5,099 matches
-
să ia în seamă cerința de a accepta doar enunțurile temeinic justificate -, pe de altă parte, oricărei forme de scepticism - care eludează cerința de a recunoaște ca adevărate (chiar și aproximativ) enunțurile ce au temeiuri suficiente. 2.4. Coerența, criteriu sintactic al adevărului Atunci când luăm contact cu un enunț sau o secvență de enunțuri și nu ne limităm doar la decodarea și înțelegerea sau prinderea sensului lor, ci ne punem și problema valorii lor de adevăr, apare problema criteriului după care
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de la un dat: lexicul sau vocabularul unei limbi și regulile de utilizare a acestuia în situațiile concrete de comunicare. Regulile gramaticale, adică reguli morfologice de bună formare a cuvintelor și de clasificare a lor în părți de vorbire, și reguli sintactice de combinare, înlănțuire a cuvintelor în propoziții, fraze, discursuri sau a cuvintelor în propoziții, a propozițiilor în fraze și a frazelor în discursuri, texte. În timpul enunțării, noi combinăm, conexăm enunțuri lingvistice mai mici în unități mai mari având o anumită
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
la lume, pentru a o reprezenta, din perspectivă pragmatică avem, mai curând, o adecvare a lumii la limbaj, întrucât prin actele noastre de limbaj - în special prin actele ilocuționare și perlocuționare - noi căutăm să transformăm lumea. Din punct de vedere sintactic, avem o adecvare a entităților lingvistice între ele, în primul rând, datorită cerinței de corectitudine gramaticală, dar și intenției comunicative, adică cerinței ca adecvarea dintre cuvinte și enunțuri să răspundă realizării scopului pentru care au fost puse în joc. Astfel
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
locutorului este una teoretică sau cognitivă. Pe dimensiunea performativă, pragmatică a producției sale discursive, locutorul vizează interlocutorul, asupra căruia încearcă să acționeze prin actul său de limbaj, cu alte cuvinte intenția locutorului este una acțională sau practică. Pe dimensiunea conectivă, sintactică a intervenției sale discursive, locutorul vizează însăși construcția discursivă, cu alte cuvinte în timpul combinării, înlănțuirii sau conectării entităților lingvistice, acesta este atent la însuși acest proces sintactic, intenția lui fiind aceea de a închega o secvență discursivă adecvată sau compatibilă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cu alte cuvinte intenția locutorului este una acțională sau practică. Pe dimensiunea conectivă, sintactică a intervenției sale discursive, locutorul vizează însăși construcția discursivă, cu alte cuvinte în timpul combinării, înlănțuirii sau conectării entităților lingvistice, acesta este atent la însuși acest proces sintactic, intenția lui fiind aceea de a închega o secvență discursivă adecvată sau compatibilă din punct de vedere sintactic. Fenomen care este surprins prin sintagma “intenționalitate metalingvistică.” Capitolul 3 DIMENSIUNEA COGNITIVĂ A COMUNICĂRII VERBALE Motto: “Dar cum s-ar putea, Socrate
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
locutorul vizează însăși construcția discursivă, cu alte cuvinte în timpul combinării, înlănțuirii sau conectării entităților lingvistice, acesta este atent la însuși acest proces sintactic, intenția lui fiind aceea de a închega o secvență discursivă adecvată sau compatibilă din punct de vedere sintactic. Fenomen care este surprins prin sintagma “intenționalitate metalingvistică.” Capitolul 3 DIMENSIUNEA COGNITIVĂ A COMUNICĂRII VERBALE Motto: “Dar cum s-ar putea, Socrate, ca acela care spune ce spune să nu spună ce este? Oare nu aceasta înseamnă fals, anume să
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
se ocupă în Sens și semnificație și de propozițiile asertorice. Pentru el, o asemenea propoziție conține un gând, o informație, am putea spune, dar gândul nu constituie semnificația (referința) propoziției, ci sensul ei. Dacă este corectă din punct de vedere sintactic (gramatical și logic), orice propoziție are un sens, dar nu neapărat și o semnificație (referință). Dacă un termen al unei propoziții nu are semnificație, se poate ca întreaga semnificație a propoziției să fie afectată sau să nu existe. De obicei
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
unei propoziții este condiția ei de adevăr, adică acea proprietate a unei propoziții care, împreună cu realitatea, o face să fie adevărată sau falsă [...]; condiția de adevăr a unei propoziții depinde de proprietățile referențiale ale elementelor ei și de structura sa sintactică” (Devitt, 2000:32). Încercând să implice și sensul propoziției, autorul va afirma că: „semnificația unei propoziții înseamnă proprietatea ei de a reprezenta o anumită situație într-un anume fel, modul ei de a-și reprezenta propriile condiții de adevăr.” (idem
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
la nivelul limbii ca sistem de semne lingvistice. Trebuie să mai precizăm că nu discutăm, aici, originea limbii sau contextul apariției ei, ci plecăm de la premisa limbii ca dat - avem un lexic și o serie de reguli gramaticale, morfologice și sintactice -, cu alte cuvinte prin naștere luăm contact cu acest dat (posibil de îmbogățire, deci nu un dat rigid și închis) pe care-l putem actualiza ca discurs în orice situație de comunicare. Intervenind la acest nivel al actualizării limbii ca
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
semnificația unui enunț țin nu doar de codul lingvistic, ci în mare măsură, de contextul enunțării format din enunțiator, destinatar, loc și moment, cu alte cuvinte de factorii psihosociologici și istorici ce țin de pragmatică. Rațiunea fiind, deci, abordarea integrală, sintactic, semantic și pragmatic. Surprinzându-se astfel faptul că enunțul este o entitate contingentă produsă prin enunțare de un locutor, într-un loc și moment anume, și propus unui interlocutor. Enunțarea este, prin urmare, condiția esențială pentru nașterea și ființarea enunțului
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
limbii române îl constituie dialectul muntean, dacă se poate spune astfel, întrucît poporul și limba română între Nistru, Tisa și Dunăre se înfățișează cu o unitate neîntîlnită nicăiri în Europa la alte popoare. Muntenia pune o anume sobrietate fonetică și sintactică, dar Moldova și Ardealul aduc fineța nuanțelor, arta emisiunii sonice, savoarea. Graiul moldovenilor e literar de la sine. Așa-zisa "literatură religioasă" de care s-a făcut prea mare caz nu e decât o producție de tălmăciri de Psaltiri, Tetraevanghele, Praxii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
bine determinat, exprimând o judecată completă și o concluzie. Prin conținut se apropie de maximă, dar se deosebește de aceasta prin alcătuirea lui metaforică. P. se exprimă prin propoziții sau prin fraze întregi, concise, uneori eliptice, cu o accentuată stereotipie sintactică. Pentru a-i spori valoarea, se folosesc comparații, metafore, alegorii și uneori elemente de versificație, ritm sau rimă. Chiar în cazul p. metaforice, plasticitatea se realizează printr-o anume simetrie a frazei, prin concizia și selecția termenilor („Cine se scoală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289049_a_290378]
-
1978), subintitulat „afurisisme”, parțial în Cele mai frumoase nerozii (1981), în Școala tăcerii (1991), precum și în Pe scurt - Bref, volum bilingv. Aforismele sunt ghidușe, istețe, deloc marcate de pedanterie, combinând fericit rigorile tonului gnomic cu dexteritatea manipulărilor lexicale, semantice și sintactice, neprevăzute și pilduitor hazlii („A greși e omenesc, a persevera în omenesc e diabolic”, „Peștele de la cap se parfumează”, „Cine sapă groapa altuia riscă să dezgroape pe altcineva”). Dicționarul falitului (1993) și Dicționar romîn-român (1995) cuprind „definiții umoristice”, texte scurte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
utilizează instrumentarul metodologic propriu-zis, al științelor comunicării și al informaticii, în analiza mecanismelor semiozei și strategiilor discursive specifice publicisticii eminesciene. Astfel, analiza semiozei publicisticii eminesciene utilizează modelul hexadic situațional; analiza semiotică a limbajului politic eminescian are în vedere caracterizarea lui sintactică frastică și transfrastică, semantică semie, polisemie și ambiguitate, și pragmatică relația jurnalist-cititor. Abordarea contrastivă a limbajului politic publicistic, cultivat de presa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, realizată cu mijloace specifice, ne arată că, tributar semantic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
prelucrării limbajului natural. Obiectul analizei îl constituie cele cinci volume de publicistică din ediția Perpessicius la care se adaugă o serie de articole din alte publicații ale vremii. Orizontul integrator al cercetării este conferit de perspectiva semiotică care vizează descrierea sintactică, semantică și pragmatică a limbajului politic cultivat de jurnalist și caracterizarea parametrilor semiozei publicisticii eminesciene. Știință integratoare, semiotica favorizează recursul la inventarul metodologic al altor discipline: lingvistică, sociologie, psihologie, semantică, pragmatică etc. Analiza semiotică se sprijină pe rezultatele obținute în urma
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
tipuri de limbaj, este conferită atât de conținuturile vehiculate, cât și de mijloacele de exprimare folosite, dat fiind că politica înzestrează cu accepțiuni particulare cuvintele din vocabularul comun, iar enunțarea ideilor și concepțiilor politice se face prin apelul la structuri sintactice individuale. De asemenea, modelat de finalități discursive specifice, limbajul politic înregistrează o accentuată dimensiune pragmatică, apropiindu-se în acest sens de limbajul publicității. În cazul limbajului politic cultivat de presa scrisă, rațiunile manifestărilor discursive nu mai sunt legate de fenomenul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
natura proteiformă în procesul de comunicare. Oswald Ducrot și Jean-Marie Schaeffer subliniază importanța limbajului, afirmând că: "Nu există activitate umană străină de utilizarea limbajului"24, și vorbesc despre trei perspective de definire a limbajelor (naturale sau artificiale): "Punctul de vedere sintactic constă în determinarea regulilor care permit, prin combinarea simbolurilor elementare, construirea de fraze sau formule corecte. Perspectiva semantică își propune să furnizeze mijlocul de a interpreta aceste formule și de a le pune în corespondență cu altceva, cu realitatea sau
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
mascare, de dedublare, de uzurpare, limba de lemn se impune în toate domeniile de comunicare, așezând sub semnul prohibiției celelalte manifestări discursive. O analiză extinsă a trăsăturilor limbii de lemn realizează Françoise Thom, în La langue de bois. La nivel sintactic, sunt semnalate: substantivizarea (tradusă prin reculul subordonatelor circumstanțiale, sistematic înlocuite de substantive precedate de o prepoziție: prin cumpănirea și lămurirea, prin dezvoltarea unei largi activități); absența deicticelor (în cazul limbii de lemn, pronumele personale își pierd funcția de deictice care
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
juridic, poetic ș.a., fiecare dintre acestea definindu-se prin trăsături specifice, atât la nivelul conținuturilor vehiculate, cât și la nivelul expresiei și al efectelor urmărite. Discriminarea și descrierea tipurilor de limbaj nu se limitează la ansamblul particularităților lingvistice (fonetice, morfologice, sintactice, lexicale), trebuind să facă apel la date extralingvistice ale domeniului de cunoaștere în care sunt vehiculate. Atât factorii lingvistici, cât și cei extralingvistici concură la configurarea unor profiluri distincte, caracterizarea fiecărui tip de limbaj realizându-se, de regulă, prin raportare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limbii comune, ca și între solemnitate și familiaritate"81. În epoca noastră, remarcăm evoluția limbajului politic spre informal, spre colocvial, spre simplificare excesivă, elemente specifice discursului populist. Tendința de clișeizare, de utilizare intensă a formulelor fixe prestabilite, adoptarea unor structuri sintactice reiterative, preluarea și proliferarea unor simboluri și metafore predilecte sunt trăsături care transformă limbajul politic într-un tip de artefacte apt să slujească intereselor omului politic și care nu solicită din partea auditoriului decât actualizarea semnificațiilor pe care practica discursivă le
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
literară, continuă să fie folosit în limbajul religios, conferindu-i o notă de arhaicitate pronunțată (Însuți, Doamne, primește și rugăciunile noastre...!). La nivelul sintaxei, limbajul religios se remarcă prin elidarea consecventă a predicatului, prin acordarea apoziției cu regentul, prin construcții sintactice arhaice în care dativul are valoare posesivă, prin frecvența conjuncției și, care imprimă discursului un caracter narativ, prin cultivarea inversiunii, pentru crearea simetriei. Nota distinctivă a limbajului religios rămâne însă lexicul. Lucrările de specialitate semnalează prezența a numeroase cuvinte dispărute
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sumă de caracteristici observabile la nivel transtextual"103. Apropiat din punct de vedere stilistic de limbajul științific, limbajul juridic își dobândește specificitatea prin formalizare, atât la nivelul sintaxei, cât și la nivel semantic. Astfel, cultivarea cu predilecție a unor structuri sintactice particulare, specializarea semantică a termenilor, caracterul denotativ, claritatea și concizia stilului, proprietatea termenilor, obiectivitatea sunt câteva dintre constantele acestui tip de limbaj. Limbajul juridic este un limbaj instituționalizat, caracterizat prin formulări și structuri sintactice relativ rigide și care se schimbă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cultivarea cu predilecție a unor structuri sintactice particulare, specializarea semantică a termenilor, caracterul denotativ, claritatea și concizia stilului, proprietatea termenilor, obiectivitatea sunt câteva dintre constantele acestui tip de limbaj. Limbajul juridic este un limbaj instituționalizat, caracterizat prin formulări și structuri sintactice relativ rigide și care se schimbă într-un ritm mult mai lent decât limbajul politic, nevoit să se plieze în permanență pe realitățile timpului care îl generează. Simplificarea și specializarea structurilor sintactice urmăresc în fond evitarea echivocului și a interpretării
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un limbaj instituționalizat, caracterizat prin formulări și structuri sintactice relativ rigide și care se schimbă într-un ritm mult mai lent decât limbajul politic, nevoit să se plieze în permanență pe realitățile timpului care îl generează. Simplificarea și specializarea structurilor sintactice urmăresc în fond evitarea echivocului și a interpretării subiective. Ca și în cazul limbajului politic, limbajul juridic are o accentuată componentă pragmatică, urmărind modificarea comportamentului receptorului, reglementarea comportamentelor sociale, în acord cu normele juridice acceptate într-o comunitate istorică. Specificul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limbajului juridic este dat, pe de o parte, de terminologia specializată, iar pe de altă parte, de caracterul său coercitiv. Mai puțin liber decât limbajul politic, cel juridic se caracterizează printr-un grad de inerție ridicat în ceea ce privește structurile lingvistice și sintactice folosite. Sub aspectul funcției stilistice, limbajul juridic poartă amprenta interacțiunii funcțiilor referențială, metalingvistică și conativă. Vizând o "activitate explicativ-justificativă de întemeiere a normei și de aplicare a ei, având în vedere recompunerea unor evenimente trecute din perspectiva calificării și sancționării
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]