51,037 matches
-
pierdut cunoștința și a căzut în apă, alături de Gaston. Când l-a auzit căzând, Kobayashi a deschis ochii. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. A pus mâna pe cazma și a ridicat-o deasupra capului. A intrat în apă cu intenția de a-i crăpa capul lui Endō, ca pe un pepene verde. N-avea de ce să-și facă procese de conștiință. De fapt, el îl amenințase cu arma și nu-i va fi greu să dovedească faptul că fusese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
clădire. Pe tabloul de comandă al ascensorului nu erau butoane care să corespundă fiecărui etaj, ci o serie de Încuietori. Acest sistem nu permitea folosirea liftului de către cineva care nu avea cheia. Tipul de la pază probabil că programase ascensorul conform intențiilor mele. Ajuns la etajul respectiv, ușa ascensorului se deschise spre o sală imensă, și Porcușor Îmi veni În Întâmpinare. Traversă Încăperea, care părea să tot aibă vreo 200 de metri pătrați. Tavanul părea făcut din plăci de plastic intercalate, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
unde se serveau frigărui de pui. Trebuie să spun că era genul de tip care, deși locuia Într-un cartier de blocuri din Chiba, purta cravată Armani. Nu știu dacă În felul acesta dorea să-mi arate că nu avea intenții ascunse sau, din contra, toate astea corespundeau unui plan bine calculat din partea lui. Data următoare, m-a dus Într-un bar din Roppongi frecventat, se pare, de multe personalități din lumea publicității. A comandat mai Întâi un whisky single malt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nu mai făcusem baie și nu mă mai schimbasem Încă dinainte de a veni la New York. Bineînțeles, nu mă așteptam să pot trece neobservat, drept un locuitor al acestui cartier. Însă am remarcat că locuitorii de aici erau foarte sensibili la intențiile celor străini de teritoriul lor. Un spion infiltrat printre ei ar fi fost imediat descoperit, chiar dacă nu s-ar fi spălat o jumătate de an. Puteai veni, Însă ferchezuit, proaspăt ieșit de la frizer, chiar și Îmbrăcat În smoching; dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
aveam nevoie nici de adversari. Puteam să-mi fiu eu însumi adversar. Am început să joc singur, gândind pe rând din perspectiva albului și a negrului. Am făcut asta mai întîi la tablă. Mutam piesa albă, pe urmă îmi combăteam intențiile cu piesele negre. Acest joc, nu știu dacă vă dați seama, era destul de periculos. Până atunci nu-mi pusesem la încercare decât memoria. Acum atacam chiar unicitatea ființei mele. Dintr-odată, ființa mea s-a rupt în două. Una care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o jumătate de prăbușire. Eram sfâșiat în două și mă sfâșiam și mai mult. Începeam să mă suspectez pe mine însumi și, cumva, să mă apăr de propria mea umbră sau s-o urmăresc bănuitor pe furiș ca să-i aflu intențiile. Cel care mă privea din oglindă era adversarul meu. Trebuia să nu mă uit în ochii lui ca să nu mă divulg. Trebuia să mă feresc de mine însumi și trebuia să mă lovesc pe ascuns. Astfel, tot ce până atunci
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
poate făcea asta ca să nu se cunoască vreo urmă, dar abia astfel se trăda... Nu i-a fost greu să înțeleagă ce anume căuta. Vroia să afle din jurnal dacă a renunțat sau nu la ideea lui nebunească și ce intenții avea. Iritat, a început să scrie în jurnal mai mult decât avea de gând să facă. Și-a compus o psihologie de ins care bravează totul, care iese în stradă și strigă, în sfârșit tot ce i-a trecut prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mult. Bănuia probabil că descoperise căutările ei prin hârtii și că încerca s-o înșele. În zadar a notat el într-o zi în jurnal: Am mințit în tot ce-am scris până acum. Pură ficțiune. De fapt, n-am intenția să fac nimic". Și-a dat seama nu numai că nu l-a crezut, dar că-l ura și mai mult: devenise periculos. Între timp, continuau telefoanele, lătrăturile la telefon, urmăririle. Într-una din zile, unul din copii a fost
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o vorbă pe un butuc. Nu mai avea resurse prea mari să continue drumul, dar nu vroia s-o arate. Am întrebat-o dacă era obosită și fără voia mea întrebarea suna ca un reproș, deși n-am avut această intenție. Mi-a răspuns că îi vâjâia capul și avea o durere în genunchi, dar să nu-mi fac griji, mi-a zis, va merge mai departe. Vorbea cu o liniște care putea fi și resemnare, dar și rezultatul unei mari
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aducă de partea lui. Dar el n-a crezut-o, nici o clipă, în stare de o asemenea faptă. Nu bănuia că o împingea singur spre ură și crimă. Acest om, vreau să spun, a fost animat de cele mai bune intenții. Ce i se poate reproșa la urma urmei? Faptul că n-a acceptat să se umilească? Și că a ținut să creadă în adevăr? Că, înspăimîntat de frică, a mai găsit încă resurse să se; împotrivească fricii? Acuzata i-a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
scenariu. Șușotește în dreapta și-n stânga. Mârșăvii bine gândite. Mă apucase mila de un scrib! Voi elimina perifraza! Tertipul prin care se spune în zece cuvinte ceea ce se poate spune în unul. Zece, pentru a fi ascuns mai ușor adevărul! Intențiile! Nici zece nu sunt suficiente, romancierii și le maschează în sute de pagini, invocând arta! Din cauza lor, circumlocuția a năpădit țara. Planeta. De secole se străduiesc să abată omenirea de la o viață simplă și clară. Inventează lumi!!! Nu-ți vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
scriu cărți, elemente cu rol prestabilit în digestia cosmică. Într-un moment de maximă luciditate, probabil că mă voi sinucide. Să zici mersi că exiști! Am existat dintotdeauna, cuprins în primul atom! În primul Cuvânt, chiar și mai înainte: în Intenția celui care L-a rostit. Care Te-a rostit! Admite prezența VOCII! Romanul pe care îl trăiești este tot efectul EI. Îl așterni pe hârtie laolaltă cu Stațiunea. Inventează-ți un contraroman, poate scapi. Unul care să-ți convină. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
întâlnit camarazi mai buni. Un mod rezonabil de a suporta eternul război dintre bărbat și femeie. Cu păcile lui, cu armistițiile lui, toate iluzorii. Cu ororile lui. Nici un conflict armat nu a consumat atâta imaginație. Arta spionajului total. Vorbe, gesturi, intenții, neintenții, nu scapă nimic. Fiecare încearcă să stea lipit de adversar: pe stradă, la masă, în pat, în somn. După moarte. Înhumați alături. Scrii. MAGISTRATUL. Dacă ar fi să-mi aflu singur un înlocuitor - nu un înlocuitor, fiindcă eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
acuzat de către critici că nu las personajelor nici o șansă! Dar faptul că le-am gândit nu e CEA MAI MARE dintre șanse? Le-a oferit cineva mai mult? Fac ce vreau cu eroii mei! Câțiva aleși ar fi înțeles puritatea intențiilor mele. Rotunjimea mărului. Perfecțiunea imperfecțiunii. Cititorului îi place personajul care moare pentru dreptate. Un fals: a murit dintr-o neînțelegere care i-a fost fatală. Acum vreau să vorbesc, beat, cu Filozoful despre Balerină, minciuna noastră cea adevărată. Iepuri! Tratat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
nimeni nu se mai supune nimănui... (CRONICĂ INFAMĂ, fragmentă. § În Stațiune, nimeni nu se mai supune nimănui... Personajele se lasă tot mai greu stăpânite; le vezi, le auzi, te urmăresc permanent. Romancierul își scrie, deja, romanul său. Hotărăște lucruri peste intențiile tale. Același GLAS vă vorbește diferit. Vrei să scapi, încerci manevre inutile; te străduiești, din personaj în personaj, să abați Mesajul. Nutrești, demonic, ideea că zămislești, fie și imaginar, un spațiu care scapă Regulilor; Poruncilor. SĂ NU FURI: ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cenușă cu ceva urme de cer rânced pe fundul fântânilor; fruntea despicată a secetă Carul Mare a tras brazdă adâncă până și-a rupt spițele într-un gând; obrajii scrijeliți de vânt piatra de moară macină bobul de grâu în intenția plugarului, piatra de om ține evidența desfrunzirilor în grădina lui Dumnezeu; buzele înțelenite în nerostire maci roșii pe calea ferată adulmecând depărtările; mâinile, da, mâinile două smerite semne de exclamare imitând sărutul palmelor sub icoană. Plângea. Ultimele lacrimi mereu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochi flămânzi, Petru a alergat toată noaptea. Farurile automobilelor înghițeau stâlpii de înaltă tensiune. Drumul spre pasul Tihuța era flancat de rețele electrice. Cablurile, ca niște vene negre, gata să pocnească, resuscitau felinarele. În inima rătăcitului, un licurici orb imita intenția focului pus sub icoană. A ajuns dimineața. Soarele, suveică în mâna lui Dumnezeu peste livada cu meri, urzeli de lumină. Printre ruinele bisericii, noaptea, ca o cloșcă întârziată, dosea pui negri. Pe locul unde au fost chiliile, bruma era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de ani m-am cules din toate cele care mi-au găzduit absența. (Posibil, după ce veți citi aceste rânduri, le veți înapoia expeditorului pe motive de incompatibilitate.) Dacă totuși o să treceți cu privirea peste ele, vreau să vă fac cunoscută intenția mea de om singur nu pentru a mă justifica moralicește față de o posibilă demnitate de a pleca sau ca să-mi raportez indiferența la inevitabila lașitate de a rămâne, ci pentru că am învățat de pe la unii, de pe la alții că rostirea justifică bătăile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
veți aprinde cu ele altare deasupra singurătății... Faceți cum vă rabdă inima, fraților! Al dracului mai arde, Doamne, durerea când sub ea așterni strat gros de amintiri putrede! Până la cer s-au ridicat limbi de foc, dorul topea cărămizi în intenția zidarului, credeți-mă! Vă scriu, sau mai bine spus mă rostesc vouă, consemnări pe câteva certificate A5: litere, cifre, coduri de bare cam atât despre identitatea mea ca stare civilă; despre alt fel de identitate: într-o fracție cu multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
necunoscută redusă la absurd este mai mult decât o decimare a nimicului. Pășiți, rogu-vă, pășiți în cele patru puncte cardinale ale singurătății! Nu vă temeți! Ce importanță are sensul prăbușirii, când dincolo de marginea șotronului singurătatea se multiplică pentru fiecare intenție de șapte ori câte șapte? Pășiți! Sigur, domniile voastre vor reuși să despartă neghina de grâu, eu, unul, nici măcar să aprind ogorul nu am fost în stare. Focul inimii a modelat stalactite în barba lui Dumnezeu și... atât, chiar dacă 33 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
unde puteai procura, pe sub mână, un Hustler color, hârtie colotech +, super luciu, cerneală pigment 200, curcubeu 17 nuanțe, parfumat, copertat, reliefat.) Femei parcă dintr-o altă dimensiune, imponderabile femei, comete rupte din coasta lui Jupiter, pe când Venus era doar o intenție în mintea bătrânului obsedat de singurătate! Femei parcă din altă civilizație, vase de lut netede, încrustate, împodobite, modelate de îngeri în oglindă după chipul și asemănarea luminii. Femei... Le cunoștea cu de-amănuntul. Cea roșcată avea 18 alunițe pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru primul pas. "Dumnezeu gândește, ajută și rabdă pe fragmente", spunea Cioran. Prostii! Dumnezeu se descompune în miliarde de particule, se culege din miliarde de firimituri, împarte vina până la ultima zecimală, iar pentru că se pretinde întreg, nu își atribuie nici măcar intenția de a greși. Dumnezeu îi întorcea spatele până și în ușa bisericii. Mergea în fiecare duminică cu mămuța la cimitir. "Cea mai mare filozofie a vieții este gândirea la moarte", spunea părintele Stăniloae. După ce trecea prin suflet 86 de cruci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de rânduiala culorilor. Petru săruta nuanțele ca pe niște iluzii diforme. La 16 ani, minunea avea gust de ceară topită. Mergea la biserică ca într-o expediție în grădinile cerului. Acolo era liniște: tămâia aprinsă însemna tocul ușilor, uleiul miruia intenția mâinii drepte, lumânările, degete de martiri fumegând. Arderea de tot se întâmpla atunci când cenușa își recunoștea lumina, când focul se identifica într-o bucată de cremene, când cărămida își resuscita memoria. Petru era piatră dintr-o zidire fără nume. Mucegaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Omul este ca pasărea, zbor, și nu om, și nu pasăre: Nimic mai fals, Doamne, decât să-mi zidesc cuib deasupra apelor, pe nori, în palmele tale. Cuibul este locul unde sufletul se recunoaște după cum își rostește numele. Cuibul încape intențiile omului singur. Încăpător cuib împletește nimicul pe vârful muntelui. Până la tine, mereu un pas, încă un pas. Casă în cer! Impozitul pe ferestre niciodată nu-l voi putea plăti pe măsura luminii. Casă pe pământ! Intimitatea cărămizilor îmi va trăda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un copil scund: părul creț, capul plecat, umerii lăsați, palmele mărunte, privirea tristă, buzele cărnoase, mereu uscate, obrajii alungiți, tot mai alungiți. Un copil parcă coborât dintr-un Renoir, pentru a face echilibristică pe o balustradă de pod deasupra Senei. (Intenția spărgea cercuri concentrice.) Nostalgia adâncului sfredelea cerul. Gândurile încețoșau oglinda, țăndări de apă pe un cadran de ceas fără timp. Cercurile se destrămau dintr-un punct, se spărgeau în memorie, se împrăștiau în vene valuri până la Dumnezeu, valuri în mărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]