4,829 matches
-
urmă planeta curățată,/ Aș fi zvârlit în lume un pumn de oameni noi/ Aș fi creat, superbă, o rasă de eroi ! - II, p. 64). Actul al IV-lea îi înfățișează pe oameni în cu totul altă ipostază decât cea de făpturi neajutorate. După ce au profitat de binefacerile focului dăruit de Prometeu, ei au luat pământul în stăpânire, iar Than se consideră îndreptățit să-și proclame tiranic autoritatea : Și fruntea omenească/ E vrednică să poarte coroana de despot/ În clipa asta, rege
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
-mi port prin Haos râsul meu stingher. Eroul lui Victor Eftimiu reacționează diferit când este alungat de cei pe care i-a susținut mereu. Confruntat cu josnicia oamenilor, Herakles îi reproșează titanului că a încălcat rânduiala divină pentru astfel de făpturi nedemne : Aceștia îți fură muritorii,/ Grozavii tăi prieteni, fierarii și păstorii,/ De-al căror drag Olimpul ne fuse tulburat ! (IV, p. 112). Prometeu își deplânge amar iluziile pierdute cu privire la favoriții lui : Mă vezi înfrânt de atâta nerecunoștință,/ Revolta și dezgustul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mă-nvață !/ Vreau să domnesc în slavă, bogat, iubit, temut./ Eu nu mă văd pe drumuri, un biet necunoscut - III, p. 187). Motivația omenească prevalează, parcă, în fața fatalității, ca și în cazul Antigonei animate de afecțiunea fraternă și respectul pentru făptura umană dincolo de moarte. În textele lămuritoare adiacente tragediei sale, Victor Eftimiu interpretează în sens creștin acțiunile eroilor antici. În prefața la Thebaida, el compară figura sfântă a Antigonei cu cea a Electrei, altă femeie și fiică iubitoare, însă lipsită de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
el se dovedește a fi sensibil la suferința altuia și plin de delicatețe, dar prima sa apariție este de un grotesc extravagant. Dincolo de astfel de manifestări comice neobișnuite, deznodământul marchează decisiv devierea de la mersul uzual al tragediei, el aducând salvarea făpturilor omenești menite pierzaniei. Ultimele cuvinte ale piesei evidențiază caracterul insolit al celor petrecute : Ce multe sunt fețele sorții/ și ce de-ntâmplări nesperate/ dezlănțuie zeii./ Atâtea nădejdi se destramă și pier,/ iar nebănuitul își taie făgaș./ La fel s-a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
loc înfruntarea inițială între umbra fatidică a îngerului morții (I, p. 191) cu aripi negre de vultur (I, p. 194) și zeul Apollon, floare înflăcărată, centru radios al lumii (I, p. 192), apariție de o luminozitate infinită (I, p. 194) : făpturile supranaturale se luptă pentru viața oamenilor . Personajele și obiectele stau sub semnul luminii sau al întunericului, după cum aduc speranța vieții sau presimțirea morții. Înainte de nuntă, Alkestis era limpede, mai luminoasă ca aerul delphic, dar peste atelajul tras de un leu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să-i dispute morții sufletul lui Alkestis spre a-și plăti datoria față de gazda sa care a împins cultul ospitalității până la a-l primi în casa lui în momentele de doliu. Zeul naturii și al vitalității exuberante nu salvează însă făptura terestră a reginei, ci doar umbra ei, atribuindu-i gloria nemuririi : Din Doamna voastră mântuit-am umbra/ Pe care singuri zeii o mai au/ Nemuritoare (III, p. 244). Pan îi recomandă lui Admetos să-i adreseze Persephoneei rugi fierbinți pentru ca
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
văzută ca o trecere în lumea de dincolo a esențelor și arhetipurilor. În pofida reticențelor corului înspăimântat de ideea că ar putea primi drept stăpână un spectru infernal (III, p. 248), Admetos o imploră la început pe Persephoneea să îi înapoieze făptura iubită, chiar și sub formă de umbră : Dă-mi măcar tiparul/ Uman al ei, dă-mi trupul/ Ei drag, săpat în ceața/ Umbrelor (III, p. 249). Devenită umbră, Alkestis nu se mai poate întoarce însă în spațiul terestru, căci aparține
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și ce este închipuire în vorbele tale) și crede că aceasta și-a pierdut rațiunea din pricina iubirii (Toate astea sunt visuri de fecioară îndrăgostită - I 3). Ea consideră că Ifigenia preferă plăsmuirile imaginației certitudinilor realității (visezi întruna îngeri și semizei, făpturi pe care le ghicești numai cu mintea și niciodată nu le întâlnești aievea) și e revoltată că cea îndrăgostită de Ahile preferă ca el să-și împlinească solitar destinul glorios și tragic (Ce fel de iubire e asta, să-l
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
făgăduială mincinoasă (Din clipa când mi-a fost logodită mie, stă sub paza brațului și a paloșului meu - II 2), se îndrăgostește de Ifigenia de cum o zărește și chiar fervoarea sentimentului său îl împiedică să înțeleagă setea de moarte a făpturii iubite. Ahile crede, ca toți ceilalți, că decizia fetei a fost luată sub stăpânirea unei halucinații nefaste (Hotărârea ta de acum e doar o închipuire a minții tale... Nu-ți ucide frumusețea pentru o nălucire) și, ca atare, o respinge
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ce implică zidirea unor ființe vii la temelia clădirilor pentru a le asigura stabilitatea, dar ele se pot referi și la alt gen de activități. Eliade remarcă analogia dintre aceste ritualuri și sacrificarea Ifigeniei : „Corpul” în care își continuă existența făptura jertfită este, adesea, atât de camuflat încât anevoie ni l-am putea închipui ca un mijloc de supraviețuire. Bunăoară, Iphigenia e jertfită ca să se poată împlini expediția împotriva Troiei. Am putea spune că ea dobândește un „corp de glorie” care
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
confirmă teoretic intuițiile eroinei : moartea violentă, rituală, este creatoare ; ea continuă viața și chiar o sporește, în timp ce o moarte naturală nu face altceva decât să încheie ceea ce era deja consumat (p. 113). Întunericul de care se teme Ifigenia nu amenință făpturile excepționale, scăldate pe vecie în lumină, precizează savantul Eliade : eroii trec în moarte întregi, adică păstrându-și memoria și personalitatea și „infernul” lor nu e subteran, întunecat, rece, ci o pajiște vrăjită de lumina soarelui (lumina singură dă contur, face
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Nenorocirea vine din faptul că tinerețea se contaminează de uscăciunea bătrâneții. Departe de a o îmblânzi pe Clitemnestra, Egist se lasă manipulat de ea. Tânărul cântăreț ajunge un parvenit redus la rolul de marionetă : a fost umbra Clitemnestrei, jucăria și făptura ei (IV 7). Dacă la început nutrește mândrie deghizată în umilință pentru noul său statut (I 1), când află de sosirea regelui, el socotește absurd să înceapă alt viitor în locul celui dărâmat, pardosit cu mozaicuri (I 4). Egist nu suportă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
obosită pentru a mai vedea primejdia, noua Casandră ezită să se salveze : De ce sunt nehotărâtă ?... Voi pleca deci ? Sau să ascult sfatul oboselii ? (III 2) ; Unde așteaptă liniștea ? (III 5) ; unde este ziua și luminile clare ? (IV 3). Sfaturile acestei făpturi de o bunătate fără măsură, între o iubire și un dispreț aproape neomenesc (III 13) dovedesc chiar lipsă de prevedere. La sugestia ei, Agamemnon o eliberează pe Clitemnestra pe care el, mai clarvăzător, o simte primejdioasă (ți se pare că
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Degetele mele, învățate să mângâie puful porumbeilor, au înțepenit (I 1). Confruntat cu tânăra istovită și mistuită de febră, Oedip realizează dimensiunile sacrificiului impus celei pe care a silit-o să-și schimbe statutul de viitoare mireasă pentru acela de făptură fără țară și adăpost : La anii când fecioara dezbracă haina vestalelor și o îmbracă pe aceea a soției, eu ți-am pus pe umeri haina de cânepă a fugarului (I 1). Când află prețul cumplit cerut de zei spre a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
dorește să ajungă. Cu glasul omului care sfidează puterile oarbe, al omului care se călăuzește după propriile puteri (III 5), Oedip îi explică lui Eumet cum pot împiedica amândoi omorul ghidându-se reciproc pe calea cea bună. Capcana născocită de făpturile cerești avide de sânge omenesc e astfel dejucată de cei care trebuiau să-i cadă victime : Zeii s-au încurcat în propria lor țesătură. Eu am ieșit din ochiurile care mă înlănțuiau (III 5). Antigona trebuie în cele din urmă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să încheie discuția și să-și înfrunte cât mai curând sentința : Haide, grăbește-te. Nu ne mai ține de vorbă, ori, pe legea veșnică, săr în gâtul tău. Ulterior, Oreste o întreabă la rândul lui de unde se trage ea, o făptură atât de indiferentă, aptă, parcă, să-și omoare părintele : Din ce neam ai luat atâta nepăsare, trufașo ? Ai fi în stare să-ți ucizi și tatăl. Deși face aluzie la relația ei reală cu un tată care a primit să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
E bine ca atenienii și toți ceilalți să știe că există un om liber, care trăiește după legea lui, care face numai ce vrea el, care nu ascultă de nimeni și nu oprimă pe nimeni, un om-câine, un câine-vagabond, o făptură între cer și pământ (p. 123). Organizarea sugerată de Pasiphon ar presupune adunarea și unirea oamenilor, ceea ce ar anihila libertatea individuală : dacă nu mai suntem singuri, nu mai suntem liberi (p. 123). Filosoful cinic vede în izolare unica soluție viabilă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
641). Afirmația lui că ea are nevoie de liniște ascunde intenția de a o închide într-un azil : Vreți să mă băgați la nebuni (III, p. 642). Marghioala ajunge să fie încolțită chiar de familie, în timp ce mistrețul prețuit de ea, făptură slobodă printre porcii din jur, este hăituit de vânători, semn că pădurea de la poalele muntelui e pândită de o nenorocire (III, p. 648). Romanița cheamă salvarea, îi dă apă mamei cu forța și o culcă pe pat, iar Ionel decretează
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nu-i place să știe că există un ochi care l privește mereu (II, p. 632). Nu întâmplător, s-ar zice, privirea arzătoare îl caracterizează și pe mistrețul cu care Marghioala se identifică, sălbăticiunea gonind mândră și liberă, spre dezorientarea făpturilor de condiție inferioară, obișnuite cu mocirla din preajmă : El ne urmărește cu ochiul lui de fosfor... O să ne înecăm în lături, căutând să fugim de-aici, ca niște șobolani (III, p. 645). Unele argumente întrebuințate de personajele antice reapar și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
chiar de protagonista care deplângea pierderea familiei și a patriei : eu fără țară, singură, mereu/ Batjocorită de-un bărbat care m-a smuls/ Din țărmul meu barbar. După moartea copiilor lui, grecul Iason regretă că și-a luat alături o făptură barbară : Atunci eram nebun/ Când te-am adus din casă, din tărâm barbar/ Într un sălaș hellen, urgie de temut,/ Ce ți-ai trădat părintele și glia ta ! În Ca frunza dudului din rai, Dida îi aruncă în față adversarei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
acest Nimeni în togă roșie (II, p. 58) ; regalistul Vitellius respinge și el o siluetă care pătează imaginea viitorului, sărmană umbră (III, p. 68). Însăși condiția umană a lui Petronius este pusă de câteva ori la îndoială. Uimit că o făptură nevăzută îl cheamă pe nume pe el, un sclav netrebnic, anunțându-i libertatea viitoare, Vindicius se întreabă dacă nu cumva are de a face cu o divinitate : Cine mă strigă ? E glasul unui lar sau penat ? (II, p. 45). Tot
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
străinul în togă roșie despre care se zice că ar fi un zeu (III, p. 64). Când acesta îi oprește pentru o clipă pe lictori să pună mâna pe fiii trădători, mulțimea crede că are loc intervenția salvatoare a unei făpturi supranaturale (Iată zeul ! Păziți-i bine ! O să-i răpească ! - III, p. 70), acțiune dorită de cei înclinați spre clemență (tu, zeu în togă roșie, salvează-i ! - III, p. 72). Străin, nălucă sau divinitate, Petronius se distinge din forfota umană a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
sporind/ în zeii înșiși furia rigorii/ cu care acuma spumeg între voi ! (scena 4). Cu toate acestea, el are de gând să persevereze în fermitatea care i-a adus victoria în fața Sfinxului : n-am pus deasupra mea puteri și nici/ făpturi, oricare-ar fi ! Și iazma-n fața/ neînfricării luminoase a căzut (scena 6). Când Iocasta îi atrage atenția că nu se cade să-l denigreze pe Tiresias, purtătorul de cuvânt al zeilor, Oedip îi răspunde că îi cinstește pe cei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de a vedea dincolo de momentul prezent : Și totuși, nu putem cunoaște viitorul. Nu știm nici măcar ce se va întâmpla în fracțiunea de secundă imediat următoare (I, p. 10). Ordinea cosmosului și rostul întâmplărilor nu pot fi deslușite de astfel de făpturi mărginite, private de accesul la cunoașterea globală : numai în sămânța viitorului am putea citi sensul (I, p. 11). Prea puțin impresionat de gravitatea coreuților, Spyros îi tratează ca pe niște actori de duzină, după cum îi apostrofează și Hamlet pe cei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
univers și întrebuințând stilul dramatic, în stare să exprime natura dinamică a omului înfiripată din tensiunea dintre trupul și sufletul său (p. 9), creațiile tragice promovează un tip uman nou. Până la ivirea tragediei, omul care suferă se confundă împreună cu celelalte făpturi în mecanismul cosmic. Eroul tragic se actualizează ca entitate reală, pentru că, în clipa faptei sale, el se înființează de sine stătător (p. 17). Pline de suferința oamenilor și a zeilor, miturile se află în faza pasivității, fiind stăpânite de conștiința
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]