6,119 matches
-
pe la tei...” (I. Creangă); „Să nu fi rămas eu încă o săptămână la Florența?” • uimirea, în fața unor îndoieli sau întrebări „de prisos” sau nejustificate ale interlocutorului; în propoziții interogative retorice care reiau, prin conjunctiv, verbul-predicat al unei propoziții interogative a interlocutorului: „- Atunci, o să mă-ntrebați, dumneata de unde o știi? - Cum să n-o știu, dacă o știe tot Țarigradul?” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Semnul caracteristic al conjunctivului (prezent și perfect) este conjuncția-morfem să. Prin acest morfem, conjunctivul se opune direct indicativului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în plan sintagmatic relațiile sintactice dintre imperativul unui verb-predicat și termenii realizând diferite funcții sintactice. Relația cu subiectul gramatical La imperativ, subiectul sintactic rămâne neexprimat; este „realizat numai ca” subiect inclus (în dezinența verbului); „reprezentat” în text printr-un vocativ, interlocutorul aparține de regulă câmpului semantic uman. La indicativ, posibilitatea de selecție a subiectului gramatical este condiționată doar de înțelesul lexical al substantivului (mediat, al pronumelui): Vine Mihai., Vine autobuzul. etc., dar nu Vine insula. La imperativ, „subiectul” trimite totdeauna spre
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
uman. La indicativ, posibilitatea de selecție a subiectului gramatical este condiționată doar de înțelesul lexical al substantivului (mediat, al pronumelui): Vine Mihai., Vine autobuzul. etc., dar nu Vine insula. La imperativ, „subiectul” trimite totdeauna spre persoana a II-a a interlocutorului: Veniți ș,voi!ț, „Citește ș,tuț!, Pleacă ș,Ioaneț!etc. La indicativ, subiectul (subiect autentic) poate reprezenta orice persoană gramaticală: Eu mă duc la Palermo., Mihai a plecat deja., Voi ce faceți mâine? Subiectul indicativului nu este supus, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că era fetiță - primește-o, aleargă de-i caută sân... mă rog...” (I. Creangă) Imperativul, un imperativ dramatic, este sinonim, în aceste situații, cu indicativul la un timp trecut, iar persoana a II-a nu mai exprimă, de fapt, persoana interlocutorului, ci persoana a III-a: „Și trage-i, și trage-i... I-a tras atâta, încât...”(I.L. Caragiale) sau chiar persoana I: „Cartea se deschise la foaia 80; și eu trage-i tare și deslușit:” (B.Șt. Delavrancea) Structura morfologică Este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unui verb: „El scrie El scrie frumos.” Adverbul caracterizează acțiunea exprimată de un verb sub aspect calitativ sau cantitativ, sub aspectul coordonatelor principale ale lumii extralingvistice (timpul și spațiul) sau ale situației de comunicare, din perspectiva protagoniștilor comunicării (locutorul și interlocutorul) și a cadrului situațional (temporal sau spațial). Prin acest amplu plan semantic, adverbul ocupă, în sintagma verbală, poziții pe care, în sintagma nominală, le ocupă adjectivul calificativ dar și poziții pe care le ocupă adjectivele de tip pronominal. Adverbul corespunde
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mă aflu eu; dincoace = într-un loc din afara locului în care mă aflu eu; așa = acțiunea are însușirea pe care o apreciez (sau chiar o realizez) eu. Altfel, acolo, atunci, dincolo sunt adverbe al căror conținut rezultă din raportarea la interlocutor sau la lumea exterioară protagoniștilor: acolo = locul în care te afli tu sau în care se află el ș.a.m.d. • adverbe pronominale nehotărâte; exprimă însușiri sau coordonate circumstanțiale ale acțiunii rămase sau lăsate necunoscute: cândva, câtva, cumva, undeva, oricând
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
orală. Din punct de vedere deictic, termenii afectivi aparțin sferei locutorului, manifestare a funcției expresive, în varianta ei emotivă: „-Of! jupânneșică, of! Ce-a fost, să nu dea Dumnezeu să mai fie!” (I. Creangă) iar termenii volitivi sunt orientați spre interlocutor prin funcția conativă: „-Hai și tu cu noi, dacă vrei, zise atunci Harap Alb.” (I. Creangă) sau spre destinatar din lumea exterioară sferei umanului: „Ptru! aici!...sai binișor pe ici, pe crucea căruței. Ho...pa! Ia acum să te văd
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare lingvistică. Prin raportul dintre planul semantic al enunțului și planul expresiei se desfășoară funcția centrală a actului de cunoaștere și comunicare lingvistică: predicația. Rezultat al enunțării - proces complex prin care subiectul vorbitor intră în raport intersubiectiv cu un interlocutor în interpretarea lingvistică a unei realități extralingvistice - enunțul este o structură finită, relativ autonomă, a cărei identitate sintactică se definește printr-o triplă unitate, întemeiată pe coeziune și coerență: • unitate de înțeles; componentele planului său semantic se situează în simultaneitate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plan sintagmatic, de linearitatea semnului (textului) lingvistic. În plan semantic, relațiile sintactice sunt condiția, cadrul și sursa dezvoltării sensurilor sintactice și morfologice, precum și cadrul împletirii acestora în constituirea sensului global al enunțului, prin care vorbitorul intră în comunicare cu un interlocutor despre realitatea extralingvistică, exprimându-și totodată și raporturile lui cu aceasta. Prin raportul dintre planul expresiei și planul lor semantic, în interpretarea lingvistică a celor două categorii de conexiuni, relațiile sintactice: a. reprezintă expresia lingvistică izomorfă a reflectării în conștiința
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acest al doilea nivel, al frazei, un alt strat semantic, corespunzător funcției sintactice realizate propozițional: Vreau să plec la Veneția. Expresie lingvistică a interpretării și a reacției la realitatea extralingvistică, pe care se întemeiază „obiectul” comunicării sau atitudinea locutorului față de interlocutor, enunțul este dezvoltarea sintagmatică în care se realizează concret, prin includerea nivelului lexical, funcțiile sintactice, existente ca atare, cu identitate abstractă, în planul paradigmatic al limbii. Existența „abstractă” - în planul langue - a funcțiilor sintactice - ca identități distincte - se întemeiază pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propoziției subordonate este marcat de elemente exclamative și de topică: „N-am reușit să-i spun ce greu a fost totul.” Enunțuri interogative În enunțurile interogative raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de destinatar, în funcție de care emițătorul le organizează; subiectul vorbitor cere interlocutorului să-i comunice sau să-i confirme o serie de „date” în legătură cu realitatea extralingvistică. Informațiile pot privi însăși actualizarea, prin predicație, a interpretării lingvistice a realității extralingvistice sau pot numai veni să completeze, cu componente semantice concrete, golurile din interpretarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și al câmpurilor sintactice derivate: „Dormi sufletul meu? te-ai culcat?” (T. Arghezi) „- Știi să faci corectură? m-a întrebat apoi la fel de grăbit.” (M. Preda) Prin enunțuri interogative parțiale, subiectul vorbitor urmărește să-și concretizeze sau să-și precizeze cu ajutorul interlocutorului, planul semantic al diferitelor funcții sintactice (sau componente de funcții sintactice): „Al cui e glasul mare care bate?” (T. Arghezi) „Ei! Cine străbătu livada șsubiectț Și cine s-a oprit? șsubiectț Ce vrei? Cine ești, școmplement directț șnume predicativț De
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
puie o lespede la gura cuptiorului...” (I. Creangă) Enunțuri exclamative În enunțurile exclamative, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de emițător; prin absolutizarea componentei subiective a mesajului, enunțul exclamativ devine expresia sintactică a reacțiilor sale față de realitatea extralingvistică sau, mai ales, față de interlocutor. Sub aspect semantic, enunțurile exclamative exprimă: • diferite stări afective provocate subiectului vorbitor de către destinatar, sau de contactul cu realitatea extralingvistică (manifestate în invocative, imprecații, blesteme etc.): „Vai de mine și de mine, copila mea au străpuns-o turcii!” (I. Creangă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exprimă: • diferite stări afective provocate subiectului vorbitor de către destinatar, sau de contactul cu realitatea extralingvistică (manifestate în invocative, imprecații, blesteme etc.): „Vai de mine și de mine, copila mea au străpuns-o turcii!” (I. Creangă); • urări adresate de subiectul vorbitor interlocutorului: „- La mulți ani, Costică! cu noroc, sănătate și veselie!...” (I.L. Caragiale) Sub aspect structural, enunțurile exclamative sunt cel mai adesea enunțuri autonome, sintetice, realizate prin interjecții afective, sau analitice: „- Eei! Asta-i prea tare.” (M. Eminescu), „- De!... mârâi.” (E. Barbu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
extralingvistic al enunțului. În enunțul „- Dar unde-ai fost până acum de nu te-am văzut?” sfera subiectelor incluse este identificabilă în interiorul raportului, de suprapunere, între tu (ai fost) și eu (nu te-am văzut), realitate lingvistică, și locutorul, respectiv, interlocutorul enunțului verbal, realitate extralingvistică. b. subiect nedeterminat; sfera lui semantică nu se înscrie sau nu se lasă înscrisă în contururi închise, precis delimitate sau delimitabile în contextul extralingvistic. Subiectul nedeterminat prezintă două variante: - subiect general; identitatea lui semantică este deschisă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comunicării lingvistice. Identitatea semantică a „complementului de agent” este situată atunci sub semnul nedeterminării: „Uneori i se cerea să povestească noaptea ceea ce scrisese ziua.” (M.Eliade) sau rămâne implicită în sfera cunoașterii ambilor protagoniști ai actului lingvistic (subiectul vorbitor și interlocutorul său): „Mă așteptam de la o zi la alta să fiu ridicat de-acasă, sau toți împreună să fim arestați la redacție.” (M. Preda, Viața ..., 299) Când diateza pasivă a verbului regent se exprimă prin pronume reflexiv, complementul de agent rămâne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sfera semantică a termenului (grupului de termeni) care realizează această variantă funcțională, atributul de identificare atribuie „obiectului” interpretat lingvistic prin regent o anumită identitate, în desfășurarea raportului general-particular, care face posibilă recunoașterea lui de către amândoi protagoniștii actului lingvistic (vorbitorul și interlocutorul). * Sub aspect semantic, atributul de identificare particularizează regentul prin: a. interpretarea lingvistică a unor conexiuni extrinseci: „Cu săgeata-i otrăvită / A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru / Ș-al iluziei deșerte.” (M. Eminescu, I, 236), „Tinere care mergi prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
n-o rușinez.” (I.L. Caragiale, I, 80) 2. Enunțul de bază este expresie a planului obiectiv al comunicării lingvistice iar enunțul secund, expresia planului subiectiv, prin care subiectul vorbitor își exprimă atitudinea, afectivă sau intelectuală, față de obiectul comunicării sau față de interlocutor: „În materie de gust literar - ce e drept - discuția e totdeauna grea.” (T. Maiorescu, 417), „Și mama, D-zeu s-o ierte, strașnic se mai bucura când se întâmpla oaspeți la casa noastră.” (I. Creangă, 9), „Atunci iedul de sub chersin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fraza ar fi numai enunțul în care există cel puțin două propoziții principale coordonate. 14. Otto Jespersen (op. cit., p. 431) consideră enunțurile imperativ și interogativ două variante ale unei aceleiași structuri sintactice, prin care subiectul vorbitor vrea să influențeze voința interlocutorului; enunțul interogativ ar reprezenta „ordinul” dat de locutor interlocutorului de „a-i spune ceva, a-i da o informație”. Chiar dacă un enunț precum „Unde pleci?” poate fi înțeles și cu subînțelegerea unui verb la imperativ: „Spune... unde pleci!”, natura specifică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
puțin două propoziții principale coordonate. 14. Otto Jespersen (op. cit., p. 431) consideră enunțurile imperativ și interogativ două variante ale unei aceleiași structuri sintactice, prin care subiectul vorbitor vrea să influențeze voința interlocutorului; enunțul interogativ ar reprezenta „ordinul” dat de locutor interlocutorului de „a-i spune ceva, a-i da o informație”. Chiar dacă un enunț precum „Unde pleci?” poate fi înțeles și cu subînțelegerea unui verb la imperativ: „Spune... unde pleci!”, natura specifică a enunțului - înscris într-un act de comunicare doar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un timp mai mare de gândire și dificultăți de codificare verbală. Copiii cu deficiență mintală folosesc în exces limbajul gestual, care îl poate substitui, la un moment dat, pe cel verbal. Adesea, ei indică prin gesturi un răspuns la întrebarea interlocutorului. Unii copii au expresii faciale inadecvate: râs nediferențiat, priviri „în gol”, ticuri faciale etc. Comunicarea gestuala îndeplinește funcții diferite, ea având rol de susținere (în cazul deficientei mintale ușoare, mai ales), sau rol de suplinire și completare a comunicării verbale
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
ale comunicării la copiii cu deficiență mintală. Conduită verbală respectivă se reflectă în greșelile de exprimare logico gramaticala și în adaptarea scăzută a conduitei verbale la diverse împrejurări. Deficiențele limbajului se manifestă sub variate aspecte: al perceperii și înțelegerii vorbirii interlocutorului, al volumului vocabularului, al complexității și expresivității vorbirii, al ritmului și articularii. Există o anumită lentoare în achiziția limbajului la elevul cu deficiență mintală, vârsta mintală fiind determinanta în stăpânirea limbajului. Vocabularul este mai limitat decât cel al normalilor, mai
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
avea un limbaj expresiv limitat; 16 9 unii elevi au un ritm de vorbire inadecvat situațiilor de comunicare, găsindu-și greu cuvintele, făcând pauze mari în vorbire, folosind cuvinte improprii sau termeni vagi etc; 9 nu își adaptează limbajul în funcție de interlocutor (începe să vorbească într-un moment neadecvat, vorbește prea puțin sau prea mult); 9 au dificultăți de analiză și sinteză fonetica; 9 unii copii pot înțelege mai bine cuvintele auzite decât pe cele scrise; 9 nu utilizează contextul pentru a
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
și a agendei * Clarificarea rolurilor și responsabilităților participanților * Informarea în avans a participanților * Logistica Deschiderea ședințelor * Începerea la timp * Prezentarea participanților * Clarificarea obiectivelor și a așteptărilor * Clarificarea rolului și responsabilităților * Revizuirea agendei cu timpul strict alocat fiecărei probleme și fiecărui interlocutor În timpul ședinței * Introducerea fiecărui punct de pe agendă este urmată de invitarea membrilor de a-și aduce contribuția la subiectul propus * Controlarea strictă a discuțiilor * În cazul discuțiilor complexe, se impune o sintetizarea a părerilor pe înțelesul tuturor participanților, în special
Biblioteconomie în întrebări şi răspunsuri by Marinescu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/450_a_1367]
-
alții. Comunicarea se realizează însă pe baza limbajului care, așa cum spunea Rubinstein “este limba în acțiune”. Limbajul semnelor (mimico-gestual) ca formă specifică de comunicare interumană, prin intermediul unui sistem de gesturi asociate cu reacții mimice și pantomimice, folosite între interlocutori și recepționate cu ajutorul văzului, este cel mai important element al cultuii surzilor indiferent dacă acesta este sau nu recunoscut oficial. Limbajul acesta nu este o simplă traducere în semne a unei limbi vorbite, el este un limbaj cu structură, reguli
?Cultura surzilor? ? repere conceptuale by Mariana P?rc?l?bescu () [Corola-publishinghouse/Science/84061_a_85386]