5,610 matches
-
ființa ei atunci când... Se ridică urlând și se așeză pe pat. Era singură în camera de spital luminată doar de haloul diodelor multicolore. Ținând mâinile rășchirate patetic pe piept, se străduia să-și reia respirația pe care i-o tăiase coșmarul. Corpul îi era intact: stern, mușchi, sâni, tendoane și ligamente; toate erau la locul lor și funcționau normal. Nimic monstruos nu-i sfâșiase pieptul pentru a ieși, nu avusese loc nici o naștere obscenă. Ochii se deplasau sacadat pentru a parcurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a se convinge că era întreg. Apoi camera video de deasupra patului se puse în mișcare și tresări. O femeie de o vârstă incertă o privea îngrijorată. Meditehniciana din serviciul de noapte. Îngrijorarea ei părea sinceră, nu doar profesională. ― Iar coșmaruri? Vrei ceva ca să dormi? În stânga lui Ripley, un braț mecanic se deplasa bâzâind. Îl privi cu dezgust. ― Nu. Am dormit și-așa prea mult. ― Cum dorești. Știi mai bine. Dacă te răzgândești, folosește soneria. Ea întrerupse legătura și ecranul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Te vei întoarce complet refăcută. ― Scutește-mă, Burke, făcu ea scurt. Am trecut deja prin psihanaliza lunară. Zâmbetul bărbatului se estompă, dar vocea se făcu mai puternică: ― De acord, să lăsăm vorbăria. Am citit rapoartele. În fiecare noapte ai același coșmar și te trezești tresărind, asudată și... ― Nu! Răspunsul meu e nu. (Luă cele două cești, deși bărbații nu-și terminaseră cafeaua. O altă modalitate de a-i concedia.) Acum lăsați-mă. Îmi pare rău. Se priviră. Expresia lui Gorman era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
îi întorcea privirea. Își luase acest obicei la puțină vreme de la întoarcere. Când venea ora somnului, motanul se ghemuia lângă stăpâna lui până în clipa în care ea ațipea, după care se refugia pe comodă. Știa că Ripley urma să aibă coșmarul zilnic și prefera să-i lase tot patul. Cu un colț al cearșafului își șterse broboanele de sudoare de pe frunte, obraji, piept. Degetele căutară în întuneric o țigară în sertarul noptierei, dădu un bobârnac în capătul cilindrului și așteptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Sulaco. Transporta paisprezece visători. Unsprezece dintre ei trăiau în niște lumi onirice tot atât de simple și pașnice ca și aparatul la bordul căruia se aflau. Alți doi se distingeau prin individualismul lor. Iar ultimul luase niște sedative pentru a atenua efectele coșmarurilor pentru care somnul era o abstracție superfluă. Bishop, comandantul secund, supraveghea cadranele și efectua reglajele. Lunga așteptare se apropia de sfârșit și o sirenă răsună în nava uriașă de transport militar. O mașinărie, până acum adormită și subalimentată pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
slăbit. Se înmuie în brațele lui Ripley, aproape catatonică și se lăsă legănată. Femeia nu reușea să privească cu indiferență această copilă cu buze palide și tremurătoare. Fetița își afundă capul în pieptul adultei, fugind de o oribilă lume de coșmar pe care numai ei îi pra dat să o vadă. Ripley continua s-o legene și să-i murmure vorbe de alint cu glas duios și împăciuitor, inspectând refugiul sferic. Observă un obiect pus în vârful grămezii de comori recuperate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
monstruoasă a Porților infernului de Rodin. I-au găsit pe colonii dispăruți: inserțiuni vii în rășină epoxidă deja utilizată la construirea structurii spre care se deschideau tunelele, grotele și puțurile care metamorfozau nivelul inferior al stației de epurare într-un coșmar xenopsihotic. Corpurile erau montate în panou, în pozițiile cele mai inconfortabile. Brațele și picioarele erau strâmbe și rupte, ca pentru a corespunde dorințelor extratereștrilor. Capetele erau înclinate în unghiuri neverosimile. Din mulți nu mai rămăseseră decât scheletele pe care carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
zgomot, cu mișcări de piston. Oamenii nu întrevedeau decât forme neclare, dincolo de perdeaua de fum și aburi. Apone se pomeni că se retrăgea. ― Folosiți infraroșiile. Căscați ochii, băieți! Infanteriștii coborâră vizierele, în interiorul cărora se materializau deja imagini ― siluetele creaturilor de coșmar care se deplasau prin perdelele de abur într-o tăcere supranaturală. Pe Dietrich o lăsară nervii și se Întoarse pentru a fugi. Dar nu apucă să-și sfârșească mișcarea. Ceva imens și puternic apăru din vălurile opace și-o cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Și ce făcea ea aici, la urma urmei? De ce nu se afla ea pe Pământ, fără bani și fără grad, dar în siguranță în micul ei apartament, înconjurată de oameni normali și de Jones. De ce acceptase să meargă în întâmpinarea coșmarurilor sale? Din altruism? Pentru că bănuia de la început care era motivul întreruperii comunicațiilor între Acheron și Pământ? Sau pentru că dorea să recupereze un nenorocit de brevet de ofițer secund? În străfundurile stației de epurare, glasuri frenetice, disperate, se suprapuneau frecvenței unice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ca material al stației. Nu se mai controla, dar Apone știa că nu era decât o impresie. Altfel, toți infanteriștii și-ar fi pierdut deja viața. Hicks alergă la femeia care se răsuci agilă și trase o rafală. Silueta de coșmar care-l urmărea fu aruncată înapoi de focul intens al lui Vasquez. Degetele biomecanice se aflaseră doar la câțiva centimetri de gâtul caporalului. În interiorul blindajului, imaginea de pe monitorul lui Apone se învârti nebunește până dispăru. Gorman se holba la monitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pe care cu milostivenie i-au carbonizat. Știa că nu putea să acționeze în acest fel și să trăiască apoi cu conștiința încărcată. Fețele și urletele lor o vor bântui de câte ori își va așeza capul pe o pernă. Dacă fugea, coșmarul de acum va fi înlocuit de alte, sute, ce vor veni. Proastă socoteală. Chiar dacă o îngrozea ceea ce-și propunea să facă, furia determinată de ineficacitatea lui Gorman și stupiditatea responsabilului Companiei care o trimisese pe această lume cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
închidem ușa asta! Locotenentul ieși din buimăceală și reacționă. Se dădu înapoi scuturând din cap, cu ochii bulbucați. Hicks înjură și împinse cu umărul pe pârghia de zăvorâre. Cu mâna rămasă liberă, își scoase calibrul său 12. Capul creaturii de coșmar se strecura prin deschizătură, iar fălcile anterioare se căscau lăsând să se vadă un sistem maxilar asemenea unui piston și înarmat cu colți tăioși! Când dinții șiroind de umoare vâscoasă înaintară spre el, Hicks băgă țeava flintei în botul monstrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
terenul de aterizare. Un vacarm asemănător zdrăngănelii unor buloane într-un mixer se auzea din spatele blindatului. Câteodată, scrâșnetele erau asurzitoare. Aceste zgomote indicau niște stricăciuni, poate ireparabile; lubrefianții nu mai puteau face față. Ea mânuia comenzile dar, exact ca în coșmarurile ei cronice, zăngănitul continua obsedant. Hicks veni lângă ea și-i luă mâna de pe accelerator cu blândețe dar și fermitate. Fața lui Ripley era tot atât de albă ca și încheieturile degetelor. Clipi și se uită la bărbatul de lângă ea. ― E bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pentru a-i nimba solul cu lumina ei slabă. Vântul bătea în construcțiile metalice dărâmate din Hadley, șuiera prin culoare și trântea ușile. Nisipul plesnea geamurile sparte ale ferestrelor, într-o răpăială neîntreruptă și angoasantă. În interior, toți așteptau începutul coșmarului. Iluminarea de rezervă funcționa încă în centrul de experimentare și în împrejurimi; supraviețuitorii istoviți și deznădăjduiți se regrupaseră pentru a studia posibilitățile care li se ofereau. Vasquez și Hudson tocmai efectuaseră o ultimă incursiune în epava transportorului de trupe și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Ripley, dar încercă să n-o ia în seamă. ― Toți visăm așa, Newt. Fetița se ghemui în pat. ― Da' nu ca mine. "Nu fii atât de sigură", se gândi femeia înainte de a răspunde. ― Casey, pun pariu că ea nu are coșmaruri, (Ripley luă capul păpușii din mâinile copilei și se uită înăuntru.) Așa cum mă gândeam ― totul e liniștit aici înăuntru. Ar trebui să faci și tu cum face Casey. Spune-ți că nu mai o nimic în căpșor. Bătu ușor fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sigură că n-o să mai visezi urât. Închise pleoapele păpușii și o înapoie proprietarei: Newt o luă, ridică ochii la cer, ca pentru a spune: Nu țin poveștile astea stupide. Uiți că eu am șase ani?!" ― Ripley, ea nu are coșmaruri pentru că e din plastic. ― A, îmi pare rău, Newt. Mă rog, uite, ai putea să te prefaci că ești din plastic, ca ea. Copila avu un vag surâs. ― O să încerc. ― Ce fetiță cuminte. S-ar putea să fac și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
explorare a unei zone de emisie de unde magnetice cu coordonatele..." Dar nu afli o noutate, pentru că acest mesaj este semnat "Burke, Carter J." Ripley tremura de furie. Din cauza incompetenței și lăcomiei unora se afla din nou pe această lume de coșmar. ― I-ai trimis acolo fără să-i atenționezi, Burke. Ai asistat la înfățișarea mea în fața comisiei de anchetă. Ai ascultat povestea mea. Voiai să efectuezi o verificare a coordonatelor pe care le indicasem. Te gândeai că era ceva acolo, altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
frecă ochii somnoroși.) Ripley. Unde sunt? Femeia puse un deget pe buze. ― Sst! Nu mișca. Avem necazuri. Copilul deschise ochii. Dădu din cap numai, trează și la fel de vigilentă ca și adultul. Ripley nu trebuia să-i spună să tacă. În timpul coșmarurilor pe care le trăise în adâncul sistemului de aerisire și a tunelurilor de întreținere care străbăteau subsolurile coloniei, descoperise valoarea tăcerii ca mijloc de supraviețuire. Ripley întinse un deget pentru a indica tuburile de stază. Newt le văzu și dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
se năpusti asupra figurii sale și el se aplecă. Niște gheare capabile să rupă metalul râcâiră apărătoarea trunchiului. Se lăsă jos în centrul de exploatare; monștrii își dădură drumul. Curând plafonul păru să explodeze, iar o ploaie de forme de coșmar și bucăți de dale căzură în sală. Newt urlă, Hudson deschise focul, iar Vasquez îl acoperi pe Hicks folosind aruncătorul de flăcări. Ripley o luă pe Newt și se dădu înapoi împleticindu-se. Gorman apăru imediat lângă ea și folosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
creatura care încerca să se ridice. Strângând din dinți, gândindu-se că va fi din nou orbită și asurzită, Ripley trase a doua oară. Reculul săltă țeava vibratorului și Newt își acoperi urechile cu palmele. De astă dată, făptura de coșmar nu se mai clinti. Din spatele ei se auzi o voce: ― Nu trage! Hicks și ceilalți se materializaseră din perdeaua de ceață și praf. Erau cu toții murdari de funingine și uzi leoarcă. Ripley făcu un pas în lături și arătă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Ripley. Acidul picura din rănile mai puțin însemnate, care se cicatrizau deja. Cele șase membre erau desfăcute, după o geometrie monstruoasă. Ripley rămasa ea țintuită; reacționă în sfârșit și o puse pe Newt pe punte cu ochii pe făptura de coșmar care cobora spre ea. ― Fugi! Newt o zbughi spre o stivă de cutii și materiale. Regina căzu pe punte și se răsuci în direcția mișcării pe care o sesizase. Ripley dădu înapoi. Flutura mâinile, striga, se strâmba, sărea în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
că sosirea ființelor Troog nu-mi spune nimic. După ce vorbi se rezemă de scaun și ridică din umeri. Din moment ce Crang vorbise deja, Gosseyn arătă spre doamna Prescott, care stătea lângă Patricia. Femeia oftă. - Am fost aproape ucisă o dată în acest coșmar, așa că aș putea s-o accept dacă trebuie, cu speranța că nu va fi precedată de durere. Cuvintele fuseseră rostite cu calm, dar aveau un gust de amărăciune care-l șocă pe Gosseyn. El își reveni repede, trase adânc aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
necesari.“ „Ne-am lipsi liniștit de voi: n-am mai avea motive de competiție, și nici de ranchiună; ne-ar dispărea și gelozia, cu care ne chinuim atâta, din cauza voastră, bineînțeles. Societatea perfectă, ce mai.“ „Matriarhatul cucoanelor reunite.“, am zis. „Coșmarul postmodern, scăpat pe străzi în capot și cu făcăleț!“ „Ticălos universal!“ Am luat-o la picior, urmărit de pumni și palme binemeritate. Maria se enervase, mă alerga prin tot Cotroceniul, fără jenă, ca-n romanele zglobii ale adolescenței, Cella Serghi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-te fără zgomot printre birouri, spre teancurile de agende și hârtii oficiale! Scrisoarea 2. 7.03.1998 Direcția operativă, serviciul corespondență De la mii de kilometri, din locul unde la ea este ziuă, iar la mine noapte, Adina îmi trimite propriile coșmaruri. Fabrica ei de tenebre produce pești agonizând ca-n tablourile lui Bosch, jumătăți de păpuși violacee, Hamleți și Oedipi desfigurați. Somnul se transformă într-un câmp de luptă pe care lâna saltelei îl scufundă în abisuri foșnitoare. Ne înfruntăm telepatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spaimă rece, irațională, cu care iubita mea trecea în lumea lui Morfeu. Nu părea chiar același lucru cu lumea lui Morfem (care bântuia pe vremuri la orele de fonetică), dar rezultatul se dovedea la fel de teribil. Somnul Mariei era populat de coșmaruri pline de griji și responsabilități: despărțiri, accidente, mutilări, invazii de molii sau păienjeni - toate apărute, desigur, din vina sau imprudența ei. În fiecare noapte, o vastă campanie de cucerire a lumii de dincolo de timpane se punea în mișcare, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]