5,010 matches
-
pauze În care nu făceau decât să constate același lucru: nu aveau nici de mâncat, nici de băut. În afară de propria lor sudoare sărată. 3. Adormiră cândva târziu, spre seară, și se visară unul pe celălalt. Când se treziră, văzură cu uimire cum pe trupuri purtau pelicula când delicată, când violent colorată al visului lor. IX. Stepa de lavandă Grațian ceru centralistei pentru prima dată În viață numărul acela de telefon nesfârșit de lung. A răspuns chiar ea. Nu se aștepta. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
năpustit la mine cu pași apăsați și garda coborâtă. Am fentat cu stânga și Marele Lee s-a trezit miruit la marele fix de o dreaptă năprasnică. A căzut drept în cur. Nu știu care dintre noi a rămas mai mut de uimire. Blanchard stătea cu gura căscată și asculta numărătoarea arbitrului. Eu m-am retras într-un colț neutru. Blanchard s-a ridicat la șapte, iar de data asta eu am fost cel care a atacat. Domnul Foc a băgat capul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am uitat în jur și am văzut niște fiorduri făcute dintr-o combinație de hârtie, clei și apă și un chioșc în formă de iglu unde se vindeau gustări. Câțiva copii făceau piruete pe gheață, iar alții scoteau exclamații de uimire și încântare în fața unui urs polar împăiat, ce stătea pe picioarele din spate lângă o ieșire laterală. Nu era nici un adult în tot patinoarul. Apoi mi-a picat fisa: ia să verific toaleta bărbaților. O săgeată m-a ghidat către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
După ce am înfulecat un sandviș pe post de prânz, m-am apucat de indivizii dubioși. Aiuriții cu ierburile erau cu toții chinezi. Ghicitorii erau jumătate femei, jumătate niște amărășteni la locul lor. Am luat de bune toate negațiile lor pline de uimire și mi-am închipuit că oricare dintre ei ar fi fost mult prea îngroziți de francez ca să-i ia în considerare propunerea. Era cât pe ce să încep să bat barurile, în căutare de bârfe despre doctori pilangii, când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o parte pe Russ și i-am spus întreaga poveste a legăturii mele cu familia Sprague - de la pontul pe care mi l-a dat Marjorie Graham în legătură cu lesbienele până la împușcarea lui Georgie Tilden. La început Russ a rămas mut de uimire, apoi m-a dus la spitalul Central Receiving. Medicul de la Urgențe mi-a făcut o injecție cu tetanos și a exclamat: — Dumnezeule, mușcăturile astea parc-ar fi de om. După accea mi le-a suturat. Rănile de scalpel erau superficiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Planetei Mediocrilor”, întrucât au descoperit probabil riscul că, mă citez din ultimul episod apărut, „ceea ce, de comun acord, consideram a fi la mii de miliarde de kilometri să se afle, spre surpriza noastră, la câțiva ani-lumină”. Privesc cu nostalgie și uimire paginile volumului de față; mă mir și eu câte „șopârle” au putut să scape șerpuind printre rânduri și-mi fac o datorie de onoare de a mulțumi pentru postura aproape involuntară de „dizident prin umor” redactorului-șef al „Științei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
miște, deschise cu precauție ochii și-l văzu pe Stejeran l ținând-o pe Getta 2 pe după cabluri, într-un mod intimist. Șușoteau amândoi ceva, foarte apropiați, cu antenele drepte și cu luminile de poziție stinse. Cu și mai mare uimire, Dromiket 4 văzu că, deși Stejeran 1 era scos din priză, avea destulă forță să dea din cap, aprobând ce-i sugera, probabil, Getta 2. „Extraordinar! gândi Dromiket 4, pe circuit închis. De unde are acesta curent?” Vru să-l anunțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de 4 ani-lumină din locul în care mă aflu. Întâmplător, stând acum la bar și bând o cafea, m-am răsucit cu captatorul în direcția dumneavoastră. Ia ascultați! Marțianul apăsă pe piept, în dreptul sternului, un buton și-l auziră cu uimire pe comandantul Felix S 23 zicând: „Al meu, că doar n-o fi al lu’ tata! De ce credeți voi că am primit misiunea asta? Eu l-am făcut, eu îl omor! Numai să-l găsim!” — Măi să fie! se cruci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
-ul. — Care pădure? Care copaci? făcu paznicul. — Dar ăștia ce-s? zise Getta 2, arătând spre trunchiurile groase ce creșteau înalte, îngrămădite, dincolo de tonetă. — Astea? făcu paznicul. Ce să fie? Sunt ciuperci! Roboții se uitară mai bine și văzură cu uimire că, într-adevăr, ceea ce păreau a fi copaci erau ciuperci uriașe, cu cupola sus de tot, la vreo 30-40 de metri de sol. Paznicul luă un topor și izbi în trunchiul unei ciuperci care sună sec, lemnos. — Vedeți? zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
unei juninci. — Cum se explică aceste benefice anomalii? întrebă Stejeran 1. — Imediat vă veți da seama! răspunse inginerul-șef. Tovarășe stagiar, te rog, faza nr. 1! Inginerul stagiar, dând mai încolo cratița, apăsă pe un buton. Imediat roboții văzură cu uimire cum ditamai porcii, după ce ridicară neliniștiți capetele, începură să plutească ușor ca niște fulgi, rotindu-se și întorcându-se pe toate părțile. Totodată, se porni un guițat general. — I-am lăsat în imponderabilitate, explică Păscuțoiu. — Cum - făcu Getta 2, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
decât eram pe vremea când intrasem ucenic la uzinele „Odobleja”. — E și normal, răspunse pilotul Amărășteanu. Planeta fiind mai mică, scade și gravitația. — Bine, bine, scade gravitația - spuse comandantul -, dar de ce să scad și eu? Pilotul îl privi cu respectuoasă uimire. — Cum de ce? Greutatea dumneavoastră o simțiți în funcție de mărimea forței gravitaționale. — Să-ți spun drept, că suntem numai noi doi și cine știe dacă vom putea pleca vreodată de-aici - zise mai încet comandantul -, eu niciodată n-am înțeles prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de duduit. După un minut, îi zăriră sursa. — Ei, drăcie! exclamă comandantul. De după un pâlc de salcâmi din capătul lanului cu orz se ivi, venind spre ei, un tractor. Episodul 5 Tractoristul Când tractorul ajunse cam la treizeci de metri, uimirea celor doi pământeni, în loc să scadă, spori: la volanul autovehiculului nu stătea nimic care să sugereze o ființă extraterestră, nimic din ceea ce văzuseră pe Marte, pe Venus sau pe video, ci pur și simplu un om ca ei, poate puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
spori: la volanul autovehiculului nu stătea nimic care să sugereze o ființă extraterestră, nimic din ceea ce văzuseră pe Marte, pe Venus sau pe video, ci pur și simplu un om ca ei, poate puțin mai mic. Se vede treaba că uimirea eroilor noștri era pe deplin împărtășită și de conducătorul tractorului care, uitându-se la strălucitoarea navă „Romroyce” și la siluetele pământenilor, rămase pur și simplu cu gura căscată. Trecură astfel câteva clipe lungi. Nici unul dintre ei nu îndrăznea să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
speranța în mâinile mele și ale lui Iacob, decât în povești născocite de frică și purtate de vânt. Dar Zilpa tremura în mâinile surorii ei și o îndepărta spunând: - Nu. Rahela asculta și ea blasfemiile Leei cu un fel de uimire, dar se trezea că spune ea însăși cuvinte la care nu se gândise înainte: - Nu putem să te liniștim cu dovezi, Zilpa. Zeii rămân mereu tăcuți. Știu, am văzut că femeile aflate în chinurile facerii se liniștesc auzind numele zeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
că omul ne era rudă cu siguranță. Era Elifaz, fiul cel mare al lui Esau și vărul meu, care semăna atât de mult cu Iuda că a trebuit să-mi duc mâna la gură ca să nu scot un țipăt de uimire. Era la fel de roșcovan și de arătos ca Iuda, doar că un pic mai înalt, la fel de înalt ca Ruben. Avea de altfel gesturile lui Ruben atunci când vorbea, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu mâna stângă în șold și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
În cele din urmă, Lea s-a adunat, i-a urat bun venit și i-a oferit un loc. Apoi i-a dat pâine să mănânce. Dar nici nu ne adunaserămm bine în jurul vizitatoarei, că am rămas iar mute de uimire. Vizitatoarea s-a uitat în jur, a zâmbit larg și i s-au văzut dinții mici și galbeni între buzele vopsite ciudat. Acum vorbind cu voce obișnuită și cu o lumină în ochii care ne-a făcut dintr-odată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o femeie sănătoasă să-și dea copilul la sânul altei mame; în lumea mea, o doică era folosită doar când mama murise sau era pe moarte. Dar ce știam eu pe atunci despre obiceiurile femeilor de la curte? Găseam motive de uimire la tot pasul. Nu mă dădeam în vânt după postura de servitoare a lui Așnan, pentru că așa mă considera ea. Îi aduceam mâncare și o hrăneam. O spălam pe picioare și pe față. A vrut masaj, așa că am învățat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aștepta în ușa casei fiului ei, nerăbdătoare să afle veștile. Ochii i s-au mărit când i-am prezentat-o lui Re-mose, pe care nu-l mai văzuse de când era copil. Și-a dus mâna la gură cu respect și uimire când a auzit că trebuia să mergem să asistăm soția unui vizir, dar ea nu putea să vină cu mine. Trei femei din oraș stăteau să nască în orice clipă, una dintre ele era o rudă, fiica fratelui lui Shif-re
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
plutit în aer. - E aici, în palatul tău. Într-adevăr, tu ai cerut să fie adusă aici. Den-ne, moașa, cea ca ți-a adus copilul pe lume, sora ta, Dina. Mama mea. Ochii lui Iosif s-au mărit de uimire și a zâmbit ca un copil fericit. Dar Re-mose a scuipat la picioarele lui. - Ai vrea cumva să-ți spun unchiule? a șuierat el. Te-am urât de la bun început. Mi-ai luat un post care mi se cuvenea mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
culca mai repede cu ea, scutindu-mă de preliminarii obositoare, i-am propus să se mărite cu mine. Livia a făcut ochii mari. Nu se aștepta la așa ceva. Dar nu s-a arătat ofensată. Dimpotrivă, când și-a revenit din uimire, a consimțit imediat. Probabil, dintre prostiile pe care le-am făcut, aceasta e cea mai greu de explicat. Nimic nu mă împiedica să încerc s-o cuceresc pe Livia fără să mă complic cu o căsătorie. De aceea nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din pricina tulburării care pusese stăpânire pe ea. Valurile deveneau din ce în ce mai mari, aerul avea un miros insistent de iod, fulgerele începuseră să brăzdeze cerul întunecat, iar Laura urmărea furtuna, pradă unei agitații puternice de care nu părea conștientă și care, spre uimirea mea, o făcea fericită, transfigurând-o. Faptul că am surprins-o într-un asemenea moment a avut importanță pentru tot ce-a urmat. Cine știe dacă altfel m-aș fi apropiat de ea? Laura a fost totuși singura femeie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de aceea nu-mi iertau că atentasem la nevoia lor de a se minți. Nu acceptau să fie sărăciți, despuiați de scuze și temeri, cum nu admit fanaticii să li se spună că Dumnezeu a murit. Ce mai, mergeam din uimire în uimire. Printr-o ironie a destinului, apăream acum ca luptător împotriva minciunii tocmai eu care nu pusesem niciodată preț pe adevăr și râsesem spunându-i într-o seară lui Dinu: „Adevărul are un defect grav, nu poate fi schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-mi iertau că atentasem la nevoia lor de a se minți. Nu acceptau să fie sărăciți, despuiați de scuze și temeri, cum nu admit fanaticii să li se spună că Dumnezeu a murit. Ce mai, mergeam din uimire în uimire. Printr-o ironie a destinului, apăream acum ca luptător împotriva minciunii tocmai eu care nu pusesem niciodată preț pe adevăr și râsesem spunându-i într-o seară lui Dinu: „Adevărul are un defect grav, nu poate fi schimbat, e ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu băștinașii a fost scurtă. Dîndu-și seama că sunt prea puțini, aceștia începură să fugă. Apoi, văzîndu-se împresurați de sulițe și săgeți, se opriră și fură prinși. Erau toți în viață. Nimeni mort, doar câțiva cu răni. Se uitau cu uimire la armele și la îmbrăcămintea ciudată a străinilor cu pielea roșie. Nu mai văzuseră astfel de făpturi. Ajungeau acum la marginea oazei, iar munții cu peșteri își suiau stâncile în dreapta, pe zarea de la miazăzi. CAPITOLUL V Armata lui Puarem se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
piatră ai zeului hananeilor Melkart, tăiați din niște munți pe cele două țărmuri dimpotrivă, care strâmtau această mare și deschideau apoi drum spre Marea Atlantică. Iahuben se uită la sclavul Hunanupu. Acesta se trezise din leșin și-l privea cu uimire. Ajutorul de sutaș scoase din sacul său un pumn de curmale și o turtă de grâu și i le dădu. Sclavul îl privi din nou cu privirea aceea uimită, apoi înșfacă darul și începu să mănânce grăbit. Sângele închegat de pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]