4,779 matches
-
care privesc spre pământ și nu spre cerul unor preocupări zilnice. O preocupare, oricât de prozaică ar fi ea, îl scoate pe om din acea pasă proastă a vieții! Când ai un țel în viață, nu simți gândurile negre ce întunecă uneori existența umană. Îmbătrânești mai ușor atunci când nu ai ce face ca preocupare zilnică și te lași copleșit de unele mici neajunsuri fizice și morale ale vieții. E drept că trecerea anilor aduce uzură organismului uman, apar acele neputințe fizice
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
tot drumul spre casă ca o piază rea, cu umbra ei plină de întunecimi. Dar nu dură prea mult, firea ei vulcanică, explozivă, începu să-și reverse lava mâniei în toată plinătatea, ieșind la suprafață. - Mamă, muierea asta mi-a întunecat multe zile ale vieții! Nu pot, nu mai pot s-o sufăr... nu pot s-o iert! Nu pot! - Olga mea dragă, toată viața ai făcut tot ce ai vrut tu. Ai fost o fire liberă. Nu te-am oprit
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
li se pare că într-o familie este statornicită buna înțelegere, pacea și liniștea, aureolată de o trainică iubire, ei vin ca niște păsări negre, din nechemate sfere să tulbure apele. Sunt ca adevărați paznici ai răului ce vor să întunece și să dezechilibreze stările unor lucruri bine așezate. Purtătorii acestor poveri nu pot suporta postura în care se află cuplul în discuție și întețesc un foc, chiar dacă acesta abia scânteiază, fabulând povești viclenite, punând pe jar buna conviețuire. Această dorință
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
biroul lui Alex, i se așeza pe genunchi, îl săruta, se juca puțin cu părul lui inelat și apoi pleca spre locul ei de muncă voioasă, cu inima plină, spre o zi în care nici o umbră nu putea să-i întunece existența. Totul a culminat însă într-o dimineață când Marghiolița, femeia de serviciu, care nu bătea niciodată la ușă, a venit să ia gunoiul și văzând-o pe Lili pe genunchii șefului scăpă mătura din mână și ieși din birou
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Alex la ora la care mă rugase să‑l sun. Uitasem pur și simplu să fac ceva atât de simplu pentru cineva care nu părea să aibă niciodată nevoie de nimic din partea mea. M‑am așezat În biroul de‑acum Întunecat și tăcut și am ridicat receptorul Încă umed din pricina mâinilor mele asudate din timpul ultimului apel primit de la Miranda cu numai câteva minute În urmă. Telefonul lui de acasă a sunat până când a intrat robotul, dar a răspuns imediat când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
că durase o veșnicie până le urcasem. Treptele erau acolo unde le știam, dar arătau altfel În lumina crepusculară a apusului. Încă obișnuită cu zilele scurte și oribile de iarnă, mi s‑a părut straniu că cerul abia acum se Întuneca, deși era deja ora șase și jumătate. În seara aceea treptele arătau cu adevărat regește. Erau mai frumoase decât Treptele Spaniole sau decât cele de la biblioteca Universității Columbia, chiar mai ceva decât cele timorante de la clădirea Capitoliului din Washington. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Îmi pare atât de rău! Nu am vrut să spun nimic rău. Ești o adevărată sfântă că o suporți pe vrăjitoarea asta, mă auzi? Vino cu mine. M‑a luat de mână și m‑a condus pe un alt coridor Întunecat către un birou. — Hai, stai jos aici un minut și uită cum arată toți proștii ăia. Mi‑am tras nasul și am Început să mă simt ridicol. — Și să nu te simți prost, mă auzi? Am senzația că ții toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ei bizară de a mă ajuta să obțin contracte, dorința ei de a contacta oameni de la alte reviste care ar putea fi interesați de o persoană independentă care scrie. Tocmai asta mă adusese la cafeneaua Starbucks În după‑amiaza ceea Întunecată de iarnă - mă duceam din nou În Elias‑Clark Building. Trebuise să ducă destulă muncă de lămurire ca să mă convingă că Miranda nu avea să mă vâneze din clipa În care intram pe ușă și nu o să mă doboare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
-l pierdem ca poet pentru limba română.“ „Dar Blaga, monșer, Blaga ce posteritate o să aibă?“ „Doar pe aceea derivată din afilierea sa la expresionism, și nu pe aceea autohtonistă!“ „Să Înțeleg că Arghezi nu prea Îți place?“. Afară, s-a Întunecat complet. Nu ne mai vedem, ne auzim doar vocile care devin materiale, polarizând obiectele din cameră, pe acelea ce le Întâlnesc În calea lor În difuziunea molatecă a cuvintelor ce se consumă lent În moara discuției. Aerul vibrează de energii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fost Într-adevăr fericită, și numai el, Radu, mi-a dăruit-o. Am mers În dublu și atunci viața mi-a zâmbit În fericirea momentului. Îți mulțumesc, Radu, pentru raza de speranță pe care ai adus-o În sufletul meu Întunecat de atâtea lovituri și cred că te voi răsplăti printr-o mare iubire. Dar Dinu? Nu știu. Mă zbat Între Radu și Dinu. Sunt curioasă să văd care din ei Îmi va cuceri sufetul În Întregime. La Dinu pot găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu iubesc, să fiu iubită... Da, și ăsta va fi planul meu pe mai departe, dar sunt În momentul crucial În care animalul din mine Își cere dreptul la dragoste. Cu cine oare Îi voi satisface dorința asta, și așa Întunecată de o Întâmplare anterioară? 27 aprilie 1963 (sâmbătă) Ca să vezi ce poate face autosugestia! Am venit la facultate absolut bolnavă, capul mă durea, tâmplele-mi pocneau, nu vedeam bine, eram amețită... Am chiulit la orele de seminar la slavă veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Infernal de frumoasă! Așa cum este el, bătrân pentru mine, m-ar putea face fericită și mi-ar elibera penița asta nepricepută, mi-ar face-o să zboare, să viseze... să scrie! Zuluf 10 august 1963 Dragul meu, Ferestrele cabanei erau Întunecate, toți ceilalți dormeau. Noi doi, sub cerul Înstelat, rămăsesem ultimii În chausson-ul cu care venisem, aparatul de radio era deschis la maximum. Dansasem mult. Nimic nu mai putea despărți trupurile noastre În noaptea aceea. Muzica se Încolăcea În jurul nostru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
confirmarea acestei existențe, care, altfel, poate nu ar fi fost conștientizată, s-ar fi pierdut, adică, nu ar fi lăsat nici o urmă În subconștientul meu. Mă despart de ele amețit de această constatare, ce nu mă părăsește decât după ce se Întunecă. Rețin Însă refuzul de a mai comunica prin cuvinte cu altcineva după despărțirea de ele; răspund monosilabic fără să privesc pe nimeni, În ochi cu un surâs distant. A vorbi cu altcineva Înseamnă a rupe vraja aceea care m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Apoi tălică-ți vine ușor să dojenești pe alții, că pământ ai, negustoria-ți merge, cu boierii ești bine ― ce-ți pasă! ― Ce-mi pasă, vezi bine! se supără Cârciumarul. Că tare-i plăcut să te slujesc eu pe tine pînă-ți întunecă țuica mințile, în loc să mă slujească alții pe mine! Dar tu ești bețiv și ticălos, Marine, și mă mir cum te rabdă dumnealor să-i faci de rușine cu prostiile tale! ― Da ce, beau din averea dumitale? ― Ai bea tu dacă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
uitîndu-se o clipă la loja Nadinei plină de o diversitate de admiratori, murmură pe gînduri: ― Ce-i drept, parcă s-a făcut mai frumoasă și mai fermecătoare... Tânărul Iuga îi sărută mâna, recunoscător. Când se ridică iar cortina și se întunecă sala, Nadina șopti: ― Unde mergem după spectacol, Grig? Și mai târziu, în momentul culminant al dramei de pe scenă, continuă cu drăgălășenie: ― A descoperit Raul un local nou, absolut parizian și retras, unde nu merge decât lumea cea mai bună... L-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi dictat cineva. Gândurile i se înșirau ca mărgelele pe ață. Fumul de tutun îi învăluia capul ca un nouraș de vată, iar pe dușumele mucurile aruncate la întîmplare punctau pauzele inspirației lui ziaristice. Pe la cinci, când începea să se întunece, nu-i mai lipsea decât o încheiere de efect. Ca să-și scormonească avântul reciti tot articolul, mormăind și cu glas câte o frază ce i se părea mai sonoră și mai rotundă. "Bravo! își zise la urmă. Perfect! Dacă nici
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
d-astea ne-om întîlni și vom vorbi mai pe îndelete de ale noastre. Acuma nu vreau să-ți răpesc decât două-trei secunde. Uite deci ce e, Costică! Îi spuse. Dumescu ascultă cu multă atenție. Iuga observă cum i se întunecă mereu fața. Și la sfârșit directorul băncii vorbi: ― Ei bine, iubite Miroane, suntem prea vechi prieteni, ca să mă codesc a-ți da imediat un răspuns categoric... Răspunsul categoric era: nu. I l-a îndulcit pe urmă cu explicații. Nu e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aduce? zise în sfârșit Miron prietenos. Spune dumneata întîi, că pe urmă am să-ți spun și eu altele! Învățătorul îngălbeni mai tare. Mâinile, așezate pe genunchi, își jucau nervos degetele. După primele cuvinte ce rosti, observă că Iuga se întunecă. Asta, însă, în loc să-l intimideze, îl întărîta și-l îndemna să continue mai calm și cu mai multă siguranță. ― În definitiv dumneata ce dorești? îl întrerupse apoi deodată bătrânul. Întreruperea nu-l tulbură deloc. Continuă a-i expune că el
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Mendelson îl întovărăși până în fața porții și nu-l slăbi până nu-și termină expozeul. Acasă îl așteptau pe Titu două scrisorele. Una, sosită prin poștă, îl anunța că Tanța va veni miercuri, după-amiază, pe la orele șase, când se mai întunecă puțin, și se încheia cu mii de sărutări. Cealaltă i-o lăsase aseară preotul Belciug, comunicîndu-i că pleacă în mare grabă, fiindcă revoluția a luat proporții mari de tot și are să ajungă curând și la București, încît orice întîrziere ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
atunci ar putea pleca. Nadina îi porunci să zorească, adăugând că trebuie neapărat să plece și că nu mai vrea să petreacă noaptea aici, cu nici un preț. ― Vedeți, coniță, ghinionul? făcu Stavrat când rămaseră iar singuri. Peste trei-patru ore se întunecă. Dacă ziua e periculos să umbli prin sate, noaptea vă închipuiți ce poate să fie... Dar să avem răbdare. Mecanicii, ca să-și dovedească utilitatea și valoarea, exagerează uneori timpul unei reparații. Poate că amicul Rudolf, unde v-a văzut așa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dând pildă de curaj și virtute și altor proprietari... Platamonu, asistând la întrunire împreună cu fiul său, a crezut de bine să amintească prefectului că Nadina se află la conac. Boerescu, zorit cum era să ajungă la Costești înainte de a se întuneca, ar fi uitat-o, deși Miron îi spusese și chiar îl rugase s-o viziteze. ― Bine, bine, domnule prefect, dar ești sigur că până mâine nu se întîmplă nimic rău aici? zise Nadina prea puțin încîntată de galanteriile lui Boerescu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu capul în jos. Bătrânul rămase cu gura căscată și cu mucul de țigară lipit de buza de jos. Petrache îi dădu înapoi pușca și-i făcu loc Auricăi, să-și poată primi ursulețul de pluș. Târgul începuse să se întunece. Obloanele se trăseseră, ghicitoarele din corturile colorate șterseseră zațul de pe fundul ceștilor de cafea, cerșetorii ologi își recăpătaseră sprinteneala și porniseră spre casă, călușeii înlemniseră cu ochii goi, lanțurile celui mai tare om din lume zăceau morman, ca un șarpe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu era răspunsul ei. Se priviră câteva clipe, încurcați. Papi găsi, ca de obicei, soluția, răspunsul ei la situațiile neelucidate. Își dădu capul pe spate, izbucnind în râs, lumina îi tăie cu o sclipire buzele, lăsând verdele părului să se întunece. Nu ne rămâne decât să dansăm, spuse Filip, luând mâna Cosminei, pe care fata i-o lăsă moale în palmă și îl urmă. Papi se luă după ei, legănându-se. Deși muzica nu îndemna la această apropiere, Filip o luă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în plâns, de aceea mânca, așa, trudit, cu ochii în jos. Abia când ușa se deschise năprasnic, privirile li se întâlniră, cu o spaimă care nu mai lăsa loc lacrimilor. Ce caută ăsta acasă ? răcni Golea. Nici măcar nu s-a întunecat ! De ce nu ești, mă, la cerșit, unde te-am trimis ? — L-au bătut, șopti Melania. L-au călcat în picioare... Golea abia atunci se uită la el cu mai multă atenție. Dar privirile îi trecură repede peste rănile de pe obraz
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bună, avea un gust straniu, de sâmbure de prună ames tecat cu al morții distilate. Apoi luă sticla la subsuoară, își aminti, se întoarse și căută pe masă piatra lunii. Ieși, ținându-le pe fiecare în câte o mână. Se întunecase de-a binelea, după ploaia de la prânz cerul se curățase. Era lună plină, copacii din fața blocului erau luminoși ca niște mesteceni. Rada puse sticla jos, la fel și piatra. Luă un copac în brațe și își lipi urechea de trunchiul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]