4,628 matches
-
la o masă un grup de pokeriști care jucau fără a-și economisi energia. Jocul îi absorbise total încât nici nu îl observară pe Alin. La un moment dat unul dintre ei își ieși din fire și zise: - Trișezi, nemernicul naibii? - Cine trișează? Ai vedenii? - Ce-i asta, idiotule? Zise văzând o carte pe jos. Nu cumva e o inovație de a ta? Blestematule! - Aia? Nu! Am scris un număr de telefon pe ea de la una din fete și mi-a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
întrebat prietenii de la Paris, oameni cu simț practic și mult umor. Pentru că promisesem să intru în câteva directuri, le-am răspuns eu rușinat. Numai că, în afară de directuri, mai intram și în tuneluri, așa că a fost un coșmar. Și totuși, cum naiba să mă plâng ! ? Am multe păcate, dar măcar ipocrit nu sunt : cu ce gură plină i-am explicat vecinei de TGV pe care-am asasinat-o cu telefoanele și pe care am rugat-o să schimbăm locurile, ca să fiu „la
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
filmul e pe alocuri hilar de prost, actorii (cu o excepție : Victoria Cociaș) joacă telefonat, ca-n telenovele, o urmărire cu mașini e-atât de lungă, că-ncepi să bâțâi din picioare, iar povestea e sucită și-nvârtită până când se duc naibii și miza polițistă, și cea politică... Una peste alta, referitor la Despre morți numai de bine nu poți zice nimic de bine. Decât dacă ar fi un film mort. Și e născut mort ! Am mai spus-o și o mai
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
mai încearcă. Asta se întîmplă numai în literatura ta, iubitule! Ba și-n viață, spun încet, încruntîndu-mă la vederea celor două cuțite cu lama lată și mînerul alb, ca de fildeș, puse de Livia pe masă, pentru micul dejun. Unde naiba am mai văzut cuțitele astea?!", mă întreb, privind cum în albul mînerului se pierd cîteva firișoare negre, ca niște vene. În viață! rîde Livia. Domnul confundă viața cu literatura scrisă de dumnealui în parfum de vodcă și aburi de cafea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
plouă mărunt și des, cu vînt din nord ori din sud, de-a lungul culoarului format de blocurile de pe marginea șoselei, un vînt rece și ascuțit ca acum, e mai puțin plăcut de stat în stație. Îți vine să lași naibii totul și să te întorci acasă. Într-un Fiat 850, cu trei ingineri pe celelalte locuri, pe care i-o fi luat din cealaltă stație, trece Ștefănescu, șeful meu. Mă vede prin parbriz și mă salută, ridicînd degetele de pe volan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să iau o cutiuță cu trei magnolii, să o duc Liviei. Pentru ea, care are atîta sensibilitate, cele trei magnolii vor fi prilej de sărbătoare. "Ce-o fi vrînd, oare, să-mi spună doamna Pascu?" mă înfioară un gînd. La naiba! Bîrfă, asta-i! exclam. Ca să nu mai trec pe lîngă Reziduuri, o iau prin stînga, printre bazinele de decantare a apelor și cisternele cu substanțe toxice. Îmi aduc aminte că pe aici nu am voie să circul fără mască de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Sper că nu-i vorba de vreuna din surorile alea, din bloc cu mine... De ce?! tresare Ion. Crezi că-s bolnave? Încep să rîd, sincer, bine dispus. Îți amintești cum îți făceam eu cîndva penicilină? îl întreb. Du-te, mă, naibii! Bate-n lemn... Mai bine fă-ți tu cruce că n-ai pățit ceva. Abia de curînd am aflat că atunci cînd faci o injecție, după ce bagi acul, întîi trebuie să aspiri, să te convingi că n-ai nimerit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
singură privire, înclină puțin capul și spune: Sărut mîinile, bună ziua! Se întoarce, își pune casca pe cap și iese. Nu trebuia să-i dai! sare cu gura către Lidia doamna Petrache. Să nu-l mai văd pe aici! Ducă-se naibii de... Ia vă rog! o oprește Lidia. N-aveți nici o dovadă că el e vinovat de ce-a pățit Silvia. Vezi să n-o pățești și tu la fel, intră în vorbă inginera Mugur. Mugurel, vezi-ți de treaba ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
meu: cînd vreau să știu ce s-a mai întîmplat în sectorul alimentar, de exemplu, îi dau întîlnire unei șefe de magazin, care mă place. Cred că înțelegi: un pahar, o sărutare... Aduc vorba în treacăt despre... Ei dă-o naibii, nici chiar așa! Îmi vinzi tocmai mie povești literare?! Un exemplu e chestia cu Popescu... Asta ți-o poți închipui și singur. Un bărbat, care de-a lungul unei zile muncește ca Popescu, seara nu mai are chef chiar dacă bruneta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
înseamnă că o cunoști bine. Și, mai ales, înseamnă că ea te acceptă. Te vrea, Mihăiță, asta-i! E femeie frumoasă; cînd ieși cu ea pe stradă, nu ți-e rușine. Viața de burlac, cu toate "avantajele" ei ducă-se naibii! De cînd m-am însurat cu Cezara, am și trei copii, m-am făcut și sănătos de stomac și de ficat, și am și timp mai mult pentru studiu. Ascultă-mi sfatul: dacă Livia vrea, căsătoriți-vă. O masă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în care ține agenda. Sînt puțin furios, probabil de la întîmplarea cu doamna blondă, așa că nu am nici un chef să mă țin după coada lui Marinescu, să-i ascult din mers dispozițiile de lucru. Dacă are ceva de spus, învețe-se naibii să stea pe loc, să poată fi înțeles ca lumea, nu să meargă vorbind, de cele mai multe ori mormăind vorbele, că trebuie să le ghicești. Acum, stînd și privindu-l cum mai coboară două trepte spunînd ceva ce nu înțeleg, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Credeți? îl întreb, ridicînd glasul din cauza vîntului rece care ne șuieră pe la urechi. Sînt sigur! Ce vreme! arată el spre cerul înnourat. Nu-mi place deloc vremea asta. Dacă vor începe niște burnițe de primăvară, îmi va fi greu al naibii să mă mut în garsoniera cea nouă. Dar tot mă voi muta. Voi cumpăra saci de polietilenă cu care voi acoperi mobila în timpul transportului. Totul va decurge așa cum am plănuit trebuie să-mi aranjez un interior pe măsura oaspetelui de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rog!... nu mai spuneți la nimeni de... Nici o grijă, Don Șef! Fiți mai atent, dom' Vlădeanu, rîde el, nu mai stați cu privirea în pămînt, că n-o să observați o frumoasă privire care vă soarbe din cînd în cînd. Pe naiba! exclam eu. Îi place să se amuze, aprinzînd inimile bărbaților, atît. Zău?! se miră Don Șef. La anii mei, să nu știu încă ce-i aceea o privire sinceră?! Ori, poate vă e teamă de eșec?... Dacă încercați, să țineți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un surîs trist, care ne înflorește pe buze -, apoi Fulvia face un semn de prietenie spre mine și urcă în microbuzul șantierului. Ceilalți au urcat deja. Portiera e trasă cu putere, iar microbuzul pornește pe alee, spre Zona Cinci. A naibii treabă! îmi zic. Fata asta ori mă consideră coleg și se amuză, ori mă provoacă. Și într-un caz, și-n altul, trebuie să fiu cu foarte mare băgare de seamă. Nu am motive s-o reped și, cu atît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
puștoaică, aproape o adolescentă. Are privirea ageră, izvorîtă din niște ochi negri, scînteietori, iar gura, mică și conturată, i se modulează frumos, perfect, în timp ce vorbește. Vă rog, cu ce problemă? mă întreabă ea, după ce-mi răspunde la salut. A naibii de frumoasă gură! ca un fruct de septembrie, pe un ram aplecat spre pămînt, într-o zi cu soare puternic. Am venit pentru locuință, spun eu. Ce bloc? mă întreabă fata, dezvelindu-și dantura, lăsînd să-i strălucească în partea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mi-a vorbit foarte frumos ultima oară și cred că e mulțumită de modul cum i-am servit colega, dîndu-i două tone de filamente din stocul de rezervă. Urc la etaj și bat la ușa ei. Biroul e gol. Al naibii ghinion, se ține scai de mine! La cine să mai merg?? La președinta de sindicat! Da-da, iată că am găsit! Nu numai că s-a purtat frumos cu mine, dar am asigurat-o că-i dau tot sprijinul la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în gînd, înveninat de cele întîmplate. Trec pe partea cealaltă a mașinii și urc lîngă inginerul Florea, pe locul unde, dimineață, stătea doamna Teona. "...ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." mă lovește în amintire vocea ei. La naiba! îmi zic. Eu nu știu cum s-o scot la capăt cu locuința, iar gîndul îmi stă mereu agățat de această femeie.... Ce mai scrii acum, dom' Mihai? mă întreabă inginerul Florea. Un roman polițist, cu unul care umblă să dea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Nu era deloc greu să ne dăm seama de asta, voi surîde eu.) Mă înclin în fața secretarei, îi spun un "sărut mîinile!", apoi ies, copleșit de acea stare sufletească pe care o are omul obosit de lupta cu valurile. "La naiba toată zbaterea mea pentru un lucru așa mărunt: o garsonieră! Avea dreptate inginerul Florea: un lucru de nimic! Mă duc să mă îmbăt! Vreau să mă fac criță, să ies din crîșmă rezemîndu-mă de pereți, să cad prin șanțuri! Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
haina de blană pe fotoliul de la capătul patului, din fața oglinzii. E trei și cîteva minute, arată spre ceasul de la mîna sa. Pînă la ce oră aveți program? Patru, răspund, rămînînd în ușa camerei. Te rog, lasă-ți scurta și aruncă naibii sacoșa aia! îmi spune, potrivindu-și în fața oglinzii, în fugă, buclele. Ce te-a apucat să umbli cu casca după tine?! Am ieșit cu ea pe poartă... Las jos, lîngă cuier, sacoșa cu casca de protecție, apoi îmi scot scurta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
formează numărul centralei combinatului. Ți-am spus să iei ioc, să auzi! îmi indică din nou marginea patului. Alo, cu tovarășa ingineră-șefă Roman, vă rog! Siguranța și furia doamnei Cristina au început deja să mă irite. "Îți place a naibii să pălmuiești", îi spun în gînd, așezîndu-mă pe marginea patului, lîngă ea, auzind în receptor țîrîitul mărunt al centralei pe interior. Dacă n-am dreptate, spun eu, accept palmele. Dar dacă am? Întoarce brusc privirea spre mine: aceiași ochi mari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și oftez adînc, întors la realitate: "De ce naiba mă caută cei de la combinat?! Dacă au o avarie, ce le-o fi cășunat să aibă nevoie tocmai de mine?!" Ies din lift și vreau să mă îndrept spre ușa de intrare a restaurantului, să beau o cafea în fugă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cășunat să aibă nevoie tocmai de mine?!" Ies din lift și vreau să mă îndrept spre ușa de intrare a restaurantului, să beau o cafea în fugă pînă va veni cel trimis de Brîndușa să mă ia. Dom' Vlădeanu! Unde naiba umbli, domnule?! mă aud strigat dinspre recepție. Mă întorc și-l văd pe Don Șef apropiindu-se grăbit, roșu de oboseală, cu șuba larg desfăcută la piept. De-o oră vă caut. Și eu, și cîțiva muncitori. Am fost acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Prezența ei e vie doar cînd o chem eu; niciodată nu o simt izbucnind din mine înainte ca voința mea s-o cheme. Tovarășul inginer Marinescu, începe Brîndușa, uitîndu-se la prim-secretar, ne-a spus că totul este gata... De unde naiba știe el că-i gata?! mă mir eu. Tipul ăsta se dă mare pe pielea mea." Întorc privirea spre Brîndușa, ordonîndu-mi în gînd că trebuie să fiu calm, să nu uit nici o clipă că sînt în miezul unei întrebări ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Nu, că am luat și eu una cu două sute. Două sute?! Ce, ai fost beat? Ia stai, devine el grav, nu cumva și tu...? ... Și eu, îi răspund. Izbucnim amîndoi într-un rîs gîlgîitor, că nu ne mai puteam abține. Al naibii să fiu dacă n-am vrut să mă botez în chiuvetă, zice Vlad. Fata asta e dracul gol! Ca un măr: te-mbie să muști din el, dar nu înainte de-a fi botezat. E trist, totuși, Vlade, nu găsești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vocea directorului general. Vin de-acolo. Se lucrează la ultimul tronson. Să vă trimit niște cafele? Nu-nu, mulțumim! zic eu. Să nu vină nimeni aici. Vlad pocnește scurt și puternic din degete, făcîndu-mă atent să începem un nou ciclu. La naiba! Ce-ar fi mers o cafea! exclamă el cînd terminăm ciclul. Vom bea seara asta, după cină, dacă iese din calcul o tensiune mică pentru filtre, în varianta propusă de Graur, spun eu privindu-l, și pentru că-l văd zîmbind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]