10,108 matches
-
roșie voievodul trebuie scos din raza de primejdie și dus la adăpost. Abia după aceea se trece la faza a doua, atacarea zonei În care s-a produs nenorocirea! Trebuie să plecăm imediat! Voievodul ridică mâna, cerând liniște. Între timp, coridorul se umpluse de oșteni. Doamna Maria ieși din cameră, Îngrijorată de zgomotele de pași, de zăngănitul de săbii și mai ales de vocea lui Ștefan. Ieșiră și Ilea Huru comisul și pârcălabul Dajbog. Spătarul Mihail aștepta porunca domnitorului. - Căpitane Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se lege. Nu adormise până atunci, așteptând ceva. Acum știa. Așteptase ca goana curierilor să aibă un efect. Iar efectul era deplasarea unui mare număr de călăreți spre sud. La Cetatea Albă se Întâmplase ceva. Ieși din cameră, fugi pe coridor și deschise ușa care dădea spre curte. O izbi În față un vânt rece, care aducea ninsoare. Călăreții erau aproape. Își puse pe umeri un șal gros, luă o torță aprinsă și fugi prin zăpadă, spre drum. Ajunse la timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Pietro? Să nu pleci nicăieri. Erina descălecă, lăsă calul În paza lui Ionuț și urcă repede treptele spre camera voievodului. Două străji Încrucișară halebardele În fața ei. - Măria sa e În sala Sfatului, spuse unul din străjeri. Erina se Întoarse și parcurse coridorul În capătul căruia se afla sala. Alte două străji Îi blocară drumul. - Nimeni nu intră la măria sa! spuse unul din luptători. - Sunt Erina Litovoi, din suita Doamnei Maria! spuse tânăra, adăugând parcă fără să vrea: Sunt soția căpitanului Oană. Străjile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cosmin... Se sprijini de pervazul ferestrei, văzu ochii lui Pietro Îndreptați În sus, spre ea, și abia atunci Își dădu seama că totul e adevărat și că nimeni nu găsește cuvintele care pot dezvălui acest adevăr. Și țipătul ei străbătu coridoarele, lovindu-se de pereți și năruindu-se asupra celor de afară, care se opriră, privind spre ferestrele Sălii sfatului. - Măria ta!!!! Era un strigăt de neputință. Dacă cineva putea face ceva, orice, acela era numai voievodul. Și Dumnezeu. Erina căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de cal dincolo de ziduri. Curând, pe poartă intră una dintre iscoadele lăsate cu cinci ceasuri În urmă. Omul sări din șa și alergă spre treptele care duceau către camera În care se afla rănitul. Ali deschise ușa și ieși pe coridor. - Vin! strigă iscoada, prosternându-se În fața comandantului spahiilor. Trei grupuri de câte cinci sute de luptători au trecut Dunărea azi dimineață! Unul din ele se apropie În cea mai mare viteză de Vidin! Ali coborâ scările și chemă patru spahii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ordonase războinicilor săi să intre În formație de apărare, chiar dacă pericolul nu se profilase Încă. Cadavrele pe care le găsise dincolo de poartă Îi confirmaseră, Însă, supozițiile. Luptătorul necunoscut ajunsese Înaintea lui și se afla, poate, chiar În palat. Păși pe coridoarele pustii, atent la fiecare zgomot. Dar clădirea părea nelocuită. Nici una din străjile din interior nu se mai afla la post. Își dădu seama, deodată, că dacă Cei Patru mai sunt În palat, atunci trebuie să se afle În camera de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sultanul făcu semn suitei să aștepte afară. La rândul lui, Ștefănel Îl privi pe Amir, care Înțelese că va fi o Întrevedere Între patru ochi, dar rămase În apropierea ușii. La scurt timp, un grup de războinici mongoli intrară pe coridor, rămânând În așteptare. Numărul lor era egal cu cel al gărzilor sultanului. Apoi ușa se deschise și Amir intră, fiindcă era nevoie de un translator din mongolă În turcă. - Am motive de Îngrijorare, spuse sultanul, așezat pe unul din divanurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui Ogodai. - Nici unul nu mai e În viață, spuse gâfâind războinicul. - E bine, răspunse Ogodai. Nimeni nu va ști nici unde suntem. - Luați prizonierul. Duceți-l În sala de tortură. Pregătiți focul. Oană fu luat de mâini și târât pe coridor. Simți durerea din umăr, dar și o senzație nouă, de răceală În talpa piciorului stâng. Deci partea stângă a corpului funcționa. Totul era să reziste suficient de mult timp pentru ca o parte din răni să se Închidă. Iar ca să reziste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lase fără cunoștință. Fața asprită, sub ondulațiile oxigenate care încă durau, purta expresia unei griji, pe care nu o putea parcă dezvălui nimănui, și tocmai de aceea mai impresionantă. Nerăbdarea îi era mai mare încă, chinuitoare, tensiunea ei spre acele coridoare unde se petrecea ceva, care o aducea în așa stări maximale. Avea o zvâcnire regulată în tot trupul, pe care căuta din răsputeri s-o oprească. Ce lucru minunat era substanța asta a cărnei și sângelui, care acum strica așa
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
deoarece totul se modificase cu atâta repeziciune. Mini apucase atunci panorama supremă a unei așezări. Acum putea privi risipa lucrurilor și mersul ei grabnic de fărămițire. O servitoare de oraș veni să le deschidă cu nepăsare și le conduse prin coridoare pe o terasă mică, care da pe o latură a gradinei și pe care Mini nu o cunoștea. Era un balcon mai larg, unde ioseai de-a dreptul din camera Lenorei. Acolo erau cele două doamne. Eliza lăsă jurnalul din
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
străjuită circular de statui mari adăpostea un parc sacru de marmore și bronzuri. Mini nu se oprea, îi plăcea să treacă printre ele, ca printr-un locaș familiar. Scările se desfășurau majestuoase, cu autenticitatea marmorei și se opreau în marginea coridoarelor banale, care deserveau sălile lăturalnice de expoziție. Săli burgheze, cu vederea deschisă spre oraș. Pinacoteca se ascundea ermetică după pilaștri, dosnică ca un mizantrop. Mini intră la întîmplare. Tocmai constata cu jale prezența unei aceleiași acuarele litografice, reprodusă în sute
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
poate găsi cuvintele. După-amiaza lasă loc serii. Sunt închise ferestrele din cauza frigului. Apare un bărbat să le ia comanda, apoi se întoarce cu niște cutii metalice de alimente, pline de dal și chapati, pe care le lasă în fața compartimentului, pe coridor. Purdah, complete și etanșe, chiar și în mișcare. Pran simte gustul mâncării, dar nu poate spune ce mănâncă. Nu poate numi nici unul dintre obiectele din jur. Sunt doar lucruri, oscilând în preajma ochilor și urechilor sale. Ceva important în capul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
roz, cu înghețată. Astfel, Pran este introdus în interiorul acestui mereng, o proiecție tridimensională a unei minți bolnave, un joc de șoapte chinezești înghețate în timp, redate din belșug în piatra scumpă importată. În interior se află (desigur) un labirint de coridoare spațioase, ca înr-o cursă infernală de șoareci, cu diviziuni și subdiviziuni ce șerpuiesc printre acele cavități reci, întunecate, și sfârșesc în alcovuri, uși cu benzi de alamă sau pereți albi care cu siguranță ți-ar putea revela ascunzători secrete, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
siguranță ți-ar putea revela ascunzători secrete, dacă ai ști unde să apeși. Femeile hijra îl conduc pe Pran printre gărzile în livrea, care moțăie sprijinite în vârful sulițelor de modă veche, urcă niște trepte și o iau pe un coridor lung, alambicat, străjuit din ambele părți de lespezi de marumură, reprezentând tot felul de scene complicate. Dincolo de păsările frumos sculptate și de flori, se întrevăd spații încă și mai generoase, săli oficiale, săli de recepție și săli de audiență, spații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
datorie, fără să te lamentezi. Dacă mă vei asculta, vei fi răsplătit. Răsucește cuțitul. Dacă nu, vei muri. Acum, urmează-mă și vei vedea figura noului tău stăpân. Pagină separată Pran îl urmează pe Khwaja-sara printr-un nou labirint de coridoare, într-o sală mare. Nu e una din acele săli de bal care îți dau senzația că se dilată și pulsează în adâncul palatului ca bășicile de aer într-o budincă de căpșuni, ci o sală atât de comună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
împușca! În mijlocul acestei debandade, se află prințul Firoz, sprijinit de brațul unui servitor uluit de cele ce se întâmplă în jur. — Nu fii neghiob, De Souza! rostește el tărăgănat. Dacă o împuști, se împrăștie cocaina! Pornesc toți de-a lungul coridorului țipând și chicotind, lăsând o sticlă goală de Dom Perignon învârtindu-se pe podea, în urma lor. Khwaja-sara privește scena dezgustat. — Vezi cu ce trebuie să ne mulțumim? mormăie mai mult pentru sine, decât pentru Pran. Cum crede papițoiul ăsta că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
hârtii așezate pe ambele părți ale biroului erau de ajuns pentru a-i menține cariera pe linia cea dreaptă. Dacă ar fi știut, ar fi întârziat zilnic sau și-ar fi pus picioarele pe birou ori de câte ori trecea vreun superior pe coridor. Din nefericire, n-a făcut-o și dosarul i-a rămas fără pată. În cele din urmă, a fost numit adjunct al unuia dintre cele mai mari state Rajput. Spre dezamăgirea puterii, Maharajahul avea aplecare spre bizareriile sexuale și apăruseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Firoz. A venit momentul să acționezi. Trebuie să-l ademenești în camera chinezească. Atunci, vom putea finaliza ce-am plănuit. Înainte ca Pran să se trezească de-a binelea, a și fost îmbrăcat în uniforma școlară și dus pe un coridor lung. La capătul acestuia, se află niște uși duble, prin care răzbate lumină și se aud râsete. Escorta dispare și Pran rămâne să se întrebe ce ar trebui să facă. Apropiindu-se, aude vocea răgușită a maiorului. — Nici vorbă! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mai fi de nici un folos. Tăcerea dintre vorbe este grea, întunecată. Pran înțelege înfiorat că nu mai are de ales. Va fi și mai nefericit dacă s-ar întâmpla să dea peste acel individ care se plimbă în voie pe coridoarele palatului. Jean Loup străbate aceste coridoare, ca un hoinar fără un scop anume. Își dă seama că are un rival. Lui Jean Loup nu-i place să aibă rivali. Jean Loup rezolvă ușor printr-o tăietură, problema oricărui rival. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dintre vorbe este grea, întunecată. Pran înțelege înfiorat că nu mai are de ales. Va fi și mai nefericit dacă s-ar întâmpla să dea peste acel individ care se plimbă în voie pe coridoarele palatului. Jean Loup străbate aceste coridoare, ca un hoinar fără un scop anume. Își dă seama că are un rival. Lui Jean Loup nu-i place să aibă rivali. Jean Loup rezolvă ușor printr-o tăietură, problema oricărui rival. Așa că se uită în jur prin palat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
clientelei cu mai mult discernământ. Dar pe Firoz îl interesează de fapt următorul proiect al lui Birch. Un film de vânătoare. Un film cu o vânătoare de tigrii. Pagină separată Lumina scade în intensitate. Întunericul se insinuează prin colțuri, pe coridoare. Un punct portocaliu devine vizibil și se face din ce în ce mai strălucitor în întunericul din curtea exterioară a zenanalei. Croitorii și-au terminat de mult treaba. Toți ar trebuit să doarmă acum. Dar Jean Loup mai cutreieră încă. Aruncă pe podea mucul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și (cu aprobarea tacită a lui Hoggart) este persecutat de restul școlii. I se toarnă cerneală pe cărți, i se scuipă în farfuria cu mâncare înainte de a-i fi servită în sala de mese. Este prins pe picior greșit pe coridor, iar Fender Greene găsește mereu motive ca să-l bată cu biciul, pentru ca mai apoi să se înfurie peste măsură când aude cum râde Gertler când biciul vuiește prin aer. Jonathan observă toate acestea: caracterul nobil al disciplinei, respectul pentru religie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Acestea sunt lucruri pe care le înțelege de acum, care i s-au insinuat sub piele. Se strecoară și rămâne singur în sală cu mâinile (ilegal și sfidător) îndesate în buzunare, examinând în liniște fotografiile decolorate, aliniate de-a lungul coridorului lambrisat cu stejar. Imagini sepia ale echipelor de altădată ale școlii, care stau cu spatele drept și brațele strânse la piept, aleșii rugbiului, asociații de fotbal, atleți și jucători de crichet, toate aliniate acolo din vremuri îndepărtate. Rugby, fotbal, atleți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Fotse descoperit de profesor, durează până ajung la sala de prelegeri. Profesorul este obișnuit cu astfel de discursuri, a căror elocvență este cunoscută printre studenți pentru că sala este plină la refuz de tineri antropologi, înghesuiți unii în alții, ghemuiți pe coridoare sau cocoțați pe cadrul ferestrelor. Apariția lui Star este una spectaculoasă, provocând un val de saluturi și priviri pline de invidie în direcția lui Jonathan. Se așază lângă ea în primul rând, pe un scaun eliberat de un tânăr care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sălbăticie prin sângele său stricat, de corcitură. Star nu-l vizitează și astfel singura legătură cu ea este prin tatăl ei. Treptat, Chapel îl atrage în cercul restrâns de admiratori ai săi, de tineri inteligențI, care frecventează casa cu multe coridoare din North Oxford, pentru a sta în grădină să discute, să bea sherry. Deși ia parte la aceste discuții antropologice, simte că trebuie să plătească o despăgubire. Este important să demonstreze cui îi este loial. Dincolo de hotarele Oxfordului, Anglia este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]