4,863 matches
-
Regatului Ungar, că lui Ottokar al II-lea să i se recunoască dreptul asupra restului Austriei. Însă, după câțiva ani, conflictul a reînceput, iar Ottokar s-a confruntat pe unguri în iulie 1260 în bătălia de la Kressenbrunn. Oastea austro-boemă o înfrânge pe cea maghiară, deși era depășită numeric, iar teritoriile din Știria și mâna nepoatei regelui Bela al IV-lea, Kuningunda a Slavoniei, vor reveni regelui Boemiei. Curând, Kuningunda va deveni mama urmașului lui Otokar, Wenceslaus al II-lea Ottokar al
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
Boemiei și Moraviei. Fiul lui Ottokar, Wenceslaus s-a fost logodit cu fiica lui Rudolf, Judith. Pace a fost incomoda pentru Ottokar, care s-a văzut obligat să-și caute aliați și ăă strângă o armată mare, dar a fost înfrânt de ostile imperiale și maghiare în bătălia de la Marchfeld din 26 august 1278. A fost succedat la tronul Boemiei de fiul său, Wenceslaus al II-lea.
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
închiriate de la diverși particulari. Pentru o asemenea flotă, erau necesari cel puțin 15.000 de vâslași și marinari. La începutul anului 1284, flota genoveză a încercat să cucerească Porto Torres și Sassari în Sardinia. O parte a flotei comerciale genoveze înfrânsese o forță pisană, pe când naviga către Bizanț. Flota genoveză a blocat Porto Pisano și ataca vasele pisane care navigau prin Marea Mediterană. O forță genoveză de 30 de vase conduse de către amiralul Benedetto Zaccaria s-a deplasat la Porto Torres, pentru
Bătălia de la Meloria (1284) () [Corola-website/Science/324521_a_325850]
-
din 1070. Fiul lor, Arnulf al III-lea a devenit conte de Flandra, însă el a fost contestat de către fratele mai mic al lui Balduin, Robert Frizonul. În pofida sprijinului primit din partea regelui Filip I al Franței, forțele Richildei au fost înfrânte în bătălia de la Cassel, în care Arnulf a căzut în luptă, Richilde însăși a fost capturată, iar regele Filip a sfârșit prin a-l învesti pe Robert Frizonul cu comitatul de Flandra. Richilde și fiul ei mai tânăr, Balduin au
Richilde de Hainaut () [Corola-website/Science/324535_a_325864]
-
care regele deja asediat Lille. În noul context și în condițiile în care regele Henric I al Angliei, unchiul lui Guillaume, își manifestase transferarea sprijinului către Thierry, Ludovic a fost nevoit să se retragă. Cu toate acestea, Thierry a fost înfrânt la Tielt și la Oostkamp, fiind astfel silit să se retragă la Brugge. Apoi, a trebuit să plece și de acolo, pentru a ajunge la Aalst, unde a fost la scurtă vreme asediat de către Guillaume, Godefroi I de Leuven și
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
de Raymond de Saint-Gilles, Godefroy de Bouillon și Hugue "cel Mare" de Vermandois, a ajuns la timp pentru a sparge încercuirea; cele două armate au reușit joncțiunea, centrul armatei fiind format din trupele lui Robert și Raymond. Selgiucizii au fost înfrânți, iar cruciații și-au putut continua marșul către sud. La finele anului 1097, cruciații au ajuns în dreptul orașului Antiohia. Asediul Antiohiei a durat luni de zile; în luna decembrie, Robert și Bohemund de Tarent au părăsit pentru scurtă vreme restul
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
fost nevoiți să reziste în fața armatei conduse de atabegul Kerboga al Mosulului. La 28 iunie 1098, cruciații au ieșit din cetate pentru a se confrunta direct cu Kerboga, Robert și Hugue de Vermandois conducând primele șase divizii. Kerbogha a fost înfrânt, iar musulmanii care încă rezistau în citadela Antiohiei s-au predat cruciaților. Alături de Bohemund de Tarent, Raymond de Saint-Gilles și Godefroy de Bouillon, Robert a fost printre primii care au ocupat citadela, însă imediat după aceea Bohemund a revendicat orașul
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
de Alsacia a devenit oficial conte de Flandra în 1168. Însă practic el a guvernat din 1157, dat fiind că a activat ca regent și co-conte al tatălui său, Thierry de Alsacia, frecvent plecat în Țara Sfântă. Filip l-a înfrânt pe contele Floris al III-lea de Olanda și a pus capăt pirateriei. Floris a fost capturat la Bruges și a rămas în închisoare până în 1167, când a fost răscumpărat în schimbul recunoașterii suzeranității flamande asupra provinciei Zeelanda. Prin moștenire, Filip
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
și a participa la asediul (eșuat) asupra orașului Harim, înainte de a reveni în Europa. Între timp, alianța cu bizantinii împotriva musulmanilor din Egipt a fost abandonată. În noiembrie, Balduin al IV-lea și Raynaud de Châtillon au reușit să îl înfrângă pe Saladin în bătălia de la Montgisard. Filip s-a întors din Palestina în 1179, moment în care regele Ludovic al VII-lea al Franței, căzut bolnav, l-a numit ca protector al fiului său minor, Filip August. Un an mai
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
Ioanei a murit în august 1204, iar Balduin un an mai târziu, lăsând copilul de 5 ani orfan. Filip de Namur a continuat să guverneze ca regent, în numele Ioanei. În curând, el și-a pus nepoatele într-o situație stânjenitoare. Înfrânt într-un conflict cu regele Filip al II-lea al Franței, el a fost nevoit să acorde regelui custodia asupra celor două fete. Pe perioada petrecută în Franța, cele două surori s-au familiarizat cu Ordinul cistercian, probabil sub influența
Ioana de Flandra () [Corola-website/Science/324555_a_325884]
-
lacului cu același nume, fusese capturată de la Imperiul Bizantin de către turcii selgiucizi în anul 1081, constituind capitala Sultanatului selgiucid de Rum. În 1096, participanții la Cruciada săracilor, reprezentând faza inițială a Primei cruciade, au prădat împrejurimile orașului, înainte de a fi înfrânți categoric de către turci. Ca urmare, sultanul selgiucid Kilij Arslan I a considerat că cel de al doilea val al cruciaților nu ar fi reprezentat vreo amenințare. El și-a lăsat familia și tezaurul în Niceea și a pornit spre răsărit
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
de îndată ce sultanul a realizat puterea cruciaților, s-a întors în grabă. Avangarda trupelor turcești a fost surprinsă și zdrobită de către trupele cruciate ale lui Raymond și Robert de Flandra în 20 mai, iar în 21 mai, armata cruciată l-a înfrânt pe Kilij într-o luptă decisivă care a durat până târziu în noapte. Pierderile au fost mari de ambele părți, iar sultanul a fost nevoit să se retragă, în ciuda rugăminților celor din Niceea. Restul cruciaților a sosit pe parcursul aceleiași luni
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
de a asigura returnarea orașelor cucerite către Imperiu. Atmosfera era plină de entuziasm, iar Ștefan de Blois scria soției sale, Adela de Normandia că se aștepta să ajungă la Ierusalim în doar câteva săptămâni. Pe 1 iulie, ei l-au înfrânt încă o dată pe Kilij Arslan în bătălia de la Dorylaeum și până în octombrie au ajuns la Antiohia; ei nu vor ajunge la Ierusalim decât la doi ani după părăsirea Niceei.
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
acestuia Asclettin a succedat în Aversa, însă cei din Gaeta l-au ales ca duce pe Atenulf. Guaimar al IV-lea de Salerno, suzeran atât al Aversei cât și al Gaetei, a intervenit de partea lui Asclettin și l-a înfrânt pe Atenulf în luptă, luându-l prizonier. Totuși, în paralel cu aceste evoluții, Pandulf de Capua, aliatul natural al lui Atenulf, asalta posesiunile abației de la Montecassino împreună cu Lando. Acesta din urmă l-a capturat pe abatele Richer și, în schimbul eliberării
Atenulf I de Gaeta () [Corola-website/Science/324566_a_325895]
-
preluat statutul de principe cu ajutorul lui Athanasie de Neapole. Atenulf va încerca în continuare să prevină viitoarele crize de succesiune și să răzbune pretențiile ducatului de Benevento și principatului de Salerno asupra Capuei. În anul 899, Atenulf I l-a înfrânt pe ducele Radelchis al II-lea de Benevento și a cucerit Benevento. El a declarat Capua și Benevento ca fiind inseparabile și a introdus principiul co-gernării, în virtutea căruia fiii pot fi asociați de către tați sau frați, un principiu împrumutat în
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
a căutat să închege alianțe împotriva Principatului de Salerno, însă a eșuat în tentativa de a-l răsturna pe principele Gisulf I. Ca și tatăl său, Landulf al II-lea a atacat posesiunile bizantine, însă a sfârșit prin a fi înfrânt și nevoit să se supună suzeranității nominale a Bizanțului. Sub fiii lui Landulf al II-lea, uniunea dintre Capua și Benevento s-a rupt și, deși cele două formațiuni au rămas legate din punct de vedere legal, conducerea era separată
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
ei înșiși să își transfere capitala din Ifriqiya la Cairo în 969. Sub kalbizi, au continuat raidurile asupra sudului Italiei pe parcursul secolului al XI-lea, iar în 982 o armată germană sub comanda împăratului Otto al II-lea a fost înfrântă în bătălia de la Stilo, din apropiere de Crotone, în Calabria. Dinastia kalbizilor a început o perioadă de declin continuu, odată cu conducerea emiratului de către Yusuf al-Kalbi (990-998), care a încredințat insula fiilor săi și a creat posibilitatea pretențiilor dinastiei zirizilor din
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
lui Eufemius și i-a dat ordin generalului Constantin să dezlege căsătoria și să îi taie nasul lui Eufemius. Acesta din urmă a reușit să organizeze o răscoală, l-a ucis pe Constantin, după care a ocupat Sirecusa; fiind însă înfrânt în cele din urmă, a cputat refugiu în Africa de Nord. Ajuns acolo, el a oferit guvernarea Siciliei lui Ziyadat Allah, emirul aghlabid al Tunisiei, în schimbul menținerii sale ca general; ca urmare, o flotă arabă a fost trimisă împotriva Siciliei. Emirul a
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
trupelor aghlabide. Asad a cucerit în continuare malul sudic al insulei și a supus Siracusa asediului. După un an de asediu (827-828) și o încercare de a provoca o răscoală în rândul localnicilor, trupele lui Asad au fost capabile să înfrângă o puternică armată bizantină trimisă de la Palermo și totodată să respingă o flotă venețiană comandată de dogele Giustiniano Partecipazio. Însă atunci când o epidemie de ciumă a ucis o bună parte din trupele musulmane, inclusiv pe Asad însuși, sarazinii s-au
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
actuala Enna, unde a murit Eufemius) și s-au retras înapoi la Mazara. În 830, ei au primit consistente întăriri constând din 30.000 de oameni din Africa de nord și din Andalusia. Musulmanii veniți din Peninsula Iberică l-au înfrânt pe conducătorul bizantin Teodotus în iulie-august ale acelui an, însă o nouă epidemie i-a silit să se retragă la Mazara, iar apoi în Africa. În paralel însă, unitățile berberilor din Africa trimise să captureze Palermo au reușit să îl
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și a întemeiat dinastia kalbizilor. În secolul al X-lea, raidurile coordonate de către kalbizi în sudul Italiei au continuat, iar în anul 982 o armată germană comandată de împăratul Otto al II-lea a fost înfrântă în apropiere de Crotone în Calabria, în cadrul bătăliei de la Stilo. Odată cu domnia emirului Yusuf al-Kalbi (990-998), a început o perioadă de tot mai accentuat declin pentru emiratul Siciliei. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se tot mai
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
era pe atunci divizată între trei emiri arabi, iar numeroasa populație creștină s-a răsculat împotriva stăpânirii musulmanilor. După ce a ocupat Apulia și Calabria, Roger I a ocupat Messina cu o armată de 700 de cavaleri. În 1068, ei au înfrânt o armată musulmană la Misilmeri, însă confruntarea crucială s-a dat în cadrul asedierii Palermo, care a condus la controlul complet al normanzilor asupra insulei din 1091. După cucerirea Siciliei, normanzii l-au înlăturat pe emirul Yusuf Ibn Abdallah de la putere
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
a participat la bătălia de la Garigliano din 915, în care trupele reunite din Ducatul de Gaeta, Ducatul de Neapole, Principatul de Capua, Ducatul de Benevento, Principatul de Salerno, Lazio, Ducatul de Spoleto, Romă și bizantinii din Catepanatul de Italia au înfrânt pr musulmanii din fortăreața de la Garigliano. Anonimă "Chronicon Salernitanum" atribuie multe dintre victoriile asupra sarazinilor lui Guaimar al II-lea. După episodul Garigliano, Guaimar s-a alăturat lui Landulf I Benevento (Landulf al III-lea de Capua) împotriva bizantinilor, renunțând
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
bombardeze Salonicul de pe mare. Încercarea de retragere a soldaților otomani a fost oprită de venețieni. După ce venețienii au primit întăriri, ei au reușit să cucerească orașul. Bătălia pentru Salonic a fost decisă de intervenția lui Murad, care a reușit să înfrângă o alianță a venețienilor, sârbilor și ungurilor. Papa Martin al V-lea a încurajat și alte statele creștine să trimită trupe în Balcani, dar doar Austria a mobilizat în acest scop un corp de oaste. Războaiele din regiune au continuat
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
iar restul a fost trimisă în Anatolia. Corpul de oaste turcă din Țara Românească a fost zdrobit de unguri și valahi, care după această victorie s-au îndreptat spre Bulgaria, unde sârbii și otomanii se înfruntau deja. Sârbii au fost înfrânți și s-au retras în grabă. Ungurii s-au retras în Valahia când și-au dat seama că nu au puterea să în lovească pe turci pe la spate. Murad a fortificat granițele cu Serbia și Ungaria, dar a renunțat să
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]