4,883 matches
-
orașul Fayium din oaza omonimă (Hatwaret - Auris). În această perioadă, orașul a fost locuit majoritar de o populație care locuia în case modeste (cca 27 m²), cu străzile urmând un plan coerent rectiliniu, ca o tablă de șah. Utilizată de suverani ai Dinastiilor a XII-a și a XIII-a drept capitală sezonieră după cum atestă și statuile descoperite ale Faronului - femeie Sobekneferu și ale lui Sehetepibre, a fost și centru administrativ al nomei a XIX-a din Egiptul de Jos. Pe
Avaris () [Corola-website/Science/314276_a_315605]
-
de confuzie ulterioară pentru arheologi, care au identificat inițial capitala Pi - Ramses cu Tanis. Dupa aceasta lovitură orașul nu își mai revine, fiind complet abandonat și uitat până în epoca modernă. Acestea sunt apanajul perioadei când a funcționat drept reședință a suveranilor hiksoși; au fost descoperite fresce asemănătoare celor din Knossos pe pereții templului din perioada dominației hiksose, ceea ce a dus la speculații privind contactul între aceștia și Popoarele mării; de asemenea, dintre hieroglifele minoice (sistemul linear A), unele au elemente asemănătoare
Avaris () [Corola-website/Science/314276_a_315605]
-
mișcarea revoluționar-națională care a proclamat republica la Milano, Veneția și Roma. Mișcarea a fost utilizată de regele piemontez Carol Albert în încercarea de a cuceri Lombardia de la Habsburgi. În sudul Alpilor ca și în Germania, Congresul de la Viena, supus dorințelor suveranilor, a înlocuit harta simplificată, realizată de Napoleon, cu o fărâmițare în șapte state, fără nici o legătură între ele. Peste tot, monarhii restaurați au revenit la fostele structuri ale Vechiului Regim și s-au sprijinit pe aristocrația funciară în mai toate
Revoluția de la 1848 în Italia () [Corola-website/Science/314320_a_315649]
-
pentru a transforma Italia într-o națiune. "Italia farà da sè","Italia se va făuri singură", afirmă cuvîntul de ordine plin de orgoliu al unitariștilor. Din toate regiunile peninsulei, voluntarii aleargă în regatul lombardo-venețian pentru a lupta împotriva armatelor austriece. Suveranii înșiși, depășiți de evenimente, sînt luați de vîrtej. În ciuda prudenței sale deosebite, Carol Albert se lasă influențat de opinia publică piemonteză și de publicistul Cavour, care, în ziarul său, Rissorgimento, cere "război, război fără întîrziere". Regele Piemontului începe ostilitățile împotriva
Revoluția de la 1848 în Italia () [Corola-website/Science/314320_a_315649]
-
Ultimele trei par să preceadă cu puțin distrugerea orașului, putând fi astfel datate cu aproximație - 1180 î.Hr. Aceste dovezi au fost excavate dintre ruinele orașului, nemaiputând fi trimise la destinatar. Prima tăbliță conține un mesaj din partea „Marelui Rege”, identificat cu suveranul Suppiluliuma al II-lea al Hittiților, către prefectul orașului Ugarit : Marele Rege solicită predarea unui anume Ibnadushu, fost captiv al "Shekeleshilor", "„ care trăiau in bărci”", probabil pentru a obține informații de la acesta. O cerere similară, se precizează, fusese adresată anterior
Popoarele mării () [Corola-website/Science/314391_a_315720]
-
împăratului față de biserică ci se pare că și aspirațiile lui cezarice au jucat un rol însemnat în desfășurarea evenimentelor. După separarea de Roma, Celularios încearca să așeze pe o bază nouă, de egalitate raporturile dintre acesta și puterea laică a suveranului. Invocând presupuse prerogative acordate de Constantin cel Mare-așa numita "Donatio Constantini"- patriarhul a amenințat pe împărat cu depunerea din tron și a arborat însemnele imperiale: încălțămintea de culoare roșie. La 8 noiembrie 1058, Mihail Celularios a fost arestat si
Isaac I Comnenul () [Corola-website/Science/313287_a_314616]
-
sârbo-britanică-franco-elenă au spart frontul din Macedonia, iar țarul Ferdinand a fost nevoit să ceară pacea. Stamboliiski dorea să facă o serie de reforme democratice, nu să permită declanșarea unei revoluții. Pentru a evita declanșarea revoluției, premierul a făcut presiuni asupra suveranului să abdice în favoarea moștenitorului tronului, Boris al III-lea. Revoluționarii au fost reprimați, iar armata a fost demobilizată. După semnarea tratatului de pace de la Neuilly (noiembrie 1919), Bulgaria a pierdut posesiunile de la Marea Egee în favoarea Greciei, aproape toată Macedonia în favoarea Iugoslaviei
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
au întâlnit și au învins forțele rebele ale lui Li Zicheng în Bătălia de la Trecătoarea Shanhai, pe 27 mai 1644. Armatele lui Wu și a manciurienilor au capturat Beijingul la data de 6 iunie. Împăratul Shunzhi a fost instalat că suveran chinez (Fiul Cerului) pe data de 30 octombrie. Manciurienii care s-au arătat drept moștenitori politici ai împăratului Ming-ului, înfrângându-l pe rebelul Li Zicheng, au completat actul simbolic de tranziție imperiala ținând o înmormântare oficială pentru împăratul Chongzhen. Cu
Dinastia Qing () [Corola-website/Science/313238_a_314567]
-
bulgarilor și pe 24 martie 1886, sultanul a recunoscut principelui Bulgariei statutul de „guvernator general” al provinciei. Aceste evenimente au crescut foarte mult popularitatea lui Alexandru în Bulgaria, dar Rusia s-a arătat tot mai îngrijorată de politicile liberale ale suveranului și premierului de la Sofia. În august 1886, rușii au regizat o lovitură de stat, în cursul căreia Alexandru a fost forțat să abdice și să accepte exilul în Rusia. Stambolov a reacționat rapid, participanții la lovitură de stat fiind obligați
Principatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313344_a_314673]
-
-ți salvezi viața cu prețul dezonoarei" Normanzii, înaintând treptat spre est, au jefuit Epirul, Macedonia și Thessalia asediind Larissa. Cu aceasta însă succesele lor au luat sfârșit. Deși Bizanțul, în acest moment, era slab, la cârma țării se afla un suveran talentat și tenace, care a reușit în cel mai scurt timp să organizeze apărarea, să reziste și să învingă. În iarna anului 1082, el a recurs la o măsură extremă: a confiscat o parte din comorile bisericii, pentru a plăti
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
competența tribunalului papal și ambițiosul Urban al II-lea nu înțelegea ca un rege să hotărască peste capul său, de aceea el a reacționat cu maximum de severitate: excomunicarea regelui și a prelaților vinovați de a se fi coalizat cu suveranul lor. Situației încordate trebuia să i se pună capăt acum, când se plănuia o ofensivă în Orient, de aceea Urban al II-lea s-a deplasat personal în sudul Franței, riscând o discuție pe terenul adversarului. Dar tocmai aceasta explică
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
Paliul (accentuat pe á, din ) este o bandă de lână albă cu cruci negre, țesătură purată de arhiepiscopii catolici deasupra celorlalte veșminte liturgice. Paliul este semnul de comuniune cu Suveranul Pontif. Paliumul sacru este o stolă de lână albă, ornată cu șase cruci brodate cu mătase neagră, ale cărei extremități cad pe piept și pe spate. Este confecționat din lâna mieilor pe care papa îi binecuvântează în sărbătoarea Sfintei Agnesa
Pallium () [Corola-website/Science/313362_a_314691]
-
pe piept și pe spate. Este confecționat din lâna mieilor pe care papa îi binecuvântează în sărbătoarea Sfintei Agnesa, la 21 ianuarie. Paliumul este purtat de Arhiepiscopi și de Papa, fiind simbolul autorității papale și expresie a comuniunii particulare cu Suveranul Pontif. Istoric, primul pallium a fost creat în secolul al VI-lea, de papa Grigore I cel Mare, care i l-a dat lui Augustin de Canterbury, misionar în Anglia. De aici s-a obișnuit ca papa să dea paliumul
Pallium () [Corola-website/Science/313362_a_314691]
-
Augustin de Canterbury, misionar în Anglia. De aici s-a obișnuit ca papa să dea paliumul arhiepiscopilor mitropoliți , ca semn de comuniune între ei. La 29 iunie, în fiecare an, în Solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul, patronii Cetății Romei, Suveranul Pontif, în timpul unei solemne Concelebrări Euharistice, impune paliumul sacru noilor arhiepiscopi. Prin Scrisoarea Apostolică "De Sacri Pallii", din 1978, papa Paul al VI-lea limita utilizarea palliumului la papă și arhiepiscopii mitropoliți. În 1984 papa Ioan Paul al II-lea
Pallium () [Corola-website/Science/313362_a_314691]
-
doreau să rămână membre ale Commonwealthului, a fost rezolvată în aprilie 1949, la întâlnirea premierilor Commonwealthului de la Londra. India a căzut de acord prin semnarea Declarației de la Londra ca, atunci când va deveni republică în ianuarie 1950, să-l accepte pe suveranul britanic ca „simbol al asociației libere al națiunilor membre independente ale lui [Commonwealtului] și, prin aceasta, ca Șef al Commonwealtului”. În schimb, celelalte membre al Commonwealtului recunoșteau continuitatea calității de membru a Indiei în cadrul asociație. La insistența Pakistanului, cazul Indiei
Comunitatea Națiunilor () [Corola-website/Science/313368_a_314697]
-
când au intrat în armată. Prințesele Beatrice și Eugenie de York au adoptat York ca numele lor de familie "de facto" în timpul vieții lor de eleve. Ca soț al reginei, Filip și-a susținut soția în noile sale îndatori de suveran, însoțind-o la ceremonii cum ar fi deschiderea parlamentului în diferite țări, cine de stat și tururi în străinătate. În calitatea sa de președinte al Comisiei Încoronării, el a fost primul membru al familiei regale care a zburat cu un
Filip, Duce de Edinburgh () [Corola-website/Science/313435_a_314764]
-
include dialoguri cu marii mistici precum al-Hallaj (Tur, cca 857 - Bagdad, 922), Junayd (m. Bagdad, 910) și încă mulți alții. În 1214, se reîntoarce la Mecca, unde termină "Tarjuman al-așwaq". În final, în 1223 se stabilește la Damasc, la invitația suveranului acestuia al-Malik al-'Adil, unde își petrece ultimii șaptesprezece ani din viață, definitivându-și, pe lângă alte scrieri, cele mai importante opere ale sale: a"l-Futuhat al-Makkiyya" și "Fusus al-hikam". "Kitab al-futuhat al-makkiyyah fi ma'rifat al-asrar al-malikiyya wa al-mulkiyya" - Cartea
Ibn Arabi () [Corola-website/Science/313913_a_315242]
-
contemporanii săi mai ales ca medic, filosof și poet. Pentru o vreme lucrează ca medic în Granada, după care devine sfetnic al guvernatorului acestei provincii. Se mută, apoi, la Marrakech unde devine vizir și medic al celui de-al doilea suveran din dinastia almohazilor 2, ’Abū -Ya‘qūb Yūsuf (1163-1184). În 1182, îi oferă locul său de medic de curte, discipolului său Ibn Rușd (Averroes). Moare în 1185. Opera lui s-a pierdut în cea mai mare parte. Se spune că
Ibn Tufayl () [Corola-website/Science/313921_a_315250]
-
al VIII-lea nu se gândise mai demult să clarifice o chestiune așa de importantă și de necesară. Asociat din copilărie al fratelui său Vasile al II-lea al Bizanțului, el trăise timp de 50 de ani în umbra acestui suveran energic și puternic, neocupându se de loc de afacerile publice, neluând din putere decât avantajele și plăcerile. Apoi, când moartea lui Vasile făcuse din el stăpânul unic al imperiului, el nu se putuse decide să renunțe la obiceiuri vechi și
Romanos al III-lea Arghir () [Corola-website/Science/314771_a_316100]
-
în cetate o garnizoană regală, comanda ei încredințând-o lui Guillaume de Cerisay. Simțindu-se deja slăbit de bătrânețe la 65 ani, René I a cedat nepotului său, regele Franței, fără luptă, și s-a retras în Provence, unde rămăsese suveran. În schimb Anjou a încetat de a mai fi un apanaj și a intrat definitiv în rândul domeniilor regale. Guillaume de Cerisay devenise atât guvernator al provinciei cât și primar al capitalei ei, Angers. În 1476 Ludovic a propus lui
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
Alexandru I, numit și Alexandru I Karađorđević sau Alexandru Unificatorul (n. 16 decembrie 1888, Cetinje — d. 9 octombrie 1934, Marsilia) a fost întâiul rege al Regatului Iugoslaviei, fiind înainte, între anii 1921 - 1929, suveran al Regatului sârbo-croato-sloven. Alexandru s-a născut la Cetinje în Muntenegru, fiind al patrulea copil al lui Petru Karadjordjevic și al Prințesei Zorka de Muntenegru. Copilăria și-o petrece în Muntenegru, rămânând fără mama de la vârsta de doar un an
Alexandru I al Iugoslaviei () [Corola-website/Science/314795_a_316124]
-
al forței, era singurul care dicta, el, singur, impunea respect. Califul din Bagdad, care teoretic era în măsură să judece situația, prefera aliați de nădejde, nu conducători slabi la cheremul unor răzvrătiți. De aceea, l-a recunoscut pe puternicul Saladin suveran al Siriei, Yemenului, Egiptului și, ca să-i provoace ambiția, și sultan al Palestinei. Așa au început ostilitățile dintre Saladin și cruciați în vara anului 1177. O intervenție militară în regatul Ierusalimului nici nu era grea. După moartea lui Amaury I
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
exemplul, ca de pildă ducele Leopold de Austria, luând cu sine poeți și barzi ca să-i cânte în versuri victoria, în luna mai a anului 1189 el s-a pus în mișcare, îndreptându-se spre Ungaria. Așadar , cei trei mari suverani ai lumii occidentale, Filip al II-lea August, Richard I și Fredric I Barbarossa au plecat în cruciadă. Lor li s-au alăturat orașele italiene, care s-au angajat să transporte pe mare pe cruciații francezi și englezi, calea aleasă
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
dintre precursorii mișcării literare germane Sturm und Drang, dezvoltată, în continuare de Goethe, prin romanul "Die Leiden des jungen Werthers", apărut în anul 1774 . În Republica sa luminată, Klopstock își propunea să încredințeze puterea unei elite cultivate, și nu unui suveran, considerat ca fiind incapabil să guverneze. Intelectualii, elitiștii se ridică astfel deasupra poporului, pe care îl împopoțonează cu un termen disprețuitor: "plebe". Klopstock nu acordă nicio suveranitate poporului și nu rămâne nimic din valorile "Libertății, Egalității și Fraternității". A murit
Friedrich Gottlieb Klopstock () [Corola-website/Science/314938_a_316267]
-
al III-lea de Burgundia intrând astfel în componența Țărilor de Jos Burgunde. Din 1477 întreaga regiune intră sub stăpânirea casei de Habsburg, întâi ramura spaniolă și apoi cea austriacă a familiei. Aflat la frontiera franceză, comitatul intră în atenția suveranilor francezi care în repetate rânduri obțin în urma conflictelor cu Habsburgii, diverse teritorii din . În urma Războiului de treizeci de ani, în 1659, Franța obține teritoriile Avesnes, Landrecies și Le Quesnoy iar în urma Războiului Franco-Olandez, în 1678, Franța obține teritoriile Bavay, Bouchain
Comitatul Hainaut () [Corola-website/Science/314968_a_316297]