KorAP: Find »[drukola/base=izbuti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...176 177 178 ...235 >

5,860 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

albiră și începură să-i tremure. N-nimic! N-nimic! Chiar că nimic n-a avut! se grăbi să zică funcționarul, dându-și seama că-l luase gura pe dinainte. Adică, cu n-nici un fel de bani Lihaciov n-a izbutit! Nu, ea nu-i ca Armance. Numai cu Toțki. Or, seara la Teatrul Mare sau la cel francez stă în loja ei proprie. Până și ofițerii, care câte și mai câte bârfesc între ei, nu pot dovedi nimic. Zic și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un om remarcabil prin neîntreruptul lui șir de ghinioane anecdotice, un anume Filipp Alexandrovici Barașkov, ofițer în retragere, aristocrat de familie bună, chiar mai bună decât Toțki. Plin de datorii și ipoteci, după o muncă de ocnaș, aproape țărănească, moșierul izbutise în sfârșit să-și aducă la un nivel satisfăcător mica gospodărie. La cel mai mic succes, căpăta foarte mult curaj. Îmbărbătat și plin de speranțe, plecase pentru câteva zile în orașul reședință de județ, ca să se vadă și, dacă va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
erau valabile numai în cazul când Nastasia Filippovna s-ar fi decis să acționeze așa cum se acționează de obicei, adică neîntrecând măsura într-un mod prea excentric. Dar tocmai aici i-a fost lui Toțki de folos ochiul experimentat: a izbutit să-și dea seama că și Nastasia Filippovna înțelegea foarte bine cât de inofensivă e în sens juridic, dar că are cu totul altceva în mintea și... în ochii ei scânteietori. Nepăsându-i de nimic și mai ales nepăsându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să le vorbesc în fiecare zi ori de câte ori aveam prilejul. Uneori se opreau și ascultau, deși încă mai ocărau. Le-am povestit cât de nefericită e Marie; curând au încetat să mai vorbească urât, se îndepărtau tăcuți. Încetul cu încetul am izbutit să stau de vorbă cu ei și nu le ascundeam nimic; le-am povestit tot. Mă ascultau foarte curioși și curând li s-a făcut milă de Marie. Unii, întâlnind-o, au început să-i dea binețe; acolo există obiceiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sfârșit, îmi permit să te întreb un singur lucru: cum a putut să-ți dea consimțământul ei și să-ți dăruiască portretul, dacă n-o iubești? Oare, când are... atâta... atâta... — Experiență? — Nu asta am vrut să spun. Oare ai izbutit s-o îmbrobodești într-un asemenea hal? Subit, în această întrebare se făcuse simțită o iritare neobișnuită. Ganea rămase un moment pe gânduri și, fără să-și ascundă ironia, rosti: Iar ai luat-o razna, mamă, iar nu te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ghicise întregul adevăr, presupunând că începuse să fie primit aici tocmai pentru că din prima clipă, prin prezența sa, îi fusese insuportabil lui Toțki. Ganea, pe de altă parte, avusese de pe urma lui parte de infinite chinuri, și în această privință Ferdâșcenko izbutise să-i fie foarte folositor Nastasiei Filippovna. — Iar prințul va începe prin a ne cânta o romanță la modă, hotărî Ferdâșcenko, încercând-o pe Nastasia Filippovna. — Nu cred, Ferdâșcenko și, te rog, fii mai temperat, îi spuse aceasta cu răceală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i mâinile puhave, albe. Pe degetul arătător de la mâna dreaptă avea un inel scump cu briliant.) În timpul povestirii lui, Nastasia Filippovna își studia cu atenție danteluța de la volănașul mânecii și o ciupea cu două degete de la mâna stângă, astfel încât nu izbuti să-i arunce nici o privire povestitorului. Ceea ce îmi ușurează mult sarcina, începu Afanasi Ivanovici, e obligația de a nu relata nimic altceva decât fapta cea mai urâtă din viața mea. Desigur, în acest caz nu pot avea ezitări: conștiința și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe toate Mâtișceva, Katerina Alexandrovna, care era teribilă rivală în toate cu Anfisa Alexeevna; se aveau la cuțite. Firește, s-a lăsat cu isterie, cu leșin. Platon era distrus. Se înțelege că dacă Petea, în acest moment interesant, ar fi izbutit să procure un buchet, situația lui s-ar fi îmbunătățit considerabil; în asemenea cazuri, recunoștința femeilor nu cunoaște limite. Se zbătea încoace și încolo ca un smintit; dar chestiunea era imposibilă, nici n-are rost să mai spunem. Când deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ceilalți rămaseră pur și simplu cu gura căscată de uimire. — ...Însă, poate, nu vom fi săraci, ci foarte bogați, Nastasia Filippovna, continuă prințul pe același ton sfios. De fapt, nu știu precis și-i păcat că până acum n-am izbutit să aflu nimic toată ziua, însă în Elveția am primit o scrisoare din Moscova de la un domn Salazkin, care mă înștiințează că s-ar putea să primesc o moștenire foarte mare. Iată scrisoarea. Într-adevăr, prințul scoase o scrisoare din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spună ce are pe suflet, dar se abținea din cine știe ce motive. În ziua primirii scrisorii, a fost drăguță cu toată familia, chiar le-a sărutat pe Aglaia și pe Adelaida, căindu-se de ceva față de acestea, însă ele n-au izbutit să afle ce vină își asumase. Deveni brusc îngăduitoare până și cu Ivan Feodorovici, pe care toată luna îl ținuse în dizgrație. Firește, chiar de-a doua zi regretă teribil sentimentalismul ei din ajun, până la prânz apucă să se certe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pare caraghios la mine. Iar alteori chiar se încruntă de-adevăratelea, se îmbufnează, nu scoate o vorbă; tocmai de asta mă tem. Într-un rând mi-am zis: ia să nu mă duc eu cu mâna goală, dar n-am izbutit decât s-o fac să râdă, iar pe urmă chiar s-a înciudat. I-a dăruit cameristei Katia un șal adus de mine, unul scump, de care poate nici n-a mai văzut, deși și înainte a trăit în lux

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
începe să-mi fie pe înțeles expresia neobișnuită că timp nu va mai fi.“ „Probabil, adăugase el zâmbind, aceasta este tocmai secunda în care n-a apucat să se verse urciorul cu apă, răsturnat, al epilepticului Mahomed, care, totuși, a izbutit să vadă în clipa aceea toate lăcașurile lui Allah.“ Da, la Moscova se întâlnea des cu Rogojin și nu doar de asta vorbeau. „Rogojin mi-a spus adineaori că pe-atunci i-am fost frate; pentru prima oară mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la pat, atât de mult exageram din cauza spaimei, și, pentru nimic în lume n-o să mint acum, mi s-a făcut tare ciudă văzându-ți chipul bucuros, dar îți jur că asta n-a ținut decât câteva clipe, până când am izbutit să cuget. Când cuget, fac și spun întotdeauna lucruri mai inteligente; cred că și tu. Și să știi că nici de însănătoșirea propriului meu fiu, dacă l-aș avea, nu m-aș bucura mai mult decât de a ta; și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Pentru că se subînțelege o nouă prostie, caustică și jignitoare, i-o reteză Lizaveta Prokofievna. — Nu-i nici pe departe prostie, ci doar cel mai profund respect, spuse, absolut pe neașteptate, pe un ton serios și plin de importanță, Aglaia, care izbutise să-și vină cu totul în fire și să-și reprime jena de mai înainte. Ba încă, după unele semne, privind-o, puteai crede că acum se bucură că gluma merge din ce în ce mai departe și toată această schimbare avusese loc în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mea a fost îndreptățită, perora prințul cu înflăcărare, dorind să potolească tulburarea și neobservând că nu face decât să o amplifice. — Cum? De ce v-ați convins? fu asaltat aproape furibund din toate părțile. — Iertați-mă, dar, în primul rând, am izbutit să-mi dau foarte bine seama cine este domnul Burdovski, acum văd prea bine ce fel de om este... Este un om nevinovat, dar pe care îl înșală toți! Un om lipsit de apărare... și de aceea trebuie să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o aștepta pe Lizaveta Prokofievna. Nepotul lui Lebedev strecură ultimul cuvânt: — Da, prințe, trebuie să vă recunoaștem ce e al dumneavoastră, că știți totuși să profitați de... ei, de maladia pe care o aveți (ca să mă exprim mai decent); ați izbutit să oferiți prietenia și banii dumneavoastră într-o formă atât de iscusită, încât unui om onest i-ar fi imposibil să le accepte în orice caz. Maniera este sau prea inocentă, sau prea abilă... de altfel, dumneavoastră știți mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
imediat și de asta nepotul lui Lebedev. Ne jigniți cu acest „lăsați“, prințe. Nu ne ascundem, spunem pe față; da, aici e doar o sută de ruble, nu două sute cincizeci, dar oare nu e totuna... N-nu, nu e totuna..., izbuti să strecoare Gavrila Ardalionovici, afișând un aer de nedumerire naivă. — Nu mă întrerupeți; nu suntem chiar atât de proști cum ne credeți, domnule avocat, exclamă cu ciudă nepotul lui Lebedev. Firește, o sută de ruble nu-s două sute cincizeci, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
răspuns în mișcarea făcută de el, apoi se întoarse imediat spre prinț. — Mulțumesc, prințe, excentric prieten al casei noastre, pentru seara plăcută pe care ne-ai oferit-o tuturor. Cred că acum inima ți se bucură că, în sfârșit, ai izbutit să ne amesteci și pe noi în neroziile dumitale... Ajunge, drag prieten al casei noastre, îți mulțumim că măcar ne-ai făcut să deschidem bine ochii și să te vedem în adevărata lumină!... Înciudată, începu să-și aranjeze mantila, așteptând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
le rezolve sau măcar să depună toate eforturile pentru rezolvarea lor. Cu aceste gânduri se întoarse acasă, fără să se fi plimbat nici un sfert de oră. Era nefericit cu totul în momentul acela. Lebedev încă nu venise acasă, așa că spre seară izbuti să dea buzna la prințul Keller, nu chiar beat, dar predispus la efuziuni sentimentale și confidențe. Declară de-a dreptul că a venit să-i povestească prințului toată viața lui și că tocmai de asta a rămas la Pavlovsk. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sfârșit, prințul. Știi că prin asta ajungi să fii foarte simpatic? — Sunt gentilom, gentilom și cavaler! întări cu înduioșare Keller. Dar, știți, prințe, asta numai în vise și, ca să zic așa, când sunt cu curaj, însă în realitate nu-mi izbutește niciodată! Și de ce-o fi așa? N-am nici cea mai mică idee. — Nu dispera. Acum se poate afirma că ți-ai expus în fața mea toate dedesubturile; cel puțin, mi se pare că, la cele pe care mi le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vă scot frățiorul de prost în fața dumneavoastră. Aflați că am făcut-o din ură, recunosc sincer. Murind (căci totuși voi muri, deși m-am îngrășat, după cum susțineți), murind, am simțit că voi pleca în rai incomparabil mai liniștit dacă voi izbuti să prostesc măcar un reprezentat al acelui numeros soi de oameni care m-au urmărit toată viața, pe care i-am urât toată viața, cărora mult stimatul dumneavoastră frățior le servește drept imagine atât de proeminentă. Te urăsc, Gavrila Ardalionovici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ar fi strigat că este neverosimilă. Dar, citind despre ea în ziare, îți dai seama că din asemenea fapte înveți ce e realitatea noastră rusă. Ați făcut o remarcă excelentă, generale! încheie prințul cu înflăcărare, bucurându-se teribil că a izbutit să nu roșească de tot la față. — Nu-i așa? Nu-i așa? strigă generalul și ochii începură chiar să-i strălucească de plăcere. Un băiețel, un copil care nu înțelege primejdia, își face loc prin mulțime ca să vadă pompa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nina Alexandrovna nu se dezlipeau de bolnav; Ganea era tulburat și zguduit, dar nu voia să urce la catul de sus și chiar se temea să-l vadă pe bolnav; își frângea mâinile și, într-o discuție incoerentă cu prințul, izbuti să se exprime chiar că, pasămite, „ce nenorocire și, ca un făcut, într-un asemenea moment!“. Prințului i se păru că înțelege la ce moment se referă interlocutorul. Pe Ippolit prințul nu-l mai găsi în casa lui Ptițân. Spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
inițial; iată de ce prea puține îi reușeau în viață. Când veni mai apoi, deja aproape de ziua nunții, ca să se căiască (avea obiceiul de a veni neapărat să se căiască față de cei împotriva cărora uneltea, mai ales dacă intrigile nu-i izbuteau), îi declară prințului că s-a născut pentru a fi un Talleyrand 83 și nu știe cum de a rămas doar un Lebedev. Apoi îi dezvălui întregul joc, trezindu-i prințului tot interesul. După cum spunea singur, începuse prin a căuta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
convingere. — Umblă? — Umblă. — Să tragem zăvorul sau să nu-l tragem? — Să-l tragem... Traseră zăvorul de la ușă și se culcară din nou. Tăcură îndelung. Ah, da! spuse deodată prințul cu aceeași voce șoptită, tulburată și grăbită, de parcă ar fi izbutit din nou să-și prindă gândul și se temea teribil ca nu cumva să-l scape iarăși; sări chiar din culcuș. Da... voiam... cărțile de joc!... cărțile... Nu-i așa că jucai cărți cu ea? — Jucam, spuse Rogojin după un moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]