4,624 matches
-
aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu aproximativ 40 m². Dunărea, ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi, la Furca Sfântu Gheorghe (în turcește "Çatal Çedırlez" uneori transcris în română „Ceatal Sf. Gheorghe”) se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe. Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său, de o lungime de 104 km², 60% din apele și aluviunile Dunării. Brațul Sulina este
Delta Dunării () [Corola-website/Science/296761_a_298090]
-
pe care l-a adnotat. Savanți și mari erudiți s-au aplecat asupra textului dictat de Marco Polo, publicând ediții însoțite de comentarii și note, încercând să stabilească itinerarul destul de neclar al călătoriei, concordanțele dintre denumirile date de venețian și transcrise după ureche și cele reale sau actuale. În 1966 un specialist german din Munchen, Herbert Franke, a publicat un articol în care avansa idea că voiajul lui Marco Polo nu ar fi avut loc în realitate. După opinia lui Franke
Marco Polo () [Corola-website/Science/296812_a_298141]
-
i-a inițiat în aproape toată filozofia, căci era maestru priceput în aceasta. El i-a învățat etica, dezvățându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în fizică, făcându-i să traiască potrivit cu legile naturii, pe care goții [geții] transcriindu-le le păstrează până azi [sec VI e.n.] cu numele de belagines; i-a învățat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare în ce privește mintea; arătându-le practica, i-a îndemnat să-și traiască viața în fapte bune; demonstrându-le teoria, i-
Deceneu () [Corola-website/Science/301063_a_302392]
-
10 noiembrie 1508). Încă din secolul XVII aici funcționează o școală, atestată documentar pe un manuscris a lui "Constantin grămatic" din satul Corbeasa-Vâlcea: ""să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte"". Aici de-alungul timpului s-au transcris numeroase cărți și hrisoave, iar unul din cele mai vechi acte "românești" datând din 1573, de fapt al doilea după scrisoarea lui "Neacșu din Câmpulung", a fost redactat tot la acest lăcaș. Mai târziu, în 1620 Mihail Moxa scrie aici
Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea) () [Corola-website/Science/301441_a_302770]
-
vîrful limbii atinge alveolele incisivilor superiori, în al doilea caz vîrful limbii nu joacă nici un rol, iar articularea se face prin atingerea vălului palatului cu partea posterioară a limbii. Atunci cînd distincția fonetică nu este importantă cele două cuvinte se transcriu simplificat și respectiv . Consoana se întîlnește ca alofon al lui în multe alte limbi: italiana, spaniola, greaca modernă, etc. În limba engleză este un sunet separat, de exemplu cuvintele "sin" (a păcătui) și "sing" (a cînta) formează o "pereche minimală
Consoană nazală velară () [Corola-website/Science/300047_a_301376]
-
zidărie de piatră). Prin anul 1840, în ruinele Miciei a fost descoperit un altar votiv datând din sec. II-III e.n., care contribuie la punerea în lumina a modalităților de administrare ale salinelor în Dacia română. Inscripția gravata pe altar se transcrie după cum urmează: Silvano Do-/mestico/ P(ublius Ael (ius) Euph(o-)/rus pro/5/ salute P(ubli)Ael(i)/ Mari con-ductoris / păscui et să-/linar(um) l(ibens) v(otum) v(ovit) ["Zeului Silvanus Domesticus, Publius Aeulius Euphorus/5/ pentru
Vețel, Hunedoara () [Corola-website/Science/300564_a_301893]
-
în această perioadă în biserică din sat a fost Elisie Maior (182-1869). În anul 1733 Inochentie Micu Klein, într-o conscripție a vremii, printre altele sunt menționate și cele 4 sate care formează și astăzi comună Rușii-Munți. Maioreștiul, atunci Huduc, transcris de către Inochentie Micu "Huducs" este descris ca o comunitatea formată din 20 familii fără un preot unit. Între anii 1760-1762, conform altei conscripții, Huducul numără 19 familii. În următorii ani satul cunoaște o oarecare dezvoltare care are drept consecință o
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
următoarele instituții: Biserica Primul preot din istoria bisericii satului „popa Vasilie din Stroești” este menționat la 8 aprilie 1644, ca martor la o învoială între frați (Leonăchescu, 2001). Pe harta Țării Românești întocmită în anul 1700 de stolnicul Constatin Cantacuzino, transcrisă în latină și tipărită de către Anton Maria Del Chiaro, la Veneția în anul 1718, satul Stroești - Argeș figurează cu biserică (Leonăchescu - Năndrașu, 1981). Biserica veche de lemn a fost „făcută de un Gheorghie Ciovică” conform documentului din 24 decembrie 1753
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
sau porumb 7.5 kg de elev pe perioada anuală de școlarizare. Primul local propriu pentru școală s-a clădit în anul 1868 de către comuna politică. Prin anii 1878-1880 când s-a introdus cadastrul, localul școlii a fost preluat și transcris pe numele ambelor biserici devenind astfel proprietatea lor. În anul 1902 s-a renovat cu cheltuiala confesiunilor nemaifiind destul de încăpătoare pentru a satisface cerințele legii obligativității învățământului. În 1923 a luat ființă și grădinița de copii, spațiul fiind insuficient pentru
Șona, Brașov () [Corola-website/Science/300971_a_302300]
-
Dragostea de slovă românească a domnului erudit determină chemarea "arhimandritului Ioan" din Câmpulung, pentru a copia pe la 1700 cunoscuta carte populară "„Varlaam și Ioasaf“". Tot acesta va mai scrie "„Pomelnicul mănăstirii Hurezi“". Pe la 1754 vine la Hurezi învățatul "Rafail". Acesta transcrie "„Halima“" (1783) și ne lasă importante însemnări despre "Viața lui Petru cel Mare" și "Istoria Rusiei". Alt cărturar, "Dionisie Eclesiarhul", scrie în 1788 "„Întrebări și răspunsuri ale dumnelui Constantin Cantacuzino, fratele răposatului Șerban Voievod Cantacuzino“". Dionisie este și cel care
Mănăstirea Hurezi () [Corola-website/Science/296760_a_298089]
-
în 1770 de către pastorul Pataki Dániel I, care a însemnat într-un calendar botezurile, cununiile și înmormântările, uneori și evenimente din viața satului. Fiul său, pastorul Pataki Daniel II le notează în continuare pe o listă, iar din 1804 le transcrie în Registrul matricol. Un amănunt demn de reținut este acela că la anul 1722 exista în curtea bisericii o construcție din lemn (kaloda) în care erau închiși cei care săvârșeau fapte reprobabile și erau condamnați la un număr de zile
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
fratelui său, o călătorie gratuită în Scoția. Mă grăbesc să-mi dau acordul pentru această călătorie încântătoare...". În 1859 întreprinde o călătorie în Anglia și Scoția alături de Aristide Hignard. În timpul ei își notează o serie de impresii, pe care le transcrie la revenirea în țară și, în 1862, îi prezintă manuscrisul lui Hetzel, care îl refuză. Drept urmare, Verne îl va folosi pentru redactarea romanelor sale scoțiene. Între 1860 și 1861, familia se mută de trei ori: de pe strada Saint-Martin pe Bulevardul
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
nu înseamnă „a se crede nemuritor”, ci „a se face nemuritor”". Această „"imortalizare"”, după termenul folosit de Eliade, „"se dobândea prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele grecești și eleniste"”. Deși ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici, informațiile transmise de Herodot indică, potrivit interpretării lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al "morții" (ocultare) și "reîntoarcerii pe pământ" (epifanie). Iar, cât privește semnificația magică a singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl interpretează drept menit pentru
Zalmoxis () [Corola-website/Science/298725_a_300054]
-
grecești și eleniste"”. Deși ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici, informațiile transmise de Herodot indică, potrivit interpretării lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al "morții" (ocultare) și "reîntoarcerii pe pământ" (epifanie). Iar, cât privește semnificația magică a singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl interpretează drept menit pentru a „"reactualiza raporturile dintre geți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla printre ei"”, constituind, astfel, o „"repetiție simbolică a întemeierii cultului"”, similară, doar din punct de
Zalmoxis () [Corola-website/Science/298725_a_300054]
-
amintit și de Pactul Molotov-Ribbentrop, cerând anularea consecințelor acestuia (implicit, retrocedarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord, anexate în virtutea acestui pact). În luna decembrie 1989, în ziarul "Scînteia", apare pe prima pagina un discurs al președintelui Ceaușescu transcris cu toate greșelile gramaticale și de pronunțare pe care acesta le făcea în exprimarea orală. A fost un semnal transmis în toate cotloanele țării, fiindcă ziarul avea o răspândire națională necondiționată de numărul cititorilor (puțini au citit însă acea primă
Revoluția Română din 1989 () [Corola-website/Science/299587_a_300916]
-
iar ea doar 18. La început, îndrăgostit cu adevărat de tânăra femeie, au petrecut momente liniștite și plăcute, iar viața de familie era fericită. A fost pentru Tolstoi o căsătorie ideală: soția sa îi administrează moșia, îi recopiază manuscrisele (îi transcrie de 7 ori "„Război și pace”"!) și îi dăruiește 12 copii. Curând după căsătorie, Lev își reia preocupările literare întrerupte de munca pedagogică, socială și de gospodărirea moșiei, și începe să scrie romanul "„Război și pace”". În 1869, după terminarea
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
Timp de 15 ani trăiește din plin fericirea vieții de familie, după care începe o perioadă de certuri cu soția sa. Torturat de o nelămurită angoasă, se confesează: Criza acută pe care o traversează îl face să renunțe la avere, transcriind-o pe numele soției, să scrie numeroase opere de reformator - asupra religiei, iubirii aproapelui, artei, sărăciei. Caută insistent să cunoască viața celor în mizerie. În jurul său se constituie un grup de discipoli: cel mai fanatic dintre aceștia fiind Certkov; spiritul
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
Karl Friedrich Gauß (transcris în mod tradițional Gauss, latinizat "Carolo Friderico Gauss"; ) a fost un matematician, fizician și astronom german, celebru pentru lucrările despre integralele multiple, magnetism și sistemul de unități care îi poartă numele. Este considerat unul dintre cei mai mari oameni de
Carl Friedrich Gauss () [Corola-website/Science/299817_a_301146]
-
dar și de numărul de receptori CD4 aflați în jurul locului de penetrare a virusului în organism. În interiorul celulei are loc eliberarea RNA din anvelopa virală. Enzimele încep să producă gena pol, care la rîndul său codează revers transcriptaza, enzima care transcrie fragmentul de ARN într-un model de [[ADN]] proviral, utilizând aparatul metabolic și de sinteză proteică a celulei parazitate. Acest ADN proviral va fi integrat în ADN-ul celulei gazdă prin intermediul integrazei, eliberată în citoplasmă după distrugerea anvelopei virale. Odată ce
HIV () [Corola-website/Science/299911_a_301240]
-
lună înainte de termenul limită impus de editor. Presat de timp, Dostoievski îi dezvăluie prietenului său Aleksandr Miliukov complicațiile pe care i le-au cauzat contractul cu Stellovski. Prin intermediul lui Miliukov, scriitorul angajează o stenografă, pe Anna Grigorievna Snitkina, care va transcrie după dictare întreg romanul. La 30 octombrie, după 26 de zile de muncă, "Jucătorul" este finalizat. Anna Grigorievna avea să devină cea de-a doua soție a lui Dostoievski. Mâhnirea profundă, aceasta a fost prima mea impresie: pentru prima dată
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
cea a Elenei Scărlătoiu, conform căreia istroromânii provin din mai multe „nuclee” din centrul, vestul și nord-vestul Transilvaniei, precum și din sudul Dunării, mai ales din regiunea Timok-Prizren. Istroromâna a fost totdeauna o limbă orală în esență. Atestările ei au apărut transcrise mai întâi de cărturari care s-au interesat de istroromâni, apoi de către lingviști care au cules rugăciuni, cântece, basme și alte texte narative, zicători și proverbe. Prima atestare a istroromânei apare într-o istorie a orașului Triest din 1698, scrisă
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
menționează endonimul de "rumeri" folosit pe atunci de istroromâni, și dă o listă de 13 substantive singure, 8 substantive cu determinant și 2 propoziții din limba lor, cu traducerea în latină. În 1819, Ivan Feretić, un preot din insula Krk, transcrie două rugăciuni în „româna din Krk”. Acestea sunt primele texte considerate că atestă istroromâna. Următoarele atestări sunt o snoavă și o variantă a fabulei " Greierele și furnica", culese de eruditul istrian Antonio Covaz și publicate în 1846 împreună cu traducerea lor
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
Greierele și furnica", culese de eruditul istrian Antonio Covaz și publicate în 1846 împreună cu traducerea lor în latină și italiană. În 1856 sunt publicate trei rugăciuni în istroromână, printre care "Tatăl nostru", într-o revistă din Slovenia. Cercetătorii sunt cei care transcriu și publică cele mai multe texte orale, pe care lingviștii lucrează pentru descrierea limbii. Prima lucrare literară cultă apare în 1905, rămânând și unica până la cele câteva din anii 1990 și de după 2000. Nefiind scrisă, istroromâna nu a putut fi nici limbă
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
genitiv-dativului în Žei̯ân și dispariția ei în sud) și lexicale. Sunt circa 300 de unități lexicale care nu sunt comune pentru sud și Žei̯ân (vezi detalii despre diferențele dialectale în secțiunile următoare). Aproape fiecare cercetător a transcris în mod diferit istroromâna. În prezent este folosită mai mult grafia lui Kovačec, adoptată de asemenea de către Richard Sârbu și Vasile Frățilă, inspirată în mare parte din cea a lui Pușcariu, și cu elemente din grafia limbii croate. Vrzić propune
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
mai aproape de [a]): "ạn" „în”, "ạmpirat" „împărat”. Și după silabă accentuată se închid aceleași vocale, dar /a/ se păstrează ca articol hotărât: "casă" vs. "casa". În toate graiurile meglenoromâne există diftongii descendenți [aw], [ew], [iw] și [ow] (semivocala /w/ fiind transcrisă u̯), și diftongii ascendenți [ja], [je], [jo] și [ju], semivocala /j/ transcriindu-se i̯. În diverse graiuri există și alți diftongi: În transcrierea diftongilor există o diferență între Capidan și P. Atanasov, în sensul că acesta notează și
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]