95,170 matches
-
pînă la infinitezimal, natura pe care o descriu este una aspră, adevărată, agresînd retina, chemînd ființa într-un spațiu al confruntării; ochiul lui Octavian Costin trece dincolo de "pictural", fiind pus mereu în alertă de "presiunea psihologică a întregii ființe", mîna, privirea, gustul, mirosul au a oferi dări de seamă despre realitate, textul însuși pulsează în ritmul unei stări interioare provocate de imaginea exterioară, regăsirea "matinală" se face prin intermediul luării în posesie a obiectelor din jur care agresează insul: Octavian Costin "citește
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
dă femeii o pondere și concluzia ei sumbră că nu există nimic acolo, în afară, că ea trebuie să devină totul, ea trebuie să fie lumea... Dar ce m-a impresionat din prima clipă a fost copilul ei ale cărui priviri sunt îndreptate către o lume străină, fără s-o simtă, fără s-o recunoască. Pentru mine copilul este cel mai important, culorile ajungând să realizeze cea mai puternică expresie de spiritual a marii și purei experiențe de viață pe care
Corespondență din Stockholm - Istoria captivă în tablouri by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/9461_a_10786]
-
XV-XVII reprezintă exact acest punct de cumpănă, vârful comuniunii și apariția primelor îndoieli, cu prefigurarea declinului. Radu Petrescu face din iubire un sentiment pur artistic, sustras din tentaculele socialității realiste. Modul de a se cunoaște al viitorilor îndrăgostiți, prin întâlnirea privirilor în oglindă (din finalul primului capitol), pune dragostea sub semnul unui impresionism reflexiv cultivat și al unui estetism plastic lunecând imperceptibil de la rafinamentul culorilor spre subtilitățile unor subînțelesuri ce solicită un cititor pregătit să descifreze și să guste combinațiile de
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
albastră, ieșită la soare" a avocatului, biblioteca de "lemn negru, între aripile căreia era prinsă o oglindă groasă, dreptunghiulară", o canapea verde și un covor "palid, violet". În această atmosferă, ingenios pregătită de scriitor, Matei și Dora își vor întâlni privirile în oglindă, paleta culorilor exersându-se în continuare cu virtuozitate: "Doamna Iliescu vorbea cu gesturi scurte scoțându-și adesea din mânecă batista cu chenare negre cu care la un moment dat atinse trandafirii de pe birou și o petală căzu lângă
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
o placă de marmură cenușie pe care se sprijinea fotografia unui bărbat în vârstă, gras și cu obraji acoperiți de favorite, băgă înăuntru eșarfa, apoi luă cu un gest brusc fotografia și dădu să plece cu ea. În acel moment privirile lor se întâlniră în oglindă". Cele două fraze au periculos de multe adjective, gerunzii și virgule, ca în proza lui Bolintineanu sau Alecsandri. Dinamismul imaginii este dat de două mișcări: căderea unei petale de trandafir și introducerea unei eșarfe albe
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
care de-alături, din biroul avocatului, o fixau cu nu mai puțină surprindere, dar și măriți de beatitudine. Ca să se desprindă din focul lor reflectat îi trebui un mic efort, apoi traversă încăperile umbroase și ajunse în camera ei, surâzând privirilor lui pe care le avea mereu în față" (p. 205, în prima ediție). Romanul lui Radu Petrescu nu poate fi savurat fără aceste compoziții de forme, culori și intensități, fără reverberațiile de sentimente, fără relieful nuanțelor. Dora este imaginată de
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
când rezistenții și luptătorii anticomuniști au apărut ca ciupercile după ploaie, atribuindu-și acte eroice despre care nu a știut nimeni vreodată, adevărații disidenți au șocat prin bunul lor simț nevindicativ, prin asumarea trecutului cu un zâmbet trist și prin privirea luminoasă ațintită spre viitor. Nu un martir al temnițelor comuniste precum Corneliu Coposu, ci un zelos susținător al regimului abia lichidat, Silviu Brucan, a avut ideea mascaradei judiciare de la Târgoviște. În ceea ce-l privește pe seniorul politicii românești din primii
Dumnezeu și lumea de azi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9465_a_10790]
-
propriu, literă cu literă și rubrică cu rubrică, dintr-o patimă livrescă ce seamănă cu un viciu irezistibil: deschid volumul cu scopul precis de a căuta un anumit termen, și apoi, după ce au găsit sensul căutat, li se întîmplă ca privirea să le alunece pe pagina alăturată, atenția fiindu-le atît de absorbită de panorama filologică peste care tocmai au dat, încît, acaparați de vîrtejul definițiilor și ademeniți de sarabanda trimiterilor lingvistice, uită să-l mai închidă. Urmarea e că, sub
Scleroza limbilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9452_a_10777]
-
niște mecanisme și construindu-se în consecință. Ascensiunea socială e unul dintre obiectivele importante și, pentru a-l atinge, Stendhal ori Maiorescu folosesc și niște rețete preparate "din alifii nu tocmai onorabile". La antipodul acestor luptători cu pieptul bombat și privirea mereu încrezătoare în meritele personale, stau Kafka ori Musil, la care existența, ca și cărțile, se adună și se articulează cu mare lentoare, "cu infinită delicatețe". De sub masca de funcționar subaltern, din lăcașul minuscul al rotiței prinse în marele mecanism
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
vădit. De asemenea, cu Gombrowicz, despre care scrie unul dintre cele mai bune capitole ale volumului (alături de cele despre Tolstoi și Virginia Woolf). E limpede că îl citește, pe acest mare răzvrătit și cârtitor, cu o simpatie extremă, aproape cu "privirea strălucitoare a iubitorului". Și e la fel de clar, dacă analizăm construcția și compoziția cărții, că există deficiențe și stridențe în ambele privințe. Volumul nu reprezintă un întreg, un ansamblu omogen, cu o perspectivă unitară care, străbătând diferitele universuri diaristice și artistice
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
directeți critice neobișnuite. Stilul autorului e într-adevăr "penetrant", cum arată Nicolae Manolescu, deși "conceptele" pentru care îl felicită același critic de autoritate sunt inexistente. Mircea Mihăieș are de multe ori intuiții foarte bune, care îl ajută să pătrundă cu privirea până în adâncurile literare și existențiale ale unui scriitor; și are, totodată, o serie de formule memorabile, unele inventate, altele extrase din cărțile pe care le comentează. Înțelegând critica de identificare inclusiv sub raport stilistic, el se contaminează, frecvent și voit
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
categoriei și devin noțiuni care transcend cadrul particular al formelor, fie ele vegetale, animale sau minerale. Imaginarul arcimboldesc ajunge, în felul acesta, o friză de concepte plastice, mărturie a unei vocații integratoare, dar și o formă de a sancționa labilitatea privirii. Pentru că imaginea, așa cum o percepem noi, este un permanent joc al relativităților, oscilație perpetuă între parte și întreg. În funcție de distanță și de interes, fondul și obiectul percepției sunt în permanentă mișcare. Limbajul este evaluat implicit ca un șir nesfîrșit de
Gheorghiu și Arcimboldo by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9480_a_10805]
-
alimente, popescu, or să/ arunce pe jos cu legume și resturi stricate, le vor/ strivi sub tălpi toată ziua, zeama lor acră/ are să se scurgă prin asfaltul cu numele tău/și nu cred că îți va conveni, popescu"(popescu.o privire spre viitor) și "după mai multe beri cu marius ianuș, într-o zi pe care am hotărât-o cea de pe urmă a vieții noastre, ne-am zis că n-ar fi rău să spunem Crezul împreună/ convinși că marile asasinate
Pop Art by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9489_a_10814]
-
calidor, subintitulat "O copilărie basarabeană" - cartea cea mai bună a scriitorului. Mai întâi, această parte a autobiografiei este o poveste a copilăriei, cu toate acele aventuri triste ale unei inocențe contrariate, contrazise, corupte de experiențele maturizării. Memoria privilegiază locul de privire al calidorului (pridvorul casei). Amintirea se întoarce în repetate rânduri înapoi în timp, pentru o regenerare a spiritului și reconstruiește întregul univers al copilăriei. Întâietatea și suveranitatea le dețin, desigur, părinții, mama și tatăl, zeii vârstei infantile. Spațiul se deschide
Copilăria unui disident by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9473_a_10798]
-
români de prestigiu. Instalarea lui Vladimir Tismăneanu în fruntea Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste în România și, mai ales, raportul acestei comisii, citit de președintele Băsescu într-un Parlament al României ocupat de papuașii lui Corneliu Vadim Tudor, sub privirile blajine și discret complice ale conducătorului de ședință, Nicolae Văcăroiu, l-au adus pe politologul american de origine română într-o cu totul altă situație. Spectatorul angajat într-ale politicii dâmbovițene, Vladimir Tismăneanu, s-a transformat în jucător activ, iar
Avatarurile anticomunismului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9488_a_10813]
-
al unei supercompanii, retras de pe piață. Dacă Harrison Ford nu-și depășește standardul, de la thrillerul psihologic la SF-ul galactic actorul îl joacă consecvent pe Indiana Jones, în schimb Rutger Hauer face un rol de compoziție memorabil. Lucirea metalică a privirii se întregește în spectrul unei ironii crude, a unui semn de întrebare ipsatoriu. Zîmbetul, grimasele, gesturile, detenta posturală sunt tot atîtea fărîme prin care se recuperează arcimboldesc un profil, iar Rutger Hauer construiește minunat un interregn unde emoțiile caută manifestarea
Când androizii visează oi electrice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9478_a_10803]
-
deșertul luat drept o plajă), modalitățile narative predilecte sunt acelea ale confesiunii, povestirii și dialogului pe marginea celor trăite. Viața profesorului și viața Eleonorei nu sunt expuse - fie și sumar - de către un narator omniscient și omnipotent, care să pătrundă cu privirea până în cele mai ascunse cotloane ale intimității lor. Ies la lumina paginii din vorbele pe care se hotărăsc să le spună el și ea, din confesiunile pe care și le fac, din fluxul, uneori întrerupt, alteori abundent, al mărturisirilor. Altfel
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
al firului, ori frica pe care îmblânzitorii de cobre o răspândesc în jurul profesorului îi fac pe aceștia să fugă văzând cu ochii, cât mai repede și cât mai departe. Undeva, pe peronul unei gări părăsite, la care nici trenurile, nici privirile dresorilor nu mai ajung... Dar, ca în orice distopie, nu se poate ieși cu adevărat dintr-un spațiu-timp implacabil. Nu numai că îmblânzitorii de cobre dau târcoale și acestui ultim refugiu care este gara pentru cei doi. Ei înșiși simt
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
ani în urmă - îl situează pe Zbârnea, fără nici un fel de ambiguitate, în chiar interiorul mișcării noastre artistice. Acuratețea ieșirilor publice, rigoarea programului și consecvența gîndirii sale estetice merită un interes special, fără nici un fel de complezență și în afara oricărei priviri concesive. Și asta pentru că în cazul lui Tudor Zbârnea pictura este mai mult decît o expresie artistică sau o încercare gratuită de comentariu pe marginea lumii vizibile. Ea este, mai întîi, o formă de luare în posesie a realității însăși
Ieșirea din haos - artiști basarabeni by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9506_a_10831]
-
se desparte de context și ochiul începe să deslușească și să recunoască obiecte, chipuri, întîmplări și episoade izolate dintr-o narațiune acoperită de uitare. Ceea ce inițial era o poveste despre nașterea formei (lumii) într-o variantă generică și sub o privire globalizatoare, devine acum un epos al formei (lumii) gata constituite. Tudor Zbârnea urmărește această odisee a creației atît din perspectiva martorului fascinat de miracol și copleșit de măreția lui, cît și din aceea a creatorului însuși în al cărui gest
Ieșirea din haos - artiști basarabeni by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9506_a_10831]
-
Wilson era mai departe absorbit de tăcerea ploii adormite. La ce se gândea? Părea fericit și trist. Ambele lucruri erau posibile în Bahía Negra. Anii, zicea Wilson, ne fură cuvintele. E de-ajuns să-i privești pe bătrâni. Stau cu privirea pierdută în zare ore în șir. Vorbesc cu lumea. Ca și mine când mă pierd. Dar capul lui Wilson era în permanentă mișcare. Avea chipul zbârcit tot și părul tuns la piele. Un început de chelie îl făcea să pară
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
Tudorel Urian Istoria politică a ultimelor luni demonstrează că resursele de ură ale societății românești sunt departe de a se fi epuizat. Spectacolul grotesc oferit de Corneliu Vadim Tudor și ciracii săi, sub privirile pline de smerită înțelegere ale onorabilului Nicolae Văcăroiu, la ședința Parlamentului în care Președintele României a citit raportul de condamnare a comunismului (și acum mă întreb cu ce impresie vor fi plecat din România Lech Wallesa și Jelio Jelev, prezenți
O maladie a sufletului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9514_a_10839]
-
o grămadă de dinți, încât la douăjopt de ani a rămas o umbră a ceea ce a fost." (p. 196). Nici Mite nu se simte prea bine în urma apropierii de spurcăciunea oacheșă și roșie-n obraz, cu duhoarea ei infernală și privirea încleiată de duhori otrăvite. Întorcând camera către cel ce o manipulează, observăm că autorul, la rândul lui, este afectat de această prezență malignă, care se insinuează în roman și ajunge să i-l contamineze. Subtilitatea lui Radu Aldulescu constă nu
Viață de câine (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9518_a_10843]
-
lui Radu Aldulescu constă nu doar în redirecționarea surprinzătoare a conflictului, ci și în conversiunea operată cu artă. Oamenii nu mai sunt aceiași, după ce au respirat aerul Demonului; iar lucrurile încep să iasă din rosturile lor, printr-o drăcească trepidație. Privirea naratorului e deodată obosită și tulbure, episoadele ce urmează fiind văzute ca printr-un geam murdar. Faptele se succed, de acum încolo, fără noimă - și cu o lentoare exasperantă. Distanța dintre subiectul cunoscător și obiectul descris va apărea, de multe
Viață de câine (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9518_a_10843]
-
-n coarne, bară-n bară, abia mai târându-se, nimeni nu claxona, nimeni nu țipa, nu înjura, sau... boule, tâmpitule, așa și pă dincolo, ba pe măta și pe tactu', nu, nici pomeneală!, liniște și ordine de cazarmă în inspecție, priviri între șoferi aproape politicoase, cel mult... ceva cu guvernul, despre guvern, știți dvs., cu acord general!, aici solidaritate... Băiatul imita situațiile. Dar, nu știu cum, cu respect parcă... Și el altădată, înainte de aplicarea noului cod rutier, avea obiceiul să-njure, să țipe
Dură legea, dar lege! by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9521_a_10846]