5,483 matches
-
Război Mondial, ceea ce a dus la încetarea ostilităților pe frontul din Orientul Mijlociu al Primului Război Mondial. Tratatul asigura Aliaților controlul asupra forturilor care controlau strâmtorile Bosfor și Dardanele. De asemenea, Aliații primeau dreptul de ocupație „în caz de dezordine” a oricărui teritoriu turc. Somerset Arthur Gough-Calthorpe, cel care a semnat tratatul din partea britanică, a declarat că Antanta nu dorește să distrugă statul otoman și nu dorește ocuparea militară a acestuia, dar se simte îndreptățită să-și asigure securitatea prin ocuparea Istanbulului. În ciuda declarațiilor
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de sub comanda lui din Siria la Ankara și a început organizarea grupurilor de rezistență, în rândul cărora se aflau în principal etnici turci, dar și emigranți din Caucaz, aflați sub conducerea lui r Çerkez Ethem. Cartierul general al Mișcării naționale turce a fost obligat să se mute în regiunea centrală muntoasă și greu accesibilă din centrul Anatoliei datorită faptului că apele teritoriale din sud erau controlate de Royal Navy, iar litoralul adiacent de trupele terestre italiene și elene. Sultanul a oferit
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de armată mutate în mai 1919 în Ankara și Erzurum. Prin intermediul a diferite manevre birocratice, Mustafa Kemal a devenit inspector general al forțelor otomane din Anatolia, fiind însărcinat să supravegheze procesul de dizolvare și lăsare la vatră a restului trupelor turce. Mustafa Kemal și un grup de colaboratori apropiați au părăsit Constantinopole la bordul unui vechi vas cu aburi, „SS Bandirma” pe 16 mai 1919, în direcția Samsun El a debarcat trei zile mai târziu și și-a stabilit cartierul general
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
se ocupa în mod oficial de dezarmarea armatei, el și-a înmulțit contactele diferite personalități politice și militare pentru pregătirea luptei de rezistență. În urma unei întâlniri cu Rauf Orbay, Ali Fuat Cebesoy și Refet Bele de pe 21 iunie 1919, liderii turci au emis așa-numita Circulara Amasya (22 iunie 1919), primul document scris al războiului de independență al Turciei. Pe 23 iunie, înaltul comisar Calthorpe, dându-și seama de natura activităților lui Mustafa Kemal în Anatolia, a trimis un raport în legătură cu
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Ferid Pașa le-a ordonat lui Bele și lui Mustafa Kemal să întreprindă acțiuni pentru eliminarea tensiunilor care se manifestau în rândurile populației musulmane din regiunea Mării Negre. Ferit Pașa a promis că britanicii nu vor întreprinde măsuri împotriva înalților ofițeri turci. Mustafa Kemal avea să le spună unor prieteni apropiați: „Ferit Pașa nu înțelege realitățile regiunii; ar trebui să demisioneze pentru binele Imperiului”. Pe 2 iulie, Kemal a primit o telegramă de la sultan, prin care îi cerea să se reîntoarcă în
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Turciei. În aceste condiții, el a hotărât că singura soluție este să-și ia un concediu de două luni. Pe 16 octombrie 1919, Ali Riza Pașa l-a trimis pe ministrul marinei, Hulusi Salih Pașa, să negocieze cu Mișcarea Națională Turcă. Hulusi Salih Pașa nu luase parte la război. Salih Pașa și Mustafa Kemal s-au întâlnit în Amasya. Mustafa Kemal a dorit să se discute problemele reprezentativității Parlamentului Otoman. El dorea semnarea unui protocol între Ali Riza Pașa și „comitetul
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
au transformat pe sultan în unicul guvernator al imperiului. Dar sultanul nu își putea exercita puterea în ceea ce mai rămăsese din imperiul otoman fără sprijinul trupelor străine. Din acest motiv, sultanul a devenit doar o marionetă a aliaților. Noul guvern turc, sperând să submineze autoritatea Mișcării Naționale, a conceput o „fatwa” (decret religios) prin care se afirma că drep-credincioșii nu ar trebui se solidarizeze cu rebelii (naționaliștii). În afară de acest decret religios, tribunalele aflate sub control guvernamental i-au condamna la moarte
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
1909 era concepută să prevină excesele pe care și le permisese sultanul Abdul-Hamid al II-lea. Aproximativ 100 de deputați otomani au reușit să păcălească vigilența Aliaților și s-au alăturat celor 190 de deputați aleși de grupurile de rezistență turce. Ismet Inonü participat la ședințele noului Parlament de la Ankara din postura de deputat de Edirne. În martie 1920, revoluționarii turci au anunțat națiunea că a fost înființat un nou parlament cu sediul la Ankara - Marea Adunare Națională a Turciei. Marea
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Amasya de pe 22 iunie 1919, Mustafa Kemal s-a întâlnit cu delegația bolșevicilor condusă de Semion Budionnîi. Bolșevicii doreau să anexeze părți ale Caucazului, inclusiv Republica Democrată Armeană, care se aflaseră sub dominația Imperiului Rus. Bolșevicii considerau că o republică turcă prietenă ar fi fost un stat-tampon și un posibil aliat al comuniștilor. Poziția oficială a lui Kemal a fost aceea că orice discuții politice trebuie amânate până după obținerea independenței Turciei. Pe de altă parte, naționaliștii turci au obținut dacă
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
în schimbul înființării Legiunii franco-armene, care să lupte de partea Antantei. Francezii urmărea să unească RD Armeană cu Cilicia trecută sub controlul armenilor. Printr-o asemenea unire, RD Armeană ar fi dispus de resurse suficiente ca să reziste expansionismului bolșevic. Armata naționaliștilor turci a fost implicată într-unele dintre cele mai grele lupte pe care le-a dus la frontiera armeană. Armata națională a obținut victorii importante în răsărit, în ciuda presiunii crescânde a grecilor de pe frontul apusean. Rapoartele generalului Kâzim Karabekir oferă o
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
în regiunea Erzurum. În acest timp, guvernul rus a trimis un mesaj diplomatic prin care propunea redesenarea cu sprijinuul bolșevic nu doar a granițelor cu Armenia, dar și a celor cu Iranul. Sprijinul sovietic era absolut vital pentru mișcarea naționalistă turcă, în condițiile în care industria militară era practic inexistentă. În cadrul, bolșevicii au cerut ca orașele Van și Bitlis să fie transferate Armeniei. Această cerere era inacceptabilă pentru revoluționarii turci. În același timp, revoluționarii turci erau obligați să facă față amenințării
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
celor cu Iranul. Sprijinul sovietic era absolut vital pentru mișcarea naționalistă turcă, în condițiile în care industria militară era practic inexistentă. În cadrul, bolșevicii au cerut ca orașele Van și Bitlis să fie transferate Armeniei. Această cerere era inacceptabilă pentru revoluționarii turci. În același timp, revoluționarii turci erau obligați să facă față amenințării pe două fronturi. Tergiversarea negocierilor și ezitările lor în ceea ce privește transferul unoir forțe importante în est făceau imposibilă prevenirea raidurilor armenilor și provocau exodul etnicilor turci, dar în același timp
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
august să aibă loc semnarea Tratatului de Sèvres. A doua fază a luptelor de la Oltu (3 - 5 septembrie) a dus la alungarea definitivă a armenilor din regiune. Tratatul de la Alexandropol (2 decembrie 1920) a fost primul tratat semnat de revoluționarii turci. El a pus capăt acțiunilor militare la granița de răsărit, în regiunile cunoscute drept Armenia Wilsoniană. Prin acest tratat, Armenia a renunțat la prevederile favorabile ei în Tratatul de la Sèvres. După semnarea acestui tratat, în Armenia a avut loc o
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
ignorante și sângeroase prin eliminarea acesteia din teritoriile unde majoritatea populației era format din greci. Imedia după debarcare forțelor elene la Smyrna, naționaliștii turcii au declanșat atacuri împotriva lor, ceea ce a dus în schimb la represalii brutale împotriva populației civile turce din partea militarilor invadatori. Forțele elene au folosit Smyrna ca bază pentru lansarea unor atacuri în interiorul Anatoliei. Mustafa Kemal a fost foarte hotărât să elimine prezență grecilor în Smyrna, cu atât mai mult cu cât elenii au comis numeroase atrocități împotriva
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
arabe din regiune pentru obținerea victoriei. Mustafa Kemal considera că amenințarea franceză era a doua ca importanță, după cea greacă. El a presupus că dacă grecii vor fi învinși, francezii nu ar fi rezistat de unii singuri. Rezistența forțelor naționaliste turce a fost o surpriză pentru francezi. Francezii îi considerau vinovați pentru această situați pe britanici, care nu făcuseră nimic pentru distrugerea rezistenței locale. Obiectivul strategic al deschiderii unui front în sud prin implicarea armenilor în lupta împotriva naționaliștilor turci a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
obligată să emigreze odată cu retragerea forțelor militare franceze. Pierderile umane și materiale ale armatei franceze în Turcia a generat o nemulțumire profundă în Franța. Într-o încercare de salvare a ceea ce mai putea fi salvat, Franța a cerut guvernului naționalist turc plata unei compensații financiare de 1.500.000 monede de aur. Mustafa Kemal a refuzat o asemenea plată. [[Antanta]] a încercat să salveze [[Tratatul de la Sèvres]] și să-i silească pe revoluționarii turci să accepte prevederile acestuia în cursul a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
fi salvat, Franța a cerut guvernului naționalist turc plata unei compensații financiare de 1.500.000 monede de aur. Mustafa Kemal a refuzat o asemenea plată. [[Antanta]] a încercat să salveze [[Tratatul de la Sèvres]] și să-i silească pe revoluționarii turci să accepte prevederile acestuia în cursul a mai multor rude de negocieri ținute la [[Londra]]. [[Conferința de la Londra]] s-a încheiat cu un eșec datorită diferențelor de vederi mult prea mari. Tratatul de la Sèvres, chiar și într-o formă modificată
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
puncte]]”. Poziția premierului britanic [[David Lloyd George]] nu a fost schimbată însă nici de raportul amiralului Mark Lambert Bristol, nici de rezultatele ședințelor Conferinței de la Londra. Pe 12 februarie 1921, el și-a dat aprobarea pentru finalizarea anexării regiunilor litorale turce de la Marea Egee, iar armata elenă a trecut la punerea în practică a acestei decizii. Primele contacte dintre cele două tabere au avut loc în timpul Conferinței de la Londra. Primii pași spre restabilirea păcii au fost făcuți însă doar după ce [[Antanta]] a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
a trecut la punerea în practică a acestei decizii. Primele contacte dintre cele două tabere au avut loc în timpul Conferinței de la Londra. Primii pași spre restabilirea păcii au fost făcuți însă doar după ce [[Antanta]] a accepta să negocieze cu revoluționarii turci. Mai înainte de începerea tratativelor cu Antanta, naționaliștii turci au reușit să rezolve o parte a problemelor de la frontiera estică prin semnarea [[Tratatul de la Alexandropol]] cu [[Republica Democrată Armeană]]. Desființarea acestui stat și apariția [[RSS Armeană]] și altor state sovietice în
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
decizii. Primele contacte dintre cele două tabere au avut loc în timpul Conferinței de la Londra. Primii pași spre restabilirea păcii au fost făcuți însă doar după ce [[Antanta]] a accepta să negocieze cu revoluționarii turci. Mai înainte de începerea tratativelor cu Antanta, naționaliștii turci au reușit să rezolve o parte a problemelor de la frontiera estică prin semnarea [[Tratatul de la Alexandropol]] cu [[Republica Democrată Armeană]]. Desființarea acestui stat și apariția [[RSS Armeană]] și altor state sovietice în [[Caucaz]] i-a obligat pe turci să continue
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
aflat cu surprindere că turcii erau hotărâți să respecte prevederile „Pactului Național”. În timpul conferinței, trupele britanice s-au pregătit să respingă atacul trupelor naționaliștilor turci. Nu au izbucnit însă lupte în Tracia, trupele elene retrăgându-se mai înainte ca cele turce să debarce din [[Asia Mică]]. Singura concesiune pe care a făcut-o Ismet a fost angajamentul ca turcii să nu avanseze mai departe de [[Dardanele]] și să-i atace pe britanici în timpul conferinței. Lucrările conferinței au durat în timp mult
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
pentru păstrarea ordinei. Turcii acceptau ca britanicii să ocupe strâmtorile [[Dardanele]] și [[Bosfor]] și [[Istanbul]]ul până în momentul semnării tratatului de pace. Refet Bele a fost numit să preia controlul Traciei Răsăritene după retragerea Aliaților. El a fost primul oficial turc care a intrat în capitală. Britanicii nu au permis intrarea în Istanbul și a celor 100 de jandarmi care îl însoțeau pe Bele, dar au cedat după numai o zi. Guvernul din Istanbul, care se legitima prin suveranitatea [[sultan]]ului
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
sultan a părăsit Turcia pe 17 noiembrie 1922 și s-a îndreptat la bordul unei nave britanice spre [[Malta]]. Acest ultim eveniment a marcat dispariția Imperiului Otoman. [[Fișier:Delegation of Turks which was sent to Lausanne.png|thumb|200px|Delegația turcă la Conferința de la Lausanne]] În perioada noiembrie 1922 - februarie 1923, a avut loc Conferința de la [[Lausanne]], [[Elveția]]. Scopul negocierilor a fost semnarea unui nou tratat care să-l înlocuiască pe cel semnat la sfârșitul [[primul război mondial|Primului Război Mondial]] ([[Tratatul de la
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Ismet Pasha, cerându-i să semneze și, când acesta din urmă a refuzat, a părăsit negocierile. [[Tratatul de la Lausanne|Tratatul]], semnat pe 24 iulie 1923 la [[Lausanne]], [[Elveția]], a recunoscut apartenența [[Anatolia|Anatoliei]] și [[Tracia Răsăriteană|Traciei Răsăritene]] la statul turc și a anulat prevederile [[Tratatul de la Sèvres|Tratatului de la Sèvres]], semnat de guvernul otoman. După acest nou tratat, a fost recunoscută pe plan internațional suveranitatea noii [[Republica Turcia|Republici Turcia]] și a fost recunoscut dreptul de [[stat succesor]] al defunctului
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
sfârșitul anilor 1950. Tancurile rămase au fost folosite drept ținte pentru trageri în poligon. M47 Patton a fost folosit de Pakistan în timpul războiului dintre India și Pakistan din 1965, de Iordania în Războiul de Șase Zile, de Turcia în Invazia turcă a Ciprului și împotriva PKK, de armata iraniană în Războiul Iran-Irak și de Croația în timpul Războiul Croat de Independență. Tancul era considerat a fi inferior modelului sovietic T-54. Tancurile M47 Patton puteau fi dotate cu o lamă de buldozer
M47 Patton () [Corola-website/Science/320143_a_321472]