5,649 matches
-
Arheologie, și specificate în “Repertoarul arheologic al județului Iași” - volumul al II-lea. Acestea demonstrează faptul că teritoriul comunei a fost locuit din timpuri străvechi. Din punct de vedere diplomatic, primul document găsit și datat 1485 este emis de Cancelaria domnească de la Suceava, în timpul domnitorului Ștefan cel Mare. În document se arată că domnitorul întărește cu pecetea sa “moșia Tomești” lui Toma, nepotul lui Oană Stângaciul, considerându-l “supus credincios”, pentru el și urmașii lui, in vecii vecilor. Ulterior, localitatea Tomești
Comuna Tomești, Iași () [Corola-website/Science/301313_a_302642]
-
de pe malul Siretului, lângă Domnești-Târg, cuprinde o așezare din eneolitic aparținând culturii Cucuteni faza A; iar celălalt, aflat în punctul „la Brazi”, tot lângă Domnești-Târg, a fost atribuită aceleiași culturi arheologice. Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, aflat lângă biserica domnească din Domnești, ridicat în 1928, este clasificat ca monument memorial sau funerar.
Comuna Pufești, Vrancea () [Corola-website/Science/301426_a_302755]
-
construite de voievodul Petru I Mușat (cca.1375 - cca.1391). Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetății, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivnițe boltite ample, deasupra cărora se înșirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare. Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării cetății cu mijloace de artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetății. El a construit în partea de
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
octombrie 1497 de oștile poloneze conduse de regele Ioan Albert. Nici unul dintre atacuri nu a reușit să ducă la predarea cetății. În perioada domniei lui Ștefan cel Mare, Cetatea Sucevei era apărată de o garnizoană puternică, condusă de pârcălabi (dregători domnești). La începutul domniei lui Ștefan, sunt menționați pârcălabii Iliaș și Ponici. Începând din a doua jumătate a secolului al XV-lea, pârcălabii au purtat denumirea de portari ai Sucevei. În timpul asediului din 1476, portar al Sucevei era Șendrea, cumnatul lui
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
tătarii din Crimeea atacă hotarul de est, în timp ce oștile Țării Românești și Ungariei atacă dinspre vest. În drumul spre Suceava, otomanii beneficiază de sprijinul unor boieri moldoveni, nemulțumiți de politica autoritară a domnnitorului Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Întruniți la Curtea domnească din Bădeuți, boierii trădători, în frunte cu hatmanul Mihu și cu logofătul Gavril Trotușan (ctitorul Bisericii "Duminica Tuturor Sfinților" din Părhăuți - 1522), decid să predea Cetatea Sucevei sultanului. Petru Rareș fuge în Transilvania, în Cetatea Ciceu, care îi aparținea ca
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
Zamca în timpul campaniei antiturcești din anii 1690-1691. El a fortificat Zamca, transformând-o într-o adevărată cetate. În anul 1700, aflat în trecere spre Istanbul, solul polonez consemnează în însemnările sale că în Suceava se mai păstrau doar ruinele Palatului Domnesc. Timp de peste două secole, Cetatea Sucevei s-a aflat în părăsire, ruinându-se și mai mult. Abia la începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a Cetății de Scaun. El a efectuat
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări: Restul încăperilor din cetate era destinat soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de domnitor, familia sa și de sfetnici apropiați decât în caz de pericol, în restul timpului fiind folosită Curtea domnească din oraș. Încăperile din cetate aveau sobe din teracotă smălțuită, decorate cu motive geometrice, steme ale Moldovei, animale fantastice sau personaje mitologice. În exterior, pereții erau decorați cu șiruri de discuri și butoni ornamentali. Ștefan cel Mare a adăugat în
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
SĂ a putut fi înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J17/486. Acționariatul societății este format în întregime din jurnaliști, lucru care asigură absolută independența politică și economică a publicației. Sediul societății și al cotidianului se află în Galați, Str. Domneasca nr. 68. Obiectul de activitate al societății este în primul rând editarea ziarului Viața Liberă și a suplimentelor acestuia (Altă Viață, Magazin, Program TV), difuzarea prin 70 de chioșcuri și minimagazine a presei locale și centrale, servicii de publicitate prin
Viața Liberă () [Corola-website/Science/300045_a_301374]
-
culminând cu dezertarea lui Toma Cantacuzino în timpul războiului ruso-turc. O cauză pentru sângele rău era ambiția lui Brâncoveanu de a crea o monarhive ereditară, ceea ce era în discordanță cu dorința stolnicului Constantin Cantacuzino de a-și pune fiul în scaunul domnesc. La 24 martie/5 aprilie Brâncoveanu a fost mazilit, iar a doua zi, de Buna Vestire, Ștefan a fost ales domn, impus boierilor de către imbrohorul turc. Ștefan Cantacuzino a încurajat plângerile la Constantinopol împotriva lui Constantin Brâncoveanu, a predat turcilor
Ștefan Cantacuzino () [Corola-website/Science/300061_a_301390]
-
Biserică „Adormirea Maicii Domnului” din Ruginoasa, cunoscută și ca Biserică Domneasca din Ruginoasa, este o biserică ortodoxă din satul Ruginoasa (județul Iași). Ea a fost ctitorita în anul 1811 de marele vistiernic Săndulache Sturza. În această biserică s-au aflat până în 1944 osemintele domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1820-1873). Ansamblul Palatului lui
Biserica domnească din Ruginoasa () [Corola-website/Science/300075_a_301404]
-
Bulgaria. Este dificil de spus în ce măsură se poate vorbi de o "dinastie a Basarabilor" în sens strict, din moment ce tradiția succesiunii la tron implica un sistem electiv, toți membrii familiei legitimi sau nelegitimi (adică aceia care puteau afirma că sunt "os domnesc") fiind succesori potențiali, iar alegerea fiind făcută de boierii din Sfatul Țării. În practică situația era și mai complexă, alegerea fiind de foarte multe ori influențată de sprijinul militar de care beneficia fiecare pretendent. În plus, unii domni au practicat
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
Regatului Ungariei. P. P. Panaitescu consideră că acest nume de dinastie nu a apărut decât în secolul al XVI-lea, după stingerea vechii linii voievodale, când boierii urcați în tron aveau nevoie să își asigure o descendență din vechea spiță domnească. Originea acestui nume a fost un subiect de interes și controversă în istoriografie. Viziunea lucrărilor de specialitate a evoluat, nu întotdeauna independent de regimul politic la putere. După majoritatea istoricilor actuali, originea numelui este probabil cumană însemnând "părinte și domn
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
parte din proprietatea cetății Alba Iulia. Probabil că locuința rezidențială a comitelui și a familiei sale a fost fie în localitatea Geoagiu de Sus, mai precis în zona din capul satului, adică locul unde mai târziu și-au stabilit curțile domnești grofii maghiari, fie pe dealul, „Cetățuia” azi în hotarul Stremțului la câtiva kilometri de sat, unde probabil după marea invazie a tătarilor din 1241 familia nobiliară și-a construit o locuință fortificată. După moda vremii, construcția a fost ridicată pe
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
chiar un Chirilă Mărcuș ca jude al satului (Iudex loci), iar mai jos, în șirul celorlalți iobagi, Gheorghe Meteș ca jude al supușilor (iudex subditorum). Unul e deci judele satului, desigur în raport cu puterea publică, iar celălalt judele supușilor episcopiei, judele domnesc. Chirilă Mărcuș trăiește la un loc cu fiul său căsătorit Gheorghe, care la rândul lui are 2 fii, Ion și Todor. În dreptul lui Gheorghe Meteș apar 5 fii, unul din ei, Mihăilă, de 18 ani, notat: student. Slujba lor: iobagii
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
reprezentând un gest de mulțumire adus lui Dumnezeu pentru ajutorul în lupte. Unul din principalele monumente istorice, vatră de credință și de cultură românească, ostrov al evlaviei străbune, cu o existență de mai bine de șase sute de ani, adăpostind oseminte domnești și fapte de neuitat din istoria și viața spirituală a neamului nostru este și Mănăstirea Bistrița din Județul Neamț. Ctitorie a patru voievozi mușatini, Alexandru cel Bun (1400-1432), Ștefan cel Mare (1457-1504), Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Alexandru Lăpușneanu (1552-1561
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
cu un paraclis la etaj, închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De clopotniță este lipit un adaos ce completează paraclisul lui Ștefan cel Mare, zidit de Petru Rareș între anii 1541-1546. În unghiul de nord-vest al incintei vedem casa domnească a lui Alexandru cel Bun, restaurată și înnoită de Petru Rareș, de care se leagă un corp de chilii din secolul XVIII, în care astăzi se află trapeza și bucătăria mănăstirii. În partea de est a incintei se află un
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
trecerea timpului, ctitoriile de la Bistrița ale marilor voievozi și-au pierdut din frumusețea și strălucirea, pe care ctitorii lor le-a dat-o dintru început. Prin intervențiile ce s-au făcut în timpul unelor lucrări de restaurare - ex.: reparațiile de la Casa domnească din 1792, când s-au sacrificat mari porțiuni de frescă originală și s-au mărit ferestrele și ușile - aceste monumente au suferit și multe modificări. Însă, între anii 1967 și 1984, la Bistrița au avut loc vaste lucrări de restaurare
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
Patriarhul Matei, ai Constantinopolului, în 1401. Icoana a fost trimisă la Suceava prin delegații: ieromonahul Grigorie Țamblac și Manuil Arconti (Arhon). La anul 1407-1408, Doamna Ana, însoțită de curteni și de Dionisie (Dometian), egumenul Mănăstirii Bistrița au dus cu alai domnesc și au dat dar veșnic icoana Sfintei Ana, Mănăstirii Bistrița . Un manuscris de la începutul secolului al XVIII-lea, atribuit Mitropolitului Gheorghe al Moldovei și Sucevei (1723-1729), păstrat la Arhivele Statului din Piatra Neamț, conține o informație semnată de sus-numitul mitropolit, privind
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
frumoase construcții de lemn, lăcaș de închinăciune și printre cele mai valoroase monumente de lemn din România. Ruinele resedinței feudale din sec. XIII-XIV de pe Dealul Cetății, pe malul din partea de miazăzi a Izei și urmele unei biserici de piatră - mănăstire domnească, cea mai veche biserică de zid din Maramureș, în lunca Izei langă biserica din lemn care a fost folosită de credincioșii comunei în vremea cînd biserica cea nouă era în construcție. Casa de lemn a lui Deac Vasile ""Moșu"", monument
Bogdan Vodă, Maramureș () [Corola-website/Science/301569_a_302898]
-
ca boierii Burnaz au dorit să realizeze acest lăcaș după ce au văzut biserică Glogovenilor, construită la 1730 în satul Glogova (jud. Gorj). Amplasarea bisericii în decorul natural se bucură de multe avantaje. În vecinătate se gaseste dealul înalt( numit Scaunul Domnesc), ce oferă o frumoasă privelișteConform tradiției locale, domnitorul Radu cel Frumos, care a pășit de multe ori pe acele meleaguri, a construit aici un frumos foișor de vară, lucrat în întregime din lemn, dar care cu timpul, a căzut în
Comuna Bala, Mehedinți () [Corola-website/Science/301598_a_302927]
-
documentară cu referire directă la o așezare în această regiune, se găsește într-un hrisov a lui Ștefan cel Mare datat din 13 februarie 1458. În secolul al XV-lea acest domeniu situat la granița cu Transilvania era pe de-antregul domnesc. Procesul lent de populare al așezărilor de pe valea Bistricioarei a fost unul dependent de apropierea de Bazinul Transilvan. Unii dintre oieri (numiți tuțuieni și cu prezență sezonieră obișnuită), s-au stabilit aici atunci când situația politico-socială transilvăneană nu a mai fost
Comuna Grințieș, Neamț () [Corola-website/Science/301638_a_302967]
-
județ Prahova, păstrându-și compoziția de-a lungul secolului al XX-lea. În comuna Brebu se află fosta mănăstire Brebu (1640-1650) din satul Brebu Mânăstirei, ansamblu-monument istoric de arhitectură de interes național, format din biserica „Sfinții Mihail și Gavril”, casa domnească, ruinele chiliilor, turnul-clopotniță și zidul de incintă. În rest, singurul obiectiv din comună inclus în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monument de interes local, clasificat tot ca monument de arhitectură, este (sfârșitul secolului al XIX-lea) din satul
Comuna Brebu, Prahova () [Corola-website/Science/301649_a_302978]
-
o casă din piatră, si o biserică din zid, ambele datând de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Aceste structuri forma un complex feudal alcătuit dintr-o locuința și capelă să, complex identificat că ar fi aparținut marelui boier din sfatul domnesc, Bratu Netedu. De la numele acestui sfetnic al lui Petru I, stăpân al satului, provine și toponimul Netezi sub care satul este cunoscut și astăzi. Satele Solomoneți - pe Topolița, Munteni și Pântecești - pe Cracau, sunt pomenite documentar încă din anul 1400
Netezi, Neamț () [Corola-website/Science/301655_a_302984]
-
refere la același sat Străoști, amintit atât într-un hrisov semnat de Radu cel Frumos la 28 octombrie 1464 pentru a întări mânăstirii Snagov mai multe sate, fapt confirmat de Basarab cel Tânăr la 23 martie 1482, într-o carte domnească emisă la Gherghița aceleiași mânăstiri pentru "«jumătate de Străoști»". Deși așezare veche și ea, satul Vărbila, consfințit în documente abia prin 1521, când e amintit "«hotarul Varbilei»" și prin 1526-1527, când Radu de la Afumați recunoștea mânăstirii de aici cele două
Comuna Iordăcheanu, Prahova () [Corola-website/Science/301683_a_303012]