4,931 matches
-
a lipsit să ne bucurăm de cinstea și onoarea de a-l avea pe Măritul rege "oaspete" în Cetatea Sucevei... Crasnaș a plătit cu capul. Au plătit ei mai mulți... Sunt sigur că-l durea nu atât spinarea, cât rana umilinței, disperarea înfrângerii; n-aș fi vrut să fiu în pielea lui, îl căinează Ștefan. Altfel am visat eu unirea noastră.... Pe vremea aceea eram la Veneția, povestește Țamblac. Săgeata aceea, zdrobirea falnicei oștiri a stârnit mare vâlvă și mirare în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care s-au născut. Alții... nu se lipește străinătatea de ei, ca apa de pana de gâscă, deși bine știu că "acasă" nu-i așteaptă "plăcinte cu poalele-n brâu"... Atunci, de ce adastă la mila străinului? întreabă Ștefan. Eu cunosc umilința pribegiei. Mulți se laudă că o duc bine. Și unii o duc... Alții, vai de ei... Străinul se uită la tine chiorâș: îi furi pâinea pe drept cuvânt. Nu e ușor, ești un proscris. Dar unde-i ușor? Și te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aurul să le păstreze pentru "Înviere". Iisus pe cruce, bătut în cuie, chinuit de durere, singur, părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu nu ne-ar fi înțeles plânsul". Toată suferința, și batjocura, și umilința, și frica da, frica de moarte atât de omenească și, mai presus de toate, durerea, sfâșietoarea durere că oamenii pentru care se jertfea nu l-au înțeles, că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au părăsit, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de diafană că trupul se străvedea pe de-a-ntregul, aproape gol. Își despletise părul ce-i cădea în valuri pe spate cum îi plăcea lui... Dar pe chipul ei, în toată ființa ei, era o încremenire mută, de statuie... Brusc, umilința rănită, zăgăzuită se dezlănțuie ca o furtună. Cu brutalitate, își smulge părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fără câini, năvăleau și o prădau sălbatec, o despuiau... Străinii făcuseră cale bătută, hălăduiau, jecmăneau, batjocoreau, pângăreau Moldova și nimeni, nimeni nu le stătea împotrivă cu sabia, erau, doar "eliberatori". Moldova devenise o treanță, "Țara Nimănui". Și, pe deasupra haraciului, culmea umilinței, domnii netrebnici își cumpărau "protecția" vecinilor cu tot felul de peșcheșuri și plocoane; că atunci am pierdut și Chilia oferită în dar ungurilor, drept mulțămire pentru ajutor. Moldova era numai jale, sărăcie, moarte. Nu-i de mirare că vecinii o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mare dragoste lui Vodă Ștefan, drept ajutor în zdrobirea Hidrei Antihristului... Făgăduiește că la anu' va face parte, separat, Moldovei.... La anu'?! La anu' să ne caute în Iad! hohotește Ștefan. Grazie... grazie, Pater! Molto grazie! se ploconește Ștefan cu umilință și ironie, atâta cât îl lasă șira. Cu așa ajutor "moldovenesc", capul Hidrei se poate considera zdrobit. "Mergi înainte viteazule, așa cum ai început! Izbânda îți este hărăzită de Cel de Sus!" a încheiat Preasfântul, audiența, ridicând crucea: "In hoc signo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în aceeași oală! De-om merge tot așa, boierimea moldovană să-și cânte prohodul de îngropăciune! Să creadă el! hohotește Isaia. Atâta i-a fost! A venit apa și la moara noastră! Cu vârf și îndesat o să plătească pentru toate umilințele noastre! Cu vârf și îndesat! Noroc de turci!... Amin... Ne-a hrăpit drepturile noastre din moși-strămoși! spune Isaia sugrumat de revoltă. Până și "dreptul primei nopți" ni l-a hrăpit cu pravila! Vă amintiți? Mai an, a tăiat un boier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îngălbenește Negrilă. Isaia, cu fălcile încleștate, șuieră cu patimă, crișcă din măsele să le facă fărâme: Cu ce pohtă am să mușc din el! Lup o să fiu! O să-l sfâșii bucată cu bucată! Să simtă toată durerea! Voi răzbuna toate umilințele! Toate! Să fim cu ochii-n patru, mormăie Alexa. Un pas greșit, un cuvânt scăpat... Să vă feriți de ochii lui, îi sfătuiește Isaia. Te pironește cu o căutătură, te pătrunde, te scormone, îți tălmăcește gândurile ascunse, te vrăjește, cetește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o bisericuță?!... A mea?!... A ta! Daniil, exaltat, văzând cu ochii minții bisericuța gata înălțată, se avântă: Știu... știu o poiană cu mesteceni pe Valea Voronețului... "Voronețul să fie! "Mănăstirea Voronețului"!" Și dacă Voronețul va fi o bisericuță pe măsura umilinței noastre... în inimile noastre ea va fi catedrala neamului românesc! Nu se aude decât smiorcăitul Sihastrului ce-și suflă nasul în oblojala pregătită pentru piciorul Domnului. Daniil tușește, își drege glasul: De m-ai hărăzit, apoi... spovedește-te! Ce înseamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Acu, eu, fără voi, ce să fac?... Și Moldova?... Cui... cum s-o las? Tăcere... Privește fruntea însângerată, încununată de spini... Încet, încet, îngenunchează... Întinde mâinile... îi pipăie, îi mângâie fluierele picioarelor...Ridică ochii spre El și grăiește încetișor, cu umilință: Iartă-mă Iisuse, că nu știu ce spun.... Mi-s crierii aprinși... Te-am răstignit a doua oară... Credința puțină mi-a fost... Iartă-mă! Numai Tu știi ce-i în inima mea... Și Tu ai fost om și ne-ai împărtășit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca autorul, că originile lui bulgărești au influențat atitudinea altora față de el. În nici un caz atât de grav, încât să se poată vorbi de a-ți purta crucea originii etnice. În schimb, întâmplări din îndepărtata copilărie pot avea valoare explicativă. Umilința îndurată de bunic, bătut de jandarmi, l-a putut marca definitiv pe copil. Deși folosindu-se voit de exagerare, Valeriu Cristea are dreptate să scrie: „... o simplă palmă poate traumatiza cât o deportare” (334). Drama la care mă refer se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pică. În ultimii ani de viață citea ziarele sovietice care, în urma „încălzirii” relațiilor dintre România și URSS, soseau și la noi. A murit în 1932. Până în 1989 sau 1990, când am aflat despre ea (de la o soră longevivă a mamei) umilința ce i-a fost servită bunicului meu la bătrânețe a rămas, ca să zic așa, suspendată. Am preluat-o eu, o duc mai departe, ca să se știe că nu numai unii, ci și alții pot fi nedrepți și face rău. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sens metafizic fără a pierde nici o secundă concretul fizic. Ea capătă o forță de transcendere care o face impavidă față de amenințările temporalului. Pentru ea sacrificiul e de la sine înțeles. Firește, ființa umană e failibilă, dar dragostea o redresează prin harul umilinței și al curajului. Egoismul e laș și orgolios, dragostea niciodată. Considerațiile acestea nu ne depărtează de Eugen Ionescu. Le-am dedus din opera lui. În Victimele datoriei, dragostea se revarsă sfâșietor, patetic, dureros. Dragostea și mila. Dragostea lui Choubert pentru
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
nu era un polemist prea inspirat). Am fost dezamăgit și mult mai târziu, când părintele Stăniloae a acceptat ca recepția sa la Academie să fie făcută de Ionescu-Gulian (dar poate a primit această deliberată și revoltătoare ofensă în spirit de umilință creștină). Înainte de a fi avut prilejul să-i fiu prezentat (în atelierul pictorului Horia Paștina) avusesem cu părintele Stăniloae o altă „întâlnire”, care a însemnat un moment hotărâtor în existența mea. Nu mai eram demult „agnosticul” de odinioară, experiențele vieții
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cf. Opere, vol. 6, București, 1978), cât și în bună parte din scrierile lui critice, în care, ca și în Adela, ca și în Privind viața, se simte acea înfiorare în fața feminității, acea uimire și compasiune pentru fragilitatea trupească și umilința fiziologică a femeii, acea obsedantă curiozitate pentru sufletul femeiesc, care sunt proprii oricărui artist autentic. Căci asta a fost în realitate Ibrăileanu : un mare prozator, adică un artist. Un artist al captării celor mai evazive nuanțe, intelectuale sau sufletești, un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
au, în adevăr, forma și chiar sunetul acelora, sunt în fond nu atât o imitatio Shakespeari, cât o imitatio Dei. Poetul își arogă o colosală, orgolioasă conștiință de sine, cu ilimitate puteri transfiguratoare și cu o tot atât de uriașă putere a umilinței și autoflagelării. Erotica lui atinge cosmogeneza, fără a pierde nici o clipă concretul carnal. Doctorul Voiculescu restaurează în deplinele ei drepturi virtutea creatoare a imitației (sau, dacă termenul indispune, a „emulației”). Imitarea modelelor supreme a fost totdeauna și rămâne testul declanșator
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
din Evanghelie săvârșise în aparență un gest de un erotism exacerbat, dar în fapt, ca și acel Jongleur de Notre-Dame al lui Anatole France, a făcut ceea ce știa cel mai bine să facă, iar gestul ei e transfigurat de intensitatea umilinței și regretului. În piesa lui Mazilu nu putea fi vorba de așa ceva, ci numai de cele două eșecuri complementare : Don Juan nu reușește să scape de rolul lui Don Juan, Maria-Magdalena nu reușește să rămână în rolul ei adevărat. Singurele
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Iordana un timp. După o vreme de doliu, unchiul Scarlat s-a recăsătorit pentru că nu era în stare să-și crească copiii singur. A mai urmat un rând de copii. Pe timpul dominării comunismului, a dus viață grea și cu multe umilințe. A murit la 80 de ani, cu regretul că în copilărie nu s-a ținut de carte, că a crezut că viața este mult mai ușoară. În urma lui au rămas zece copii, unii șoferi, alții muncitori agricoli, unii dintre ei
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
înstrăinat. De ce?. Poate că pentru că-mi este atât de drag, poate că pentru că mă simt atât de rămas în urma lui; poate că pentru că-l prețuiesc atât de mult. Cât de jos este locul de unde a plecat, prin câte suferințe și umilințe a trecut; cât de greu a fost urcușul vieții sale; cât de cavalerește s-a purtat cu sudenții săi, cu câtă naturalețe „și-a muiat aripa-n amar”, plângând pentru părinții lui, suferind pentru suferințele celor din jur! Cât a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mutat din Boarca la „Trei Vânturi”, adică la Ștefan cel Mare, la bătrânețe, ca să facă loc tractoarelor, s-a mutat silită, din Ștefan cel Mare, în Râmnicelu. Cine mai poate aprecia ce au însemnat aceste mutări ale gospodăriei? Și pentru ca umilința ei să nu fie pusă la îndoială, la bătrânețe a fost și femeie de servici la școala primară. Și pentru ca răbdarea ei să nu fie pusă la îndoială, la bătrânețe a mai crescut și doi copii ai surorii noastre Netuța
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
lui, pe care-l muncea cu brațele membrilor familiei lui, 10-12 tone de cereale, acum venea acasă în fiecare seară de toamnă cu doi- trei știuleți de porumb ascunși sub haine, ca să hrănească găinile care-i mai rămăseseră. Dar scara umilinței mai avea trepte pentru afundarea gospodarilor români. Posibilitățile comuniștilor de a distruge un om erau fără limită. Conducerea politică de atunci a găsit de cuviință că tata trebuie să-și mute gospodăria, de oare ce acolo unde era amplasată, încurca
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
soție și trei copii. Mi-am zis să încerc această posibilitate oricât de dezonorantă ar fi, pentru a-mi salva copii și soția care, fără servici, fără casă, ar fi murit în mizerie și ea și copii fără ajutorul meu. Umilința, dezonoarea, era prețul care mi se cerea . (În anul 2008 citesc în cartea intitulată „Sfântul închisorilor”, la pagina 120-121 aprobată alternativa pe care am preferat-o atunci, în acele condiții grele, imposibile). Mi s-a spus că foștii colegi condamnați
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
anul 1974. Mă întorceam acasă de la redacția Luceafărului - articolul meu pentru prima pagină fusese respins, era incoerent, dezlânat. Eram incapabilă să devin cu adevărat ziarista care putea să scrie și în stilul impersonal, plin de vid, al primei pagini. În afara umilinței criticii făcute de un subșef, era și teama de fiecare zi că voi găsi din nou lumina aprinsă în apartamentul meu. Mergând pe bulevardul Ana Ipătescu, l-am întâlnit pe profesorul Edgar Papu. Cu o lumină plină de căldură în
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
grad al conștiinței mele de a fi, aceasta e o altă problemă și de această supraviețuire recunosc că nu sunt sigur”. Nu pot decât să subscriu la ce a spus Powys. În ultimele pagini ale autobiografiei sale, el recunoaște cu umilință, și atunci avea o vârstă mult mai înaintată decât a noastră, că „mi se pare că mi-a trebuit o jumătate de secol pur și simplu pentru a învăța ce arme să iau și ce arme trebuie să abandonez pentru ca să
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
necunoscute omului, care nu poate imagina totul din infinitul naturii. Andrei (Bart) mă sună să-mi spună că i s-a făcut o biopsie, și acum e clar că are cancer la prostată. I s-a propus „mutilarea”, tăierea testiculelor, umilința în intimitatea cea mai intimă. În legătură cu moartea am văzut un film documentar despre două femei bătrâne murind în mod diferit. Una așteptând la spital vindecarea, necrezând decât în miracolul științei care a făcut progrese în învingerea bătrâneții și morții. Prietena
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]