7,232 matches
-
bine. Voi purifica azilul de toate păcatele, scutindu-l de un purgatoriu prea lung. Va dura numai o noapte. După aceea va începe paradisul. Un paradis de cenușă, dar Arhivarul și Mopsul nu merită altul mai bun. Va fi un paradis pe măsura lor. Îi voi lăsa să locuiască în el până când îi vor copleși bălăriile și câinii”... 40 Francisc, simțind probabil mirosul acru, de fum, dispăruse. Am pătruns în sala cu oglinzi, m-am așezat pe fotoliul liber și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cinci și douăzeci și cinci. Bine? Acum să vedeți.“ M-am dus să caut o istorie a cartografiei. „Iată, numărul unu, o hartă din secolul al XII-lea. Reia structura hărților În formă de T, În partea de sus e Asia cu Paradisul Terestru, la stânga Europa, la dreapta Africa, iar aici, dincolo de Africa, au pus și Antipozii. Numărul doi, o hartă inspirată din Somnium Scipionis a lui Macrobius, dar care supraviețuiește În felurite redactări până În secolul al XVI-lea. Africa e cam Îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Încă de mici, În timpul somnului, până În vârful fortăreței, le biciuia nervii cu desfătări, vin, femei, flori, banchete deșănțate, le lua mințile cu hașiș - de unde și numele sectei. Iar când nu mai puteau renunța la deliciile perverse ale acelei născociri de Paradis, Îi smulgea din somnul lor și-i punea În fața următoarei alternative: du-te și ucide; dacă reușești, acest Rai pe care-l lași va fi din nou al tău pentru totdeauna, dacă eșuezi, cazi din nou În gheena de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Lia și pe copil, pe acel Ceva, pe Giulio, Piatra mea Filosofală. Dar pietrele supraviețuiesc singure. Poate că acum Își trăiește Marea lui Ocazie. A găsit o minge, o furnică, un fir de iarbă, și În ele vede În abis paradisul. Și el o va ști prea târziu. O să fie cuminte, ei, lasă, să-și petreacă așa, de unul singur, ziua. Rahat. Și totuși doare. Răbdare, de cum am să mor, am să uit. E noapte deplin, am plecat de la Paris azi-dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
procura cu ușurință în toate mediile. Baudelaire era un narcoman pasionat, fiind mare consumator de opium - pe care îl prefera -, dar și de alte substanțe psihoactive, în mare vogă în epoca respectivă, precum: hașiș, laudanum, dawamesk, absint. Poetul descrie în Paradisuri artificiale efectele intoxicării cu cannabis, dar pentru el drogurile reprezintă de asemenea o metodă de a se trata de un sifilis contractat din tinerețe, dar și de alte boli mentale 34. Totuși Baudelaire era conștient că narcoticele erau periculoase: Sincer
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
masă consistentă de mașini de teren acoperite de zăpadă; apoi inspectează baia: cadă din cea mare, bun așa. Nimic nu se compară cu o baie lungă, cu un toddy cald În mînă, În timp ce afară ninge; asta e ideea lui de paradis. În tabloul de deasupra patului, un cîine de vînătoare hîrÎie o rață de o aripă. Wakefield Își dă cu un pic de apă pe față și coboară să se Întîlnească cu Maggie. Maggie simte un aer de sărbătoare, așa că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pline de operele lui. Îl deranjează, oare, pe Wakefield toată această foială? Da și nu. Nu te poți aștepta să faci un pact cu Diavolul și să nu fii Întrerupt. Asta este chiar natura Întrerupăciunii Sale. Pacea Îndelungată, neîntreruptă a Paradisului a fost spartă odată pentru totdeauna de Lucifer. Nimic n-a mai fost desăvîrșit de atunci. Evident, Wakefield nu-și dă seama că Diavolul se află de fapt În sală, dar nu riști nimic dacă pui În seama Diavolului toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să accepte vreodată slujbe ca asta. Diavolului i-a plăcut chestia cu bastonul. Bastoanele au făcut parte din garderoba lui din vremuri imemoriale. Primul său baston a fost o cracă pe care a smuls-o după căderea lui Înfierbîntată din Paradis pe coastele unor munți din Tracia. Și-a scrîntit o gleznă În cădere și a șchiopătat sprijinit În ramura aceea Înflorită pînă cînd a dat de o peșteră, prima lui peșteră. A ucis o capră de munte cu toiagul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mod deliberat. Diavolul ar putea ști, de fapt, prea bine că oamenii au o proastă Înțelegere a „autenticității“. Pentru mulți dintre ei, inclusiv Wakefield, Înseamnă ceva gen „spontaneitate“ sau „inocență“ sau „suflet geamăn“, toate cuvinte care se referă la un paradis pierdut, posibil doar În rătăcirile reveriei. În realitate, oamenii moderni, ca și lumea În care trăim, sînt compuși cu meticulozitate și proiectați riguros, niște creaturi vădit neautentice și mecanice. Dar Wakefield refuză să creadă acest lucru. El crede că, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
crescut ușurel la Început, apoi a explodat. Nu era singurul. Era o epocă a renașterii negustorilor ambulanți, precum la jumătatea secolului al XIX-lea. VÎnzători de ulei de șarpe și guru de orice culoare se umpleau de bani predicînd mulțimilor. Paradisuri iluzorii În care se putea ajunge În baza unor formule verificate erau construite din nimic și erau puse pe loc la dispoziția mulțimilor. America se scălda În bani și o porție deloc de neglijat din acest bănet se scurgea generos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
se oferea această experiență plăteau scobitorilor În bilă cu pește carne de capră struguri și frigărui de șopîrlă! Și asta se Întîmpla acum nu foarte mult timp imediat după al Doilea Război Mondial după ce avioanele americane au eșuat În furnizarea Paradisului și cultul local pentru transporturile de marfă a pierit. Era cam pe timpul În care departe În România pe mama profesorului Telescu o apucau chinurile facerii. Un murmur de uimire la menționarea numelui. Voce: „Cine l-a ucis?“. Wakefield conta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la casa de bilete a Parcului Arhitectural mîine, la zece. Dispare Înainte ca el să apuce să Întrebe de adevărata lor Margot. Ce s-a Întîmplat? Chiar și Diavolul se freacă la ochi, nedumerit. Ochii lui Wakefield sînt umezi. Viziunea paradisului regăsit a dispărut tot atît de iute pe cît apăruse. La vremea cînd Wakefield ajunge În holul muzeului, agenții de securitate mînaseră deja mulțimile În galerie, unde este În toi recepția cu brînzeturi, vinuri și un trio de jazz. Holul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Nu mai puțin decît oamenii, diavolii nu ar trebui să muncească mai mult de opt ore pe zi pentru colectiv. În restul timpului ar trebui să poată face ce vor. Nu din cauza chestiunii timpului liber a fost el izgonit din paradis și aruncat În Închisoarea Timpului? Dumnezeu i-a dat o sarcină lipsită de sens de care nici nu-și mai aduce aminte, să numere merele sau Îngerii sau ceva de genul ăsta, și el a protestat, afirmînd că are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
folosesc, domnule. Oh, la dracu’, ești dezgustătoare, Sandina. Beth sare de pe tăblia barului și pornește către ușa bucătăriei. Nu o să mai trimit pe nimeni la tine, niciodată. SÎnt la Ella, Învățăm Împreună. — Luna istoriei negrilor. Succes, strigă Wakefield după ea. Paradisul, se dovedește, este doar temporar. Sandina Îi Înmînează un săpun Înfășurat În frunză de bananier, legat cu un șnur roșu de mătase. — Săpun fin de eucalipt și ovăz, făcut de mînă de cea mai bună prietenă a mea. Wakefield Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o compilație de Bach și se apucă să despacheteze Încet, punînd pe polița șemineului trofeele călătoriei sale: paharul de whiskey din Casa Viitorului, urechea de gargui de la Tribune Tower, quartzul murdar de la Gatobilis, săpunul fin de ovăz și eucalipt din paradis, o monedă de aur din epoca lui Pericle. Își scutură chilimurile și le pune pe balustrada balconului la aerisit, mătură podeaua, șterge de praf rafturile de cărți, schimbă cearceafurile, apoi se Întinde pe patul proaspăt făcut și alunecă În somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
loc suficient de mult pentru a dezvolta o nostalgie pentru acel loc. CÎnd acel Eden imaginar este distrus de istorie (și Istoria distruge totul, inevitabil), Începe invenția poetică. — În parcurile de rulote, spune, pe un ton mai degrabă grav, Zamyatin, paradisul a fost deja compromis, probabil de păcatele părinților imigranți. Eu cred că prezența roților sub conștiința cuiva impregnează trupul cu niște vibrații instabile care nu sînt propice creației. — Vecinul meu a crescut, probabil, Într-o rulotă, la marginea unei mlaștini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cărți, ziare și cizme de cauciuc se înghesuiau alături de patine cu rotile și o roată stingheră de bicicletă. Pe canapeaua încăpătoare un câine alb cu negru, o expresie absentă și o eșarfă roșie caraghioasă la gât lenevea ca într-un paradis canin. Pentru o clipă perspectiva sucului de napi cu Rice Crispies aproape că o ispiti. Nu, mulțumesc, am o întâlnire. — Și n-ai vrea să întârzii, nu-i așa? Fran ignoră nota tăioasă din vocea lui și se uită după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
formele unui mimetism snob, bovaric și/sau veleitar, afectînd un blazon inexistent. Ca atitudine, el se exprimă printr-un bovarism al noutății reformatoare (donquijotesc la Macedonski, cabotin la Minulescu), printr-o alienare cu substrat ontologic-existențial (la Bacovia), prin refugiul în „paradisuri artificiale” morbide, exotice, extravagante și rafinate ale artei pentru artă (la mai toți reprezentanții curentului), prin reverii culturaliste, neoclasice și decorative (la majoritatea reprezentanților „academiști” ai Vieții noi), prin înnobilarea estetică a trecutului patriarhal și a nostalgiei după „boierimea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de inventar. Este greu de spus în ce măsură atitudinea „dadaistă” a lui Tristan Tzara îi e îndatorată. Cert este că poezia și eseistica lui B. Fundoianu (în care modernitatea coexistă cu un anume tradiționalism spiritual) sau proza din Caii lui Cibicioc, Paradisul statistic și Abecedar de povestiri populare a lui Ion Călugăru (adolescenți în timpul Primului Război Mondial) datorează mult tradiției hasidice galițiene. Colaborările lor la revistele Mîntuirea și Lumea evree stau, de asemenea, mărturie în acest sens (v. B. Fundoianu, Iudaism și elenism, ediție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-ntr-o vitrină,/miracolul mă doare încremenit în pluș/și-aș vrea să fiu în axa pe care manechinul/prezintă cea din urmă croială de mînuși/.../Poate-am greșit, Părinte, cînd ți-am cîntat natura/cuminte și curată, ca-n paradisul vechi/erau în mine forța, schimbarea, setea, ura -/ și sîngele în mine mă trage de urechi// Era în mine ceea ce sparge să se nască,/în mine-un demon care ședea pe continent/cu-o față care plînge și una care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adîncime a autorului, originată în experiența sa moldovenească: „Numeroși cititori ai cărții sale despre Baudelaire au fost impresionați de capitolul despre plictiseală. Cît despre mine, întotdeauna am făcut o legătură între predilecția lui pentru această temă și rădăcinile sale moldave. Paradis al neurasteniei, Moldova e o provincie de un farmec trist, de-a dreptul insuportabil. La Iași, capitala ei, am petrecut, în 1936, două săptămîni. În lipsa alcoolului, aș fi murit de urît, un urît ce te topea pe picioare. Fondane cita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
volume de sute de pagini. De altfel, în zilele noastre se observă chiar în roman o tendință de sintetizare (subl. a.)”. Romanul-poem, concentrat, fragmentarist și fantast, antimimetic, lipsit de „anecdotă” realist-tradițională - acesta e modelul romanesc al lui Vinea, „aplicat” în Paradisul suspinelor. Autorul nu va ignora epicul amplu, chiar cu elemente „social-gazetărești”, dar îl va hibridiza masiv cu elemente de poem estetizant și de basm în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oricum, suficiente puncte de întîlnire. Ca și poemele lui Vinea, cele compuse de Barbu sînt un fel de standard al revistei, plasate nu o dată pe post de editorial liric. Romulus Dianu (viitor redactor al publicației) îi va dedica un poem („Paradis“) - tipic gest de solidaritate între „contimporani”. Notița promoțională a volumului Joc secund, din nr. 89-90 (rubrica „Note-cărți-reviste”), vorbește, la rîndul ei, elocvent despre concepția estetică mai generală a Contimporanului: „ridicarea unei flamuri negre, cu pajură aristocratică, în vitrina librăriei românești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
solidaritate între „contimporani”. Notița promoțională a volumului Joc secund, din nr. 89-90 (rubrica „Note-cărți-reviste”), vorbește, la rîndul ei, elocvent despre concepția estetică mai generală a Contimporanului: „ridicarea unei flamuri negre, cu pajură aristocratică, în vitrina librăriei românești...” Coincidență sau nu, Paradisul suspinelor apare în același an și la aceeași editură - Cultura Națională -, unde director era prietenul comun al celor doi, Alexandru Rosetti... Aristocratismul estetic modernist, nota „poescă”, fantastă, levantinismul oniric explică atît înrudirile dintre poezia, respectiv, proza lui Ion Vinea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
claritate”, „maximum de simplificare, maximum de confort”. Adevăratele atracții ale acestui număr sînt altele: un grupaj - mult mai bogat - de prezentare a avangardei belgiene, un fragment mai „avangardist” din romanul Tic-Tac al lui Ion Vinea (devenit, la apariția în volum, „Paradisul suspinelor“), primul capitol („Vine domnița!...“) din romanul Excelența Sa I.H.H. Pantelimon dintr-un roman „blasfemiatoriu” al lui N.D. Cocea (însoțit de o notă despre reținerea manuscrisului de către guvernul ostil pamfletarului...), reproducerea declarației din 27 ianuarie 1925 a grupului suprarealist francez, versurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]