7,075 matches
-
Răsărit decît în Apus. Pe baza unor date statistice, un cercetător, John Hajnal, a stabilit că dacă se trage o linie mergînd de la Sankt Petersburg la Trieste, atunci se poate vizualiza ușor că țările europene situate la dreapta acestei linii imaginare au o fertilitate mai accentuată, pe cînd cele de la stînga liniei au o fertilitate mai scăzută. Dacă prelungim linia lui Hajnal în jos (spunem noi), atunci Africa și Orientul se vor afla în dreapta acestei linii, ceea ce concordă cu datele statistice
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
Teoria ciclului de viață al produsului face uz de elemente puse În lumină de alte abordări ale ISD. Astfel, firmele care decid să dezvolte facilități productive În străinătate se bazează, arată Vernon, pe deținerea unui avantaj de monopol, real sau imaginar, idee fundamentală În teoria avantajului de monopol elaborată de Hymer. 5. Teoria eclectică a investițiilor străine directe O abordare care caută să integreze ideile esențiale și elementele comune ale principalelor curente de gîndire În domeniul ISD și activitățile transnaționalelor, respectiv
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2690]
-
Numele Techirghiol (avînd la bază, apelativele turcești tekis, „bălțat, dungat, cu multe culori“ și göl, „lac“) pare a fi coborît în realitate din lumea poveștilor, așa cum ne asigură autorii (sub coordonarea lui Petre Gheorghe Bîrlea) unui inspirat Dicționar de locuri imaginare. Este vorba despre „bunicuța poveștilor“, pe care copiii, veniți ca de obicei să-i asculte povestioarele, au găsit-o în pat, bolnavă de picioare. Căutînd s-o ajute, ei au aflat de la un bătrîn din sat că numai dacă își
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
să spunem că în Dobrogea mai sunt cîteva nume de locuri formate de la apelativul ghiol, „lac“, de origine turcească: Agighiol („lacul amar“), Sarighiol („lacul galben“), Siutghiol („lacul lăptos“), Ghiol Punar („Fîntîna Lacului“ sau „Lacul Fîntînii“). Cît privește numele de locuri imaginare, culese de autorii Dicționarului din literatura dedicată copiilor, mai menționăm cîteva, intrate în limbajul familiar: Apa Sîmbetei, Buricul Pămîn tului, Capătul Lumii, Castelul de Diamant, Cetatea Lucrurilor Neterminate, Grădina Fermecată, Mînăstirea de Tămîie, Palatul de Cleștar, Pantalonia, Pădurea de Aramă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
prin punerea formulelor de limbă în dependență de rasele umane. Bréal aprecia că arienii sunt singurul neam de oameni care au avut capacitatea să transforme limba lor aglutinantă în limbă flexionară. Patria primitivă a acestora era la est de linia imaginară care unește Marea Caspică cu Golful Persic. Acolo s-a constituit, din baza aglutinantă a zonei, limba i.-e. mamă „despre care, afirmă Bréal, nu avem nici o informație pozitivă, dar despre care se poate spune cu siguranță că a fost
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în alte zone unde au evoluat doar în sine și prin sine. La conceperea acestui mod de evoluție a limbii a contribuit decisiv lipsa atestărilor în scris pentru limbile din spațiile unde au apărut limbile fiice. De aceea pentru fenomene imaginare precum româna comună și slava comună se caută locuri restrânse pentru constituire, de unde apoi să poată fi dedusă răspândirea dialectelor lor; în aceeași idee maghiara este adusă, ca ramură ugro-finică, din zona golfului Finic, iar pentru elementele turcice din română
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din Dacia, despoind Dacia de locuitorii cei vechi, nemărginită mulțime de romani, din toată împărăția romanilor, adică din toată Italia, au adus în Dacia, ca ei toate orașele și toate satele Daciei să le țină și să le domnească”. Dialogul imaginar între Nepot și Unchi urmărește să arate cum, deși limbile romanice au toate baza comună în latina populară, limba română a avut o soartă aparte, care i-a conservat puritatea originară, în timp ce alte limbi romanice au avut alt parcurs. Pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
indoeuropene (slava, albaneza, limbile baltice), cu limba maghiară în care sistemul flexionar se îmbină cu cel aglutinant, cu limbi neindoeuropene (ugro finice, turco-tătare) aflate în continuitatea spațiului asiatic - toate aceste limbi fiind esențialmente evoluții locale și nu imigrații din zone imaginare. Înainte de intervenția lui Philippide, istoria limbii române era rezolvată simplu, ca istoria oricărei alte limbi „derivate”, prin schema arborelui genealogic care are ca lipsă majoră izolarea limbii de colectivitatea umană și de individul vorbitor. Tocmai remedierea acestei lipse a fost
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a limbilor și în special a pus cauza deosebirilor dintre limbile romanice în obstacolele geografice și politice” (I, 366). Philippide nu este descumpănit de critica personalităților, care au lăsat urme adânci în lingvistica europeană, și își construiește opera pe criteriul imaginar al bazei psihofiziologice, înjghebând pentru sud-estul Europei o istorie etnolingvistică falsă. Cităm pentru confirmare următoarele fragmente din textul autorului: „Cu toate deosebirile dintre români de la loc la loc și de la provincie la provincie, și cu toate asemănările fizice care prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sistematizarea fonetică și structurarea gramaticală a materialului lingvistic sunt rezultatul evoluțiilor locale de la simplu la complex și nu al ramificării unui model preexistent, al unei protolimbi, cum își imaginează neogramaticii. Philippide și-a propus să reconstituie româna comună, acea limbă imaginară pe care o pune să se disperseze în dialecte și să constituie teritoriul romanității orientale pe parcursul secolelor VIIXIII, luând în discuție existența separată a sistemelor fonetic, gramatical și lexical ale limbii române. În acest scop el elaborează volumul al doilea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în care latina devine treptat română fie pe un teren golit de autohtoni, fie pe un teren, mai cu seamă cel iliric, pe care autohtonii răriți învață treptat latina, uitându-și barbara limbă străbună. O. Densusianu are varianta proprie de imaginare a acestui proces de substituire. Mai întâi a avut loc colonizarea „foarte intensă” înfăptuită de romani între secolul al III-lea î. Hr. și anul 107 d. Hr. „de la Adriatică la Marea Neagră și din Carpați până în Pind”, spațiu pe care latina
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
spațiul, timpul etc. pentru a urmări felul în care realitatea comună este reflectată în formele diferitelor limbi. În centrul cunoașterii se află lucrul la care se raportează însușirile, manifestările, relațiile și care rămâne la baza abstractizărilor, oricât de cuprinzătoare și imaginare ar fi acestea. În limbă, dacă depășim stadiul demonstrativ al cuvântului primar, lucrul este denumit de substantiv. Sensul de substanță al ( acestuia este dat de simpla raportare a segmentului sonor la lucru: ac, in, ou, șa, zi. Segmentul sonor care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
i-au plăcut și ne plac în continuare poveștile (în special dacă ele coincid cu sfera noastră de preocupări și interese, trăiri etc.). Astfel, ne place istoria pentru că suntem atrași de "poveștile" trecutului. Citim romanele pentru că sunt, de fapt, chiar imaginare, "povești" ale destinelor și trăirilor umane. Ne place biologia pentru că încearcă să descifreze "poveștile" naturii. Ne place medicina pentru că aflăm "poveștile trupului uman" și cum se poate redresa el. Ne place Biblia pentru că aflăm și ne conectăm la "poveștile" înțelepciunii
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
au existat între vedere și gust, vedere și miros, vedere și efortul muscular și altele. Încă o dată, existau uneori asociații similare de sunete și gust, sunet și miros. Acestea erau chiar o combinație curioasă ca "rezistență gustativă" apariția unui gust imaginar la un grad special de efort muscular. Schimbările de temperatură produceau asociații similare și existau astfel de fenomene precum "cromatisme de temperatură", aparențe colorate rezumate prin (explicate prin) condiții termometrice particulare. Subiectul principal pe care profesorul Grüber a realizat experimentele
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
termometrice particulare. Subiectul principal pe care profesorul Grüber a realizat experimentele sale era un bărbat de o considerabilă distincție intelectuală, acumulată prin analiza exactă a propriilor trăiri. Cu acest subiect nu numai că exista o serie extrem de variată de culori imaginare corespunzând vocalelelor, silabelor, numerelor și altora, dar o regularitate matematică singulară era observabilă în relațiile între aceste imagini de spații colorate când vocalele ori numerele erau combinate. Bogăția singulară a limbajului românesc a îngăduit ca aceste proporții să fie trasate
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
printre altele el menționează cazurile de ‚rezistență gustativă' și ‚cromatism de temperatură'. Cel mai elaborat din experimentele sale pe ‚audiție colorată' a fost făcut cu un om de o considerabilă cultivare intelectuală, capabil de observație, ale cărui asociații de culori imaginare cu vocale și numere au fost cu atenție testate și găsite să fie remarcabil de precise și sistematice" (Mind, The International Congress of Experimental Psychology, New Series, vol. 1, nr. 4, Oct., 1892, pp. 580-588). Deja, prin comentarea contribuției sale
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
maladiile pulmonare ajung să fie cunoscute. Câțiva clinicieni căutați de pacienți ca și Boerhaave: genovezul Théodor Tronchin (1709 - 1778) este medicul lui Voltaire și J. J .Rouseau, stimat, apreciat și considerat un Esculap, un nou Hippocrat. Tronchin vindecă și boli imaginare, ipohondrii. El susține pe toate căile variolizarea care, în Franța, va lua amploare. Clienții îl caută ziua și noaptea ca pe englezul John Fothergill (1712 - 1780). Acesta este un medic modest și practician fără cusur pe care săracii îl preferă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
dimpotrivă, nu trebuie niciodată să fie trist. Subiectul tragediei trebuie să fie un subiect cunoscut și drept urmare, bazat pe istorie, chiar dacă uneori se poate amesteca aici și ceva fabulos. Acela al comediei trebuie să fie compus din fapte cu totul imaginare, și totuși verosimile. Tragedia descrie în stil ales acțiunile și pasiunile unor persoane alese, în timp ce comedia nu vorbește decât de mediocri, în stil simplu și mediocru. Tragedia la începutul ei este plină de glorie, și arată măreția celor mari; la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste ziduri, sunt acum închise două puternice monarhii ale căror frunți semețe și amenințătoare nu sunt separate decât printr-un periculos și îngust ocean. Completați prin gândul domniilor voastre imperfecțiunile noastre; împărțiți un om într-o mie, și creați o armată imaginară. Imaginați-vă, când vorbim de cai, că vedeți cum își imprimă mândrele potcoave în pământul răscolit. Căci gândirea domniilor voastre trebuie să-i împodobească aici pe regii noștri și să-i transporte dintr-un loc în altul, străbătând timpurile și acumulând
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întruchipează." După cum arată Diderot aici, procesul de stilizare are loc la teatru în doi timpi. Este mai întâi fapta autorului dramatic ce stilizează realul, deformându-l prin prisma imaginației, apoi cea a actorului, care transformă, prin propria-i viziune, personajul imaginar conceput de scriitor, pentru a crea, în alteritatea sa, o formă pe care autorul nu o recunoaște totdeauna. Poetul trăiește adesea ca pe o trădare confruntarea între producția imaterială a imaginarului său și realizarea concretă, oferită de spectacol. "Adevărul scenei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unui vis nebunesc, de prezența fizică a actorului. În manieră categorică, Maeterlinck declară că ea îl jenează, stricându-i orice plăcere, căci comediantul dă formă unui personaj mitic care, pentru a nu-și pierde "aura", ar trebui să rămână strict imaginar. "Majoritatea marilor poeme ale umanității nu sunt scenice. Lear, Hamlet, Othello, Macbeth, Antoniu și Cleopatra nu pot fi reprezentate, este periculos să fie văzute pe scenă. Ceva din Hamlet a murit pentru noi în ziua în care l-am văzut
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rolului, exprimare resimțită integral de actor, și circulând neîntrerupt sub cuvinte, dându-le o existență reală. Subtextul este o rețea de scheme diverse și numeroase, existând în fiecare piesă și în fiecare rol, rețea țesută din tot felul de creații imaginare, de impulsuri interne, de atenție concentrată, de adevăruri mai mult sau mai puțin exacte și mai mult sau mai puțin încărcate de realitate, de adaptări, de perfecționări, și de o mulțime de alte elemente analoge. Subtextul ne ajută să spunem
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
speciale. Acest lucru nu este făcut într-o intenție realistă sau naturalistă, ci pentru că este necesar punerii în mișcare a forțelor noastre creatoare. Forțele creatoare ce rezidă în subconștientul nostru nu pot fi puse în mișcare decât printr-o realitate imaginară, numai să putem crede în ea." Iată sfaturile pe care Stanislavski le dă actorului: "Trebuie ca acest film interior să se desfășoare adesea în fața ochiului minții dumitale. Descrie, ca un pictor sau ca un poet, tot ce vezi de fiecare
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
într-un fel de cutie, deschisă în față, total ascunsă când e coborâtă cortina. Este scena după moda italiană. Scenografie. Arta de a da formă spațiului reprezentației (se naște în secolul al XVI-lea, odată cu introducerea perspectivei). Spațiu dramaturgic. Spațiu imaginar pe care scena nu-l arată niciodată (evocat numai de dialog). Spațiu scenic. Spațiu în care se joacă acțiunea (poate fi descris în dialog și în didascalii). Tragedie cu mașini. Tragedie în care primează elementele de spectacol: muzică, cântec, bruiaj
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
diacronică a înrâuririi exercitate de creația lui Caragiale asupra literaturii române Un veac de caragialism este un studiu original de literatură comparată. Cu minuția unui giuvaergiu, Loredana Ilie recreează conexiunile existente între plasma ficțională a creației lui Caragiale și universul imaginar din proza și dramaturgia generațiilor ulterioare. Consecutivitatea feluritelor aspecte ale operei caragialiene în creațiile ficționale postcaragialiene era reperabilă în viziunea lui Paul Zarifopol prin prezența peremptorie a unui "semn" special, "semnul lui Caragiale", recognoscibil în reiterarea elementelor constitutiv-indisociabile: limbaj, tipologie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]