44,744 matches
-
părintele Arsenie Boca avea puterea de a apărea în vedenii, pentru a-i îndruma pe oameni. A povestit că mama ei, bolnavă de cancer, se afla în stadiul terminal, iar sora ei era de asemenea bolnavă. Maica a trebuit să părăsească mănăstirea Prislop pentru a le fi alături, însă într-o zi, când nu era acasă, bătrâna s-a prăbușit din cauza durerilor, iar cealaltă fiică a ei, sora stareței, nu o putea ajuta. „S-au speriat rău și au strigat amândouă
Minunile părintelui Arsenie Boca. Zece mărturii despre miracolele duhovnicului de la Prislop () [Corola-website/Journalistic/102251_a_103543]
-
luptelor, Armata a reușit să captureze 120 de rebeli. În același timp, liderii revoltei, Nenin și Iustin Batișcev, au fugit cu un automobil, pe care l-au abandonat dincolo de Galilești. S-au ascuns într-o porumbiște, dar Batișcev l-a părăsit pe Nenin în timp ce acesta dormea, luând cu el și cei 200.000 lei rămași din banii jefuiți de la oamenii din Tatarbunar. A fost capturat ulterior de armată. După ce s-a trezit singur și a observat lipsa banilor, Nenin a fugit
Planul de invadare a Ucrainei, STRATEGIE SIMILARĂ exersată în România () [Corola-website/Journalistic/102255_a_103547]
-
fi poduri de flori și Salve de tun/ televiziunile lumii vor transmite-n direct/ pe No comment/ noua/ măreața dezvirginare a României [...]// e momentul să lăsăm aleșii să lucreze/ binele Patriei// Tu du-te și plângi Patriotule/ ca un îndrăgostit părăsit“ (p. 47). Eurosceptic (mântuit?), Val Mănescu privește în urmă fără mânie, jucându-se și judecându-se la ambele capete, în versuri cu alibi, căci autorul e suficient de abil pentru a-și lua măsuri de protecție spre a nu putea
Val Mănescu () [Corola-website/Science/337550_a_338879]
-
mai 1922 în arondismentul 9 din Paris. André Jacob i-a cerut soției sale bacalaureată și studentă la chimie să-și abandoneze studiile după căsătorie. După nașterea primilor doi copii ai cuplului, Madeleine și Denise, familia evreiască, dar nepracticantă, a părăsit Parisul și s-a instalat la Nisa, pe Coasta de Azur. Jean Jacob, singurul fiu, s-a născut în 1925. Simone Jacob este cea mai mică din familie; s-a născut la 13 iulie 1927. La Nisa. Cu criza din
Simone Veil () [Corola-website/Science/337569_a_338898]
-
la Nisa, pe Coasta de Azur. Jean Jacob, singurul fiu, s-a născut în 1925. Simone Jacob este cea mai mică din familie; s-a născut la 13 iulie 1927. La Nisa. Cu criza din 1929, familia Jacob și-a părăsit apartamentul pentru un altul mai mic. Când criza s-a agravat, comenzile de arhitect ale tatălui său s-au rărit, iar mama tricota pentru copiii din familiile lipsite. La 3 septembrie 1939 Regatul Unit, apoi A Treia Republică Franceză, au
Simone Veil () [Corola-website/Science/337569_a_338898]
-
Valéry Giscard d'Estaing, ea a fost cap de listă a Uniunii pentru Democrația Franceză (UDF) la alegerile europene din 1979, primele cu vot universal. În urma victoriei relative a UDF (27,61% din voturi și 25 de aleși), ea a părăsit guvernul. La 17 iulie 1979, eurodeputații francezi din RPR au susținut o altă candidatură decât pe a sa în primele două tururi de scrutin, dar a fost aleasă președintă a Parlamentului European la al treilea tur, cu 192 de voturi
Simone Veil () [Corola-website/Science/337569_a_338898]
-
ministru al Afacerilor Sociale, al Sănătății și al Orașului în guvernul condus de Édouard Balladur. În acest post, ea a instituit funcția de pratician adjunct contractual (PAC). L-a susținut pe Édouard Balladur la alegerile prezidențiale din 1995; ea a părăsit guvernul în urma victoriei lui Jacques Chirac. Apoi a aderat la UDF, pe care a părăsit-o doi ani mai târziu. Numită membră a Consiliului Constituțional de către președintele Senatului, René Monory, în martie 1998, ea a făcut parte din înalta jurisdicție
Simone Veil () [Corola-website/Science/337569_a_338898]
-
În acest post, ea a instituit funcția de pratician adjunct contractual (PAC). L-a susținut pe Édouard Balladur la alegerile prezidențiale din 1995; ea a părăsit guvernul în urma victoriei lui Jacques Chirac. Apoi a aderat la UDF, pe care a părăsit-o doi ani mai târziu. Numită membră a Consiliului Constituțional de către președintele Senatului, René Monory, în martie 1998, ea a făcut parte din înalta jurisdicție până în martie 2007. În 2005 a chemat alegătorii să voteze „DA” la referendumul asupra Constituției
Simone Veil () [Corola-website/Science/337569_a_338898]
-
complexului mănăstiresc i s-a adăugat o clădire nouă în stil neoclasic, care a devenit sediul Institutului Smolnîi— prima și cea mai cunoscută instituție regală de învățământ pentru fetele de viță nobilă. Înainte de evenimentele revoluționare din 1917, clădirea a fost părăsită de conducerea institutului și a fost preluată de autoritățile revoluționare sovietice. În data de 7 noiembrie 1917 (această dată corespunde cu data de 25 octombrie din calendarul Iulian, care era încă în uz în Rusia), Vladimir Lenin a anunțat aici
Smolnîi () [Corola-website/Science/337597_a_338926]
-
care comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai, prin șantaj și amenințare, semnarea unui act de abdicare, au proclamat Republica Populară Română (prin încălcarea Constituției în vigoare la acea dată) și au silit Familia Regală să părăsească țara într-un exil forțat care a durat până în anul 1997. Ziua de 30 decembrie 1947 a marcat momentul instalării complete a dictaturii comuniste în România, prin înlăturarea ultimelor obstacole care mai îngrădeau abuzurile regimului adus de sovietici: Constituția democratică
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
Suveranului, ci solicită o audiență, sosind la ora la care i se comunică; însă astfel de greșeli de politețe elementară erau frecvente la demnitarii comuniști). A doua zi, Regele (la volan) și Regina-mamă, însoțiți de aghiotantul regal Jacques Vergotti, au părăsit Sinaia, pentru a se întâlni la ora 10:00 cu Petru Groza, în București. La sosirea la Palatul Elisabeta, aghiotantul Vergotti a observat că Garda Regală, care asigura paza locuinței, fusese înlocuită prin surprindere cu militari din Divizia Tudor Vladimirescu
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
Populare Române", ambele pretins votate în ședința din 30 decembrie 1947. Pe 3 ianuarie 1948, după lovitura de stat comunistă de la 30 decembrie 1947 care a determinat abdicarea forțată a Regelui Mihai, acesta a fost silit de noile autorități să părăsească România. Plecarea s-a făcut din Gara Regală de la Sinaia, în Trenul Regal, după detaliate și umilitoare controale de valori ce s-au făcut asupra bagajelor, asupra membrilor Familiei Regale și asupra personalului (singurele bunuri de valoare permise au fost
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
său despre eveniment a apărut în presa americană câteva zile mai târziu. Pistolul care a fost confiscat de către gărzile comuniste aghiotantului regal Jacques Vergotti, la urcarea în tren, nu a mai fost înapoiat. Trenul a oprit la Săvârșin, apoi a părăsit România pe la Curtici. Garnitura s-a îndreptat către secțiunea Vienei ocupată de armata americană (unde un ofițer american a intrat în vagon, salutâd pe Rege și pe Regina mamă și confirmându-le că sunt liberi). Drumul a continuat apoi către
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
sacră îi vor marca primele decizii repertoriale. Marin Constantin îl numește în anul 2003 dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel, "de facto", calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul "Madrigal" și înființează Corul de Cameră "Accoustic", împreună cu cei mai valoroși colegi ai generației sale. Corul „Accoustic” își construiește în scurt timp o identitate repertorială nouă și o sonoritate proprie, la acest lucru contribuind colaborările cu lumea teatrului, concertele
Daniel Jinga () [Corola-website/Science/337620_a_338949]
-
Linia traversează tot depoul Infrabel din Haren și ajunge la nodul rutier Machelen, de unde continuă în zona mediană foarte spațioasă a A1/E19 , între cele două sensuri de mers. Chiar înainte de ieșirea 10 Mechelen-Sud de pe autostrada A1/E19, linia 25N părăsește zona mediană prin intermediul unui viaduct peste sensul de mers spre Antwerpen și se conectează cu liniile existente 25 și 27 către Gara Mechelen . Construcția terasamentului a început în iulie 2007. Noua linie 25N este echipată cu sistemul european de siguranță
Proiectul Diabolo () [Corola-website/Science/337642_a_338971]
-
și John Heartfield. Editorul Ludwig Thoma s-a înrolat într-o unitate medicală a armatei în 1917 și și-a pierdut gustul pentru satiră, denunțând activitatea sa anterioară în cadrul revistei pe care a numit-o imatură și deplorabilă. El a părăsit revista în 1920. În timpul Republicii de la Weimar revista a continuat să publice și a luat o poziție fermă împotriva extremiștilor de stânga și de dreapta. Pe măsură ce național-socialiștili deveneau, treptat, tot mai puternici, ei au folosit aceleași procedee precum în confruntările
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
ca o persoană „în care, în ciuda caracterului său rezervat și oarecum distant, am recunoscut cu toții un om de o rară erudiție și noblețe morală, și care a devenit mai târziu o stea de primă mărime printre romancierii secolului”. După ce a părăsit universitatea, el a încercat să lucreze ca profesor particular, actor, militar și profesor la o școală din Leipzig, dar după moartea tatălui său în 1854 s-a dedicat în întregime scrisului. În 1859 a devenit redactor al "Zeitung für Norddeutschland
Friedrich Spielhagen () [Corola-website/Science/337636_a_338965]
-
Hôtel de Ville. Pe 5 iunie 1832 tânărul Victor Hugo scria o piesă de teatru în Grădinile Tuileries, când a auzit sunetul unor focuri de armă din direcția Les Halles. Paznicul parcului a trebuit să deschidă poarta grădinii ce fusese părăsită de oameni pentru a-l lăsa să iasă pe Hugo. În loc să se grăbească să ajungă acasă, el a luat-o în direcția focurilor de armă pe străzile goale, fără să știe că jumătate din Paris căzuse deja în mâinile insurgenților
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
îngrozită să descopere că în Odesa și în cea mai mare parte a zonelor învecinate majoritatea activităților erau desfășurate de băieți și fete de 16 sau 17 ani”. Potrivit altor surse ulterioare, el a intrat în atenția Ohranei și a părăsit Rusia pe ascuns. Începând din 1911 a studiat filozofia și literatura la Universitatea din Florența, unde a obținut doctoratul. În 1914, el a publicat în Italia o traducere a ciclului de poezii "Senilitate" de Ivan Turgheniev. În 1918 Slonim a
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
din jurul localității Hannut. Regiemntul al 35-lea Panzer comandat de Stever a întâlnit o defensivă foarte puternică în timpul înaintării spre Hannut. Tancurile franceze erau dispuse în poziții îngropate, iar în timpul bătăliei au contraatacat în mai multe rânduri. Forțele franceze au părăsit Hannutul fără luptă. Germanii, în acest timp, au încercat să ocolească orașul, nefiind la curent cu retragerea francezilor. În jur de 50 de blindate germane au ajuns în zona puternic fortificată de la Crehen. Francezii, care erau echipați cu 21 de
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
sovietică). a fost nepotul actriței Olga Knipper (soția lui Anton Cehov). Sora lui mai mare, Olga Cehova, a devenit, de asemenea, actriță și s-a căsătorit cu Mihail Cehov. În timpul Războiului Civil Rus a luptat în Armata Albă și a părăsit Rusia împreună cu restul armatelor baronului Vranghel în 1920. La întoarcerea din exil în 1922 a fost recrutat de departamentul extern al OGPU. Nu există nici o dovadă că el l-ar fi denunțat pe vreunul dintre colegii săi compozitori sau muzicieni
Lev Knipper () [Corola-website/Science/337672_a_339001]
-
revină acasă. Până la sfârșitul verii, după ce culesul recoltei s-a dovedit un eșec dezastros, nu au mai rămas decât Adams și încă 40 de coloniști. Până în octombrie 1867 Departamentul de Stat a alocat 3000 $ pentru întoarcerea tuturor coloniștilor doritori să părăsească Palestina, până în decembrie 1867 așezarea fiind lipsită total de bani și resurse. 40 coloniști au călătorit spre Egipt pe vaporul „Quaker City”. În acea zi unul din pasageri la bordul navei era scriitorul Mark Twain, care a scris ulterior despre
Colonia americană-germană din Jaffa () [Corola-website/Science/337664_a_338993]
-
Adams, în capitolul 57 al cărții sale „The Innocents Abroad” din anul 1869. La întoarcerea în Statele Unite, multi dintre adepții lui Adams și ai bisericii s-au alăturat Bisericii Mormone reorganizate. În iunie 1868 și Adams și soția sa au părăsit Palestina și au plecat în Anglia. 20 dintre coloniștii inițiali au rămas în Palestina, o parte din ei permanent. Cel mai renumit dintre ei a fost Rolla Floyd, care a avut ideea de a aduce din America o diligenta, ceea ce
Colonia americană-germană din Jaffa () [Corola-website/Science/337664_a_338993]
-
care era un prieten apropiat al lui Noske, au fost foarte mulțumiți de rezultatele acțiunii lui Noske. Noske a rămas în Kiel până în decembrie 1918. Ca urmare a revoltei "Volksmarinedivision" chiar înainte de Crăciunul anului 1918, reprezentanții social-democraților independenți (USPD) au părăsit guvernul revoluționar al Consiliului de Deputați ai Poporului ("Rat der Volksbeauftragten") la sfârșitul lunii și Noske a fost unul dintre cei doi social-democrați care le-au luat locul pe 30 decembrie. El a fost responsabil cu afacerile militare în cadrul guvernului
Gustav Noske () [Corola-website/Science/337683_a_339012]
-
a devenit cunoscut ca Puciul Kapp. Pentru a restabili ordinea, Noske i-a cerut comandantului "Truppenamt im Reichswehrministerium", Hans von Seeckt, să ordone armatei regulate să înăbușe încercarea de puci. Von Seeckt a refuzat, iar guvernul a fost nevoit să părăsească Berlinul. Cu toate acestea, o grevă generală convocată de sindicate, social-democrați și de guvern, precum și refuzul funcționarilor de a-l accepta pe noul cancelar Wolfgang Kapp, a determinat colapsul rapid al loviturii de stat. Sindicatele au cerut demisia lui Noske
Gustav Noske () [Corola-website/Science/337683_a_339012]