4,781 matches
-
î.e.n.) și-a compus opera, limba pehlevi (sau medio-persana), limba farsi (limba persana modernă), limba osetină vorbită în Caucazul de Nord etc. - care nu are o formă unitară până în momentul de față - se manifestă printr-o sumedenie de dialecte și graiuri mai mult sau mai putin inteligibile reciproc. După părerea unor cercetători - Ali Seydo Ali Gewranî - ar exista patru mari grupuri dialectale kurde: 1) kurmangi de nord, 2) kurmangi de sud, 3) kurmangi de nord-vest, 4) lur și bakhtiyari. După alți
Limba kurdă () [Corola-website/Science/304139_a_305468]
-
pe lângă limba slovenă și limba macedoneană. Variante oficiale ale acestei denumiri mai erau „limba croatosârbă”, „limba sârbă sau croată” și „limba croată sau sârbă”. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, termenul „limba sârbocroată” denumește o limbă "abstand", adică dialectele și graiurile sale prezintă suficiente trăsături structurale comune obiectiv stabilite pentru a constitui o limbă unitară. În același timp, această entitate lingvistică constă din patru limbi standard aparte, care formează tot atâtea limbi "ausbau", fiecare având statut de limbă oficială: În prima
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
la stabilirea standardului limbii croate literare moderne, pe care îl fundamentează pe dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană, pentru că acesta este idiomul unei literaturi de prestigiu, cea de la Dubrovnik, din secolele XVI-XVIII, și în vederea uniunii lingvistice cu sârbii, ale căror graiuri fac parte tot din dialectul štokavian. În aceeași perioadă, în Serbia, Vuk Stefanović Karadžić lucrează la standardizarea limbii sârbe pe baza limbii vorbite, ceea ce constituie și reformarea limbii literare sârbe, slavona sârbă și slavona rusă în acea vreme. Există chiar
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
de origine turcă, arabă și persană care există în limbă pentru cuvinte de origine slavă. Constituția Muntenegrului, independent din 2006, prevede că limba oficială a țării este limba muntenegreană, având și aceasta standardul său. Acesta include trăsături proprii comune tuturor graiurilor din Muntenegru și trăsături ale limbii literaturii muntenegrene de dinaintea reformei lui Karadžić. Majoritatea vorbitorilor nu și-a desemnat niciodată limba ca fiind sârbocroata. Acesta era un termen de specialitate folosit de lingviști și de oficialități. Sârbii au afirmat totdeauna că
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
un avatar al denumirii „sârbocroată”. În fine, sunt și lingviști croați care cred că cele patru limbi standard sunt una și aceeași limbă din punctul de vedere al lingvisticii. Este, de exemplu, părerea lui Dubravko Škiljan. Radoslav Katičić spune în legătură cu graiurile croate din Herțegovina și cele sârbe că sunt „dialecte diferite ale aceleiași limbi”. Snježana Kordić afirmă că este vorba de o limbă unitară atât din puncte de vedere lingvistic, cât și sociolingvistic, și că nu există niciun motiv să nu
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
Și în România există o mică comunitate de vorbitori de croată, în județul Caraș-Severin. Din punctul de vedere al variantelor sale regionale, croata cunoaște o împărțire în trei dialecte, štokavian, kajkavian și čakavian, și o împărțire supradialectală, în grupurile de graiuri (i)jekaviene, ekaviene și ikaviene. Baza limbii croate standard o constituie dialectul štokavian și graiurile (i)jekaviene. Primele fragmente scrise în limba croată s-au păstrat în texte slavone din secolul al XI-lea. Cultura croată s-a dezvoltat în legătură cu
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
punctul de vedere al variantelor sale regionale, croata cunoaște o împărțire în trei dialecte, štokavian, kajkavian și čakavian, și o împărțire supradialectală, în grupurile de graiuri (i)jekaviene, ekaviene și ikaviene. Baza limbii croate standard o constituie dialectul štokavian și graiurile (i)jekaviene. Primele fragmente scrise în limba croată s-au păstrat în texte slavone din secolul al XI-lea. Cultura croată s-a dezvoltat în legătură cu creștinismul catolic adoptat de croați, iar limba croată a evoluat odată cu dezvoltarea literaturii în diversele
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
de rugăciuni tipărită (1483). Croații erau singurii catolici din Europa care erau scutiți de a folosi limba latină ca limbă liturgică și alfabetul latin. În secolele XII-XV, limba slavă de sud vorbită pe teritoriul fostei Iugoslavii se diferențiază în multe graiuri, grupate în dialectele care există și astăzi: čakavian, štokavian și kajkavian. Limba croată modernă, adică doar puțin diferită de cea de astăzi, începe să se impună în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Prima ei atestare de seamă
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
dând în limba standard cuvinte precum "barka" „barcă”, "balkon" „balcon”, "boća" „bilă de popice”, și aceasta s-a continuat în epocile ulterioare, cu cuvinte ca "banka" „bancă”, "valuta" „valută”, "novela" „nuvelă”, "kantautor" „cantautor” etc. Și mai multe italianisme există în graiurile locale de pe litoral și insule. Limba germană a influențat-o mai întâi pe cea croată vorbită în partea continentală a țării, numărul cuvintelor de origine germană în limba standard fiind estimat la 2.000. Exemple: "cigla" „cărămidă, țiglă”, "krumpir" „cartof
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
aflat la vest de Neapolis (astăzi Neapole) și la sud de Rama a fost fondat de cymaei și chalkideni, precum și de "graeani" care, intrând în contact cu romanii, ar putea fi sursa denumirii tuturor triburilor elene "graeci". Orașul italian modern Grai a fost de asemenea fondat în antichitate de către graeani. Aristotel, cea mai veche sursă care menționează acest cuvânt, vorbește despre o catastrofă naturală în Epirul central, un ținut ai căror locuitori erau numiți de obicei "γραικοί" (Graecoi) și au fost
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
principal prin pierderea declinării substantivelor și adjectivelor. Una din subîmpărțirile dialectului štokavian se face după felul în care a evoluat în diasistemului slav de centru-sud sunetul din limba slavă veche "ĕ" transcris prin litera ѣ „iat”, în trei grupuri de graiuri: Varianta torlakiană este inclusă într-o împărțirea limbii sârbe în cinci grupuri de graiuri: din Vojvodina-Šumadija, din Herțegovina de est, din Zeta-Lovćen, din Kosovo-Resava și din Prizren-Timoc. Acesta din urmă este cel care corespunde cu varianta torlakiană. Standardul admite pronunțarea
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
după felul în care a evoluat în diasistemului slav de centru-sud sunetul din limba slavă veche "ĕ" transcris prin litera ѣ „iat”, în trei grupuri de graiuri: Varianta torlakiană este inclusă într-o împărțirea limbii sârbe în cinci grupuri de graiuri: din Vojvodina-Šumadija, din Herțegovina de est, din Zeta-Lovćen, din Kosovo-Resava și din Prizren-Timoc. Acesta din urmă este cel care corespunde cu varianta torlakiană. Standardul admite pronunțarea ekaviană și (i)jekaviană, precum și transcrierea acestora, dar nu și pronunțarea ikaviană, și nici
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
chirilic și datează din secolele al XI-lea și al XII-lea. Cel mai important este "Miroslavljevo jevanđelje" (Evanghelia lui Miroslav). Atunci încep două procese simultane: pe de o parte limba vorbită evoluează în modul ei firesc și se formează graiuri, pe de altă parte cărturarii se străduiesc să standardizeze limba. De fapt limba sârbă a cunoscut mai multe standardizări în cursul istoriei. Prima stadardizare are loc la începutul secolului al XIII-lea, sub domnia primului rege sârb, Ștefan I Nemanjić
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
varianta rusă a limbii slavone este mai veche decât varianta ei sârbă, preoțimea a adoptat-o pe prima. Aceasta este și astăzi limba liturgica a Bisericii Ortodoxe Sârbe. În această perioadă, limba literară laică este un amestec de elemente ale graiurilor din Voivodina, ale varianței ruse a limbii slavone și ale limbii ruse literare laice. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cărturarul Vuk Stefanović Karadžić întreprinde o reformă radicală a normelor limbii sârbe, cu ajutorul unor filologi de seamă ai
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
sârbesc" (publicată prima dată în 1818, dar mai larg răspândită abia prin ediția a II-a din 1852), prin traducerea să a Noului Testament din 1847 și prin alte lucrări, el pune bazele limbii sârbe standard actuale. O fundamentează pe graiul din Herțegovina de est, care face parte din dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană, vorbit și în Șerbia de sud-vest, regiunea natală a lui Karadžić. Sub influența romantismului din Europa Occidentală, Karadžić recomandă ca model pentru limba literară pe cea
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
milioane de km² incluzând Gallia, Germania, nordul și centrul Italiei până la Roma, nord-estul Balcanilor și nord-estul Spaniei. Populația numără 10-20 de milioane de locuitori, divizați în două ansambluri lingivistice, romanic și germanic, fiecare cu propriile și numeroasele limbi, dialecte și graiuri. Latină, limba scrisă, unea imperiul , fiind utilizată în biserica și cancelarie. A condus imperiul prin intermediul palatului. Exercită "banum", dreptul de a guverna asupra tuturor supușilor, acționa pentru a asigura pacea și ordinea, precum și bună funcționare a justiției. Avea putere legislativă
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
aproximativ 7,5 milioane de locuitori. Israelul are două limbi oficiale : ebraică și arabă. Ebraica este limba principală a statului și este vorbită de majoritatea populației, iar limba arabă - în varianta palestineană - este vorbită curent de minoritatea arabă, precum și, în graiuri și dialecte din diverse țări arabe, ca limbă secundară, de către imigranți evrei, mai ales vârstnici, originari din aceste țări. Începând cu 2008, cetățenii israelieni arabi au ajuns să reprezinte 20% din populație. Mulți israelieni vorbesc destul de bine în limba engleză
Israel () [Corola-website/Science/298002_a_299331]
-
cu mâna, Papa spune: „"V-am înțeles și pe voi, bunul Dumnezeu să vă țină, La mulți ani!"”. După ieșirea din "Sala Ducată", Pontiful adaugă către însoțitorii săi: „"M-am simțit ca în Rai"”. Iată cea mai bună propagandă prin grai cânt și port original și frumos românesc. (Vd. "Vestitorul", 1933, Oradea). Regii Carol I și Ferdinand I i-au acordat diplome, iar regele Mihai I i-a acordat "coroana României în grad de ofițer". Francisc Hubic a refuzat să ocupe
Francisc Hubic () [Corola-website/Science/312642_a_313971]
-
fost publicat în "Convorbiri literare" în numărul din 15 iulie 1871. La îndemnul lui Eminescu, deși Slavici credea mai mult în vocația sa de observator al vieții sociale și politice, începe să aștearnă pe hârtie amintirile și povestirile sale în graiul locurilor natale, astfel debutează în anul 1871, în "Convorbiri literare", cu comedia "Fata de birău". Eminescu îi copia și corecta manuscrisele trimițându-le, apoi, la "Convorbiri literare". Tot Eminescu l-ar fi îndemnat să scrie și prima poveste în felul
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
persoane necăsătorite. În 1940 s-a înființat în Klopstockstr. 38, Berlin-Tiergarten o capelă românească. În protocolul de înființare se menționează: "noi românii din acest mare oras, simțind nevoia sufletească a unui sfânt lăcas, unde să ne rugăm lui Dumnezeu în graiul și în legea noastră strămosească și dându-ne seama că o sfântă biserică ortodoxă română ar fi o mare bucurie și ar corespunde unei mari lipse pentru românii ce trăiesc de ani de zile sau trec vremelnic, ca și pentru
Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord () [Corola-website/Science/311506_a_312835]
-
carte inc(l)asabilă. Recenzie a lucrării Povestea vorbei care umblă. Două încercări despre (Idi)om de Gabriel Mardare, Iași, Editura Timpul, 2001, în “Convorbiri literare”, anul CXXXV, serie nouă, noiembrie 2001, nr. 11 (71), p. 33. 31. Ion Gheție, Graiurile dacoromâne în secolele al XIII lea—al XVI lea (până la 1521), Editura Academiei Române, București, 2000, în AUI, secț. III e, lingvistică, tom XLVIII (2002), p.171 172. 1. Le paradoxe roumain: entre orthodoxie et latinité, conferința prezentată la Universitatea din
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
organizată de partidele reacționare este dirijată de generalul Aurel Aldea, fost ministru de Interne, care are comanda acestei organizații.." Generalul Aurel Aldea a fost arestat la 27 mai 1946, fiind acuzat că ar fi avut în subordine o organizație intitulată "Graiul sângelui", înființată de Ion Vulcănescu, fost secretar particular al lui Nicolae Rădescu. Nu există informații exacte asupra acestei Mișcări Naționale de Rezistență. Declarațiile smulse sub tortură ale inculpaților, care nu au fost confirmate de nicio sursă independentă, nu constituie informații
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
concretizată. Au existat mișcări ale unor grupuri paramilitare în nordul Ardealului, cum era mișcarea "Sumanele Negre", însă aceste mișcări nu erau coordonate nici de Aldea, nici de politicienii din București. După ieșirea din detenție, Ion Vulcănescu a declarat că organizatia "Graiul sângelui" nu existase de fapt, fiind un simplu proiect, descoperit de Siguranță pe parcursul perchezițiilor efectuate în imobilul de pe Strada Clopotarii Vechi nr. 4, după fuga lui Nicolae Rădescu din țară. Procesul în care au fost implicați generalul Aurel Aldea și
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
a eroinei antice Antigona, ambele personaje neacceptând niciun compromis pentru a săvârși ceea ce consideră ele că ar fi drept. Romanul "Baltagul" este o operă literară poetică compusă din elemente lirice și epice. Sadoveanu folosește o limbă literară ce derivă din graiul poporului, având forme și nuanțe originale. Stilul romanului este unul solemn, cu propoziții și fraze sentențios-naive cu caracter oral, semănând cu exprimarea dintr-o carte populară veche. Criticul literar Ion Rotaru constata că „artistul nu scrie, ci povestește. Nu neapărat
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
1913, fără ca cineva să facă vreo copie fotografică a picturilor. Picturile de la Biserica Sfântul Ilie au fost refăcute (repictate). Frumusețea picturii realizate de Lecca la cele două biserici craiovene a devenit legendară și a fost purtată peste generații prin viu grai. Activitatea pe tărâmul religios al picturii dusă de Lecca la Craiova, i-a adus acestuia o oarecare faimă, deoarece acesta a primit comenzi noi încă din anul 1845, înainte ca el să plece din capitala Olteniei. Astfel, el a fost
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]