4,882 matches
-
șobolani literari!Ă Trecuseră doi ani de la predarea manuscrisului, când Preda, chemându-mă în biroul lui în prezența lui Eugen Simion, mi-a declarat că „refuză publicarea”, deoarece romanul „nu e marxist”! Am trăit un moment de stupefacție și de uimire când același Preda mi-a propus apoi în repetare rânduri „să tai în două” romanul, declarându-mi entuziasmul pentru prima parte a cărții, „cea satirică”, dar recunoscând că nu înțelege și nu consideră „utilă deocamdată” cea de-a doua parte
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
singurătate mediatică, părăsiți nu numai de lumea „din afară”, dar și de propria lor organizație - din ’85, Uniunea Scriitorilor încetase de fapt, statutar și organizatoric, să existe! Niciodată ura, ura simplă și elementară, nu a fost un bun sfătuitor și uimirea mea a fost nesfârșită când „papii emigrației” literare de la Paris nu numai că erau surzi la informațiile asupra complicatei și realei stări de fapt a „frontului literar”, dar ne categoriseau, pe cei care nu eram în deplin acord cu „excomunicările
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
stea ce răsărea a prozei - dar și a naționalismului comunist! - Eugen Barbu. Depusesem la Gica Iuteș, responsabila cu proza a revistei și șefa tinerelului, blondului și îndrăcit de talentatului Fănuș Neagu, câteva schițe ce zăceau în sertarele secției când, spre uimirea mea, am fost invitat la nou-numitul redactor-șef adjunct, Al.I. Ștefănescu, un omuleț vioi, extrem de agreabil în mimică și aparentă curtoazie umană, care, după ce-mi puse cele câteva uzuale întrebări la ora aceea, de unde vin, din ce familie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
până acolo încât, el, prozator, romancier cu cel puțin zece volume la activ, să accepte rezervele aspre pe care i le făceam la un roman în manuscris la care lucra, Al cincilea anotimp, și să facă tăieturile de rigoare spre uimirea ușor stupefiată a cercului lor de prieteni, scriitori și pictori cu toții afirmați și celebri, care ridicau din umeri la „fixația” pe care o făcuse Ali la acel tinerel brunet, frumușel, verbios, venit de prin Banat sau Ardeal, stângaci, dar și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Germania, cu Israelul - condamnat de tot blocul sovietic ca o țară imperialist-fascistă, intensificând relațiile cu China populară într-un moment în care aveau loc acute incidente de frontieră între cei doi coloși comuniști, URSS și China etc. De curând, spre uimirea tuturor, avusese loc o plenară c.c. unde fusese atacat Drăghici, fostul ministru de Interne al lui Dej, și o dată cu el și „metodele abuzive ale securității” și cu acestea era prins în vâltoare și fostul șef de stat, ca și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
șoc, în acea convulsie - ce poate lua forme diverse, contradictorii - a libertății sociale, brusc instalate, ca un fel de uragan, la care nu se aștepta aproape nimeni și pentru care, nimeni, aproape, nu era pregătit - Libertatea socială! Deoarece observăm cu uimire și uneori cu stupoare că generațiile tinere și foarte tinere, azi, la noi, după Decembrie ’89, preiau de-a valma valorile vestice, cu precădere cele americane, și când vorbesc de „valorile americane” mă refer, în acest caz, la valorile „de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
trece” de la un roman în altul, axând în jurul lui intrigi și tipologii, punând și în acest fel bazele foiletonisticii epice, a acestei „psihologii de lector” care inundă și secolul nostru care abia începe. Mă aflu - o mărturisesc cu umilință și uimire! - în situația pitorească a acelui ucenic vrăjitor care, în absența magistrului, manevrează „manetele” creației fără să fie stăpân pe „tehnica”, pe „mecanica” lor de funcționare. Cel care stă la originea unei catastrofe! Dar... care a fost „catastrofa” în cazul meu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
bucuria lucidității de a fi, Gând și Stăpân al Realității vizibile și invizibile. Ne cerem iertare de majuscularea atâtor substantive pretențioase, o facem însă tocmai contagiați de Maestrul nostru, de bucuria de a „filozofa precum dansezi”, de uimireaa, da, de uimire de a fi și de uimirea de a ști că suntem! Dar, spre deosebire de Maestrul nostru, noi credem încă în Zei sau, mai bine zis: le simțim „absența”, dacă o cultură și o luciditate prea ascuțită a noastră, a europenilor, „i
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și Stăpân al Realității vizibile și invizibile. Ne cerem iertare de majuscularea atâtor substantive pretențioase, o facem însă tocmai contagiați de Maestrul nostru, de bucuria de a „filozofa precum dansezi”, de uimireaa, da, de uimire de a fi și de uimirea de a ști că suntem! Dar, spre deosebire de Maestrul nostru, noi credem încă în Zei sau, mai bine zis: le simțim „absența”, dacă o cultură și o luciditate prea ascuțită a noastră, a europenilor, „i”-a îndepărtat sau „i”-a ucis
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
poet Vasile Alecsandri, în timp ce eu, cu un exces de patos, deplângeam cultul care se crease în jurul acestei legende ispititoare și simbolice. Nu contestam metaforele și simbolul final, acea „nuntă cosmică” în care „se exilează” ciobanul nostru vrâncean, dar îmi manifestam uimirea și mai ales îngrijorarea față de excesiva, insistenta alegere a acestei balade de către gustul actual, capabil de a o ridica pe un altar al reprezentării, pur și simplu, a destinului nostru românesc. O veritabilă „reducție” a simbolisticii și a șanselor noastre
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a luat Abrahamul Profetului la bătaie. Instalat pe un pământ îmbibat de islam timp de paisprezece secole, înțeleptul tobă de Pentateuh nu reușise să se edifice asupra tradiției musulmane în această privință. Puțin după aceea, omologul său așkenaz ne mărturisește uimirea care l-a cuprins, în cursul unei călătorii în Maroc, văzând că musulmanii se descalță la intrarea în moschee. La est de Ierusalim, grămezile de încălțăminte sunt la fel de frecvente, iar drumul nr. 1 care divizează orașul moscheilor de cel al
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de alegeri refăcând, nu în scris, ci pentru micul ecran, itinerarul Paris-Ierusalim. Oare ce vor să obțină sprinterii noștri? "Votul evreiesc"? O poză în fața Zidului Plângerii, cu kippa pe creștet? Credibilitate internațională? Charles E., un ziarist curajos și experimentat, temperează uimirea plină de admirație pe care mi-o inspiră acești sprinteri fotosensibili veniți să-și ratifice in situ o opinie deja făcută. "Ecou mediatic garantat, mă liniștește el pe un ton zeflemitor, și reluări asigurate. Aici, e imposibil să treci neobservat
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
înțeleasă numai de artist. Arta simboliștilor și decadenților se poate asemăna cu o cupă de aur fals, frumos cizelată, dar în care nu se află nici o picătură de vin. Frumosul e tot ceia ce e uimitor zice Baudelaire. Dar când uimirea, nu a ținut decât o clipă, artistul a făcut pur și simplu artă de saltimbanc. Ceia ce farmecă uimind, ceia ce este într-adevăr frumos, nu e numai noutatea, ci noutatea adevărului. Frumosul nu e tot ce e simplu, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
stare de muțenie unul față de altul. Alaltăieri, la amiază, s-a întâmplat să fiu singur în "speise-zimmer". I-am spus câteva vorbe nemțești ca să rup tăcerea penibilă și din politeță. Cred că am avut oarecare succes mai cu seamă de uimire, căci d-na Menzel a aflat după aceea că "domnul din România" vorbește bine nemțește. Cum s-a stabilit între noi acest raport omenesc prin vorbire prin câteva sărace vorbe atitudinea lui s-a schimbat și nici mie nu mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
până ce crapă. Prostul e om lipsit de inteligență și mai ales de judecată. Între prost și judecată un ocean și o Himalaie. Prostul are privilegiul să se socoată totdeauna învățat și priceput. Un prost care spune ceva de spirit produce uimire ca o mârțoagă care deodată ar porni-o la galop. Cel mai trist lucru e că prostul nu poate fi bun. Caragiale: P. dacă n-ar fi fudul n-ar avea haz. Întâi și întâi P. devorează pe Dumnezeu. Dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
peisajului. Ne povestește Mihail Andreici că un reprezentant al guvernului a cercetat colhozurile de aici interesându-se de nevoile colectiviștilor. Avea o grijă mai cu seamă față de eventualele cereri și pretenții ale ciobanilor, locuitori ai singurătăților absolute. Dar ciobanii, spre uimirea lui, i-au cerut automobile Pobieda, motociclete, aparate de radio și alte născociri ale lumii nouă... Am umblat câteva ceasuri în lungul canalului, spre Vorovskaia și Karpova, rezervorii mari de apă, și ne-am oprit în câteva locuri. Ape pustii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a părut rău că n-am știut de aflarea tatălui său în Hârlău; aș fi vrut să-l cunosc. Tânărul vorbea admirabil românește. Părea cult și inteligent. Și pe când vorbeam, deodată sublocotenentul L..., oaspetele lui Ronetti Roman zice cu mare uimire: Dar bine, frate, eu nu înțeleg un lucru. Cum mai pot trăi oamenii din Hârlău cu atâția Jidani? Am tresărit; m-am întors spre junele camarad. Fața lui bucălae, cu obraji roși, era plină de mirare. Am pândit prilejul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la Ronetti Roman proprietarul de aici. M-a ospătat și m-a găzduit foarte bine. Și zic eu dumneata nu știi cine este acest Ronetti Roman? Cine-i? Nu știi că-i Ovreiu? Cum se poate, frate? strigă cu adâncă uimire camaradul meu. Închipuiește-ți, ieri, la masă, pe când toți eram adunați și discutam, am întrebat: Da' bine, frate, cum se poate trăi în târgușorul acesta, cu atâția Jidani! M-am gândit ce se va fi petrecut în sufletul lui Ronetti Roman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
s-o poftească și pe ea la joc. Flăcăul a venit și s-a închinat la scară și cucoana a coborât și a jucat cu el v-o patru jocuri. Da' juca drept ca Moldovencele." Se uitau oamenii cu mare uimire la asemenea lucru, și se gândeau la ce are să se întâmple și-și aduceau aminte că așa a făcut și străbunica cucoanei. "Era amarnică și nu-i era drag bărbatul." În alte părți orășenii fugind de căldura de cuptor a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
-n lumi di nimic, numa di Ion Voinicu”. În Sâla - Samodiva I( 10), Bogdan Damian/DăleaDămean merge în întâmpinarea bestiei prin intruziunea în spațiul propriu ei. Provocarea implicită este similară urcării flăcăului pe munte după leu sau cerb, în colinde. Uimirea Sâlei sau a slujnicelor ei, sugestiv numite „ciumulițe”, nu este mai mare decât a cerbului de unde iarba se împletește în patru: „Hai, Bogdene-Dimiene,/ Cin’ te-a scos în ochii mei,/ Ț-a venit vremea să piei,/ Pleacă-ți capu să
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cheia trecerii cu bine a probei. Mai mult decât atât, V. I. Propp consideră că „ajutorul năzdrăvan constituie doar o expresie a puterii și capacităților eroului”. Înainte de confruntarea propriu-zisă, care constă în urmărirea leului sau capturarea lui, animalul stihial trăiește uimirea de a vedea tânărul pe domeniul său: „- Ce-ai cătat junel, pe-aici?/ Doar căile le-ai zmintitu/ Ori murgu ți-o bolânzitu?/ June din grai îi grăiare:/ - Căile nu le-am zmintitu/ Murgu nu mi-a bolânzitu/ Ci-am
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
June din grai îi grăiare:/ - Căile nu le-am zmintitu/ Murgu nu mi-a bolânzitu/ Ci-am venit să ne luptăm,/ Să ne alegem de viteji” (Valea-Lupului - Hunedoara). Greșeala nu este posibilă, dată fiind funcția de animal psihopomp a calului, uimirea leului are aceeași semnificație ca și fala cerbului, cea a „încercării de însușire absolută a sacrului”. Caracterul de ales și inițiat este confirmat astfel chiar de animalul emblematic. Lupta propriu-zisă, diferită de urmărire, se caracterizează prin folosirea armelor, în cazul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
predicative ce surprind exclusiv acțiuni momentane. Momentul urmării redă la nivel auditiv tropotul în doi timpi, prin repetiția du-te și mână, iar ruptura survenită după intrarea în sacru și instalarea dimensiunii mitice oprește brutal această ritmicitate, ca efect al uimirii generale. Prezentă doar pentru a transporta eroul este și musca, ea fiind aleasă pentru rolul psihopomp din basmul Fata răpită de soare, și datorită abilității de a pătrunde în spații imune la intruziunea umană 202. Bursucul, ca animal ce cunoaște
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
transmite mai departe celor ce asistă la desfășurarea artistică. Interjecții precum vai, zău, mări influențează perceperea hiperbolizată a evenimentelor, prin stabilirea instanței narative ca etalon al gradului de gravitate a lucrurilor. Aura de omniscient a povestitorului face să se supradimensioneze uimirea și mirarea provocată de situațiile ficționale. Experiența substanțială a eului epic pentru lumea mitică marchează unicitatea faptelor: „Ce n-am văzut de când sînt!”. Interjecția prezentativă iată orientează și acutizează atenția pentru a vizualiza mai intens mișcările din scena artistică. Onomatopeea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
picioarelor niște benzi reflectorizante. Mă apropii, dar mă opresc brusc, șocat. Bărbatul aceasta nu are picioare, ci proteze iar jos, adidași. înalt, puternic, cu un rucsac mare pe umeri, mergea hotarât, ferm pe protezele lui. Rămân în spatele lui, mut de uimire, și-mi continui mersul, pășind în ritmul în care mergea el, de altfel, un mers ce nu- ți lăsa deloc impresia că nu ar avea propriile picioare. Așa ceva este mai greu de văzut și poate și mai greu de înțeles
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]