45,675 matches
-
altor vremuri. Sau la Mogoșoaia, la o masă vecină, hipnotizând prin fonetica monologului magic o parteneră tânără, cu un chip de superbă madonă bizantină, coama ridicată Într-o coroană neagră și chipul alb, marmorat, și neverosimile mâini mari, noduroase, arse parcă de trudă și leșie. „Să nu spui da. Să nu spui niciodată da. Da este primejdios. Să nu spui da”, șoptea Poetul, În pauza discursului său interminabil și irezistibil, Întinzându-și printre sticlele fraterne chipul Încă frumos și frenetic spre
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
-l distanța, cu umor, de nefericita clipă deveniseră caraghioase și triviale, aidoma Întâmplării Însăși. A doua zi, luni 26 iunie 1976, Cella avea să primească un uriaș buchet de trandafiri roz, legat cu o superbă fundă de mătase roz, venind, parcă, de pe tărâmul unde se născuse și unde se Întorsese, recent, dezolat, vasul de Bacara. O lume a fragilității eterate și a grației atemporale și anacronice, căreia și Radu Îi aparținea. Împreună cu buchetul sosise și darul cărturăresc, ale cărui file trebuiau
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
totuși membrii acestei Uniuni. „Trebuia să-l ascult pe MRP, să nu intru... «Ce, vrei să te fotografieze ăștia de la șireturi la chelie?» Ar fi trebuit să Înțeleg mai bine ce vroia să spună.” S-a rotit, s-a apropiat, parcă, o fracțiune de pas. „Și noi am greșit, domnu’ Norman Manea... Trebuia să ne mobilizăm atunci o altă energie, nu doar a scrisului. Să fi luptat.” Eram numai ochi și urechi. „Să fi luptat”? Asta spunea Radu Petrescu? Radu Petrescu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ajung, În orele următoare, la ultimele versuri: „Mă grăbesc Înspre moarte”, șoptea Poeta. „Mă grăbesc Înspre moarte/ fără un Înțeles anume, fără rochie de mireasă, fără zestrea de aur. Fără mine./ Mă grăbesc senină/ și amară/ de-a latul patriei./ Parcă ar fi fost mâine.” Era chiar mâine, iată. Excesivă În toate, Madi se grăbise. * Prietenul ei Mynheer avea să revină, adesea, În zilele următoare, la codificata epistolă care Îl evocase și invocase, la „singurătatea celor patru scânduri/ din palma plesnită
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Închide cu adevărat abia acum cercul, anume În clipa reajungerii din nou În Israel, domiciliu asumat de data asta În deplină cunoștință și conștiință. „Fusesem un străin care bântuise bolnav prin lume, bolnav Încă, deși starea de epuizare și amețeală parcă se mai atenuase, dar străin - ciudat, extrem de ciudat și de inexplicabil În mod rațional - nu mă mai simțeam. Limba aceea aproape necunoscută, chit că asudasem un an Întreg s-o deprind, Îmi suna familiar, avea o anume dulceață pe care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
târziu”) stă la răspântia unde adevărul Înscrie, În hieroglifele magice și codificate ale poeziei, destinul. Erotismul nocturn, crispat, de o păgână Însetare metafizică, precum În poemele altor volume, Își află aici, uneori, o tulburătoare, enigmatică, resemnată „indolență” care a acumulat, parcă, Întreg nesațul veninos și vital al aventurii de a fi. „Sunt un om viu. Sunt viu. Sunt vie. Sunt un loc viu/ lucid” (Locul). Exclamația poate fi citită ca un mesaj triumfal sau belicos, dar și În lentoarea statică a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
comunice ceva confidențial, de vreme ce voia să evite microfoanele din biroul său oficial. Plimbarea s-a prelungit pentru câteva ore Într-un monolog prietenesc și, dacă mă ghidam după banalitățile pe care le auzeam, codificat. Peisajul aproape londonez al parcului devenise, parcă, decorul neuitatului film Blow-up... Ascultam În tăcere și aprobam, din când În când, lamentările colegului președinte, dar nu prea Înțelegeam de ce mă alesese tocmai pe mine pentru această surdină anticeaușistă. Ascultându-l, aveam impresia că nu face altceva decât să
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
le solicitau. I-am oferit, bineînțeles, imediat, lui Mircea Zaciu bietele mele sugestii de neofit și ajutorul, În orice credea că i-aș putea fi de folos. Zaciu revenea Însă periodic, Înțeleg, În țară, pentru a se Întoarce, din nou, parcă mai amărât, la Bonn, unde avea familia. Își regăsise, oricum, În România, casa, amicii, proiectele, ceea ce nu era cazul meu. Mi-a trimis, la un moment dat, primul volum al Jurnalului său, apărut la București, cu o dedicație, din nou
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de „reclamația” venită din America, cine și de ce lansase alarmantele zvonuri și manipulase accentele și numele. După ce ascultase, liniștit, povestea, Zigu a zâmbit: „Eram sigur că nu ești amestecat. Și mă bucură că este așa”. Zâmbea, dar părea stânjenit. Simțea, parcă, nevoia să adauge ceva. După o scurtă pauză, m-a Înștiințat că la revista la care colabora de multe decenii nu i se cenzurează nici opțiunile, nici textele. „Pot scrie ce vreau și despre cine vreau.” Îl ascultasem și eu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ajut, trăgeam la foi, Învârteam manivela la bormașină, ungeam cu păcură osiile căruțelor, uneori eram al doilea ciocan la nicovală când fierul era scos incandescent și moale și trebuia prelucrat repede. Îți mai amintești cum se face o potcoavă? Bogza parcă era neîncrezător și vroia să se convingă că nu fabulez. I-am descris pas cu pas cum se face potcoava de cal (cea de boi e diferită și mai puțin interesantă). Formidabil! Îți plăcea să lucrezi cu el? Nu, zic
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cimitirul evreiesc din Iași, am intrat, dintr-un impuls inexplicabil, În camera mortuară unde doi bărbați Îl spălau, să-l pregătească pentru Înfășurarea În lințoliul alb. L-am privit și am rămas șocat de expresia de mânie de pe chipul lui, parcă indignat de umilința la care e supus. La ieșire, În dreptul unei ferestre, m-am văzut oglindit - speriat să descopăr că, brusc, am Început să semăn cu el, cu aceeași expresie a omului frustrat că nu e capabil să plângă la
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
unde se poate glumi?”, Întreba Antipa lumea din jur și pe sine Însuși, În vremea dictaturii, când apatia populară complicita cu mascarada oficială. S-au schimbat, Între timp, orânduiri și oracole, guverne și generații, lumea arată altfel, noi arătăm altfel. Parcă niciodată, Însă, ca În aceste post-timpuri supra-nervoase nu s-au succedat atât de rapid cele două fețe ale lumii, cele două zile și zodii antitetice care Își joacă de-a valma sarcasmul, batjocorind statornicia și sensul. Mai ales pentru noi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cu zilele mari, luni de iarnă cu nopți fără sfârșit, ani, ani după ani”. Eroismul său este, doar aparent, paradoxal, consecința condiției sale intelectuale. Blecher reiterează zilnic curajul de a fi om până la capăt, În pofida celor mai cumplite chinuri, reinventând, parcă, umanul Însuși, căruia Îi probează, cu acuitatea și luciditatea de care doar el era În stare, inimaginabile resurse de stoicism. Și nu doar atât... efervescența sa intelectuală rămâne creatoare și În aceste condiții. Absurdul existenței, Blecher l-a intuit mult
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când Începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! Și, Doamne, frumos era pe-atunci.” G. Călinescu vorbește, În cazul Creangă, de o experiență de viață „condensată În forme nemișcătoare, tuturor cunoscute” (s.n.), Încât opera literară n-ar mai fi decât „o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și de mine, precum delicatele infirmiere de un rănit care are coloana vertebrală arsă... Tinerețea s-a pedepsit, astfel, singură, multă vreme, mulțumindu-se să Întrevadă, printre fisurile spiritului defect, frumoasele turle ale virtualității, până când m-am trezit, târziu, reascultând, parcă fără a auzi, rumoarea oamenilor... pe serpentinele fumegoase ale romanului, la jumătatea drumului „Între nebunie și mănăstire”... „Există o dialectică repetată Între viață și artă, Între adevăr și artificiu. Este manifestarea enantiodromiei heraclitene; În lumea spiritului, totul se Îndreaptă prin
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nicht verstehen, dass es Ihnen nicht bekannt ist, das wir bereits für Sie einen Vertrag geschlossen haben”1, scrie doamna din Zürich, noua mea prietenă literară. Da, au Început să sosească scrisori. Sunt altfel decât de obicei. Mai puțin crispate, parcă, mai puțin codificate. * Bursierul dintr-o țară a Europei de Răsărit nu este la fel cu colegul său din Franța, Anglia sau Elveția, nici cu cel venit din Brazilia. Nu, nu doar scrisorile Își schimbă vibrația. Tensiunea zilnică vine din
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și Amor adormit. Seara, recitesc pasajul cu vizita eroinei În sala de muzeu unde este expus acest tablou. „Poate n-ar privi tabloul. Ar Închide doar ochii, să revadă pajiștea smălțuită de flori, din care crește Venus goală, odihnindu-se, parcă, lângă Marte, gol și el... pânza pe care o citează atâtea dicționare și antologii și care a ofensat, prin detalii mai puțin cucernice, sensibilitatea unui vestit critic. Camera respiră, pentru o clipă, altfel. Abia acum vede cu adevărat tabloul. Cupidonul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
timbrele decupate În cursul săptămânii. Se pregătea să plece În clipa când, nu știu de ce, fără rost, i-am Întins mâna. A părut surprins, a zâmbit. Ne-am strâns mâinile. Când era deja la ușă, s-a Întors. Își amintise, parcă, ceva. - Ați fost la Zid? N-am răspuns. - Ați văzut Zidul? a reluat el Întrebarea, mereu cu mâna pe clanță. - O, desigur... Chiar În primele zile. Pentru noi, cei din Est, este un moment special. L-am văzut de pe partea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
prin prezentul din urmă cu doar câteva ore. Revenirea la cele părăsite, adică. Lumești și ele, și mai mult decât atât: „În adâncul cugetului său exista o vagă amintire a ceva experimentat, cândva, Într-o zi de primăvară: o stare. Parcă se oferea tuturor, aparținând Însă doar celui iubit... Și de la o mare depărtare - așa cum spun despre Dumnezeu copiii: e grozav! - ea văzu și cunoscu chipul iubitului său”. Ar putea să pară această scriere atât de musiliană a lui Musil o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În proximitatea diurnă și nocturnă a biografiei lectorului, ca interlocutor de gală. Cu trecerea vârstelor, Von Aschenbach părea deja un soi de elevat alter ego, Într-o metarealitate a refugiului de realitate. De data asta, Însă, realitate și irealitate jucaseră parcă mai năzdrăvan ca oricând. Nu bănuiam atunci că voi părăsi, până la urmă, România, nici că voi ajunge În mai puțin de zece ani să locuiesc În America. Cu atât mai puțin, că mă voi Întoarce, cândva, la Veneția, venind nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
chiar premisa kafkiană și premergătorul nostru clovnesc K. nu ar fi putut decât să fie atras de o astfel de ipoteză a autodistrugerii. Exilat Într-un trup de gândac, dar condamnat să-și păstreze sufletul și mintea de om, devenite, parcă, Încă mai umane, Gregor Samsa redevine ceea ce fusese, mereu, În familie și În afara ei. Pentru cobaiul imposibilului, expatrierea nu era doar o variantă extravagantă a Înstrăinării. Expatrierea fusese uneori o somație imediată, urgentă, chiar demonică. „Jegoasa liotă - așa i-am
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ilustra tragica incapacitate a omului de a accepta schimbări. Schimbările ar duce, inevitabil, la dezvoltare și Îmbunătățire.” „Man’s tragic incapacity to accept change and the growth and improvement that inevitably accompany it.” Profesorul se oprise. Cuvintele „growth and improvement”... Parcă le-ar fi auzit Întâia oară. Surdina altor cuvinte, În altă limbă? „Legiunea se șterge la cur cu țara asta”, murmurase, În 1941, la București, un prieten al lui Ionescu. „România nu merită Legiunea”, decretase, tot atunci, la București, alt
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de formații sociale reacționare. Schimbarea de dragul schimbării nu merită elogii”. Un +B era motivat astfel: „Frica nu este singurul motiv pentru care Bérenger nu devine Rino. Dar este o bună motivare”. În sfârșit, un A conținea o sumară notă adresată, parcă, profesorului est-european: „Orice interpretare diferită a textului nu poate anula faptul că este interesant, subversiv, argumentat”. Clasa nu fusese deloc apatică, cum se vede, nici lipsită de suplețea percepției. Est-europeanul avea și el de Învățat, s-ar zice, de la spiritul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
putut Întâmpla. Să mor; să fiu condamnat; să devin un câine, și eu; să fiu locuit de diavolul legionarilor. Când am ieșit din țară, am avut impresia că am scăpat de la un foc, de la cutremur, din valurile oceanului, din vârtej... Parcă nu mai văzusem oameni de nu știu când. Mă trezeam din coșmar; scăpam din infern... Unde nu e patria naționalistă, numai acolo este bine.” Opera sa, interzisă, apoi, În perioada stalinistă, a beneficiat de o scurtă recuperare, În intervalul „liberalizării
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
care aveam s-o petrec cu Marie-France, grațioasa și devotata sa fiică. Apăruse, pentru câteva clipe, Însingurat și vulnerabil, În hol, să mă cunoască. Nu am schimbat decât cuvinte fără importanță. O afectuoasă absență pe chipul tristului Charlot, o amețeală, parcă, nu neapărat alcoolică. „Îmbătat repede, după câteva cocktail-uri (sâmbăta dimineața) se pornește să-mi vorbească despre mama sa”, scria Sebastian În 1941... Trecuseră mai mult de cincizeci de ani, era sâmbăta seara, nu dimineața, dar adâncul rănit cerea, parcă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]