6,831 matches
-
fi oprit la țesătură (imaginea etimologică a textului), cititorul ar fi fost ajutat de simțul tactil, pe când așa, infinitul îl inhibă. Lexia lui Barthes pare să fie o parte dintr-un întreg curgător și adânc, o secvență dintr-un tot infinit. Sunt neliniștitor de nedefinite: și întregul, și partea. Marc Eigeldinger (1987, 15) sistematizează cinci câmpuri intertextuale: o câmpul intertextual literar: roman, teatru, poezie, eseu; o câmpul literar artistic: elemente din pictură, gravură, sculptură și muzică prezente în pagina de literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
putea întreba dacă nu este impropriu spus "definiție". Părerea cvasiunanimă a criticilor pasionați sau doar interesați de zorii intertextului teoretic este favorabilă lui Gérard Genette, pentru efortul structurării terminologice. "Și chiar asta e intertextul: imposibilitatea de a trăi în afara textului infinit fie că acest text este Proust, sau ziarul cotidian, sau ecranul televizual: cartea face sensul, sensul face viața" (Barthes: 2006a, 33). Orice text se vrea original, însă hedonistul plăcerii textului sugerează faptul că, dacă pagina de carte ar încerca să
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
într-un asemenea demers. Din opera leopardiană, selecția traducătoarei se oprește la poemul L'Infinito. Prea neologic pentru lirica eminesciană, cuvântul va fi înlocuit, conservând nuanțele/axa paradigmatică, prin termeni derivați cu prefixul negativ "ne-". În paginile de proză eminesciană, "infinit" are o mai bogată reprezentare decât în versuri, chiar completată cu derivatul feminin, "infinitate". "Dealul, element al unei geografii comune celor doi poeți, Eminescu și Leopardi, are rolul de a uni pe verticală cele două dimensiuni, microși macrouniversul.[...] Dealul și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hipotext, precum și la distanța dintre cele două puncte. Astfel, corpusul de lucru este dat de proza eminesciană, corpusul specific de nuvela studiată, iar corpusul de referință se referă la suma textelor cu care nuvela stabilește relații intertextuale, din totalul textului infinit. Toate acestea sunt variante ale contextului. Textul și contextul nu sunt o vecinătate întâmplătoare, contextul desenează textul. "Tocmai în acest joc al contrastelor formă-fond, al repetiției și al diferenței (s.n.), textul devine sesizabil ca atare, se articulează în unități de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
puterii cosmice. Intertextul a fost definit de o manieră sinecdotică plecând tocmai de la acest mod de înțelegere a fenomenului. Întregul invocat prin parte traduce mesajul intertextual de revendicare de la operele literare care au caracter fondator și, mai mult, de la Textul Infinit kristevian. Așchiile de lemn adunate care sunt puse în păr reprezintă în mod simbolic, în Australia, blana cangurului pe care strămoșul-totem a purtat-o pe cap în timpul peregrinărilor sale. Nu e vorba aici nici de o comparație estetică, nici de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a fi începutul unei scrieri, ci o continuare. Dintre nuvelele eminesciene care răspund sintagmei lui Umberto Eco, Sărmanul Dionis este opera cea mai deschisă. Opțiunea auctorială pentru începutul de o asemenea manieră conferă discursului prozastic statutul de pagină a Textului Infinit kristevian. Punctele de suspensie trimit la tot ce s-a scris în lume, de la (pre-)început până la primul rând al operei studiate, ca o formă de revendicare de la Textul Infinit. Arhitectura deschisă a nuvelei permite trimiteri la alte file din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
asemenea manieră conferă discursului prozastic statutul de pagină a Textului Infinit kristevian. Punctele de suspensie trimit la tot ce s-a scris în lume, de la (pre-)început până la primul rând al operei studiate, ca o formă de revendicare de la Textul Infinit. Arhitectura deschisă a nuvelei permite trimiteri la alte file din tomul uriaș al literaturii lumii. Ne vom limita la proza eminesciană publicată sau în varianta finală din manuscrise pentru o lectură a intratextualității numite transprozastice. Intertextul este mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o existență nouă. Gorakhnath cercetează cartea destinelor și îl scapă de moarte pe stăpân. Dan nu poate interveni în cartea lui Zoroastru. Anularea cronologiei (sustragere profanului) este posibilă prin rostirea unei formule. Formula este Intertextul. Nu orice pagină din Textul Infinit intră în blocul temporal. "Cartea mea, cetind-o în șir, rămâne ne-nțeleasă" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 47), altfel spus, lecturii lineare i se dezvăluie prea puțin din înțelesul marelui tom. Lectura tabulară și jocul intertextual au ceva din "tot
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertextual au ceva din "tot a șaptea filă" de natură magică. Traseele marcate de hipotext și hipertext sunt întoarceri în timp (și anulare a celui profan) care întregesc semnificația cărții. Dialectica repetare/diferire traduce jocul mitologic Memorie-Uitare. Operele din Textul Infinit care prezintă caracter fondator, dacă sunt uitate, condamnă la o tensiune și mai mare a repetării. "Sacrilegiul de a fi uitat este logic să fie ispășit aducându-ți aminte cu o deosebită intensitate" (Eliade: 1978, 102). Mai departe, "mulțumită memoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prin lectura tabulară. În imposibila regăsire a semnului cu originea citim ideea în virtutea căreia intertextualitatea ar transcrie literar un verb inexistent (încă): "a nesfârși" [infinir]. Paradoxul repetării rezidă din a combina un efort depus pentru desăvârșirea formală cu o exigență infinită. Repetarea nesfârșește textul 48. În spațiul prozei eminesciene, alegoria semiosis-ului este Archaeus. Istoria lui are, în varianta finală (aproape-operă), un preambul ironic-social în care lectorul zâmbește identificând figuri socio-profesionale despre ale căror nivel de înțelegere a lumii și atitudine (în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
spațiu închis, hipersferic, în care niciun punct nu se deosebește intrinsec de altul, decât cel mult prin neregularități locale, lipsite de semnificație cosmică (Merleau-Ponty: 1978, 39). Un timp universal se scurge uniform în orice punct, de la minus infinit la plus infinit. "Spațiu-timpul" este cilindric: spațiul este curbat și închis, întocmai ca cercul de la baza unui cilindru, însă timpul este "drept" și deschis ca axa unui cilindru 67. Cu proporțiuni neschimbate o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
du Seuil, Collection "Points"). * Intertextualul; * text-intertext; * text-operă BARTHES Roland [1973] (1994, 2006 b) Plăcerea textului, traducere de Marian PAPAHAGI, Chișinău: Editura Cartier (Plăcerea textului, același traducător, Cluj: Editura Echinox; Le plaisir du texte, Paris: Éditions du Seuil, Collection "Points"). * text-intertext-Text Infinit. BOUILLAGUET Annick (1990) Marcel Proust. Le jeu intertextuel, Paris: Éditions du titre. * citatul; * plagiatul; * referința; * aluzia. BOUILLAGUET Annick (1996) L'écriture imitative. Pastiche, Parodie, Collage, Paris: Éditions Nathan, Série "Littérature". * pastișa; * parodia; * colajul. BURGOS Jean [1982] (1988) Pentru o poetică
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Gr. meta= altul, morphe= formă nu ni se pare adecvat, în situația în care, pentru intertextualitate, tocmai forma reprezintă elementul de stabilitate, în timp ce diferirea se ocupă de a îmbrăca vechea structură inedit și inubliabil. * Diferența nu poate fi infimă și infinită, dacă vom pune intertextualitatea într-un sistem de ecuații cu repetarea măcar parțial cunoscută, astfel încât diferirea să nu rămână de tot necunoscută. 51 Cristina Hăulică op. cit., p.20. Traducătoarea și cercetătoarea operei lui Borges apelează la sprijinul Tel Quel, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
poate fi și un narator "indirect", adică folosit în postură de "conștiință reflectoare", nu neaparat și în cea de "vorbitor nemijlocit"), incapacitatea sa funciară de "a vedea" tabloul complet al realității. Totuși, probabil că nicăieri teza naratorului pierdut în rețeaua infinită de semne ale lumii pe care încearcă să o înțeleagă nu este pusă cu mai mare claritate ca în The Figure in the Carpet/Desenul din covor, (re)tradus, foarte recent, în limba română, la Humanitas. Scurtul roman (nuvelă, după
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
realitate, succesiunile propriilor noastre amăgiri și dezamăgiri existențiale. Asemenea marilor prozatori, Bellow sesizează aici efemeritatea și fragilitatea din structura de profunzime a marilor idealuri omenești. În opera lui de ansamblu, scriitorul le disecă necruțător, privindu-le (și acceptîndu-le!) totuși cu infinită simpatie. Bibliografie Saul Bellow Filiera Bellarosa și alte povestiri. Prefață de Janis Bellow. Traducere din limba engleză de Ioana Zirra și Ioana Filat. Colecția Biblioteca Polirom. Iași: Polirom, 2011. Literatura "texistenței" De vreo doi ani încoace, toată lumea vrea să afle
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și educația anchetatului sînt obstacole în calea aflării adevărului și nu, eventual, argumente ale credibilității lui. Ca atare, polițistul intră într-un tip de transă investigatorie, privîndu-l pe Wilt de somn (trei zile și trei nopți) și trecîndu-l prin serii infinite de întrebări epuizante (venite de la anchetatori succesivi). Protagonistul rezistă spre exasperarea lui Flint (pornit chiar să-l lovească, la un mo ment dat!), dar, după un timp, devine conștient de o insur montabilă și sinistră realitate. Această revelație constituie situația
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
corporalitatea și identitatea, trupul și sufletul reflectă unități perfecte, ci, revenind la mitul cartezian, însuși organismul uman și mintea care îl coordonează se află într-o stare de organicitate insepara bilă. Mintea se construiește, postnatal, în integralitatea ei, pe rețeaua infinită a stimulilor furnizați empiric de către organism. Cele două formează un tot profund, pe măsură ce experiența individului se amplifică și diversifică. Din interacțiunea lor rezultă caracterul (identitatea) umană și, ca atare, orice intervenție fie și infinitezimală -, fizică ori psihică, în interiorul acestei îmbinări
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
centrată, de limită. Fragmentul evidențiază, prin excelență, ideea de ruptură, de discontinuitate, opusă organicismului tradițional"71. J. Hillis Miller ne explică (după Nietzsche) dezarmant de "elementar" mecanismul de interpretare a unui astfel de text, deconstructivist, fragmentar și neterminat: Existența interpretărilor infinite ale oricărui text dovedește că lectura niciodată nu este un proces obiectiv de descoperire a sensului, ci este o introducere a acestuia în text, care în sine nu are nici un sens"72. În explicarea acestui fapt, va încerca să stabilească
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
decurg ca într-un liant, una din cealaltă, ele conținând, totodată, metaforele deschise și metaforele opace, realizând, astfel, acea continuitate a toposurilor poetice despre care vorbeam anterior. * Marcate de vârsta asemănării cu aproapele, dar și de începutul unei lungi și infinite căutări a propriei identități, Persoana întâia plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970, devin toate volume programatice, laitmotive ale începutului de creație artistică al autoarei. Ele sunt marcate, astfel, de vitalismul și de entuziasmul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai puțin esența ființei umane care se regăsește dincolo de ființa sa proprie, În relația cu Celălalt*. Este o eroare ontologică să căutăm specificul profund al ființării noastre ca om În Însăși natura omului. Biologic, fiziologic, ca manifestarea a viului, alături de infinita multiplicitate a formelor de existență a vieții, desigur că esența ființei naturale om se găsește În ea Însăși - ca expresie a identității sale absolute care o face să fie ceea ce ea este și o deosebește de alte ființe de alt
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
pre sine (s.n.Ă În conformitate cu niște scopuri superioare, pre care și le pune singur; din contra celorlalte animale natura a dat o sferă de lucrare determinată prin instinct și o perfecțiune foarte mărginită.” Omul este perfectibil, perfectibilitatea lui infinită apărând ca o tendință spre divinitate, dar tot ceea ce se referă la om nu este determinat de voința divină, chiar dacă a luat naștere cu voia lui Dumnezeu. Omul moral este un om liber; armonia libertății cu rațiunea fundamentează moralitatea individului
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
cuvânt. Conștiința morală este de fapt forma concretă prin care se prezintă o mișcare mult mai profundă decât libertatea, Infinitul. Dorința de Infiniteste „... rigoarea exigenței morale. Si rigoarea exigenței morale nu se impune brutal, ci este Dorință, prin atracția și infinita Înălțime a Însăși ființei În beneficiul căreia se exercită actul de bunătate. Dumnezeu nu ne comandă decât prin oameni pentru care merită să acționezi.” Responsabilitatea pentru Celălalt vine de dinainte de orice asumare liberă a faptelor și acțiunilor, deoarece definește subiectivitatea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
212. Exact În aceasta constă inversiunea raportului responsabilitate - libertate pe care ne-o propune Lévinas: suntem responsabili, dar nu noi am ales să fim responsabili. Celălalt, prin chipul său care ne solicită, „ne persecută” chiar, ne cheamă la responsabilitate. Este Infinitul care ne comandă prin chipul celuilalt. Infinitul se exprimă prin chip, iar chipul era deja acolo când l-am sesizat, când am luat cunoștință de el. Nici o mișcare a libertății n-ar ști să-și Însușească prezența Chipului și nici
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
responsabilitatea. În acest proces, libertatea nu are ultimul cuvânt, conștiința morală este În mod esențial și continuu insatisfăcută; ea este Întotdeauna dorință către perfecțiune, către Infinit, niciodată pe deplin Împlinită. Existența libertății În eteronomie constă, pentru libertate, Într-o mișcare infinită de a se pune Întotdeauna În discuție, de a fi continuu nemulțumită de modul În care și-a Îndeplinit responsabilitatea față de celălalt. Eul, În fața Celuilalt se găsește și În fața Infinitului, căci este infinit responsabil: „Unicitatea Eului, este faptul că nimeni
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
geniul ironiei. Aș face-o în schimb pentru imaginea ironistului ce se degajă din prelegere și întru lauda ironiei, ca mod aparte de a combina tristețea cu umorul, inteligența fină cu prea-plinul umoral, sau orgoliul cu modestia. Dar nu negativității infinite a ironiei ar fi supus acest ironist, ci problematizării permanente pe care aceasta o presupune. Ar fi un ironist în sensul pe care îl dă Richard Rorty termenului, vorbind despre profundul și sănătosul sentiment de a accepta relativitatea gândirii celorlalți
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]