e plin de voaluri și paruri pe care cei de la Dream
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]