4,546 matches
-
Visarion? Scurt? a zâmbit regretatul critic. Scurt. E un regizor tânăr, valoros, lider al generației sale... face parte din "frumoșii nebuni ai teatrului românesc". Vă spun sincer auzeam pentru prima dată această formulă a lui Fănuș Neagu, dar am fost fascinant de ea. Așteptam cu nerăbdare să ne întâlnim, să-l cunosc îndeaproape. Din altă parte mi-am adus aminte de cuvintele unui important regizor rus Boris Ravenskih de la Malîi Teatr, cu care am colaborat atunci când m-a invitat să montez
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
univers perfect realist și totuși îmbibat de sugestii metafizice. Inserțiile oniricului sunt firesc incorporate. Trecerea de la relitatea prozaică, telurică, la sugestia unei misterioase dimenisuni paralele se produce subtil. Spațiul sufocant al hanului, veritabil huis-clos cu rare evadări într-o natură fascinant seducătoare sau violent ostilă, în funcție de starea protagoniștilor, capătă dimensiunea unui univers existențial sfâșiat de imposibilitatea unui dialog real. Caligrafia cerebral-austeră a imaginii mărturisește o superioară aspirație spre epurarea formelor. Și, atent condusă de regizor maestru recunoscut pentru fabuloasele creații obținute
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de senzație: înghite săbii preparate. Într-o bună zi, grosolănia cazonă a unui spectator îl obligă să înghită o sabie adevărată și bătrânul saltimbanc sfârșește tragic, dar cu onoare. În rolul circarului, Mircea Albulescu a cizelat una dintre cele mai fascinante creații din lunga lui carieră. Și din nou caligrafia austeră a lui Alexa Visarion, cerebrală, născută din evidenta dorință a epurării formelor a pus în valoare profunzimea discursului filozofic, sarcasmul satirei sociale. Zugrăvită în culori grotești, până la anularea unei precise
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
artei și ce rămâne în afara ei. De curând, l-am redescoperit pe Alexa Visarion în ipostaza de Spiritus Rector al Școlii doctorale a UNATC. Fără nimic din formalismul pe care funcția l-ar fi impus, era același spirit viu și fascinant, trăind cu voluptate fiece subiect, încercând să pună sens în toate discuțiile pe care le purta cu autoritate și cu umanitate, în același timp și în aceeași măsură. Fără să obosească, fără să îmbătrânească, profesorul își cucerește auditoriul prin recursul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
un dramatism cutremurător este scena jurământului, ca și scena priveghiului, care încheie spectacolul într-o tăcere reculeasă, obligând publicul să părăsească sala cu imaginea lui Manole întins la poalele zidului mănăstirii, ca o veșnică ofrandă adusă creației... (Margareta Bărbuță) Dificultatea fascinantă a creației, astfel ar putea fi definită interpretarea propusă de regie, ceea ce înseamnă tentație discursivă este consecvent sacrificat în numele tensiunii explozive, a vocației artistului. Ciocnirile sunt între doua atitudini: aceea a grupului, a spaimei de eșec și a lui Manole
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Berna) O piesă puternică despre păcat și ispășire... Acțiunea este aproape arhetipală. Întâmplarea tragică se desfășoară... aproape atemporal... În regia lui Alexa Visarion trebuie văzuți Dorina Lazăr (Anca), Corneliu Dumitraș (Dragomir), Florin Zamfirescu (Ion), Gelu Nițu (Gheorghe). Jocul lor temperamental, fascinant, are o mare putere de pătrundere. Dialogul are vigoare... registrul interpretativ al fiecărui interpret în parte este foarte întins (bogat). Asprime acută și tonuri scăzute, înăbușite caracterizează identificarea, dusă departe, a fiecăruia dintre actori cu piesa care aproape că amintește
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Cănuță, om sucit și multe altele, ca de pildă În vreme de război, nuvela de la care pornește filmul Înainte de tăcere. Alexa Visarion (scenarist și regizor) a avut dreptate să "plece" de la ea. Căci nuvela însăși are un punct de pornire fascinant și foarte caragialean, foarte în acord cu celebrele vorbe: "văd enorm și simt monstruos". Eroul are aici o viață dublă, ba chiar triplă: este preot respectat, este în același timp șef de bandă, căpetenie de tâlhari; apoi devine erou la
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dublă, ba chiar triplă: este preot respectat, este în același timp șef de bandă, căpetenie de tâlhari; apoi devine erou la Plevna, iar după război ofițer activ, ba chiar și escroc care fuge cu banii regimentului. Alexa Visarion a păstrat fascinantul personaj (Ion Caramitru), dar ca un contrapunct de înfrumusețare, personajul principal fiind fratele preotului, hangiul Stavrache (Liviu Rozorea) avid, meschin, crud, încornorat și gelos (gelozia e rudă bună cu lăcomia de proprietar). Visarion a introdus, încă din prima secvență, o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
că suntem în actul III, după teribilul incendiu, când "toți sunt obosiți, aproape că dorm" și e "o atmosferă întunecată". Dar în spatele paravanelor se simte... lehamitea totală, abandonul, vidul... Se semnează aici, tacit, despărțirea definitivă a fiecăruia de ceilalți. Violent, fascinant, tulburător spectacolul lui Alexa Visarion ne avertizează parcă: "Aveți-vă ca frații și mâncați-vă ca câinii." (Valentin Silvestru) [...] Paravanul lui Cehov, obiect metaforă ce domină finalul actului III, a devenit strategie de înțelegere și principiu de reprezentare la Alexa
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
se leagănă încă Ranevskaia și Gaev, dublura Firs, antediluvianul servitor fidel Charlotta Ivanovna, guvernanta fără casă și identitate (jucați, amândoi, de Ilie Gheorghe, într-un joc de măști între un mesager al memoriei și o umbră a despământenirii), jocul frenetic, fascinant, al mâinilor lui Lopahin (o ironie absolută replica lui Petea către acesta, la sfârșitul actului patru: "Nu mai da din mâini."). Toate, puse în mișcare cu gesturi mici aceleași cu care Firs îi aranjează perna stăpânei abia întoarse, încărcând cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
convins că vor fi din ce în ce mai "amare". Artistul este cel ce bîjbîie mereu cu un pas înaintea celorlalți și, în cazul de față, îndrăznește chiar să facă filme într-o țară cu doar 35 de cinematografe pentru un public ce-i fascinant mai curînd de foiletonul "Telejustiției". Măcar pentru acest curaj vecin cu inconștiența ori nebunia, dincolo de orice eventual reproș ori neajuns ce-l veți remarca, poate, în timpul vizionării ce va urma, mă declar solidar de ceea ce Visarion a reușit, și-i
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
integrală pentru a aprinde focul sacru și în ceilalți? Cunoașteți o altă variantă? Eu nu. Trebuie trăit totul. Numai încărcat de tensiune poți crea tensiune. Cine ar ști să te deslușească dacă nu dai nimic în schimbul mărturiei, al așteptării? Era fascinant filmul lui Waida Totul de vânzare. Câtă încredere în durere. Ați acționat asupra publicului american ca un laser. Sunt urme vizibile în toate scrisorile care vi s-au expediat, în articolele apărute, în opiniile colaboratorilor. Contactul cu publicul de teatru
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
viziunea dvs. asupra teatrului? Ce credeți despre rolul experimentului în teatru? Autorul sau regizorul? Autorul și regizorul? Jon Fosse, Jose Riviera și David Henry Hwang... Teatrul adevărat, teatrul bun, teatrul viu, teatrul profund, teatrul expresiv, teatrul-teatru... este întotdeauna un experiment fascinant. Modelele experimentale întrețin dezvoltarea formelor, iar istoria artei nu este altceva decât istoria formelor în succesiunea lor. Creația teatrală este împlinită într-o echipă, în care personalitatea fiecăruia se impune într-o legătură organică unitară, ce aruncă în aer anarhia
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
caut și mă caută... Nu o voi găsi niciodată, cum și personajul filmului nu va face niciodată filmul visat. Toate înțelesurile baladei sunt prezente în elipse, în exformații. Filmele mele de până acum se rostuiesc în ANA. În acest perimetru fascinant și trist pulsează relația bărbat femeie, ambiguă, fluidă, sacră, violentă, mereu aceeași și niciodată la fel cum spuneam cândva. În ANA, erotismul este prezent în toată necuprinderea sa, se simte, se adulmecă... doare, cheamă, dar nu se vede, nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
e Alexa Visarion atunci când vorbește despre teatru? Uneori este un foc viu, în expansiune; alteori este focul captiv din sobă, care își caută libertatea și umple spațiul prin căldura pe care o degajă în ambele cazuri, focul Alexa Visarion este fascinant. Acum, după o serie de coincidențe fericite, am avut șansa să petrec mai mult timp în compania sa. Pe lângă sutele de povești despre și din teatru, Alexa Visarion m-a învățat și un lucru esențial, care-mi lipsea, din arsenalul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
binecuvântat sentiment de biruință, de îndată ce copilul este proiectat într-o lume nouă, scăldată de o lumină diafană, somptuoasă, cu irizații parcă celeste și străjuită de curcubee magnifice și de arabescuri minunate, asemenea cozilor imperiale de păun. Scena devine și mai fascinantă datorită unor apariții arhetipale benefice și proiectarea unor tărâmuri feerice. E o suită de emoții elixirante, care alungă toate tenebrele celui care își retrăiește nașterea, pentru că această trăire înaltă să se dilate imens, învăluind restul ființelor, lumea, întregul univers. Descrierea
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
Dulcan (2008) și anume că experiențele din proximitatea morții sunt ale conștiinței și nu ale creierului. Ca argument suplimentar, cu valoare adiacentă, vom menționa un caz eclatant, relatat de dr. M. Sabom (1998), în cartea lui, Lumină și moarte: relatările fascinante ale unui medic despre experiențele în apropierea morții și care a inspirat și un documentar intitulat Ziua în care am murit, difuzat pe canalul BBC. Protagonista este o americancă, pe nume Pam Reynolds căreia i s a depistat un anevrism
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
consecinț], dezvoltarea moral] adecvat] pentu copii, în orice societate ar fi că ei, s] adopte în Etapa 4 interesele și valorile propriei lor societ]ți, deoarece ei (copiii) se identific] suficient cu membrii societ]ții lor. Implicațiile acestui punct sunt fascinante și m] voi întoarce asupra lor în secțiunea urm]toare. Totuși, incepand cu Etapă 5, exist] o schimbare calitativ] în caracterul dezvolt]rii morale. Ceea ce obținem nu este atat o form] mai nou] sau mai profund] de identificare cu ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu simțul nostru despre ceea ce conteaz] este compatibil cu autonomia și compatibilitatea pe care vrem s] ne-o atribuim nou] că agenți raționali? Și ce fel de viat], individual] sau colectiv], ar exista f]r] moral]? Cum arăt] (în frază fascinant] a lui Nietzsche) acel teritoriu care se întinde dincolo de bine și de r]u? Gândirea moral] modern] se vede că fiind, în principal, una care critic] și mediteaz], nu doar predic] morală tradițional], dar pune și la îndoial] ideile morale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sau mai puțin ascunse undeva în memoria umanității, este, într-un sens, un fragment de identitate. De aceea, la modul general, se poate spune că studiul oricărei entități sociale este un studiu al identității sale. Identitatea este așadar un subiect fascinant, mereu în câmpul atenției, ce a avut și are parte în continuare de abordări multiple atât în agenda științifică, cât și în agenda publică, media sau politică. În acest sens putem să ne gândim de exemplu la Face Off, un
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
cozoroc la spate. Iar cînd îi văd cu el pe-o ureche, ce mai, comă. Asta-i situația. Deocamdată. Din malul ei de carne semicentenară ieșea o voce de păpușică mecanică: maaama, maaama. Ernst Jünger (Falezele de marmură, ce lectură fascinantă prin anii șaptezeci!), care acum cîțiva ani dădea o fugă în emisfera cealaltă, ca să vadă o cometă, a împlinit 102 ani. Citesc în recent tradusele la noi Jurnale pariziene ale aceluiași: "Era de părere că pentru a atinge o vîrstă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
căzuți acolo, departe, în pămînturile peste care a trecut, pentru totdeauna, plugul imperiului roșu? Statuile lor? 1 decembrie Revenit din bolgiile fumegoase ale lui Hades, prin care am orbecăit un timp, intru iarăși în sălile daurite ale orașului. Ce constatare fascinantă! Părăsisem aceste săli cu aerul lor vetust, de cetate uitată, dar care tocmai prin vetustețea lor vorbeau, cu patetism bine temperat, de prestigiul secular al locului, le părăseam poate și pentru că cei ce le frecventau de ani și ani îmbătrîniseră
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
înălțător-otrăvitoarea muzică a unui Prokofiev în oră astrală, iarăși plutirea celor doi, a unui Romeo și a unei Juliete ce se-ndreaptă senini spre moarte... Cum s-a ivit acest impozat ansamblu de balerini tineri, fete și băieți de-o fascinantă eleganță biologică? De unde? Din ce săli de măiestrie i-a adus aici, pe venerata scenă, bunul meu elf? Dauritele loje, stalurile, balcoanele, pasajele. Pline de lumea bună și tînără a orașului. E o contemplare gravă, tensionată. Ce seară purificatoare ne
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Ajungînd, seara, cu un rapid (rapid! nu personal) din care s-a furat tot, numai roțile nu, ajungînd și lăsîndu-mi geanta în cămăruța de la Uniunea noastră, mă trezesc în Piața Palatului Regal, refăcută impecabil, arătînd ca-n ceasul ei dintîi. Fascinantă acum în baia ei de lumină de vecernie. Marile clădiri: Palatul, Biblioteca, Hiltonul, Ateneul, proaspăt renovate (după diversiunea pirotehnică din decembrie '89), te așază brusc într-o frumoasă Românie antebelică, edificiile luminate numind chiar pilonii acelei Românii. Pe care mulți
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
viață care poate duce sau mai degrabă nu într-un spațiu al împlinirii simt nevoia, din cînd în cînd, să cunosc și astfel de oameni: realiști, exacți, eficienți. E o plăcere să părăsești, o secundă, suprafața aceasta, a luptătorilor cu fascinantele himere și să te plasezi pe cealaltă, a pămîntului sigur de sub picioare. Numai și pentru motivul unul din atîtea că nu trebuie să mai asculți văicăreli. Să fiu... exact: nu congenerii mei visători sînt cei ce se alătură, necondiționat, corului
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]