4,704 matches
-
atent. De multe ori, aceste momente nu sunt nici măcar rezultatul unor întâl- niri par hazard, autorul preferând să lucreze cu materialul pe care i-l oferă clientul, articolul de ziar, a cărui expresi- vitate involuntară o speculează, al cărui profil discursiv îl deformează convenabil în sensul caricaturii, al grotescului. Această sensibilitate la grotesc și burlesc îi aparține în mod clar scriitorului, ține de intentio auctoris și nu poate fi recuperată din genuinul textelor care i-au servit drept reper. Cu alte
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
centreze discuția, Nae sare la un alt subiect. Nu este vorba aici de o artă a digresiunii, de un glisaj intelectual fin, ci de incapacitatea de a se fixa în proiectul unei idei, de a se aplica reflecției. Acest neastâmpăr discursiv coincide cu deambulația sa eratică, cu mișcările necontro- late, cu agitația permanentă. Nae este recipientul unei retorici compulsive, glosolalia sa se face ecoul tumultului discursiv din spațiul mediatic în care renaște personajul caragialian. Intemperanța îi aparține nu și bagajul vast
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de a se fixa în proiectul unei idei, de a se aplica reflecției. Acest neastâmpăr discursiv coincide cu deambulația sa eratică, cu mișcările necontro- late, cu agitația permanentă. Nae este recipientul unei retorici compulsive, glosolalia sa se face ecoul tumultului discursiv din spațiul mediatic în care renaște personajul caragialian. Intemperanța îi aparține nu și bagajul vast de clișee jurnaliere. Aflăm cu stupoare că Nae a colindat toată noaptea de la o cârciumă la alta, fără intenția de a reveni acasă unde consoarta
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
colindat toată noaptea de la o cârciumă la alta, fără intenția de a reveni acasă unde consoarta sa se află în chinurile facerii. Acest context deloc inocent constituie fundalul unei intimități devoalate lejer, prim-planul fiind cel al cafenelei, scena performărilor discursive ale lui Nae. Invocarea tiraniei rusești articulează două momente complet diferite, pe care nu le leagă aparent nimic. Primul îl constituie „analiza” pe care Nae o face evenimentelor politice, și care relevă o dimensiune catastrofică, celălalt ține de proximitatea nașterii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
către enormități emasculate de conținutul grav. Nae sosește dintr-un periplu nocturn, se află în circuit, berăria la care îl întâlnește pe narator nefiind decât o stație printre atâtea altele. Invocarea noutății tipică pentru debu- tul unei conversații declanșează listarea discursivă a cala- mităților. Toate sunt înscrise în registrul enormului care se transformă pas cu pas sub ochii noștri în enormitate. Noutatea este această divinitate care ia naștere în spațiul mediatic, iar criza devine motorul discuției, climatul ei. Criza este „oribilă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lipsa de patriotism de revolta boxerilor este întors pe dos într-un anticlimax, compromiterea cul- turii de rapiță. Excesul derivă abia din această mișcare care aruncă totul în derizoriu. Monstruozitatea nu este cea a tabloului apocaliptic, ci aceea a mecanismului discursiv. Ce anume provoacă în Nae o astfel de disponibilitate pen- tru abnorm ? Cum reușește să extragă atâta negativitate din evenimente disparate ? În mod cert, presa îi oferă materialul, substanța acestei paroxistice înscrieri în nega- tiv, această caleidoscopică viziune catastrofică. Ziarul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din evenimente disparate ? În mod cert, presa îi oferă materialul, substanța acestei paroxistice înscrieri în nega- tiv, această caleidoscopică viziune catastrofică. Ziarul este lentila care permite accesul la enorm, la viziunea mon- struoasă. Naratorul și martorul ocular al acestei combustii discursive încearcă să introducă în discuție un principiu de moderație, indicând corect sursa dezechilibrului în ceea ce ține de natura deformatoare a discursului mediatic, „- Lasă, Nae, că se mai și exagerează...”, sau oferind mode- rația ca expresie a diminuării notelor pesimiste, „nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
retoric, Nae, care reacționează acid la fiecare încercare a interlocutorului de a modera discursul hipertrofiat. Însă și încercările acestui interlocutor de a aplana delirul verbal al „amicului” său sunt puțin creditabile. Acesta supralicitează excitația retorului inflamat, nu-i blochează explozia discursivă, iar ictusul ironic abia disimulat apare în propriul său discurs care uzează de o figură a excesului în sensul grandorii : „nu trebuie să fie omul așa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte... este o recoltă admirabilă”. În general, super-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sensibilitate apocaliptică con- stă în perspectiva unui dezastru delicios cu înghețarea oricărei mobilități într-un instantaneu violent și eficace. Acest mărunt funcționar are preț de o clipă viziunea unei soteriologii crude, în măsură să-i stopeze nu doar incon- tinența discursivă, ci și orice formă de discurs. Însă meca- nismul lui „simț enorm și văz monstruos” camuflează o criză a eului locutor, discursul devenind expresia aproape fizică a unei intemperanțe care-și caută antidotul într-o ficțiune violentă. Mărit, acest ridiculus
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acest termen în contextul teratologicului sau al patologicului. Există la aceste per- sonaje o sensibilitate mai accentuată, un «naturel mai sim- țitor», ne aflăm într-o perioadă în care poezia romantică și simbolistă îi marchează în mod definitoriu o zonă discursivă de cuprindere modelând comportamente, generând o ges- ti culație specifică care va reverbera până departe în lite- ratura interbelică. Fin de siècle înseamnă și simbolism și postromantism în formule adesea epigonice, dar rezistente și capabile de mutații. Simbolismul are parte
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
divulgându-i caracterul pur ficțional și implicit aerul de farsă. Este rama care redimensionează faptul anecdotic la scara unei ordini cosmice, unde cele două existențe sfă- râmate relevă dramatismul condiției umane etc. Naratorul vrea să vedem trucajul, să vedem strategiile discursive ale unui tip de literatură, literatura romantică, să observăm efectele și să trăim această dilatare a personajului prin intermediul stimulării și deopotrivă a simulării afectului. Apoi retrage minciuna romantică lăsându-ne în fața unei dileme : ce s-a întâmplat cu Lefter, cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cine uzează de cuvân- tul popor abuzează cu intenție de o realitate incontrolabilă.” Însă acest sunet este unul cu care boxează retorii, sonorul oricărui rapel oratorico-demagogic. Inexistența noțiunii politice este compensată prin forța sunetului, materialitate pe care o accentuează derapajele discursive. Desigur, Caragiale deconstruiește în cheie ironică noțiunea politică de popor prin abundență sarcastică și derizorii plasări contextuale, îi relevă sonoritatea, dar și inconsistența, o face să sune pentru a releva cacofonia. În acest sens proza intitulată semnificativ Boborul este revelatoare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
spus Lache ? Răspunsul e relativ simplu : nimic. Personajele lui Caragiale nu intră niciodată în jocul ideilor, cel mult vehiculează vulgate, și ne referim acum la cele care revendică zone specifice de competență. Aceste personaje fără conținut sunt însă eficienți dispensatori discursivi, animați de o stare de neliniște. Intervențiile belicoase ale lui Lache nu aduc niciun supliment de com- prehensiune temei dezbătute de ziar, ele sunt doar expresia unei imponderabilități agitatorice, a unei irascibilități inter- mitente. Există aici predispoziția unei exaltări retorice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tacă, fac pe dos : ei spun la superlativ, cu alte cuvinte, strigă. Și strigătul este pream- bulul sonor al agresiunii, al luptei și al masacrului.” (trad. mea, A.M.) Ortega y Gasset remarcă tocmai caracterul expansiv al ignoranței și natura inițial discursivă a violenței înainte ca aceasta să devină act. Superlativul ca formă de augumentare fie a nonsensului, fie a trivialului se trans- formă în țipăt și aici este momentul în care actul locutor devine expresie corporală pentru ca ulterior să gliseze vertiginos
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sub pretextul unei judecăți de ordin moral. Tema secundară a textului devine la rândul ei semnifica- tivă. Este vorba despre întoarcerea acasă amânată cu fiecare popas de investiție civică și șarjă retorică ca și în Situațiune unde Nae rătăcea atât discursiv, cât și fizic refuzând recentrarea sa în spațiul familiei, al gineceului și al discursului. La fel, Lache refuză cu obstinație reîntoar- cerea acasă, iar discursul lansat în diferite berării și cafe- nele devine expresia acestei forțe centripete care-l scoate
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
belicos. Sentimentul familiei pe care-l exaltă Lache se redimensionează la scara unei țări întregi. Acest Ulise de provincie balcanică face tot ce-i stă tactic în putință pentru a ajunge cât mai târziu în Ithaca la Penelopa lui. Combativitatea discursivă, dispo- nibilitatea belicoasă constituie expresia esențială a anga- jamentului întru exces al personajelor caragialiene. Lache caută combatanții opiniilor adverse, cei care „în numele principiilor moderne” refuză ideea introducerii pedepsei cu moartea. Invocarea „principiilor moderne” este o încer- care palidă, - citatul indică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
supuse astfel unui auto dafé simbolic, „un feu de Carnaval”, o imagine de asemenea exorbitată a consumului spectral al unei opere arse pe interior. Reperele care jalonează filmului lui Pintilie, coor- do natele sale hermeneutice configurează trei tipuri de deformări discursive pentru care regizorul întrebuin- țează termenul de „delir”. „Delirul politic ăformă degene- rată a liberalismului burghez, al cărui dușman neîmpăcat era Caragiale, setos de ordine și autoritate - Situațiune, O lacună, Atmosferă încărcată... și bineînțeles, în primul rând O scrisoare pierdutăă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
osmoza dintre dramaturgie și momente. Filmul a incorporat o serie de momente precum O lacună, Situa‑ țiune, Grand Hôtel «Victoria Română», Un artist. O serie de personaje se topesc unul în celălalt pe baza stabilirii unui dublu etimon, temperamental și discursiv, așa că Nae din Situațiune devine totuna cu Lache din O lacună, iar Nae Girimea îl incorporează și pe frizerul anonim din Un artist. Detaliile amenajării locuinței lui Nae sunt recuperabile din felul în care este decorată locuința frizerului din Un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la cei care îl vor urma. Refuzul romantismului și al simbolismului se face nu doar din lipsa de aderență la această sensibilitate sau din incapa- citatea de a gestiona un instrumentar estetic, ci și ca refuz al unui anumit abuz discursiv sesizabil la nivelul unei anumite retorici. Stilul lui Caragiale este strâns legat de această retorică deformată. Ceea ce este conservat cu titlul de marcă identitară o constituie, cum am văzut, enormitatea lingvistică, defor- marea, excesul pe care limbajul îl înregistrează. De
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dar și prin comprimarea materialului lingvistic în vederea obținerii clarității, a unei forme mai permeabile în redarea sensului. În virtual această lumină este recupe- rabilă și remarca celebră a lui La Bruyère a cărei semni- ficație se află la antipodul disponibilității discursive a personajului caragialian : „Entre les différentes expressions qui peuvent rendre une seule de nos pensées ; il n’y en a qu’une qui soit bonne” . „Între diferitele expresii care pot reda unul dintre gândurile noastre, nu există decât una care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și a gesticulației personajelor caragialiene transpozabilă ori- când personajelor empirice ale oricărei secvențe temporale ulterioare. Iar acestei stilistici îi corespunde la nivel struc- tural hiperbola, pentru că nu este vorba de a identifica figuri de stil în opera scriitorului, ci practici discursive, conduite emblematice etc.. Însă, H.-R. Patapievici operează oblic prin intermediul unei lecturi a operei, cea oferită de filmul lui Lucian Pintilie și înlocuiește hiperbola din rapor- tul de simetrie stilistică, litotă vs hiperbolă, pe care fraza de început îl reclamă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
caricatură”. În aceeași serie terminologică intră alți doi termeni, cel de „deturnare” și cel de „corupție”, primul fiind cel mai des utilizat. Deturnarea implică însă sensul unei deformări, al unui exces, prin care spiritul Luminilor aparent cauționează acte și forme discursive care-i sunt străine. Deși nu o găsim explicit formulată în titlu, miza cărții lui Tzvetan Todorov este de a deconstrui aceste deformări, deturnări, caricaturi, corupții ale spiritului ilu- minismului. Un element constitutiv pentru spiritul ilumi- nist, și anume, spiritul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
critic este înlocuit de o pasiune dizolvantă, de un catastrofism delectabil, de o denigrare generalizată. Într-un fel, bășcălia reprezintă o specie cu propria culoare locală a acestui tip de deformări care reduce spiritul critic la o mașină de tocat discursivă, care macină fără pauză orice, de la instituții la rapiță ! „Si, bénéficiant de la liberté d’expression qui a cours dans l’espace publique démocratique, on adopte une attitude de dénigrement généralisé, la critique devient un jeu gra- tuit qui ne produit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o abordare modern). Revenind la cartea sa, am constatat c) era Într-adev)r un profesor modern, care vorbea despre Maghidul lui Karo că despre manifestarea unei „tehnici deosebite de producere spontan) a unui material intelectual teoretic și speculativ de tip discursiv, chiar supraspecializat, f)r) s) fac) vreun efort conștient de gandire”. Visul oric)rui profesor - un discurs curg)tor la cel mai Înalt nivel! Ce alt dar i-ar putea aduce un Înger unui intelectual? S) vorbeasc) - s) vorbeasc) admirabil
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
În postume, Sarmis, e mai curând neptunic, în schimb Gemenii, urmarea sa purtând aceeași dată 1881, are o încărcătură plutonică foarte apropiată, ca temă și cadru, de Strigoii (1876). O postumă din 1876, Femeia... măr de ceartă, e o imprecație discursivă de un misoginism schopenhauerian ca și cel din Scrisorile IV și V, dar în a doua ei parte dăm de câteva versuri aparținând filonului plutonic al extincției universale, temă fundamentală a comentariului lui I. Negoițescu : „O moarte ! - nu aceea ce-
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]