45,675 matches
-
n-a ajuns până în zilele noastre. Și din acest punct de vedere fragilitatea tuturor lucrurilor și lipsa spiritului de continuitate ne deosebește. Cel mai însemnat băcan al timpului era Staicovici. Negustor de vremea veche, ponderat, cinstit, conștiincios, serios, figură impunătoare, parcă-l văd încă în ușa prăvăliei de pe Calea Victoriei, într-un lung pardesiu cenușiu, cu ochelarii pe nas, privind de sus. Era prototipul negustorului din vremea aceea, a marelui negustor cu greutate care însemna mult. Staicovici, dacă n-a lăsat în urma
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
lăsat un fiu care face același comerț, însă fără dulap pe stradă. Cilibi Moise, un tip original, poate cel mai original al Bucureștilor, avea baracă de mărunțișuri lângă podul de la Doamna Bălașa.295 crăciunul: Au trecut 50 de ani și parcă era ieri. Am rămas firește tot ce-am fost și mi se pare că nimic nu este schimbat. Văd, ca și în copilăria mea, tot felul de oameni cu tot feluri de vârste, și văd sexele diferite, și soldați tre
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Piața Teatrului de pe Calea Victoriei se afla pe atunci principala „stațiune“ de trăsuri a Bucureștilor. Pe la orele 8 dimineața, Crețeanu se plimba tacticos prin prăvălie. Deodată vede un precupeț trecând încet cu două cutii deschise pline cu icre proaspete de morun. Parcă într-adins precupețul își expunea marfa pentru ca s-o vadă cel din prăvălie. Am spus că Nicu Crețeanu era un mare mâncăcios. Cum văzu icrele, bătu în geam și chemă pe precupețul pe care-l cunoștea. — Cum dai icrele, Vasile
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
conferințe. Însă, în schimb, comitetul a fost răsturnat cel puțin de 7 ori. Societatea a durat o iarnă. Ab ovo2, firea românului ușuratecă și pornită către patima lucrurilor mici cât și sentimentul lui destructiv se manifesta. Îmi amintesc și simt parcă și acum febrilitatea cu care așteptam ziua și ora ședinței în care era să se dezbată grava chestiune a răsturnării comitetului. Pătimaș de luptă, militant prin temperament, eram întotdeauna unul dintre cei dintâi în incinta marilor pugilate morale. Curentul liberal
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
În sfârșit mă văd singur în fața halei și a balconului Primăriei. Un bătăuș, om matur, acesta era agent, nu pantalon creț, trece pe lângă mine și-mi spune răstit: — Haidi, pleacă de aci mai repede! Nu era răutate în vorba omului, parcă era mai mult solicitudine, văzân du-mă atât de tânăr. N-aveam decât 18 ani. Dar eu nu-mi văd de treabă . . . din contră, ripostez răstit: Ce treabă ai dumneata cu mine? Drumul e liber pentru toată lumea. Omul mă împinge
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
În rest, exagerări proprii „orațiilor funebre”, menite să amplifice o tristețe care nu era generală. S au căutat diverse apropieri simbolice, mai mult sau mai puțin inspirate. Cineva a dedus că moartea lui în vacanță e un semn de discreție, parcă spre a nu deranja. Ninsoarea care căzuse dimineață constituia alt semn... Privind în jur, m-a impresionat figura lui Nicu Nicolescu: plîngea fără reținere, ca un fiu. Sta într-o atitudine smerită, palid de oboseală (abia sosise cu trenul de la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
plecare. Pe stradă, bănănăindu-mi „geanta de funcționar”, m-am simțit integral al „mulțimii anonime”, neînsemnat și cu un început de dezgust. *M-am întîlnit cu „vara lui Cârneci”, care mi-a fost studentă. Grasă, roșie în obraji și cu buzele parcă abia smulse de sub o violentă mușcătură. M-a însoțit pînă în dreptul Institutului, vorbind mai mult ea, mai ales despre ce e: pedagog la un liceu din oraș. Cuvintele sale lăsau să se întrevadă saturația dată de un program rigid și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o dată: „De vreme ce există legi - i-am spus - trebuie să existe și excepții de la ele”. S-a făcut că nu mă aude. După ce au terminat s-o îmbrace, m-au chemat în prosectură. Avea ochii întredeschiși, încă mai privea lumea și, parcă, și pe mine. Fața îi era galbenă, iar una din mîini îi căzuse în poală. Halucinat, nu mi-am dat seama decît la ieșire ce sînt mogîldețele de pe celelalte mese, cînd am zărit sub o mușama lucioasă tălpile unui bărbat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îngrijească stupii... *L-am visat, nu o dată, pe tata, dar la lumina zilei multe din aceste vise își pierdeau consistența. Cel pe care-l notez aci m-a făcut să mă gîndesc la singurătatea și tristețea sa dinaintea morții. Stătea, parcă, la căpătîiul celor două morminte (al lui și al mamei), pe pe o banchetă, în costum național (cum de obicei nu purta), fără pălărie, cu coatele înfipte în genunchi, pe gînduri și plîngînd... Pe 23 mai și, socotind zilele, îmi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unui banc îl încînta aproape la fel de mult ca și succesul unui poem. Își privea cu satisfacție auditoriul, trăgea lacom din țigară, își netezea de două-trei ori părul, apoi se scărpina (inimitabil!) în creștet cu degetul mic al uneia dintre mîini, parcă pentru a-și zgîndări din nou spiritul. Lipsa lui astăzi, prima zi a Festivalului Bacovia, a fost comentată mai mult decît prezența altora. Cîțiva dintre scriitorii ieșeni s-au dus să bea o sticlă de cognac la mormîntul lui: o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Televiziunea Română. Interpretul lui Richard, Ian de Welmick, care a evoluat și în serialul în umbra Turnului, mi s-a părut întradevăr excelent. Am recitit fragmente ale piesei, dar emoția deosebit de puternică în timpul spectacolului, curios, n a mai revenit. Sună altfel, parcă împiedicat, în tălmăcirea românească. Ce evocă această tragedie scrisă de Shakespeare în 1595? Un act de uzurpare a puterii și, mai ales, conștiința pierderii acestei puteri. Abandonat, tînărul și ușuraticul rege Richard abdică în fața „vărului” său Bolingbroke, duce de Lancaster
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
etc. Ca șofer, era pur și simplu infernal. Cînd trebuia să meargă împreună cu el pe teren, „bădia” George Sidorovici, căruia din respect i se dădea întotdeauna scaunul din față, după un deal și o vale în care „GAZ”-ul redacției parcă zbura, îl ruga să zăbovească atît cît să-și scoată ochelarii. „De-acum, barem nu văd!”, zicea de-a dreptul înfricoșat, vorbe care în loc să-l descurajeze, îl întărîtau pe E.N. să conducă mașina în stilul său agresiv. * Ori de cîte
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
i drept, neterminată)! Le-a scris și le-a rescris, de la nivelul experienței pe care o dobîndise, fie după pofta inimii, condus de o nouă înțelegere a temelor, fie la sugestia altora, cazul Simfoniei a VIII-a. Omul ăsta, care parcă nu dorea altceva decît liniște, ca să poată munci, a fost mereu în criză de timp, așa că mai mult a lucrat... În concedii și ca pensionar. Murind, a fost îngropat, după dorință, sub orga mare a bisericii St. Florian din Viena
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tăpșanul din centrul satului unde cîntau urmașii vestitei bande a lui Sînescu. Azi, stau aci, în Bacău, și dispoziția mea e cu totul diferită de cea de atunci. Dimineața a fost bună, însă pe la prînz am simțit o nouă „cădere”, parcă mai teribilă decît cele din zilele precedente. Ceva s-a surpat înăuntrul meu și nu găsesc puterea de a-l reface. Nu mai pot privi în „sus”, nu mai izbutesc să-mi imaginez binele. În mod repetat, uneori la aceleași
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
m-a mințit că, în afară de taică-su, nu va mai iubi niciodată o altă parte bărbătească”. „Uită, părinte, căci chiar dacă s-ar întoarce, n-ar mai fi ce-a fost între dv.”, l-am sfătuit. Spovedindu-mi-se, un moment parcă s-a mai calmat. Mi-a spus că ar putea oricînd să se recăsătorească, dar ezită întrucît fata spre care îl îndeamnă inima are numai 22 de ani, cu 15 mai puțin decît el, și nu-i prea convins că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mă „încălzesc” greu. Chiar dacă aș scrie ceva înainte de ora nouă, aproape sigur nu mi-ar plăcea. Mă satisfac doar frazele pe care le-am așternut în deplinătatea puterilor fizice și intelectuale. Cînd gîndul nu-mi este îndeajuns de bine conturat, parcă și mîna mi-i moale. Îi invidiez pe cei cu gestație scurtă, care pot scrie oricînd și oriunde, cu aceeași înlesnire. Oameni de cerneală, deschid robinetul, și gata! Pe unii dintre ei trebuie, vorba cuiva, să-i tragi de cot
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ultima lor discuție, desfășurată înainte de plecarea la spital, mama a întrebat-o: „Marință, ți-ar părea rău dacă ai muri?” „Nu mi ar părea”, i-a răspuns mătușa, care e cu doi ani mai mare decît mama. Iar mama, privind parcă dincolo de ea, i-ar fi zis: „Tu, mie tare rău mi-ar părea!...” *Moș Alecu Raiului stă în drum, lîngă poarta sa, cu cîrja în mînă, singur. Mă zărește la ieșirea din ogradă, dar nu-i sigur că sînt eu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu Vico Torriani, celebrul cîntăreț de muzică ușoară de acum două decenii) și faconda fac din el întotdeauna un personaj simpatic. Care a fost reacția comisiei? în timp ce vorbea, I.D. Lăudat, coordonatorul lucrării, l-a aprobat continuu, cu tresăriri de suporter, parcă ar fi vrut să-i spună: „Hai, dom’le, dă i înainte, că-i bine așa!” în cunoscuta-i manieră sobră, profesorul Ciopraga a exprimat unele rezerve, în primul rînd față de Zarifopol, a cărui operă ar fi - după opinia sa
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
De data asta n-am avut răbdare și m-am cam ambalat. La întrebarea sa dacă aș accepta fără comentarii hotărîrea privitoare la o altă componență a echipei redacționale, i am răspuns că normal ar fi ca eu să fiu - parcă așa se zice! - principalul „factor de decizie”, dar nu-mi fac iluzii că se va întîmpla așa. Odată hotărîrea luată, orice protest devine inutil, căci nu obții decît un simulacru de „înțelegere” sau compasiune de la cei ce, în secret, se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
imediat de alte locuri, de alte întîmplări: „Eram în Iugoslavia (veneam din Italia). Lîngă noi o pereche de tineri francezi îndrăgostiți. Le am spus că mi-i frică să dorm în mașină, dar ei m-au liniștit: «Sans-souci, Madame, sanssouci!» Parcă-i aud și acum: «sans souci!...»” Neavînd astfel de impresii, cea bătrînă a început să laude varza „pentru multiplele ei virtuți”. A povestit cum s-a întîlnit în cimitir cu o prietenă care ținea în buzunar varză tocată, pe care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Ajuns pe lizieră, observ că pădurea nu intră uniform în toamnă. Chiar frunzele aceluiași copac se îngălbenesc diferit. Unele-s deja arămii, altele-s încă verzi. Contemplu minute în șir, cu entuziasm, un stejar. Cîtă vigoare, ce rectitudine! Plantați recent, parcă pentru contrast, nu departe de el, văd cîțiva arbori firavi. Involuntar, îmi amintesc vorbele lui ștefan din piesa lui Delavrancea: „Pădure tînără...” Tabloul mă ajută să intuiesc mai profund decît oricînd dimensiunea evocatoare a textului marelui orator. * Imediat ce m-am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
plăcere să ne vadă suferind. Popasul a fost scurt. Ne-am încolonat pentru a ne întoarce în tabără. Din cauza luminii puternice și a colbului ridicat de tălpile cizmelor, aveam ochii inflamați, gura și gîtlejul uscate. Tremuram cu întreg corpul, cuprins parcă de friguri. Dacă n-ar fi fost sentimentul de ură împotriva ofițerului care vărsase apa, m-aș fi prăbușit. Mult-așteptata tragere cu tunul antiaerian de 100 mm, atunci introdus în dotare, a fost oprită după prima salvă. „Dumnezeii mamelor voastre
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
modernă a României, loviturile de stat au fost rare și rău primite de opinia publică, chiar și atunci cînd au avut consecințe pozitive. *O frază falsă dintr-un interviu dat de Cella Delavrancea: „De la prima lor înîlnire (Enescu și Maruca) parcă și-ar fi înghițit trecutul, adică n-au mai existat de-atunci decît unul pentru celălalt” (v. Dumitru Radu Popa, „Să credem totdeauna în perfecțiune”, în „Tribuna României”, XII, nr. 238, 15 februarie 1983, p. 4). Dar episodul cu Nae
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
torențială, pe care am lăsat-o în urmă. Apoi am parcurs o porțiune de drum uscat: vîntul ridica praful și frunzele pînă la mari înălțimi, chiar și crengile căzute. Niciodată, în România, călătorind cu mașina, n-am simțit asemenea șocuri. Parcă deasupra pămîntului nostru ajunsese mistralul, care - să știi (precizare de om care a stat cîțiva ani în Franța) - e teribil de periculos pentru călători: șosele rupte, mașini răsturnate etc. (De aceea e și anunțat, preventiv, prin radio.) înaintînd - continuă el
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
secolului nostru, a epocii interbelice și, mai ales, a celei postbelice. Voluptatea, „nebunia”, „abandonul total” cu care „omul modern” se aruncă în petrecerea lui țin de o anume modă și maschează, conștient sau inconștient, o frică obscură față de un viitor parcă din ce în ce mai plin de riscuri. Cine nu simte în asemenea momente fiori de neliniște și mușcăturile îndoielii e, fără vorbă, ori beat ori imbecil. Cum să atenuez această stare anxioasă? încerc să întîmpin Anul Nou cu mînecile suflecate a treabă: e
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]