KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...177 178 179 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

vorbind surescitată, apoi, o clipă mai târziu, apare în ușă, trandafirie la față și încântată. Ghici! zice. Ghici! Ce‑i? — Box Beautiful mi‑a vândut toate ramele! Tocmai au sunat să‑mi mai comande și altele! — Vai, Suze! E extraordinar! țip eu. — Știu! Vine în fugă către mine și ne îmbrățișăm lung, apoi începem un fel de dans, până când își dă seama că are în mână o țigară și mai are puțin și îmi arde părul. Este incredibil faptul că Suze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
zâmbește. Bine, spun și îi întorc zâmbetul. O, Doamne. Ce mă fac? — A, vezi că e destul loc în șifonier, zice Luke. Vrei să‑ți pun ceva pe umeraș? Se apropie de valijoara mea și, cuprinsă de panică, mă aud țipând „Nuuu!“, înainte de a mă putea controla. Cam toate hainele mele sunt... tricotate. Of, Dumnezeule Mare. Of, Doamne. Acum își pune pantofii. Ce mă fac? OK, haide, Betty, mă gândesc surescitată la maximum. Haine. Ceva de purtat. Nu contează ce. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mai puțin calmă. Dumnezeule, e foarte stresant. — Încearcă cifrul meu de la bicicletă, propune Suze. 435. — Suze... am nevoie de numărul meu. Nu al tău. Poate l‑ai ales tot pe ăla. Nu se știe niciodată! — Vă rugăm tastați... — Bine, bine, țip și tastez 435. — Îmi pare rău, intonează vocea. Parola este incorectă. — Știam că n‑o să meargă! — Dar era posibil să meargă, zice Suze, defensivă. — Oricum, trebuie să aibă patru cifre, zic, și am un flashback brusc. A trebuit să sun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
comandat și ție câteva, apropo, strigă la mine pentru a acoperi zgomotul aspiratorului. De la Country Ways. Plus niște foiță de staniol pentru curcan, un ceaun și o tigaie pentru ouă ochiuri la microunde... Nu‑mi trebuie nici un staniol pentru curcan! țip. — Nu e pentru tine! zice mama, oprind aspiratorul. Aveau o ofertă specială - dacă le dai datele unui prieten, primești gratis un set de cratițe de lut. Așa că te‑am trecut pe tine drept prietenă. E un catalog foarte bun, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
văzuse pe dracu’. Ca majoritatea invitaților. Se uită la mine întrebător. E ceva ce trebuie să știu, Becky? — Ăă... Îmi dreg glasul. Ăă... nu neapărat. Nimic important. — Așa am crezut și eu, zice Luke. Deci domnișoara de onoare care a țipat „Dumnezeule, există!“ când am intrat... probabil că e... — Genul care vorbește ca să nu tacă, zic, fără să mă clintesc. — Aha. Încuviințează cu un gest scurt din cap. Am înțeles. Îmi ia mâna și nu opun rezistență. Rămânem o clipă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
polițele de asigurări! Uneori, slujba asta e foarte interesantă, pentru că vorbești cu oamenii, le afli problemele și încerci să îi ajuți. Dar alteori e la fel de plicticoasă cum a fost să scriu pentru Succesul în economii. Iar ipoteci? Îmi vine să țip „Nu te‑ai uitat la emisiunea trecută?“ — Păi, Jane, spun, înăbușindu‑mi un căscat. Problema ipotecilor e foarte complexă. În timp ce vorbesc, mintea îmi zboară din nou la New York. Imaginați‑vă doar. O să avem un apartament în Manhattan. Într‑o zonă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de pizza zidit în perete! Un du‑te‑vino de chelneri cu cămăși albe care intră și ies cu tăvi și doi bucătari care stau în picioare la plita din centru, ținând de mânere cratițele care sfârâie pe foc; cineva țipă „Fuck! Unde sunt șervețelele?“ Găsesc o sticlă de apă și niște pahare, le pun pe o tavă și apoi mă uit în jur să văd pe unde o fi ginul. În clipa în care mă aplec să deschid un bufet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
vag. Mi‑ai spus că ai rezolvat cu facturile alea. Mi‑ai promis! Dar le‑am rezolvat! Îmi iau peria și încep să mă pieptăn. — Cum? Spunându‑le la ăștia că nu ți s‑a deschis parașuta la timp, cum? țipă Suze. Zău, Bex pe cuvântul meu... — Uite ce te rog, nu te stresa. O să rezolv eu tot când vin acasă. A zis că o să ia măsuri extreme! Mi‑a zis că îi pare foarte rău, dar a fost deja mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
N‑ai avut timp să vii la nunta lui Tom; vacanța noastră s‑a transformat într‑o megaședință; n‑ai avut timp să vii să‑mi cunoști părinții... Da, așa e, n‑am prea mult timp liber! începe Luke să țipe brusc, amuțindu‑mă. Da, așa e, n‑am timp de taca‑taca toată ziua, cu tine și cu Suze. Clatină din cap, supărat. Tu îți dai seama cât de mult muncesc eu? Ai cea mai mică idee cât de importantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
înfățișare; așa că trebuie să‑mi aleg cu mare grijă vestimentația cu care să mă prezint la John Gavin. Ne ducem direct la șifonierul meu și, până la urmă, alegem o fustă simplă neagră și o jachețică gri, care, după părerea mea țipă „frugală, sobră și de încredere“. După care trebuie să își aleagă și ea costumația de „prietenă rațională și de nădejde“ (pantaloni bleumarin și cămașă albă). Și suntem aproape gata să plecăm, când Suze hotărăște că, dacă nu merge așa, va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mă uit la ea cu neliniște. Nu‑l deschide, mă rog în gând. Atâta te rog, nu îl deschide. — Ți‑ai mai oprit și tu câte ceva? zice cu un zâmbet până la urechi și deschide ușa de la șifonier. Și începem să țipăm amândouă. E ca o explozie. Doar că, în loc bombă, explodează hainele. Nu știu ce s‑a întâmplat. Nu știu ce am greșit. Însă una dintre pungi a plesnit și din ea au început să sară pulovere, și asta le‑a împins afară și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
afară și pe celelate. Apoi s‑a mai spart încă una, și încă una. Plouă cu haine. Suze e complet acoperită de bluze mulate. O fustă cu paiete aterizează pe abajur. Un sutien zboară prin cameră și lovește fereastra. Suze țipă și râde în același timp, iar eu îmi deschid disperată brațele, zbierând „stop! stop!“, ca regele Canute. Și, o, nu! O, nu! Vă rog, opriți‑vă. Vă rog. Dar e prea târziu. O cascadă de pungi de cadouri se prăbușește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
o privire severă. Altfel, vei fi dat afară de la licitație. — OK... Atunci, 1000 de lire. — Nu! Poți să oferi... 10 lire, zic apăsat. — Bine atunci. Zece lire. Își lasă mâna jos, ascultător. — Cincisprezece lire, vine o voce din spate. — Douăzeci! țipă o fată din față. — Douăzeci și cinci, zice Tarquin. — Treizeci! — Treizeci și... Tarquin îmi surprinde privirea, se înroșește și se oprește. — Treizeci de lire. Mai licitează cineva peste treizeci...? — Caspar se uită în jur, cu ochi de vultur. — O dată... de două ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
distribui obiectele vândute. — Primele tale 30 de lire! îmi șoptește Suze în ureche. — Lotul al doilea! Trei jachete brodate de la Jigsaw, nepurtate, cu etichetele de preț încă atașate. Licitația începe de la... — Douăzeci de lire! zice o fată în roz. — Douăzeci și cinci! țipă altă fată. — Am primit o ofertă telefonică de treizeci, zice un tip din spate, ridicând mâna. — Treizeci de lire de la un client de la telefon... Dă cineva mai mult? Doamnelor și domnilor, țin să vă reamintesc că astfel vor crește fondurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mi ascund un zâmbet. Vrei un costum. — Vreau un costum. — Am înțeles. Trag de timp, punând rochia înapoi pe umeraș, întorcându‑mă și punându‑l cu grijă pe stativ. Luke e aici. E aici. Vreau să râd, să dansez, să țip, să fac ceva. În loc de asta, însă, îmi iau caietul și, fără să mă grăbesc, mă răsucesc spre el. — De obicei, încep prin a‑mi ruga clienții să îmi spună câte ceva despre ei. Nu‑mi pot reprima agitația din glas și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

răspuns. Apoi plânge și zice că ea nu e ca mama ei. Nu poate face lucrurile pe care ea le face. Și că nu ar trebui să i se ceară să îndeplinească o sarcină imposibilă. Nu poți ridica un deget? țipă mama. Este ultima mea dorință, pentru numele cerului!. Salvează-mă, Nah. În orice zi e posibil să-mi fie tras un glonț în cap. Poți să-ți închipui? Nu îți dai seama că e o conspirație împotriva mea? Îți amintești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
se joacă. Stai în pat de-acum înainte, îi zice mama, durerea va dura o vreme. Fata nu are necazuri până în a treia săptămână. E deja sătulă de picioarele ei de elefant, iar acum vine durerea. Degetele ei de la picioare țipă după spațiu. Mama e lângă ea. E acolo ca să o împiedice pe fată să-și rupă fașele. Păzește picioarele de elefant de parcă ar păzi viitorul fetei. Îi explică întruna fetei care plânge de ce trebuie să îndure durerea. Apoi, aceasta devine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
atâta țipat. Te aude toată casa, dar nu există salvare. Își amintește aievea lupta cu durerea. O eroină pe scena vieții. Debutul ei a fost când și-a rupt cârpele care-i înfășau strâns picioarele. Fără răzvrătire, nu există supraviețuire! țipă ea la mitinguri în timpul Revoluției Culturale. Mama e șocată în clipa în care îi arunc înainte fâșiile de cârpă urât mirositoare și îi arăt picioarele. Sunt galben-vineții, umflate și supurând de puroi. Câteva muște se așază pe cârpe. Grămada arată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
mă odihnesc în veci. Templul lui Confucius. Îmi place cupletul de pe poarta lui: Templul nu are călugări, Așa că va fi măturat de vânt. Templul nu are lumânări, Așa că va fi luminat de lună. Trebuie să ai musai picioare de lotus, țipă mama. Nu ești făcută să muncești. Până la urmă, mama se lasă păgubașă. Mă întreb dacă știe deja că va fi nevoită să fugă de-acasă cu mine într-o zi. Amintirea fetei despre tatăl ei este că acesta trăiește cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
fi ușor, dar în clipa asta se simte mai liniștită și consideră asta un semn bun. Până și zgomotele care se aud de dincolo de pereții ei par liniștitoare. Familia din dreapta ei are o ceată de puradei gălăgioși, un tată care țipă ca să-i potolească. În stânga ei, e un pian dezacordat, un pianist începător. Vizavi e bucătăria comună, cu zgomotele și mirosurile sale. Zdrăngănitul tigăilor și aroma de usturoi și sos de soia. Se simte ca trezită dintr-un vis, pe cale să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
dreptate la secție. Însă suntem dezamăgiți. Cine îți dă dreptul să te iei de un străin? urlă polițaiul-șef la Tang Nah. Ar putea fi un investitor și noi nu putem face îndeajuns ca să se simtă ca acasă. Ești chinez? țipă Tang Nah. E obligația ta să ajuți un alt chinez atunci când e tratat rău! Tot trupul lui Tang Nah se cutremură atunci când polițaiul îl eliberează pe rus și îi dă amendă ricșarului. Un lung răstimp, Tang Nah nu e în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
de succes. Ea încearcă să-l încurajeze. El se preface că nu are griji și o îndepărtează. Tang Nah alunecă în nefericire în fața ochilor mei. Nimeni nu vrea să-l angajeze și a început să o ducă rău cu banii. Țipă la el însuși. Și, cu toate astea, continuă să meargă la restaurante. Nu poate trăi fără stil. Ia bani cu împrumut ca să-mi cumpere cadouri. Trebuie să se simtă bogat și capabil. Dă în continuare petreceri pentru a-și distra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
rol pe scenă care i-a fost oferit. E un rol mic, dar le oferă celor doi prilejul de a se întâlni. La doar câteva minute după ce ușa s-a închis, un vecin de sus o aude pe Lan Ping țipând, apoi zgomote de mobilă făcută țăndări. Temându-se pentru viața lui Lan Ping, vecinul dă fuga și se năpustește înăuntru. Amanții sunt unul la gâtul celuilalt. Pe scenă, joc o fată aparținând clasei muncitoare, care se află la un punct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
dreptul casei. În cele din urmă, mătușa îl poftește înăuntru. Pare palid, ca și cum tot sângele i s-ar fi scurs din trup. Zice că trebuie să clarifice ceva. Ce rost are? Noi am terminat-o. Nu ne putem schimba. El țipă tare, aproape urlă. Știam eu că n-o să pot să mă pun cu soarta, din clipa în care te-am întâlnit! Nu reușesc să mă abțin. Mi-e imposibil să-mi adun gândurile. Voința mea se retrage, dar reușesc să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
stea locului. Așa cum moartea înțepenește. Ea își aude țipătul inimii. O să stăm de vorbă, îi zice ea. Coboară amândoi de pe vârful crizei lor. La Lan Ping, asta se manifestă prin febră. Zace în pat în brațele lui, tremurând, leșinând. Acum țipă isteric, lovind salteaua cu pumnul, pentru ca în clipa următoare să-și piardă cunoștința. El o îngrijește, plin de remușcare. Îi dă să mănânce terciul așa cum o mamă i-ar da pruncului ei. De câte ori se trezește, el e la căpătâiul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]