6,950 matches
-
patrimoniu care trebuia să dureze o mie de ani. — Dormi? — Nu. — La ce te gândești? — La aceste cinci zile. Poate, mai bine zis, la aceste cinci nopți. — Și? — Îmi va fi greu să le uit. — De ce să le uiți? Acolo, înăuntru, nu trebuie să-ți amintești astfel de lucruri. E singurul lucru care te face să ai îndoieli. Urmă o lungă tăcere, pe care ea o rupse din nou: — Te gândești să rămâi pentru totdeauna? — Da. — Chiar dacă se va construi șoseaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu există niciodată un mai departe... O să sfârșesc putrezit de căpușe; amibele vor face să-mi plesnească ficatul; muștele verzi îmi vor umple de larve pielea capului sau lepra îmi va roade chipul, dar eu voi fi în continuare aici, înăuntru, ascuns între acești copaci, pentru că nu voi fi niciodată în stare să accept niște lucruri. Deja e prea târziu și nu merită osteneala să am regrete. E moartă și nu rămâne decât să uit. Va fi ca și cum n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răzbune. Spiritele par deja biruite când îi permit lui Xudura să se așeze deasupra lor, dar sunt foarte viclene și în orice clipă se pot răzvrăti. Apa lui güio e de ajutor împotriva lor. Războinicii așezară vasul pe foc, aruncară înăuntru pumni de plante și rădăcini, amestecară totul și se așezară pe vine așteptând să fiarbă. Stăteau în continuare fără să rostească alte vorbe decât descântecele și procedau de parcă ar fi fost singuri și restul tribului n-ar fi existat. Stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lucru, desfăcu pachetul. Când ultima frunză de palmier fu dată la o parte, scoase un țipăt și se îndepărtă dintr-o săritură... — P...da mă-sii...! Toți îl imitară instinctiv, deși majoritatea nu avu timp nici măcar să distingă ce era înăuntru. Apoi, se apropiară din nou încet. — Dumnezeule din Ceruri! — Capete micșorate! — Sunt autentice? Bineînțeles că sunt autentice, imbecilule! N-ai ochi să vezi? Se întoarseră spre el: — Recente? — De acum trei zile. — Dumnezeule sfânt! Ce sălbăticie. Cine sunt? — Niște garimpeiros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
selvei. — S-ar zice că se grăbesc. Și că le e teamă. Îi cunoști pe piloții ăia? Inti Ávila dădu din cap: — Pe cel mai scund l-am văzut odată în Santa Marta. Aparatul se vedea acum liber și săriră înăuntru. Motorul se înecă de două ori, scoase un șir de explozii care îi îngroziră pe indigeni și începu să ruleze încet, îndepărtându-se în direcția opusă taberei. Căpitanul urcă în jeep, iar Planchart băgă în marșarier, se răsuci și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ușor până pe pământ. S-ar fi zis că îi venea foarte greu să respire; gâfâi, obosit, își dădu ochii peste cap până deveniră complet albi, rămase așa o clipă și apoi îl privi stăruitor pe noul venit. — Răul este deja înăuntru, spuse băiatul în limba lui. Yubani-i îl poartă în piept... Păsările răului zburau peste tabăra albilor. Și yubani-i vor dispărea pe tăcute, fără război, de pe fața pământului. Tuși sec și se înfioră, agitat. Făcu un ultim efort. Yubani-i vor pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
avut o discuție literară cu fiica noastră, spuse el. Îmi explica intriga unui mare clasic al literaturii engleze. Cred că ar fi mai bine pentru ea dacă am forța-o să se uite la telenovele braziliene de la televizor. E-acolo Înăuntru și se roagă ca doamna Rochester să moară În incendiu. — O, fii serios, Guido, toată lumea Își dorește asta când citește Jane Eyre. Amestecă cepele În tigaie și adăugă: — Păi, cel puțin când o citesc prima dată. Doar mai Încolo află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mâna. Ducând-o Înapoi la masa de lucru, puse ziarele În ea, apoi adăugă câteva dosare pe care mai trebuia să le citească. Din sertarul din față scoase un exemplar vechi de două săptămâni al revistei Panorama și-l aruncă Înăuntru. Drumul Îi era cunoscut, de-a lungul traseului spre Milano, printr-un mozaic de lanuri de porumb arse și dureros Înnegrite de seceta verii. Se așeză În partea dreaptă a trenului pentru a evita soarele pieziș care Încă mai răzbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
al cămășii sale de uniformă. Umerii lați Întindeau materialul sacoului de uniformă; până și Încheieturile mâinilor păreau prea puternic strânse de mâneci. Pe umeri, Brunetti văzu turnul bondoc și steaua de maior. Bărbatul se ridică În picioare când Brunetti păși Înăuntru, aruncă o privire la ceasul ce-l strângea de Încheietura mâinii și spuse: — Commissario Brunetti? — Da. Zâmbetul care umplu fața carabinierului fu aproape angelic În căldura și simplitatea lui. Dumnezeule, omul are gropițe În obraji! Mă bucur că ați putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
la fel de bine să dea un telefon sau să fi strigat pe deasupra lui. De cealaltă parte a peretelui, Brunetti auzi cum vocii ei Îi răspunse o alta mai groasă. După câteva secunde, femeia apăru În deschizătură și-i făcu semn: — Aici Înăuntru, vă rog, domnule. În spatele mesei de scris ședea un tânăr blond care părea că abia trecuse de douăzeci de ani. Brunetti se uită la el și, la fel de repede, Își feri privirea, căci bărbatul părea să strălucească, să scânteieze. Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lăsându-l pe Brunetti pe trotuar, simțindu-se ciudat de abandonat și de străin. La dreapta celei de-a doua uși putea acum să vadă o placă pe care scria: „Capucino Bar“, cel care o scrisese fiind evident un american. Înăuntru, Îi ceru femeii din spatele tejghelei o cafea, apoi, știind că nu avea nici o șansă să ia prânzul, ceru o brioșă. Arăta ca o prăjitură, avea aspectul unei prăjituri, dar la gust era ca o bucată de carton. Puse bancnote de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și ale tuturor pantalonilor, dar nu era nimic; nici urmă de mărunțiș, hârtii, pieptene. Fie sergentul Foster era un tânăr foarte ordonat, fie americanii fuseseră acolo Înaintea lui. Se duse Înapoi În baie, luă capacul rezervorului de toaletă, se uită Înăuntru și văzu că era gol, apoi Îl puse la loc. Deschise ușa dulăpiorului de medicamente din spatele oglinzii, deschise o sticlă sau două. În bucătărie, deschise partea de sus a frigiderului supradimensionat. Gheață. Nimic altceva. Jos, câteva mere, o sticlă destupată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
părea idiot, se Întinsese peste masă și Înghiontise cu furculița oasele de pui care se aflau de-o parte a farfuriei fiicei sale. — Nu le putem purta, dar le putem mânca, nu? Întrebase, se ridicase În picioare și se dusese Înăuntru să citească ziarul și să bea o grappa. În orice caz, blana de nurcă rămase În dulap și ei plecară spre Casinò. Coborâră de pe vaporetto la stația San Marcuola și merseră pe jos de-a lungul străzilor Înguste și peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mult mai mult decât oferise pentru distracția doamnelor. Cei trei bărbați se ridicară de la masă, ținură scaunele femeilor și porniră toți șase spre camerele de joc ale cazinoului de la etajul inferior. Fiindcă nu Încăpeau toți În lift, femeile fură invitate Înăuntru și bărbații se hotărâră să folosească scările principale pentru a coborî În salonul principal al jocurilor de noroc. Brunetti Îl găsi pe contele Orazio la dreapta sa și Încercă să se gândească la ceva ce să-i spună socrului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Înot Încă plină cu apă, dar fără Înotători În ea. Șoferul trase În fața unei alte banale clădiri de ciment. „Spitalul de Campanie Vicenza“, citi Brunetti. — Acolo, domnule, zise șoferul, intrând Într-un loc de parcare pentru handicapați și oprind motorul. Înăuntru, se trezi În fața unui birou de recepție rotunjit, scund. O femeie tânără ridică privirea, zâmbi și Întrebă: — Da, domnule, vă pot ajuta? Caut Biroul de Sănătate Publică. — Mergeți pe coridorul din spatele meu, Întoarceți la dreapta, apoi e-a treia ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
imediat, domnule, răspunse ea În codul recunoscut internațional prin care colegii de serviciu se acoperă reciproc În fața străinilor care e posibil sau nu să fi fost trimiși acolo ca să afle cine era la serviciu și cine nu. Brunetti păși iar Înăuntru și Închise ușa. Ca În orice birou, printre informările oficiale erau amestecate obișnuitele caricaturi, ilustrate și bilete scrise de mână. Caricaturile păreau să conțină toate soldați sau doctori și multe dintre ilustrate prezentau fie minarete, fie situri arheologice. O desprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Notam numele cărților lui ieri și trebuie să-l fi așezat pe bibliotecă. Nu-l aveam când am urcat În tren și acesta e ultimul loc unde am fost. Văzu că soldatul era pe cale să refuze, așa că adăugă: — Puteți veni Înăuntru cu mine dacă vreți. Nu vreau decât să-mi iau carnețelul dacă e acolo. Nu cred că-mi va fi de ajutor apartamentul, dar am În carnețel notițe despre alte lucruri și sunt importante pentru mine. Vorbea prea mult, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
copiii? — Amândoi sunt la prieteni. Apoi, Înainte ca el să poată Întreba, ea adăugă: — Da, au sunat amândoi să-și ceară voie. Stinse focul sub risotto, adăugă o bucată mare de unt care se afla pe placa bufetului și turnă Înăuntru o farfurioară de Parmigiano Reggiano răzuit fin. Amestecă până ce se dizolvară amândouă În orez, turnă risotto Într-un bol și-l așeză pe masă. Trase scaunul, se așeză și Întoarse lingura spre el, spunând: — Mangia, ti fa bene, o comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
bucur că sunteți aici, domnule. Avem ceva nou. — Ce? — O spargere. Pe Marele Canal. Palazzo acela mare care tocmai a fost renovat, cel de lângă San Stae. — Cel care-i aparține milanezului? — Da, domnule. Când a ajuns acolo aseară, a găsit Înăuntru doi oameni, poate că erau trei, nu este sigur. Ce s-a Întâmplat? — Vianello e la spital, vorbește acum cu el. Ce știu, știu de la cei care au răspuns la apel și l-au dus la spital. — Ce-au spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
douăzeci și nouă de cenți. Plicul Îi era adresat lui pe nume, dar singura adresă era „Questura, Veneția, Italia“. Din toată America, nu se putea gândi la nimeni care să-i scrie. Nu exista adresa expeditorului. Rupse plicul, vârî degetele Înăuntru și scoase o revistă. Aruncă o privire la copertă și recunoscu revista medicală pe care doctorul Peters i-o luase din mâni când Îl găsise citind-o În biroul ei. O frunzări, se opri o clipă la fotografiile acelea grotești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cazului, Patta nu Întrebă de ce nu conține și informația aceasta. — S-ar fi putut ascunde afară, sugeră el. — Este cât se poate de posibil, fu de acord Brunetti, deși lui i se părea mai probabil ca Ruffolo să fi fost Înăuntru și nu să se fi ascuns. Și cum rămâne cu Fosco ăsta? Ce e cu apelurile lui telefonice? — Tot ce știu despre Fosco e că este redactorul financiar al uneia dintre cele mai importante reviste din țară. L-am sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mână și-i strânse mâna lui Brunetti, dar o făcu stângaci, Încă aplecat deasupra câinelui. Strânse și mâna lui Ambrogiani, apoi, când ei se Întoarseră și porniră Înapoi spre poartă, deschise portiera mașinii și-i dădu voie cățelei să sară Înăuntru Înaintea sa. Când mașina dădu cu spatele spre ei, Brunetti rămase lângă poarta de metal. Îi făcu din mână sergentului Kayman pentru a-i da de veste că va avea el grijă să Închidă poarta, și exact asta făcu. Americanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
afară pe geamul din spate al mașinii, Împungând vântul cu nasul. 20 Pe când capul cățelei dispărea de-a lungul drumului Îngust, Ambrogiani se Întoarse spre Brunetti și Întrebă: — Ei bine? Brunetti Începu să meargă spre mașina parcată. Când erau amândoi Înăuntru și portierele erau Închise, Ambrogiani rămase la voal fără să pornească motorul. — Mare afacere, să construiești un spital, zise În cele din urmă Brunetti. Mare afacere pentru signor Gamberetto. Foarte, fu de acord celălalt. — Îți spune ceva numele? Întrebă Brunetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
așa că Ambrogiani conduse Înapoi către drumul pe care intrase camionul. Trecură de el și trase pe dreapta puțin mai departe, introducând mașina Între două balustrade de ciment. Ambrogiani coborî și se duse la portbagajul mașinii. Îl deschise și vârî mâna Înăuntru. Lângă roata de rezervă era pitit un pistol de calibru mare, pe care-l Îndesă la betelia pantalonilor. — Ai și tu unul? Întrebă. Brunetti dădu din cap. — Nu l-am adus azi. — Mai am unul aici. Îl vrei? Brunetti dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
abruptă, ținându-se unul de celălalt pentru a nu aluneca. În cele din urmă, jos, se treziră la doar câțiva metri de primele butoaie. Brunetti se uită În jos la pământ. Praful era uscat și liber acolo, la periferia gropii; Înăuntru, părea să se Îngroașe și să se transforme În pastă. Înaintă spre butoaie, având grijă unde punea piciorul. Nu era scris nimic pe capac sau pe lateral; nici o etichetă, nici un autocolant, nici un semn de identificare de vreun fel. Mișcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]