8,805 matches
-
au noimă decât pe dosare, un spațiu unde chiar și numele, ținuta sau înfățișarea sunt ridicol de fără rost". Acum, ieșit la pensie, se hotărăște să colecționeze obiecte stranii. Diferitele capitole ale povestirii relatează expedițiile lui întru achiziționarea acestor obiecte stranii. Pretext epic foarte lax, întărit numai prin finalul care închide simetric cercul, lăsându l pe Arhivar să se întoarcă la locul primei sale expediții și să ia el însuși locul personajului misterios, Rebis, pe care-l întâlnise, prima oară, șezând
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și invers. Imaginea Bătrânului se dezvăluise și ea Despinei, ca și cum amândoi ar fi privit în același timp în aceeași oglindă." în această scufundare în adâncurile oglinzii, ca și, în general, în această căutare a obiectelor stranii e ceva din căutarea în apele propriului subconștient și ale străfundurilor ancestrale ale omului. Căci obiectele "înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum luna reflectă lumina soarelui...". Două idei se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
realizat artistic este cel care povestește cum, obosiți, urcă în birja fantomatică condusă de muscalul scapet." O direcție incertă, utopică, cu destinație improbabilă și inexistentă poate geografic. Dar caii păreau că nu ezită. Păreau că știu unde merg, ca și strania lor călăuză, chiar adormită fiind. Carol simți că locul lui era acolo, în birja comodă, component al acestui echipaj fantomă". Totul capătă apoi culori patinate de vechime când Filip își amintește ritualul mereu repetat al descinderii în port a armatorului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
prozelor dlui Andrei Oișteanu va admira oricum priveliștea de selvă amazoniană a amplelor sale diorame, în întreaga ei gratuitate menită, și asta e sigur, să trezească într-însul mai multe discordante memorii, legate de obiecte uitate în cuvinte, în sunete stranii, de asemenea, resuscitate. Barbu CIOCULESCU, "JURNALUL LITERAR", serie nouă, nr. 37-40, noiembrie 1995 Un obiect straniu Cutia cu bătrâni de Andrei Oișteanu este o carte obiect, ușor de prezentat într-o expoziție de gen cum a fost cea din 1991
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
întreaga ei gratuitate menită, și asta e sigur, să trezească într-însul mai multe discordante memorii, legate de obiecte uitate în cuvinte, în sunete stranii, de asemenea, resuscitate. Barbu CIOCULESCU, "JURNALUL LITERAR", serie nouă, nr. 37-40, noiembrie 1995 Un obiect straniu Cutia cu bătrâni de Andrei Oișteanu este o carte obiect, ușor de prezentat într-o expoziție de gen cum a fost cea din 1991 de la Muzeul Colecțiilor de Artă. Cartea seamănă pe dinăuntru cu o cutie în care sunt aranjate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dimpotrivă, fața ascunsă a lucrurilor (...); vaga bănuială a existenței (...) apărea doar în lumea de contururi incerte a visului" (137). Impresia pe care ți-o lasă cartea lui Andrei Oișteanu este că a fost scrisă numai pentru ca la colecția de obiecte stranii din cele 12 casete să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
incerte a visului" (137). Impresia pe care ți-o lasă cartea lui Andrei Oișteanu este că a fost scrisă numai pentru ca la colecția de obiecte stranii din cele 12 casete să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
colecția de obiecte stranii din cele 12 casete să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din cele 12 casete să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei Oișteanu a vrut să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei Oișteanu a vrut să scrie proză (așa își subintitulează cartea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei Oișteanu a vrut să scrie proză (așa își subintitulează cartea) și a forțat ficțiunea. în loc să-și lase
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu ramă, ea ar fi valorificat mult mai spectaculos erudiția autorului și "anevoioasele nimicuri" dacă s-ar fi menținut eseu. Cutia cu bătrâni este o carte ciudată. Dacă, asemenea Bătrânului arhivar, ați dat vreodată un anunț în ziar "Caut obiecte stranii" o să vă încânte. Dacă nu, nu. Ioana PÂRVULESCU, "ROMÂNIA LITERARĂ" nr. 24-25, 21 iunie-4 iulie 1995 Misterul adevăratei identități [...] Adesea, a comenta plauzibil o carte înseamnă a te plasa corect față de miza pe care o conține: estetică, etică, filozofică, religioasă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de acum 10 ani [la începutul anilor '80 n.ed.]. Cele două narațiuni, purtând titluri scurte, generice, ghiftuite de sensuri, prelungesc cu mijloacele ficțiunii artistice universul erudiției savantului. Mai cu seamă în Arhivarul, unde hobby-ul protagonistului este colecționar de obiecte stranii aglutinează o recuzită magic alchimică de mituri, eresuri, ritualuri păgâne, istorii vânătorești cu animale populând bestiarii medievale, bijuterii diavolești, mașinării fabuloase, unelte arhaice, orori greu de mistuit și imaginat revărsate ca dintr-o cutie a Pandorei în existența ternă a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
matriță psihanalitică și plurisemie a misterului într-o arborescență stilistică de mare finețe" (Dan C. Mihăilescu). Exemplific cu un eșantion extras din panoplia de obiecte ciudate a bătrânului: "Un obuz neexplodat din cine știe ce război al neamului; hărțile unor ținuturi imaginare; stranii animale împăiate, ce zgâriau întunericul încăperii cu privirile lor de sticlă; un borcan cu formol cu copii siamezi (...); un vechi astrolab și diverse proteze mecanice; o fotografie reprezentând mai multe personaje dintre care unul, i se spusese, murise cu mult
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
îl am și acum. Cu altă copilărie, cu altă viață, fără aceste lucruri neobișnuite și triste, aș fi fost poate altfel. Dar ceea ce mă impresiona necontenit, ceea ce, deci, se lega cu toate sentimentele mele, era natura. Am amintiri curioase, unele stranii, ca din altă planetă. Țin minte o călătorie a mea cu tatăl meu într-o dimineață, pe un drum care mergea pe culmea unui deal - un peisagiu de vis, albastru, siniliu, cu o ceață subțire, cu un orizont nemărginit și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
scânduri, în varnițe și șanțuri. Tot în acea ogradă era și biserică. Ce mai de nopți frumoase la denii, când trăgeam clopotele, când stam în biserică la denia cea mare, în genunchi pe jos - ce sentimente atunci de ceva și straniu și intim! Tot atunci eram un grozav explorator al Moldovei. Vara mă scăldam de 3-4 ori pe zi (uneori și noaptea pe lună). Umblam kilometri întregi pe mal și prin apă; știam toate adâncurile, toate locurile. Iarna, cu un topor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
simțit că-mi pierd cunoștința. Și atunci, zburând pe drumuri, în afară de oraș, am clădit la visuri - și-mi era așa de scumpă ființa aceea, așa de neomenește de scumpă! Simțeam că e a mea, și mi se părea așa de stranie senzația că e a mea! Mi se părea imposibil și mă întrebam foarte serios dacă e adevărat, dacă nu sunt prada unor halucinații. Peste câteva zile, mi-a aruncat noaptea de la geamul ei un buchet de trandafiri roșii... Eu aveam
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
atunci încoace, a rămas pentru mine foarte mișcător, deși, în fond, e ridicol. Are acuma doar atâta merit, că a murit! Curierul nu venea! Nu știu cât a stat, dar mie mi s-a părut că a stat foarte mult. Aveam senzații stranii, pierdusem parcă senzația corpului și aveam impresia unei catastrofe - catastrofă fericită într-un sens, căci speranța se lupta biruitoare cu frica că am stricat tot. Doream ceva nou, bun, dar mă gândeam că poate, prin îndrăzneala mea, am stricat binele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de vară când i-am văzut mormântul... Pământul negru, cu o tablă de marmură deasupra, îi strivea pieptul mort! În jurul marmurii grele, câteva fire de iarbă... De atunci, senzația de funebru pe care mi-o dă, în momente de o stranie luciditate, pământul, lutul, piatra, toată materia asta inertă, idioată, inamică, și mila pentru tot ce trăiește și încearcă în zadar să ascundă moartea sinistră a planetei, vietăți și plan-te, șubrede, nesigure, trecătoare. După epoca romantică - epoca realistă, serioasă, la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Am înțeles că nu avea nimic de obiectat împotriva complicității vântului. Privirile ei consimțeau la acest joc și mă sfidau. Dar timpul "fugace" trecu repede, și Văraticul ne ieși înainte cu pădurea lui de mesteceni. Am constatat, cu același sentiment straniu, pe care-l am întotdeauna în fața statorniciei firești a lucrurilor nemaivăzute de multă vreme, că toate sunt exact la locul lor: pădurea înainte de pârâu, pârâul înainte de mănăstire, și așa mai departe, până-n "poartă", sub arhondaric. Și tot la locul său
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
așa multă vreme, în loc, privind tăcuți cum fiara încremenită ca de spaimă își schimba culoarea în fiecare clipă, devenind tot mai închis albastră. Numai capul, prin contrast cu restul, mereu mai întunecat, se făcea tot mai luminos, de-o lumină stranie, de vis, radiată într-o aureolă de vapori de aur. Adela strălucea și ea de lumina piezișă a soarelui, și acum întîia oară văzui, cu strângere de inimă, deasupra buzei ei o umbră ideală de puf auriu. O simții înfiorîndu-se
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
corpul unei femei tinere -... este termenul ultim al evoluției cosmice". Ființa vie este în însăși materialitatea ei un paradox, viața care își ascunde moartea, începutul care își disimulează sfîrșitul: "senzația de funebru pe care mi-o dă, în momentele de stranie luciditate (s. și n.n. - de unde perversiunea lucidității: infiltrarea sentimentului morții în clipele cele mai intense ale vieții) pământul, lutul, piatra, toată materia asta inertă, idioată, inamică și mila pentru tot ce trăiește și încearcă în zadar sa ascundă moartea sinistră
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
considerat că trebuie să-ți spun. A fost o scrisoare frumoasă. M-am simțit ca în acea după-amiază de sâmbătă din primăvara trecută când am fost să văd Die Zauberflöte cu Carl și cu Amy și cu fata aceea foarte stranie pe care au adus-o pentru mine, iar eu am purtat îmbătătoarea ta verde.șSe referea aici la una dintre cele patru cravate scumpe pe care le cumpărasem cu un an înainte. Interzisesem strict tuturor fraților mei -dar îndeosebi lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
așeze bine pe scaun și tu sari cu Anticristul. Liniștește-te, femeie, se mustră Mașa, pe lumea asta sunt și ființe bune, nu numai Anticriști...“ De la Anticrist, gândul Mașei lunecă din nou la babulea și povestea ei cu televizorul... La strania asemănare dintre Stan și Tihon și dintre Bran și preceptor. „Cine știe, poate că o fi și un pic de adevăr În toată povestea asta... Poate că babulea nu s-a ramolit de tot, ci a Întrat În contact cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
câștigul după el, astfel că atunci când a venit stabilizarea, au trebuit să care din șura unde adunau pentru iarnă fânul pentru vite două căruțe pline cu bancnote și Încă una Încărcată cu monezi. Atunci s-a petrecut În Brodina o stranie istorie. Când abia Începu să se crape de ziuă, prin sat, din poartă În poartă, se răspândise vorba că Subotin Își duce să-și ascundă comoara În Râpa Roșie, unde albeau oasele cailor morți În vremea secetei și unde erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]