4,692 matches
-
respecta direcția pe care i-o imprimase leninismul viu, indiferent de forma sa revoluționară, post-revoluționară sau europenizată, extrăgându-și mecanic legitimitatea din viitorul comunist și proiectând-o în prezent, în timp ce "imperialismul" avea tendința de a proceda exact invers, legitimându-se discursiv prin referirea la trecut. Leninismul sistemic nu era altceva decât leninism mort clinic. Sarcina resuscitării sale va aparține unei forme de leninism nu mai puțin neobișnuite, și anume leninismului post-bolșevic. Metaforic, leninismul sistemic poate fi imaginat ca un recif coralier
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
fi constrâns-o să adopte o poziție internațională defensivă mai degrabă decât ofensivă. Integrând Europa de Est pe propria orbită ideologică, politică și geopolitică, Kremlinul nu făcea altceva decât să se protejeze în fața imperialismului american dezlănțuit, care avea ca scop, sub masca discursivă a liberalismului economic și a democrației politice, transformarea întregii lumi după chipul și asemănarea sa. Sintetizând argumentele tradiționaliste și pe cele revizioniste, post-revizioniștii susțin cu îndreptățire că sursa conflictului nu aparține exclusiv Moscovei sau Washingtonului, ambele părți purtând răspunderea pentru
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cât și politic. Alegerea va conduce în viitor la dispute cu Moscova, dar Dej își consolidase deja suficient poziția politică pentru a le putea face față. Identitatea imaginată de regimul comunist pentru a se autodefini și impusă societății prin practici discursive cotidiene a fost una de o inovativitate radicală în raport cu palimpsestul identitar pe care societatea îl dezvoltase până atunci. Clasele, noile categorii identitare, sunt afirmate prin "act[e] de putere" inițiate de regim printr-o propagandă asiduă. Diferite de manifestările "tari
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
sa în dizgrație după 1970, ale cărui cărți mai degrabă memorialistice decât științifice sunt citate în lucrare s-a remarcat încă de atunci ca vehement apărător și promotor al naționalismului gândit pe coordonate leniniste. La nivel extern, naționalismul era codificat discursiv sub forma "marxismului creator" și a "particularităților naționale" fundamentale pentru "construirea socialismului". Rolul central al Moscovei în lumea comunistă era astfel contestat (vezi SR/Romania: 27 July 1967, 3). În mai 1968, generalul Charles de Gaulle va vizita Romania, în ciuda
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Răspunsul conducerii PCC... în Pătroiu: 1998, 71-75). În termeni leniniști însă, poporul înseamnă partidul și, mai concret, membrii partidului cu conștiința revoluționară deja formată. Dacă în loc să modeleze gradual poporul, partidul se bazează pe "sprijinul (său) voluntar", se iese din perimetrul discursiv al leninismului și se ajunge în cel al social-democrației. Mai departe, "dezvoltarea liberă" a poporului nu poate avea loc în sens leninist decât sub îndrumarea partidului și proiectată înspre viitorul comunist, singurul în măsură să ofere poporului și omenirii de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
de gândire, conștiință, religie sau credință, pentru toți fără distincție de rasă, sex, limbă sau religie" ("The Helsinki Accords" în Stokes: 1991, 160). Leninismul sistemic interpreta însă în manieră diferită drepturile omului. Ca la orice tip de leninism, semantica sa discursivă era orientată înspre viitor. Prezentul și trecutul contau doar în măsura în care puteau fi utile viitorului comunist. Astfel, în societățile occidentale, drepturile omului erau considerate a fi nimic altceva decât o minciună ideologică bine înrădăcinată prin care conștiința revoluționară a maselor era
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Iubindu-și mai mult propriul popor decât pe al nostru, nici unul dintre ei nu prezintă garanții de securitate pentru organismul oficial al statului" (Niessen în Sugar: 2002, 227). Ceaușescu gândea cel puțin asemănător, exprimându-se însă la un alt nivel discursiv, romantic leninist. Așa cum constată Michael Shafir, România lui Ceaușescu a readus în prim plan "viziunile Gărzii de Fier interbelice, expunându-le în documente de partid (care însă nu făceau trimitere la surse) și oglindindu-le în producția istoriografică supravegheată de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
nu să îl condamne preemptoriu din rațiuni politice, propagandistice și ideologice. În vocabularul tânărului și energicului succesor al lui Konstantin Cernenko, "democrație", "libertate" sau "drepturile omului" își pierdeau iremediabil sensul leninist, îmbrățișându-l pe cel "burghez". Găsind posibilitatea unui numitor discursiv comun cu Ocidentul, Gorbaciov l-a eclipsat pe Ceaușescu, fidel până la sfârșit Weltanschauung-ului leninist. În plus, așa cum vom vedea, faptul că noul lider sovietic a renunțat tacit la principiile revoluției globale, la "centralismul democratic" și, nu în ultimul rând
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
punctele principale ale acestui studiu, fără instrumentarea, ad hoc, a unor teorii aparținând registrului istoric și politologic. Menționate deja în secțiunea metodologică a studiului, analiza istorică de tip comparat și analiza ideologică alcătuiesc, pe lângă ocazionalele intervenții sociologice, antropologice și analitic discursive, instrumentare teoretice foarte importante în sensul imprimării unor direcții și obiective de cercetare specifice cu ajutorul cărora conceptul de leninism romantic a putut fi individualizat ideologic în raport cu varietățile principale ale fenomenului leninist de factură sovietică. Pe de altă parte însă, și
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
menționat de-a lungul lucrării, leninismul romantic se izolează în raport cu forțele și tendințele burgheze din exterior și din interior, dar nu în manieră defensiv-pasivă, ci agresiv-activă: termeni de bază ai discursului politic "burghez" sunt recuperați și inserați într-o structură discursivă radical diferită, fiind folosiți pentru a ataca și submina proiectele sociale occidentale în numele unei egalități mimate și niciodată duse până la capăt și în numele unei echitabilități internaționale imposibil de atins. Modernității i se reproșează deci absența unor promisiuni de dezvoltare socială
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
puternic impact emoțional, teatru cu adresă imediată, dar maturizat, câștigat în experiența muncii cu actorii. Procurorul e un spectacol de autor, la fel cum am spune un film de autor. Decupajul regizoral operat de Alexa Visarion a modificat tonalitatea narativă, discursivă a piesei lui Djagarov interesantă ca problematică și mai puțin ca scriitură -, concentrându-i substanța și sporindu-i astfel densitatea ideatică. Reprezentația e captivantă prin fluiditatea desenului scenic, prin acuitatea conflictului. Într-un montaj cinematografic, ale cărui planuri alternează conform
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
tăcere reculeasă, obligând publicul să părăsească sala cu imaginea lui Manole întins la poalele zidului mănăstirii, ca o veșnică ofrandă adusă creației... (Margareta Bărbuță) Dificultatea fascinantă a creației, astfel ar putea fi definită interpretarea propusă de regie, ceea ce înseamnă tentație discursivă este consecvent sacrificat în numele tensiunii explozive, a vocației artistului. Ciocnirile sunt între doua atitudini: aceea a grupului, a spaimei de eșec și a lui Manole și cea a vocației ca destin asumat. Interpretul principal, Constantin Adamovici, evită eroismul. El subliniază
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mai riguros al gândirii decât cel obișnuit. În scrierile lui Anselm, acești doi factori se unesc pentru a susține o discuție ordonat] logic, pornind de la „axiome” și ajungând la concluzii implicite. El a aplicat aceast] metod] a gândirii sistematizate și discursive în cazul unor diferite probleme teologice și, citând autoritatea (auctoritas) sub forma citatelor din scripturi sau din scrierile patristice, a fost preocupat s] o utilizeze că un mijloc de a ajunge la concluzii suplimentare. Aceast] atitudine inovatoare este expus] într-
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
vezi http://members.tripod.com/GellnerPage/Warwick 0.html sau http://www.lse.ac.uk/ collections/gellner/index.html) 7 Baumann (1999), pentru a desemna acest statut dual al identității culturale, folosește, referindu-se la acțiunea indivizilor, conceptul de competență discursivă dublă. 8 Vezi Bădescu (2002). 9 Vezi Bădescu (2002; 2005). 10 Vezi și Barth (1969) pentru detalii privind relația categorizare, identitate (etnică) și elemente culturale. 11 Vezi Capitolul 2 pentru discuția personal-colectiv. 12 Cu alte cuvinte, sistemul de referință este
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
de riscul ridicolului, ba, l-au provocat cu bună-știință, oferindu-l unei lumi care-și pierduse, în anii tristei ofensive ideologice, busola nativă și-și confecționase un facies de ghetou. Exstă, antologic, reconfortanta fotografie cu un Călinescu în maximă ebuliție discursivă inspirată mască de histrion superior studenții amfiteatrului, împresurîndu-l pe orator și neputîndu-și stăpîni rîsul la schima serioasă a magistrului. (Căruia nu-i dispăruse hazul zeflemitor nici cînd hahalerele activiste vizate în fel și chip de scriitor îl pedepsiseră cu înlăturarea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care am vorbit mai devreme și la care vom reveni pe larg. Nu mă preocupă aici abordarea textului sau a imaginii în sine ca opere finite, cu identitate de "gen" literar sau de cod iconografic, ci descompunerea lor în sub-unități discursive, pe care să le putem urmări în diacronie și în sincronie; și nu doar ca fenomene izolate, ci ca martori și actori ai istoriei și ai contextelor, ai identității sau ai procesului de configurare a imaginarului. Urmărim în consecință nu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Durand, care identifică în structurile antropologice ale imaginarului locuri comune fără vârstă, așa cum le găsim prezente și în mărturiile medievale. Să fi rămas fundamentele gândirii colective neschimbate? Ieșirea din medievalitate este mai spectaculoasă în occident, în "scenografie" și în formele discursive, deși imaginarul își păstrează în mare parte vechile structuri. Istoria lui devine mai dinamică pe măsură ce se apropie de pragul modernității, prin Renașterea italiană, protestantism și Contra-Reformă. Mișcări opuse ca sens, paradoxal similare ca semnificație: toate clamează dreptul la afirmarea deplină
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pentru o reintegrare viitoare a sa. Discursul public și imaginarul colectiv garantează pentru identitatea comunității, în măsura în care împreună sunt o oglindire a ei, dar și o sursă imaginativă pentru realitate. Imaginarul medieval (românesc) poate fi citit, în consecință, ca un sistem discursiv prin care comunitatea își proiectează în oglinda timpului identitatea completă și imaginea despre sine, așa cum ea dorește și poate să le construiască. Imaginarul ca formă de narare a istoriei Dacă prima dimensiune a câmpului social care influențează imaginarul medievalității este
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și glorioase a eroilor reali, ci este spartă, discontinuă, uneori incoerentă, un mozaic de texte și de mărturii diverse, nu atât de ușor de corelat. Timpul însuși e văzut ca fiind fragmentar, "propriu" fiecărui individ sau fiecărei structuri, fiecărei unități discursive sau fiecărei opere în parte, dublat și menținut ca pe o pernă de aer de timpul fizic continuu, fluent, în care se desfășoară existența în ansamblul ei. Totuși, cum se explică faptul că pentru evul mediu se mențin anumite constante
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
schema "pulsează" precum un organism viu și îi asigură astfel imaginarului colectiv posibilitatea de a rămâne permanent în relație cu realitatea; la rândul ei, comunitatea îl solicită, dar îl și consolidează prin reluări (rememorări) și noi combinații sub forma sub-unităților discursive (narative, simbolice, mitice etc.). A doua schemă conceptuală o descrie pe prima, dar o și depliază, astfel încât să poată fi adaptată la profilul istoric al fiecărei perioade în parte. Vom urmări în capitolul Speculum mundi acest lucru cu ajutorul textelor medievale
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ideile politice și reprezentarea puterii și a rolului ei în imaginarul colectiv se schimbă foarte puțin între secolele XIV-XVIII. Pentru acest interval de timp proiectez prin al doilea model un cadru conceptual, pe care caut să fixez în baza formațiunilor discursive o rețea de teme, motive etc., ce poate fi completată ulterior de noi cercetări aplicate (de aici, caracterul ei de rețea deschisă). Imaginarul colectiv și rețeaua lui conceptuală Din perspectiva observațiilor lui Jacques Le Goff, Évelyne Patlagean și Lucian Boia
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și alții externi, nu doar de proveniență bizantină și post-bizantină, ci și occidentală, s-ar putea afla răspunsuri la unele întrebări legate de asemănarea de ordin tematic dintre imaginarul local și alte forme ale sale din evul mediu european. Formațiunile discursive sau seturile de numitori comuni, ca și importantele diferențe filosofice în conceperea puterii politice ar putea arăta măsura și modul în care societățile medievale au interpretat moștenirea comună; de asemenea, ce anume s-a păstrat din întâlnirea dintre teoria antică
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
care le-au generat. Matricea pe care am propus-o anterior pentru structurarea "materiei" imaginarului, împărțită convențional în două paliere orizontale (sub-împărțite în alte câte două) și două registre verticale (fiecare încadrând diferențiat modelele și contra-modelele), creează module sau câmpuri discursive deschise, care sunt tratate în cercetare și ca subiecte semi-autonome (tipologia feminină, imaginarul cotidianului, modelele regalității etc.). Toate, însă, converg către factorul coagulant, arhetipul divin, Unul suprem (imaginat filosofic de la Parmenide până la teologii medievali români), garant al autorității puterii terestre
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
despre autonomia dobândită de gândire, fapt care a condus-o către reflexivitate, către posibilitatea de a se întoarce asupră-i, reglând astfel adică reglându-se pe sine și rostirile și făptuirile omenești. Către ce deschid aceste două idei? Ce șanse discursive au ele, raportat la tematicile filosofice din agenda gândirii contemporane, interesate mai degrabă de problema sfârșiturilor sau măcar "turnurilor" tuturor faptelor reprezentative, tocmai istoric, pentru om? De ce trebuie pusă în discuție gândirea care justifică ierarhii ale practicilor în unitățile de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către adevăr, având însă, nefiresc, o puternică senzație de certitudine asupra diverselor lucruri, primul dintre acestea fiind tocmai "ființa" noastră. Din perspectiva acreditărilor filosofice contemporane, mirările cu miză metodologică, așa cum sunt și cele de mai sus, reprezintă simptomul unei deficiențe "discursive". Doar expozeurile metodologice încărcate de certitudine constituie, pentru cei mai mulți dintre noi, semnele directe ale puterii de a filosofa (sau de a face filosofie). Cu toate acestea, nu mă gândesc să încerc să reacreditez eu însumi câteva prejudecăți ce stau deja
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]