4,573 matches
-
zbierări de turme Aerul îl umple tot; Tauri grei p-ale lor urme Apăsate mugiri scot. În poezia conceptuală, Văcărescu are vibrație, dignitate. Stihurile făcute sub stemă în 1818 (La pravila țării) se întemeiază pe un umor trist de imagini: vultur degenerat în corb, romanul în român. Ceasornicul îndreptat cultivă intenționat monotonia. În vreme ce poetul roagă ceasul să treacă repede peste clipele rele și să lungească pe cele bune, versul bate imposibil ca o limbă de pendul: Tu! care vreme ne spui
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
preface la el într-o ardoare valahă de explorație pe munte, bălți, bărăganuri: Dar sufletul meu vecinic spre negre țărmuri zboară, El vrea mișcări, sensații de-acele ce doboară Și-n lupte ne târăște cu-a soartei vijelii, Întocmai ca vulturul ce nu vrea câmpul verde, Câmpia înflorită... o lasă, și se pierde Prin nori, prin munți de gheață, prin bălți și prin pustii. Găsim de asemeni chiotul autumnal, la cramă, în cântecul vioarelor. Interesantă mai ales este dragostea violentă, de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Mînă iute cu-nfocare, Mergi ca vântul, și mai tare", Surugiului strigam. Căci pe-ăst timp de îngrozire, Ca fantasmă, nălucire Spre iubita mea zburam. În compunerile epice se salvează versurile cu priveliști carpatine și intemperii (munți sălbatici, cuiburi de vultur, castele în cețuri, vijelii groaznice, trosnituri de arbori, clătinări de stînci). De memorat lupta zmeiască între Conrad și Oscar, la lumina torțelor și a fulgerelor: Precum două vânturi ce din depărtare Unul către altul suflă cu turbare, Cavalerii ageri iute
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
-i crească iarbă în barbă. Locul extazelor religioase e codrul în care omul se pierde ca o furnică: În munți ce puternic din codri s-ardică Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită ce norii despică Și vulturii-n creieri palate-și ridică Ș-uimiți stau în soare privindu-l țintit, Acolo prin ruini, prin stânci grămădite E peștera neagră săhastrului mag; Stejari prăvăliți peste râuri cumplite Și stanuri bătrâne cu mușchi coperite; Încet se cutremur copacii de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de catifea aurie. Luna e un solz de pește... Și nu vezi, se apropie! Cine se apropie?... A-oo... A-uu... A-aa!... Figurile de ceară conțin metafore în serie într-un fericit joc de artifiții: Amurg Dama cameliilor a scuipat sânge, Vulturii pe stânci Presse-papieuri pentru poeți. Boul Unu căruia i-a pus coarne soarta. Poezia lui Adrian Maniu exală un puternic miros de vopsele. Afară de asta poetul ia un aer extrem de naivitate, amestecând proza cu poezia, simulând ca într-un dicteu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
feciori, predominant descriptiv, nu atinge valoarea studiului monografic despre cetele de feciori din Țara Oltului, aparținând lui Traian Herseni și intitulat Forme străvechi de cultură poporană românească. În capitolele următoare (Colindele: Coconul, feciorul și fata mare, Colindele: Leul, ciuta, cerbul, vulturul, dulful), se inventariază cu subtilitate bogatele simboluri populare ale bestiarului carpatic. Meritul autorului este acela de a sublinia că, deși unele tipuri de colinde se întâlnesc și în folclorul popoarelor vecine, cele din spațiul nostru folcloric sunt superior cristalizate artistic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
în MGH, Scriptores, XXIII, 376; în TM, 17-18. 1. [Burcard scrie] În acel timp, pe când lumea dădea deja semne de îmbătrânire, Dumnezeu a făcut să apară în Biserică două ordine religioase noi pentru a o întineri din nou, ca un vultur (cf. Ps 102,5); iar Scaunul Apostolic le-a aprobat. Este vorba de Frații Minori și Frații Predicatori. Motivul pentru care au fost aprobate se datorează probabil următorului fapt. 2. În Italia erau răspândite, și mai sunt încă, două secte
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
-L proclam pe Cristos animalelor și păsărilor cerului, astfel încât ele, ascultând cuvintele mântuirii, să i se supună lui Dumnezeu și să rămână în pace». 8. Părăsind orașul, la periferie, dădu peste un stol de ciori, care cotrobăiau prin gunoaie, peste vulturi, coțofene și multe alte specii de păsări care se aflau acolo și le spuse: «Vă poruncesc în numele lui Isus Cristos, pe care evreii l-au răstignit iar netrebnicii romani au disprețuit cuvintele predicii rostite despre el: apropiați-vă de mine
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
dragi, au venit să mă ia de la Modena, cu permisiunea superiorilor, și m-au dus la Sassuolo, iar ulterior la Reggio și Parma. Când am ajuns la Parma, acea devoțiune era deja vie. Într-adevăr, această pietate zbura ca un vultur ce se repede asupra prăzii și se manifesta pentru câteva zile în fiecare oraș. Și nu era nimeni, oricât de rezervat sau înaintat în vârstă ar fi fost, care să nu se flageleze cu bucurie. Însă, dacă era cineva care
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
mormintelor, pustnicul sfînt al munților și de celelalte elemente din scenografia impunătoare a poetului. Lucrurile intră În poem purtate de o caleașca a sublimului: mormintele sînt „monstruoase” (am dovedit deja că monstruosul exprimă un rău În grad maxim, adică sublim), vulturul e „mîndru”, cugetările „adînc ascunse”, ideile „drepte și Înalte”, suvenirea e „măreață”, tăcerea e „adîncă”, trista gîndire priveghează „precum o piramidă se-nalță În pustii” etc. Piramida (termen de referință În două comparații), turnul, imaginile, și ele repetate, ale palatelor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dumbrava roșie În care sînt descrise armurile leșești: „Ei merg, bătînd din pinteni!... Zburdalnica lor ceată Străluce de departe În haine poleite: Dulămi cu flori de aur la pept Împodobite Și-ncinse cu paftale de peatră nestimată. Ciapce purtînd un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de pele de Maroc, Și frîie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele.” Trecem, acum, la o nouă provincie a acestei intime țări imaginare pentru a vedea altă formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
palide vedenii cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună Ca clocotul de codri cînd cerurile tună. Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de slută, În trame sîngeroase gîndirea-i e perdută. Orcine-l vede crede că au văzut o ciumă, Și dacă scapă teafăr, cu păr de lup s-afumă, Căci fruntea lui apare sinistru luminată De-a focului ce-l arde văpaie-nflacarată; Dar vulturii, și ulii, și bulinele, și corbii, Precum tot spre lumină cu jale cată orbii, Țintesc cu neclipire spre dînsul ochi sălbatici Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roși jaratici. Ei zboară pretutindeni alăture-mpreună, Formîndu-i pe sub nouri cu zborul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tristă, rece!” Citind aceste versuri, un fapt se observă: poezia, ieșind de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai puțin evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul ororii, fantezia inventează imagini pline, de o materialitate puternică. Haosul alecsandrian este populat de păsări rău prevestitoare: vulturi, ulii, buhne și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală. Satanicul Grui Își ucide tatăl, Codrul fără viață se face scrum, iar un glas din altă lume
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
secol, un munte pustiu pentru a uda cu apa adusă În gură o buturugă uscată. Efort sisific, Într-un peisaj de-o uscăciune și dezolare biblică: „E numai cîmp de petre, gol, trist, secat de soare De care fug și vulturi și feare răpitoare. Nici scaiul, nici urzica, pe sînul lui nu crește, În veci dorita ploaie, nici rouă nu-l stropește, Iar dac-un nor se sparge deasupra-i cîteodată, Cu lacrimi lungi de sînge e ploaia-amestecată. De cîmpul cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fluturii, flori zburătoare, Se-ndrăgesc În părechere pe sîn alb de lăcrimioare, Și, ca roi de petre scumpe, gîndăceii smălțuiți Strălucesc, vie comoară, pe sub ierburi tăinuiți. O pătrunzătoare șoaptă umple lunca, se ridică. Ascultați!... stejarul mare grăiește cu iarba mică, Vulturul cu ciocîrlia, soarele cu albul nor, Fluturul cu plînta, rîul cu limpidele izvor. Și stejarul zice ierbei: «Mult ești vie și gingașă!ă Fluturașul zice floarei: «Mult ești mie drăgălașă!ă Vulturul uimit ascultă ciocîrlia ciripind; RÎu, izvoare, nouri, raze
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ridică. Ascultați!... stejarul mare grăiește cu iarba mică, Vulturul cu ciocîrlia, soarele cu albul nor, Fluturul cu plînta, rîul cu limpidele izvor. Și stejarul zice ierbei: «Mult ești vie și gingașă!ă Fluturașul zice floarei: «Mult ești mie drăgălașă!ă Vulturul uimit ascultă ciocîrlia ciripind; RÎu, izvoare, nouri, raze se Împreună iubind. Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al țării mele, MÎndră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Și Siretul te
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la un loc tot ceea ce o natură bună și fecundă produce mai de preț. Un colț de rai, cum zice el, unde se vorbește un limbaj comun: limbajul galanteriei. Stejarul, simbolul puterii, adresează modestei ierbi: „mult ești vie și gingașă”, vulturul - simbolul orgoliului și al cruzimii - vorbește cu ciocîrlia, soarele se Înțelege cu norul, fluturul cu „plînta” etc. Este spațiul corespondențelor tainice și În el se folosește ca mijloc de comunicare limbajul șoaptei. Totul se Îngînă, regnurile comunică, speciile participă la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Apare, aici, poate pentru prima oară cu mai mare subtilitate estetică În poezia română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Plumbul Întunecos al cerului, coloana funerară, osîndiții cu vinetele lor fețe contrastează cu albul indiferent al zăpezii. Apar, În fine, și vulturii ce dau roată, prin văzduh, falnicei grămade. O profunzime a imaginației, o dialectică a nuanțelor pe care Alecsandri le atinge rar: „Palid convoi, perdut, uitat, Coloana funerară Ea poartă-n frunte un stigmat. ............................................. Convoiu-ntreg, nedeslipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori - ............................................................... Gerul dă aripi de vultur cailor În spumegare Ce se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năpraznic, vin, Îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu!” Nota dominantă a acestui spațiu deschis este exuberanța
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În lume tu singură și eu!” .......................................................... „SÎnt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul rîdică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte, Iubirea lui n schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n mez de noapte Și-n zori seninul pare mai vesel, mai curat! Ș-a zilei mii de glasuri, ș-a nopții mii de șoapte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pe la noi ce rătăcești?”... Unele au intrat În limbajul comun, gravitatea lor s-a tocit, fiind adesea Întoarse spre sensuri umoristice. Alecsandri folosește În sprijinul unei unice idei o figurație poetică de sărbătoare: stînci, nori crunți, neguri otrăvitoare, hidra turbată, vulturul falnic, soarele care Își schimbă locul pe cer, nisipul mării, codrii mișcători etc, pentru a sugera o agresiune În valuri și o rezistență de granit. Nici una din marile comparații romantice nu lipsește. Ele au ceva grandios și năprasnic: „Ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vin din lumea simbolurilor consistente și grandioase: falnic, tare ca un leu, stînca naltă, glasul ei tună, prăvălită - ea rumpe și zdrobește etc. La aceste imagini ale durității și forței, se asociază altele venite din aceeași sferă a maiestății triumfale: vulturul ce se rotește deasupra eroului și poartă cu el un memorabil dialog, calul magnific care „turbă, mușcă, sare”, În fine, scutul de fer săpat pe care sînt gravate insignele imperiului. Aceasta este teza, forța luminoasă a mitului, binele În dialectica
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de visuri nebune, simbol, pe scurt, al unei mărimi putrede, oarbe, agresive. Celălalt (Carpatul) e tînăr, Înțelept, hotărît. Unul reprezintă sclavia, celălalt neatîrnarea. Această perdea de simboluri geologice se dă deoparte și pe scenă apare alt rînd de simboluri: doi vulturi ageri, unul ridicîndu-se de pe Carpat, celălalt de pe Balcan. Urmează o bătălie cumplită În aer, din care victorios iese, bineînțeles, vulturul carpatin. O confruntare de efigii, un transfer ce vine din basmul popular. Alecsandri flatează mitologia națională În popularele poeme Peneș
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sclavia, celălalt neatîrnarea. Această perdea de simboluri geologice se dă deoparte și pe scenă apare alt rînd de simboluri: doi vulturi ageri, unul ridicîndu-se de pe Carpat, celălalt de pe Balcan. Urmează o bătălie cumplită În aer, din care victorios iese, bineînțeles, vulturul carpatin. O confruntare de efigii, un transfer ce vine din basmul popular. Alecsandri flatează mitologia națională În popularele poeme Peneș Curcanul, Sergentul, Frații Jderi, folosind o retorică simplă și eficientă. O retorică a eroismului popular, aceea ce cultivă inima de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]