11,661 matches
-
1970; Cincizeci de poeme, București, 1970; Convorbiri subiective (în colaborare cu Romulus Rusan), București, 1971; Octombrie, noiembrie, decembrie, București, 1972; Poezii, București, 1974; Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie, București, 1976; O discuție la Masa Tăcerii și alte convorbiri subiective (în colaborare cu Romulus Rusan), București, 1976; Cele patru anotimpuri, București, 1977; Somnul din somn, București, 1977; Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, București, 1978; Poeme, pref. Al. A. Philippide, București, 1978; Întâmplări din grădina mea, București, 1980; Ochiul de
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
dar nici acum B. nu se poate opri să nu observe fondul obscur, ambivalent, al patimii, încât balansul continuu fascinație-blasfemie, adorație-insultă formează esența și a acestor poeme. Pentru că B. nu recunoaște altă materie literară în afara neliniștilor eului creator, a trăirii subiective, determinate, în viziunea lui, de fatalitatea sângelui, romanele Bagaj... și Pensiunea doamnei Pipersberg au un nucleu autobiografic (liric, totodată), fiind părți ale aceluiași tot: jurnalul intim, un „memorial psihologic”. În stil, opțiunea e de partea violenței expresive, deformatoare: grotescul, atât
BONCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
clipă incestul, după o sumedenie de identificări înșelătoare, scenografie macabră, stihii dezlănțuite, destine damnate. O tehnică asemănătoare folosește B. în Pădurea și trei zile. Varianta scenelor (1970). Prima perspectivă diacronică aparține unei voci narative aparent neimplicate; i se adaugă perspectivele subiective ale altor voci, de fapt, travestiuri ale uneia singure - prozatoarea utilizând aici jocul unui sistem de oglinzi prin care conștiința unui personaj (Luca) reflectă realitatea. Aceste imagini converg într-un „spațiu-timp-idee”, după cum descrie B. însăși textura narațiunii desfășurate nu în timpul
BOTEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
Despre romanul Ion al lui Rebreanu, tot așa, emite opinii bine gândite. La Ion Agârbiceanu relevă suflul de idealism etic. Epicul Hortensiei Papadat-Bengescu îl consideră a fi, în ciuda acuității privirii auctoriale, minat de psihologia falsă, efect al unei viziuni intens subiective. Un „suflu tragic de mister și sombră pasiune” îl frapează în proza febrilă a lui Gib I. Mihăescu. Ironizat de E. Lovinescu, B. îl execută la rându-i pe criticul „amorezat de esteticul pur” în ipostaza lui de romancier. Aidoma
BOTEZ-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285833_a_287162]
-
mod firesc, majoritatea poemelor din volum sunt sociale, lirismul fiind preponderent obiectiv (Cântec de hamal în port, Salahorul, Accidentul, Cartier muncitoresc). Versul, influențat de tehnica lui Aron Cotruș, este liber, ritmat de repetiții și de rime sau asonanțe interioare. Lirismul subiectiv precumpănește în volumul Eu și Dunărea, un poem unitar, structurat ca jurnal al unei călătorii de-a lungul fluviului și, totodată, în propria memorie. Versurile rețin prin contrastul dintre elanurile vitaliste și notele melancolic-meditative. Orientarea spre proza de analiză, predominantă
BRATOLOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285868_a_287197]
-
calendarului, 1924), eseurile lui B., mai ales cele din revista „Gândirea”, accentuând asupra rolului pe care ar trebui să-l aibă religia în pedagogie și invariantele etnice în orice studiu închinat culturii în sens larg. Eseurile despre „vârste” (Adolescența. Proiecție subiectivă, 1926, Solidaritatea vârstelor și viața socială, 1926, Greșeala adulților, 1927, Bătrânețe și sacerdoțiu, 1929, Noua generație, 1936 ș.a.) învestesc acest concept cu semnificații noi, datorate unei contextualizări particulare: vârstele devin expresii ale relației cu dimensiunea metafizică, iar sinteza („solidarizarea”) lor
BANCILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285599_a_286928]
-
mea există În lume și Într-un permanent raport cu alții, În primul rând prin prezență corporală. Orice atingere a trupului meu Îmi afectează existența În diferite forme și grade. Eu Îmi resimt trupul perisabil și limitat În timp. Eul subiectiv interior, sufletesc, Îl resimt Însă etern, nemuritor, imperisabil, dar, cu toate acestea, el rămâne permanent În conexiune cu trupul meu fizic. Această relație Între trupul perisabil și sufletul etern, așa cum Eu le resimt, Îmi dau o dublă senzație stranie, de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
aceștia. În egală măsură Însă, Eu sunt și rămân mereu cel pe care conștiința mea Îl reflectă În interiorul meu, dar concomitent „Eu sunt” și cel care apar așa cum sunt În fața celorlalți. În sensul acesta, Eu sunt pentru mine un Eu subiectiv, iar pentru ceilalți o imagine a Eului meu. Relația dintre două persoane este de două feluri: aă o relație exterioară, corporală, reprezentată prin prezența fizică a acestora; bă o relație interioară, sufletească, ca Întâlnire simpatetică emoțional-afectivă Între cei doi. Persoana
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În egală măsură, ea este și subiectivă În sine prin viața sufletească interioară. Cele două tipuri de prezență ale persoanei sunt diferite. Prezența fizică În lume are calitatea unei realități fizice, pe când prezența interioară, În sine, are semnificația unei realități subiective de tip fenomenal (Ed. Husserlă. Plecând de la acestea, Ed.Husserl afirmă că „nu există nici o distincție Între a apare și a fi, În sfera psihică, Întrucât realitatea psihică este o ființă a aparențelor”. De aici și concluzia conform căreia „sfera
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
aceasta ea depășește, adâncește și completează Întâlnirea. Întâlnirea este o relație strict exterioară, sensibilă, Între persoane. Intimitatea este o relație interioară, sufletească, care se stabilește Între două persoane. Întâlnirea rămâne un fapt empiric obiectiv, extern, pe când intimitatea este o relație subiectivă, interioară, o experiență sufletească. În cazul intimității, Eu Îl simt pe celălalt În mine și concomitent am sentimentul că, la rândul meu, și Eu sunt În celălalt. În morala creștină, acest aspect al intimității, al interiorității reciproce este afirmat adesea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o poate construi sau rata. În plus, existența are un aspect extern, cel de „a-fi-În-lume” al persoanei, dar și cel de „a-fi-În-sine-și-pentru-sine”. Primul aspect desemnează caracterul obiectiv al existenței unei persoane, așa cum este văzut el biografic. Al doilea desemnează caracterul subiectiv al persoanei, așa cum se reflectă În planul conștiinței sale. Valoarea umană, sufletească și morală, a unei persoane se judecă după felul in care este persoana sau după cum este viața sa (adică, după modul În care și-a trăit viațaă. În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
deschidere spațială și de anulare a perisabilității temporale (A. Augustin, Th. Campanella, Th. Morus, R. Bacon, Im. Kant, Ch. Fourrier, K. Marxă. Omul trăiește permanent În două planuri: În planul realității lumii obiective, al cetății sale, și În planul imaginarului subiectiv, al proiecției aspirațiilor sale de ideal. Acestea se vor reflecta, din punct de vedere psihologic și moral, În natura persoanei, realizând În felul acesta un nou tip uman: „omul În cetate”. Omul În cetate Desprins din natură, omul devine zoon
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
trăi În siguranță, echilibru și sănătate. J. Locke face distincția Între puterea sufletească a individului și puterea politică, distingând În cazul fiecăreia dintre ele o anumită semnificație morală. Pot fi ele alăturate? se Întreabă J. Locke. Este puterea un fapt subiectiv sau unul obiectiv? Puterea este capacitatea de afirmare a unei persoane, În raport cu forța sa sufletească interioară. Mă afirm pe mine ca individ, În fața mea, sau mă impun pe mine ca individ În fața celorlalți. Prin aceasta, puterea este faptul de „a-fi-În-lume
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ca prin aceasta să se producă un anumit efect, dorit de cel care acționează. În cadrul acesta se revelează două aspecte: aă actul, care desemnează forța obiectivă sau exterioară, tot ceea ce este În mod efectiv realizat; bă acțiunea, care desemnează forța subiectivă sau interioară, tot ceea ce privește sau este În raport În primul rând cu condițiile psihologice ale acțiunii respective, modul În care ea este realizată (motive, intenții, mijloaceă. Din punct de vedere moral, acțiunea se judecă În conformitate cu normele morale și cu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
asupra propriului său trecut. Actualizarea trecutului este un proces psihologic prin care acesta caută să se desprindă sau să se descarce. Dar nu toate evenimentele trăite În trecut au semnificație pentru individ. Ele sunt selecționate. În primul rând, după criterii subiective, de ordin afectiv. Cele care au exercitat cea mai mare presiune afectivă revin mai des, făcând ca multe alte evenimente să fie neglijate sau chiar complet uitate. Memoria afectivă a trecutului va fi Însă permanent prezentă. De ce ne Întoarcem către
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
planul conștiinței mele, evenimentele anterioare și, prin aceasta, mă judec pe mine Însumi. Cele mai importante Însă sunt evenimentele penibile, negative, pe care mi le reamintesc. Ele sunt sursa regretelor mele. Orice regret Începe cu o amintire. Trăirea trecutului este subiectivă și, din acest motiv, eu nu mă pot separa de ea. Sunt eu Însumi. Reactualizând această trăire, În planul conștiinței mele, Îmi fac o confesiune dar, În același timp, este și un act de evaluare. În felul acesta, regretul este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reparație. Și anume proiecția mea către viitor. Viitorul este perspectiva orizontică a vieții mele către care aspir, este spațiul speranței, al planurilor mele ideale, imediate sau depărtate și, de ce nu, cel al iluziilor. Persoana trăiește viitorul, ca și trecutul, la fel de subiectiv, de personal. Ea așteaptă de la viitor ceea ce trecutul nu i-a oferit și În, plus, o soluție favorabilă, reparatorie, ceea ce a omis să facă sau la ceea ce a fost nedrept, nedemn În trecutul său. În sensul acesta, viitorul, ca spațiu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
speranțelor mele, este, În primul rând, un câmp al valorilor În care vreau să intru și cu care doresc să mă identific. Trecutul este cert, prin evenimentele vieții trăite, iar semnificația pe care o atribui eu acestora este de ordin subiectiv. Eu doresc ca viitorul să-mi aducă evenimente care să corespundă cu aspirațiile, idealurile și valorile către care tind. Iată, prin urmare, că Eul se află permanent Între două momente temporale: trecutul concret și viitorul abstract, Între certitudine și ipotetic
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
morale schimbă persoana respectivă. Facem aceste observații tocmai cu intenția de a sublinia faptul că formele suferinței sunt foarte greu de separat Între ele. Suferința este una singură, dar nuanțele, formele sale, sunt multiple. Ea este o experiență individuală, interioară, subiectivă, pe care ceilalți o pot afla, dar pe care nu o vor putea Înțelege. O suferință poate fi, Într-o anumită măsură, Înțeleasă numai atunci când o experimentezi personal. Dar „măsura suferinței” diferă de la o persoană la alta, chiar dacă, În mod
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
suferință poate fi, Într-o anumită măsură, Înțeleasă numai atunci când o experimentezi personal. Dar „măsura suferinței” diferă de la o persoană la alta, chiar dacă, În mod formal ea este aceeași ca natură, ca etiologie. Patologia psihomorală ne oferă aspectele unor experiențe subiective interioare, care neliniștesc persoana, atunci când se manifestă ca o regresiune către trecut sau ca o Întoarcere către sine. Ea are, dimpotrivă, un caracter deschis, zgomotos, atunci când ia forma unor acte de violență sau de exaltare. Existenta unei patologii psihomorale este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
se face prin educație, cultură, instrucție școlară, religie. Toate acestea demonstrează Încă o dată caracterul specific al patologiei psihomorale și diferențele care o opun patologiei medico-psihiatrice. Negarea nebuniei Nebunia este o experiență sufletească. Ea este interioară persoanei umane și, prin urmare, subiectivă. Ceea ce se vede În afară, sub formă de acțiuni, limbaj și idei, conduite, schimbări de atitudini și sentimente sunt fapte care obiectivează experiența subiectivă interioară a nebuniei. De fapt, noi vedem cum este bolnavul psihic, dar nu putem ști ce
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
medico-psihiatrice. Negarea nebuniei Nebunia este o experiență sufletească. Ea este interioară persoanei umane și, prin urmare, subiectivă. Ceea ce se vede În afară, sub formă de acțiuni, limbaj și idei, conduite, schimbări de atitudini și sentimente sunt fapte care obiectivează experiența subiectivă interioară a nebuniei. De fapt, noi vedem cum este bolnavul psihic, dar nu putem ști ce este el În interiorul său. Deducem sau presupunem aceasta din faptele obiective pe care, din punct de vedere clinico-psihiatric, le etichetăm drept simptome ale transformării
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ca subiect pur, desprins de experiențele pe care acestea le-au generat. Ele devin suferințe morale pure. Durerea și anestezia sunt suferințe morale prin intermediul cărora conștiință recunoaște o devalorizare a persoanei respective. De aici decurge semnificația suferințelor psihomorale ca trăiri subiective pure, care modifică felul de a fi al individului, al eului acestuia. Ce reprezintă, În cazul acesta, tulburările psihomorale, În raport cu alteralitatea sufletească? O analiză atentă ne dă următoarele răspunsuri: tulburările psihomorale sunt Întoarceri În trecut ale persoanei; ele mă Închid
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
urme dureroase În noi. Renunțarea la plăcerile vieții ne ajută să Înțelegem și, În final, să acceptăm moartea ca o concluzie a vieții, care le include și le vindecă pe toate. Se poate vedea că morala pune accentul pe latura subiectivă, sufletească, de factură emoțională, a vieții, privind moartea ca pe o despărțire dureroasă, care sfâșie sau umple de neliniște sufletul, ceva care mă face să mă cutremur și mă azvârle În necunoscut, o experiență străină vieții, care mă umple de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a situației, care e considerată mai puțin amenințătoare, și/sau la sădirea convingerii că noi înșine suntem mai capabili să-i facem față; în al doilea rând, între experiența stresului și apariția unor efecte patologice, în măsura în care suportul poate atenua impactul subiectiv al stresului, oferind o soluție pentru problema în cauză, reducându-i importanța percepută, activând emoții pozitive sau reducându-le pe cele negative, stimulând așadar răspunsurile active și adecvate (Zani, 2003). Lepore (1998) sugerează că există cel puțin trei căi prin
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]