4,649 matches
-
the Gods (Regele Lear și zeii) discuta ideile religioase ale lui Shakespeare. În Regele Lear, Shakespeare este un sceptic mai mult decît un creștin. Elton se ocupă și de legătura dintre intrigă principala și cea secundară: "...des înlesnind expansiunea multiplicității, intrigă dublă vine în sprijinul unității și menține interesul prin alternarea diverselor personaje și întîmplări care oglindesc problemele centrale... Dintr-un punct de vedere... intrigă Gloucester da formă intrigii principale, producînd un efect evident alături de cel realizat prin obișnuită contrastare shakespeariana
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
de legătura dintre intrigă principala și cea secundară: "...des înlesnind expansiunea multiplicității, intrigă dublă vine în sprijinul unității și menține interesul prin alternarea diverselor personaje și întîmplări care oglindesc problemele centrale... Dintr-un punct de vedere... intrigă Gloucester da formă intrigii principale, producînd un efect evident alături de cel realizat prin obișnuită contrastare shakespeariana a prozei și a versului". 1970 Filmul Regele Lear în regia lui Grigori Kozintsev, cu Yuri Yarvet în rolul titular. Muzică: Dimitri Șostacovici. Traducerea piesei: Boris Posternak. Despre
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
cel mai mult de respectarea definiției tragediei dată de Aristotel, cu toate ca așa-numitele 'reguli' aristotelice nu șunt satisfăcute pe deplin. De exemplu, aici nu se observă o "unitate a acțiunii", și numai un naiv l-ar învinui pe Shakespeare pentru intrigă secundară avîndu-l pe Gloucester în centru, intrigă care a fost descrisă de critici în modul cel mai fericit drept o "intrigă-ecou". Acest apelativ se datorează faptului că Gloucester îi judeca pe Edmund și Edgar, fiii săi, într-un mod eronat
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
dată de Aristotel, cu toate ca așa-numitele 'reguli' aristotelice nu șunt satisfăcute pe deplin. De exemplu, aici nu se observă o "unitate a acțiunii", și numai un naiv l-ar învinui pe Shakespeare pentru intrigă secundară avîndu-l pe Gloucester în centru, intrigă care a fost descrisă de critici în modul cel mai fericit drept o "intrigă-ecou". Acest apelativ se datorează faptului că Gloucester îi judeca pe Edmund și Edgar, fiii săi, într-un mod eronat, așa cum face și Lear în cazul fetelor
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
dihonie; în palate trădare; și legătura ruptă,-ntre tata și fiu. Ticălosul asta al meu se potrivește cu prevestirile: iată fiul împotriva tatălui. Regele se abate de la calea firească, iată tatăl împotriva copilului. Vremurile noastre cele bune s-au trecut. Intrigi, deșertăciune, trădare, si toate dezordinile ruinătoare ne urmăresc tulburîndu-ne pînă la mormînt. Găsește-l pe ticălosul ăla, Edmund, n-ai să pierzi nimic, fă-o cu toata grijă. Și nobilul și credinciosul Kent surghiunit; vină lui cinstea. E straniu. (Iese
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
EDGAR: Mă vei vești curînd? EDMUND: Te voi sluji în treaba asta. (Iese Edgar) Un tată prea credul și-un frate nobil, Din fire-așa departe-a face rău, Că nici nu-l bănuie: pe cinstea-i proastă A' mele intrigi călăresc ușor. Mi-e clar. Prin naștere de nu, prin minte s-am pămînt; Totul mi-e bun, de-l potrivesc cu ce-am în gînd. (Iese) SCENĂ 3 (Încăpere în palatul ducelui de Albany. Intra Goneril și Oswald) GONERIL
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
și simpatie, ci rămâne o figură ștearsă (...). În general, trebuie spus că adesea la rădăcina acestor păreri stă neîncrederea în bogăția morală a omului nou, neîncrederea în frumusețea realității, în forțele creatoare ale poporului (...). Lipsește, în general, din roman o intrigă clară, solidă, după a cărei dezlegare logică, firească - pe baza unei probleme sau a unui grup de probleme puse de viață - autorul să conducă la desfășurarea acțiunii. Narațiunea se risipește uneori în episoade lăturalnice (...). Cauza acestor slăbiciuni artistice stă tot
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
paiața gravă», «vrăjitorul precupeței din Hale», golanul princiar cum îl denumea Marx. Chiar masca gravă de fier a lui Bismark se năruie sub apostrofa lui Marx care dezvăluie aplicațiile intime ale junkerului prusac, gata, de îndată ce nu mai e preocupat de intrigile sale războinice, să se întoarcă pasional la vechea meserie, atât de adecvată calibrului său intelectual de colaborator la Kladderadatsch (Gazeta humoristică trivială berlineză). (...) Stilul operelor lui Marx se caracterizează printr-o extraordinară varietate și putere de adaptare”. 6. Vezi partea
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
drama Bătrânul, noua orientare literară pare a se contura mai limpede. O nuvelistică a vieții de provincie, investigând cu detașare avatarurile omenești, deschide astfel calea spre creația de anvergură romanescă a ciclului familiei Hallipa. Atmosfera generală, precum și unele detalii de intrigă apropie o nuvelă ca Sărbătorile de familie și de drama Bătrânul, și, în esență, de tot ce e piesă de teatru scrisă de P.-B. Mai mult ca orice, elementul care le unește, făcându-le precursoare nemijlocite ale romanelor, este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
un domeniu complementar al istoriei generale, Ziarul (alături de celelalte publicații) reprezentă o sursă importantă pentru cercetarea istorică; această sursă (având de multe ori un grad ridicat de subiectivism) se află în strâns raport cu realitatea vremurilor, cu spiritul epocii, cu intrigile și problemele specifice timpurilor respective; de aceea, informațiile prezentate (coroborate cu alte surse istorice) pot oferi cercetătorului o consistentă bază științifică. Fiind o "invenție" a modernității, presa măsoară nivelul cultural al unei țări, precum și gradul de dezvoltare pe care aceasta
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
presei poate fi privită ca un domeniu complementar al istoriei generale, presa reprezentând o sursă pentru cercetarea istorică; de multe ori, având un grad ridicat de subiectivism, ea avea un raport strâns cu realitatea acelor vremuri, cu spiritul epocii, cu intrigile și problemele specifice timpurilor respective, iar informațiile oferite (coroborate cu alte surse istorice) pot oferi cercetătorului o bază științifică consistentă. Fiind o "invenție" a modernității, presa măsoară și nivelul cultural al unei țări, precum și gradul de dezvoltare pe care aceasta
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
mai târziu cunoscut ca cel al) Fluxului conștiinței ca pe modul de a recupera "viața", realul, verosimilul în textul literar. Schimbarea ei era de fapt una de la epic la liric, fiindcă ea însăși era prea lirică pentru a construi o intrigă paluzibilă. Deși Galsworthy, marele arhitect al convenției romanești, a fost contemporan cu ea, lumile lor nu se întretaie nicicum. Virginia Woolf declară sus și tare că romanul nu are nevoie de "love interest" (sintagmă greu de tradus și esențială lungii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și de altceva, la fel de important. Acest altceva este excelent ilustrat de Ishiguro în ultimul lui trans-roman, Never Let Me Go. Cu el și nu numai cu el narațiunea s-a mutat definitiv din basm în coșmar. Ce mai contează o intrigă bine făcută, un personaj îndrăgostit? Le putem îngădui, susține tacit romancierul, fiindcă noi nu romanțul îl desființăm ci chiar substratul lui. Să nu mai acuzăm intrigile bine făcute, să lăsăm romanul să captiveze și să dea pâine, circ și basm
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
el narațiunea s-a mutat definitiv din basm în coșmar. Ce mai contează o intrigă bine făcută, un personaj îndrăgostit? Le putem îngădui, susține tacit romancierul, fiindcă noi nu romanțul îl desființăm ci chiar substratul lui. Să nu mai acuzăm intrigile bine făcute, să lăsăm romanul să captiveze și să dea pâine, circ și basm (iubire și promisiunea de viață eternă). Ceea ce ineviatbil o să fie distrus este rasa umană. Omul are să fie ras de pe fața pământului. Dintr-o jonglerie cu convențiile
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sugerez trăsăturile esențiale ale literaturii Desperado, pe categorii, fără a avea pretenția să elaborez o teorie totală. Poate doar actul de naștere al unui nume ce poate caracteriza timpul literar, timpul artistic în care trăim, diferențiindu-l de cele precedente. Intriga (în oricare din genurile literare, cu precădere, însă, în roman). Autorul Desperado revine la poveste, la acțiune ca loc de interes, la suspans. După ce autori ca Joyce și Virginia Woolf au înnecat proza în lirism și au supus-o tiraniei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Dickens. O singură viață, ce le înghite pe toate în faldurile ei. Unicitatea eroului Desperado, capttivarea lectorului, stau în tiparul narativ individualizant. Incidentele se adună în biografia unui singur erou, toți ceilalți fiind simple pretexte pentru desfășurarea acțiunii. Cu toate că momentele intrigii ne sunt dezvăluite dezordonat, cronologia există și se impune. Autorul nu o violentează, dar nici nu respectă redarea ei tradițională, dezvoltarea dinspre trecut spre viitor. Axa temporală nu mai e o justificare a cauzalității, nu mai ordonează acțiunea. Din contră
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
orice procedeu deja folosit, deci tocit, de pe fața pământului. Povestirea sinucigașă îl aduce pe lector în pragul disperării, dar și al încrâncenării de a relua urcușul, de a descoperi din ce se trage și încotro merge această acțiune Desperado, această intrigă care, spun majoritatea interviurilor cu autori, nu vrea decât să amuze, când, de fapt, contrariază. Personajul După ce Fluxul conștiinței a pulverizat personajele în cuvinte, frânturi de gând, gesturi reflexe și meditații livrești, literatura Desperado readuce eroul în povestire. Autorul imaginează
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
limbaj mai mult decât accesibil, un limbaj familiar, fără fraze alambicate sau simbolistică încifrată. Încifrarea, ambiguitatea au pierdut tot terenul pe care l-au câștigat în jurul anului 1922, fiind înlocuite cu o complicare a ordonării detaliilor, care ține de organizarea intrigii, dar se reflectă la nivelul stilului într-o înțelegere aparent fără obstacole, în fond mult încetinită de imperativul de a memora tot ce se află pe pagină. În mare parte, autorul Desperado ne propune lectura ca mnemotehnică. Romanul Desperado ne
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un jurnal-întrebare, neputincios să imagineze un mâine dar extrem de versat în orice joc cu trecutul. Unii autori scriu de parcă ar ține un jurnal, sunt introvertiți (Orwell, Burgess, Lessing, Gray, Ackroyd, Swift, Ishiguro). Alții pălăvrăgesc, gesticulează, se chinuie să producă o intrigă convențională, care apare total insuficientă unui amator de literatură tradițională, aceștia fiind histrionii (Fowles, Bradbury, Lodge, Barnes, Amis). Furia narativă a unora e îmblânzită de lirism. Sunt tot felul de Desperado: sarcastici, ironici, atașați. Ceea ce-i leagă este dependența de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
amator de literatură tradițională, aceștia fiind histrionii (Fowles, Bradbury, Lodge, Barnes, Amis). Furia narativă a unora e îmblânzită de lirism. Sunt tot felul de Desperado: sarcastici, ironici, atașați. Ceea ce-i leagă este dependența de acțiune și tehnica jurnalului, care plasează intriga în indeterminarea dezordonată a memoriei. Dacă ficțiunea Desperado e un jurnal, o amânare de azi pe mâine, romanul e o nehotărâre narativă, interzicând orice speranță de final. Jurnalul nu se oprește decât dacă autorul are nevoie de o gură de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a face cu prima operă deschisă din istoria de peste două milenii a romanului. Mai degrabă joc decât jurnal Opera Desperado are o simetrie evidentă, care amintește de un joc cu pioni albi și pioni negri: temele devin mai curând anti-teme, intriga anti-intrigă (aproape de jurnal), eroii antieroi ("You! hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère!"), așteptările sunt anulate de decizii care pulverizează viitorul, pe scurt realul și ficțiunea se luptă pentru putere. Jocul, mai mult decât un jurnal, implică artificialitate: autorul se joacă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nouă e o limbă nouă. Limbile străine se învață, dar cât de familiare ne sunt ele? Oare nu revenim la limba maternă când gândim fără voce? Adică, nu ne întoarcem oare la tradiție, la ce era odată orizontul de așteptare, intriga, cronologia, eroul, într-un cuvânt ficțiunea? Textul Desperado menține lectorul în alertă, cultivă în el dezaprobarea ordinii, a narațiunii rezonabile, a așteptărilor împlinite. Ficțiunea Desperado, joc, jurnal ori cum i-am zice, ne taie răsuflarea. Dacă pentru ficțiunea Fluxului conștiinței
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un semn din naștere, și anume că nu se poate hotărî, așa că pendulează: Dă-i cititorului tot adevărul și nimic altceva decât ficțiune 1.4. Post-timpul operei Desperado Timpul operei Timpul real, timpul palpabil al operei Desperado, timpul în care intriga se leagă și se dezleagă, eroul se nehotărăște (fiindcă prea puține sunt lămurite și precise în astfel de opere), este timpul prezent. Ca orice prezent, prezentul Desperado e o vreme amenințată. El scoate de prin buzunarele narațiunii ori ale discursului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
imaginar rădăcinile trecute ale prezentului ies la iveală și dau rod, pe când timpul real, cel în care lectorul ar putea încerca să rezume ce a citit, e aproape anulat. Cine poate rezuma o operă Desperado? Putem face o prescurtare a intrigii din Dickens, Austen, Galsworthy, dar e imposibil să spunem în câteva propoziții ce se petrece cu adevărat în prezentul Desperado. Majordomul lui Ishiguro, din The Remains of the Day, are un biet petec de acum și aici, cu care nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
El era implicat în operele timpului amestecat (Joyce, Woolf, Conrad), unde reușea să pună ordine în cele din urmă. În romanul Desperado timpul e nu numai încâlcit ci și lipsit de logică; evadarea din logica cronologică, din gândirea eroului și intrigii pe baza unui trecut-prezent-viitor, aduce după sine și post-timpul lecturii. Cititorul percepe textul ca atemporal, universal valabil. Opera Desperado are o logică a ironiei și afectivității care subminează nevoia de cronologie, dând libertate lecturii. Post-timpul este, contrar așteptărilor, o credulitate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]