47,905 matches
-
iterat în bucla centrală (aceasta va fixa iteratorii de linie, codice 4 și codice 5, cât timp codice 1 traversează fiecare coloană pe rând). Aceasta nu va modifica rezultatul matematic, dar îmbunătățește eficiența. Înterschimbând ordinea de iterare pentru codice 1 și codice 5, creșterea de viteză în înmulțirea matricelor de dimensiuni mari devine semnificativă. (În acest caz , 'mare' înseamnă, aproximativ, mai mult de 100.000 elemente în fiecare matrice, sau destulă memorie adresabilă, astfel încât matricile nu vor încăpea în memoriile cash de tip L1 și L2
Principiul de localitate (informatică) () [Corola-website/Science/309449_a_310778]
-
inerțială) a acelui corp înmulțită cu accelerația. Mișcările inerțiale posibile sunt legate de geometria spațiului și timpului: în sistemul de referință standard al mecanicii clasice, corpurile în mișcare liberă (în absența unei forțe aplicate) se mișcă rectiliniu și uniform (cu viteză constantă). În termeni moderni, se spune că traiectoriile lor sunt geodezice ale spațiului tetraridimensional și cronotopic, adică linii de univers drepte în spațiu-timp. Analog, ar fi de așteptat ca mișcările inerțiale, odată identificate prin observarea mișcărilor efective ale corpurilor și
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
există o universalitate a căderii libere (cunoscut și ca "principiul echivalenței slabe", sau "echivalența universală a masei inerțiale cu masa gravitațională pasivă"): traiectoria unui corp de test în cădere liberă, aflat într-un câmp gravitațional, depinde numai de poziția și viteza sa inițială, fiind independentă de oricare dintre proprietățile sale materiale. O versiune simplificată a acesteia este inclusă în experimentul imaginar al lui Einstein cu liftul, ilustrat în figura din dreapta: pentru un observator aflat într-o cameră închisă, este imposibil de
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
Spațiul, în această construcție, își păstrează structura euclidiană. Totuși, "spațiul-timp", ca întreg, devine mai complicat. După cum se poate arăta cu un simplu experiment imaginar, urmând traiectoria în cădere liberă a diferitelor particule de test, rezultanta vectorilor spațiu-timp care pot reprezenta viteza unei particule (vectori temporali) variază cu traiectoria particulei; în termeni matematici, legătura newtoniană nu este integrabilă. De aici, se poate deduce că spațiul-timp este curbat. Rezultatul este o formulare geometrică a gravitației newtoniene doar pe baza conceptelor de covarianță, adică
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
ca în relativitatea restrânsă, și nu invariante Galilei ca în mecanica clasică. (Simetria definitorie a relativității restrânse este grupul Poincaré care include atât translațiile cât și rotațiile.) Diferențele existente între cele două devin semnificative când avem de-a face cu viteze care se apropie de viteza luminii și cu fenomene care au loc la energii mari. Cu simetria Lorentz, intră în joc și alte structuri. Ele sunt definite prin mulțimea conurilor de lumină (vezi imaginea din stânga). Conurile de lumină definesc o
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
nu invariante Galilei ca în mecanica clasică. (Simetria definitorie a relativității restrânse este grupul Poincaré care include atât translațiile cât și rotațiile.) Diferențele existente între cele două devin semnificative când avem de-a face cu viteze care se apropie de viteza luminii și cu fenomene care au loc la energii mari. Cu simetria Lorentz, intră în joc și alte structuri. Ele sunt definite prin mulțimea conurilor de lumină (vezi imaginea din stânga). Conurile de lumină definesc o structură a cauzalității: pentru orice
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
lumină definesc o structură a cauzalității: pentru orice eveniment A, există o mulțime de evenimente care ar putea, în principiu, fie să influențeze, fie să fie influențate de A prin intermediul semnalelor sau interacțiunilor care nu pot să se propage cu viteză mai mare decât a luminii (cum ar fi evenimentul B din imagine), și o mulțime de evenimente pentru care o astfel de influență este imposibilă (cum ar fi evenimentul C din imagine). Aceste mulțimi sunt independente de observator. În conjuncție
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
Riemann deoarece: În membrul drept, "formula 5" este tensorul energie-impuls. Toți tensorii sunt scriși în notație abstractă. Punerea în corespondență a previziunilor teoriei cu rezultatele observate pentru orbitele planetelor (sau, echivalent, asigurarea că la limită, când gravitația este foarte slabă, și vitezele sunt foarte mici în comparație cu cea a luminii, teoria este echivalentă cu mecanica clasică), constanta de proporționalitate poate fi fixată la valoarea formula 6, unde formula 7 este constanta gravitațională iar formula 8 este viteza luminii în vid. Dacă nu este prezentă materia, astfel încât
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
că la limită, când gravitația este foarte slabă, și vitezele sunt foarte mici în comparație cu cea a luminii, teoria este echivalentă cu mecanica clasică), constanta de proporționalitate poate fi fixată la valoarea formula 6, unde formula 7 este constanta gravitațională iar formula 8 este viteza luminii în vid. Dacă nu este prezentă materia, astfel încât tensorul energie-impuls devine nul, se obțin "ecuațiile Einstein în vid", Există teorii alternative la relativitatea generală, teorii construite pe premise similare, și care includ reguli și/sau constrângeri suplimentare, conducând la
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
îi spune spațiu-timpului cum să se curbeze. În timp ce teoria relativității generale înlocuiește potențialul gravitațional scalar din fizica clasică cu un tensor simetric de rangul al doilea, tensorul se reduce la scalar în anumite cazuri-limită. Pentru câmpuri gravitaționale slabe și pentru viteze reduse în raport cu viteza luminii, predicțiile teoriei converg înspre cele ale legii gravitației a lui Newton. Întrucât este construită folosind tensori, relativitatea generală prezintă covarianță generală: legile sale—și alte legi formulate în context relativistic general—iau aceeași formă în toate
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
cum să se curbeze. În timp ce teoria relativității generale înlocuiește potențialul gravitațional scalar din fizica clasică cu un tensor simetric de rangul al doilea, tensorul se reduce la scalar în anumite cazuri-limită. Pentru câmpuri gravitaționale slabe și pentru viteze reduse în raport cu viteza luminii, predicțiile teoriei converg înspre cele ale legii gravitației a lui Newton. Întrucât este construită folosind tensori, relativitatea generală prezintă covarianță generală: legile sale—și alte legi formulate în context relativistic general—iau aceeași formă în toate sistemele de coordonate
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
perturbațiilor, cum ar fi gravitația liniarizată și generalizările sale, extinderea post-newtoniană, ambele dezvoltate de Einstein. Cea de-a doua furnizează o abordare sistematică a rezolvării pentru geometria unui spațiu-timp, ce conține o distribuție de materie ce se mișcă lent în comparație cu viteza luminii. Extinderea post-newtoniană implică o serie de termeni; primii reprezintă gravitația newtoniană, pe când ultimii termeni reprezintă corecții și mai mici ale teoriei lui Newton datorate relativității generale. Extinderea aceasta, introduce o serie nouă de termeni în ecuație; primii reprezintă gravitația
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
deplasată spre albastru, pe când lumina trimisă în sens opus (adică cea care iese din puțul gravitațional) este deplasată spre roșu; împreună, aceste două efecte constituie deplasarea gravitațională a frecvenței. Mai general, procesele apropiate de un corp masiv se desfășoară cu viteză mai mică decât cele care se desfășoară mai departe de acesta; acest efect reprezintă dilatarea temporală gravitațională. Deplasarea gravitațională spre roșu a fost măsurată în laborator și cu ajutorul observațiilor astronomice. Dilatarea temporală gravitațională ce are loc în câmpul gravitațional al
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
predicție, și altele în legătură cu ea, rezultă din faptul că lumina urmează ceea ce se numește geodezică luminoasă, sau geodezică nulă—o generalizare a liniilor drepte de-a lungul cărora se deplasează lumina în fizica clasică. Astfel de geodezice sunt generalizarea invarianței vitezei luminii în teoria relativității restrânse. Examinând modele corespunzătoare de spațiu-timp (fie soluția Schwarzschild exterioară sau, pentru mai multe mase, extinderea postnewtoniană), ies în evidență mai multe efecte ale gravitației asupra propagării luminii. Deși curbarea luminii poate fi obținută și prin
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
un parametru numit formula 10, care codifică influența gravitației asupra geometriei spațiului. Una din mai multele analogii între gravitația de câmp slab și electromagnetism este aceea că, similar undelor electromagnetice, există unde gravitaționale: perturbații ale metricii spațiu-timpului care se propagă cu viteza luminii. Ipoteza existenței undelor gravitaționale a apărut pentru prima oară într-o lucrare cu titlul "Gravitationswellen" ("Unde gravitaționale"), publicată de către Einstein în anul 1918. Cel mai simplu tip de astfel de undă poate fi exemplificată prin acțiunea sa asupra unui
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
spectaculoasă, în special câteva feluri de nuclee galactice active și de obiecte de dimensiunea stelelor, cum ar fi microquasarii. În particular, acreția poate conduce la jeturi relativiste, raze de particule cu energii mari, constituite din particule emise în spațiu la viteze apropiate de cea a luminii. Relativitatea generală joacă un rol central în modelarea tuturor acestor fenomene, și observațiile furnizează dovezi clare pentru existența găurilor negre, cu proprietățile prezise de teorie. Sistemele binare de două găuri negre în coliziune ar trebui
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
presupunerea existenței unei abundențe inițiale de elemente chimice formate într-o perioadă de nucleosinteză primordială, structura la scară mare a universului, și existența respectiv proprietățile unui „ecou termic” al cosmosului tânăr, și anume radiația cosmică de fond. Observațiile astronomice asupra vitezei de expansiune cosmologice permit estimarea cantității totale de materie din univers, deși natura acestei materii rămâne parțial acoperită de mister. Aproximativ 90% din toată materia pare a fi așa-numita materie întunecată, care are masă (sau, echivalent, influență gravitațională), dar
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
restrânsă din spațiu (după cum se specifică în conjectura inelului, scara de lungime relevantă este raza Schwarzschild), lumina din interiorul regiunii de materie densă nu poate părăsi regiunea. Potrivit postulatului al doilea din teoria relativității restrânse, nici un obiect nu poate depăși viteza luminii, prin urmare, materia aflată în interior nu poate ieși nici ea. Trecerea din exterior spre interior este posibilă, ceea ce arată că limita, "orizontul" găurii negre, nu este o barieră fizică inpenetrabilă. Primele studii asupra găurilor negre se bazau pe
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
cu fulgi în loc să fie acoperite cu o piele solzoasă ca majoritatea acvilelor. Acvila de munte vânează din aer, pentru a reuși este echipată cu arme tipice de pasăre răpitoare: puternice picioare terminate cu gheare bine dezvoltate, cioc încovoiat, mare forță, viteză și o ascuțită percepție vizuală pentru a localiza prada la sute de metri distanță. Prăzile pe care le poate prinde sunt de toate mărimile: șoareci, iepuri, marmote, păsări terestre și zburătoare, vulpi, pisici, chiar iezi și indivizi batrâni sau bolnavi
Acvilă de munte () [Corola-website/Science/309458_a_310787]
-
afișa imagini color. "Microprocesorul Z80" gestioneză un controlor de disc flexibil, 1 până la 4 porturi paralele de 8 biți (bidirecționale sau unidirecționale), 2 porturi seriale asincrone full-duplex-SIO, precum și o tastatură și un joystick cuplate la porturile seriale de mai sus. Viteza de transfer a datelor, atunci când este utilizat ca periferic, este de 110 până la 9600 baud. Interfața serială a acestui calculator este de tip V24CCITT. Tastatura calculatorului este de tip QWERTY și dispune de 16 taste programabile plus o tastă de
Diagram () [Corola-website/Science/309500_a_310829]
-
În fizică, paradoxul gemenilor este un experiment imaginar din teoria relativității restrânse, în care o persoană care călătorește în spațiu cu o navă de mare viteză se întoarce acasă și își găsește fratele geamăn identic rămas pe Pământ mai bătrân decât el. Acest rezultat pare neașteptat, deoarece situația pare simetrică, întrucât fratele rămas pe Pământ poate fi considerat ca fiind și el în mișcare în raport cu celălalt
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]
-
într-o condiție puțin modificată, în vreme ce organismele corespunzătoare rămase în pozițiile lor originale vor fi dat naștere de mult timp la noi generații. Pentru ființa în mișcare, durata călătoriei a fost doar o clipă, dacă mișcarea a fost făcută cu viteză apropiată de cea a luminii. În 1911, Paul Langevin a făcut acest concept mai ușor de înțeles cu al său exemplu cu gemenii, din care unul e astronaut iar celălalt trăiește doar pe Pământ. Astronautul pleacă într-o călătorie spațială
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]
-
1911, Paul Langevin a făcut acest concept mai ușor de înțeles cu al său exemplu cu gemenii, din care unul e astronaut iar celălalt trăiește doar pe Pământ. Astronautul pleacă într-o călătorie spațială cu o navă care merge cu viteză apropiată de cea a luminii, pe când celălalt rămâne pe Pământ. Când fratele călător se întoarce acasă, el descoperă că este mai tânăr decât fratele lui, cu alte cuvinte, dacă frații ar fi avut fiecare un ceas, cel al astronautului ar
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]
-
cu alte cuvinte, dacă frații ar fi avut fiecare un ceas, cel al astronautului ar fi rămas în urma celui rămas asupra fratelui de pe Pământ, ceea ce înseamnă că pentru astronaut a trecut mai puțin timp decât pentru celălalt. Langevin a explicat vitezele diferite de îmbătrânire astfel: “Doar călătorul a suferit o accelerație care i-a schimbat direcția vitezei”. Conform lui Langevin, accelerația este aici "absolută", în sensul că ea este cauza asimetriei. Semnificația “Paradoxului Gemenilor” se bazează pe acest detaliu crucial al
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]
-
rămas în urma celui rămas asupra fratelui de pe Pământ, ceea ce înseamnă că pentru astronaut a trecut mai puțin timp decât pentru celălalt. Langevin a explicat vitezele diferite de îmbătrânire astfel: “Doar călătorul a suferit o accelerație care i-a schimbat direcția vitezei”. Conform lui Langevin, accelerația este aici "absolută", în sensul că ea este cauza asimetriei. Semnificația “Paradoxului Gemenilor” se bazează pe acest detaliu crucial al asimetriei dintre frați. Trebuie spus că nici Einstein nici Langevin nu au considerat aceste rezultate ca
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]