4,780 matches
-
s-a constatat că din cei 937 locuitori din sat, 882 erau ucraineni (94.13%), 42 români (4.48%), 10 ruși (1.07%), 2 bulgari și 1 polonez. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din septembrie 1924, organizată de bolșevicii din URSS. După înăbușirea revoltei, au fost arestați 12 săteni. În 1935, 15 țărani s-au
Martaza, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318531_a_319860]
-
urmată în același an de deschiderea și a unei școli parohiale de fete cu ocazia nașterii Marii Ducese Anastasia (1901-1918). În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Șagani a făcut parte din componența României, în
Șagani, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318526_a_319855]
-
sat, 1.717 erau ruși (69.60%), 602 ucraineni (24.40%), 126 români (5.11%), 8 evrei, 3 armeni și 1 găgăuz. Aici a existat o stațiune maritimă. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din septembrie 1924, organizată de bolșevicii din URSS. După înăbușirea revoltei, au fost arestați 62 săteni. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939
Șagani, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318526_a_319855]
-
trei părți. Un număr de 507 localnici au luptat în cel de-al doilea război mondial, 181 dintre ei murind pe front. Soldații germani i-au executat pe membrii Sovietului comunal (V.A. Șuliak și G.I. Ghetmanțev) și pe ceilalți activiști comuniști din sat. În anul 1947, autoritățile sovietice au schimbat denumirea oficială a satului din cea de Șagani în cea de Primorske. În anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa. Începând
Șagani, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318526_a_319855]
-
de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei. În 1891 a fost deschisă școala parohială. În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. În noiembrie 1917, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. Țăranii, împreună cu soldații revoluționari, au confiscat terenurile moșierilor și le-au împărțit țăranilor săraci. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu
Sărăria, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318545_a_319874]
-
s-a constatat că din cei 1.913 locuitori din sat, 1.105 erau români (57.76%), 597 ruși (31.21%), 197 germani (10.30%) și 14 evrei. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din septembrie 1924, organizată de bolșevicii din URSS. După înăbușirea revoltei, au fost arestați 13 săteni. În 1927, localnicul A. Ripcinski a
Sărăria, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318545_a_319874]
-
pământului. În 1904, un număr de 300 de familii de țărani dețineau doar 910 ha de teren. În noiembrie 1917, țăranii săraci din sat au confiscat pământurile statului, moșierilor și chiaburilor și le-au împărțit între ei. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Noul-Caragaci a făcut parte din componența României, în
Noul-Caragaci, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318546_a_319875]
-
constatat că din cei 1.477 locuitori din sat, 1.316 erau români (89.10%), 83 ucraineni (5.62%), 60 ruși (4.06%), 15 evrei și 3 bulgari. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din septembrie 1924, organizată de bolșevicii din URSS. După înăbușirea revoltei, au fost arestați 164 săteni. În 1935, 15 țărani s-au
Noul-Caragaci, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318546_a_319875]
-
o școală parohială. În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. La sfârșitul lui noiembrie 1917, țăranii au împărțit pământurile moșierilor locali și pe cele ale țăranilor bogați. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. La sfârșitul acestei luni, în sat a fost înființat un detașament țărănesc înarmat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România
Achmanghit, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318544_a_319873]
-
459 erau ucraineni (77.89%), 548 români (12.34%), 396 ruși (8.92%), 16 evrei, 4 bulgari, 3 polonezi, 2 sârbi, 2 armeni, 1 german și 1 găgăuz. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din septembrie 1924, organizată de bolșevicii din URSS. În noaptea de 15/16 septembrie 1924, o bandă de agitatori bolșevici de 20-30
Achmanghit, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318544_a_319873]
-
2015, în contextul modificării Codului Silvic, compania a amenințat ar putea închide fabrici din România și concedia personalul aferent. Concomitent s-a iscat un scandal public, când un angajat cu poziție înaltă în companie s-a arătat dispus în fața unui activist sub acoperire să accepte lemn tăiat în mod ilegal, dezvăluindu-se practica companiei de a acorda bonificații pentru lemnul tăiat ilegal din pădurile României. Pentru familia Schweighofer prelucrarea lemnului are o lungă tradiție care a fost transmisă din generație în
Holzindustrie Schweighofer () [Corola-website/Science/318603_a_319932]
-
politicii de indigenizare. Următorul val al epuărilor din 1936 - 1938 a eliminat cea mai mare parte a noii generații de politicieni sovietici, care ocupaseră locurile lăsate libere de veteranii bolșevici. În locul liderilor politici epurați originari din Ucraina au fost trimiși activiști originari din RSFS Rusă, care la rândul lor suferiseră de pe urma politicii staliniste de „rotație a cadrelor” sau de epurare. Odată cu stoparea politicii de indigenizare în 1931, a fost declanșată rusificarea tuturor sectoarelor vieții ucrainene. Aproximativ 80% din elita culturală ucraineană
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
Paris din 1947. În momentul în care Germania Nazistă și aliații săi au declanșat Operațiunea Barbarossa în 1941, numeroși polonezi și ucraineni, sătui de cei doi ani de dominați draconică sovietică, i-au primit pe invadatori ca pe niște eliberatori. Activiștii naționaliști ucraineni au considerat că momentul este propice pentru instaurarea unui stat ucrainean independent. La începutul războiului, germanii i-au încurajat într-o oarecare măsură pe naționaliștii ucrainei, făcând promisiuni pentru proclamarea unei „Ucraine Mari”, în încercarea de a folosi
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
la cap de rând „ minte, tovarășul ”, atunci se consideră a fi o greșeală extrem de gravă, care bineînțeles era sancționată ca atare. O atenție sporită se acorda alegerii titlurilor fără echivoc. A făcut carieră un titlu din Scânteia: „ Tovarășul Gheorghe Cioară (activist de partid cu grag înalt) s-a întors de la Berlin pe calea aerului ”. Cazul cel mai interesant cu privire la alegerea structurii articolelor s-a petrecut pe 25 ianuarie 1988, cu un an înaintea căderii regimului comunist. Scânteia din 25 ianuarie a
Comunismul și presa românească () [Corola-website/Science/318864_a_320193]
-
sărbătoare națională în Lituania. În această zi se desfășoară diverse ceremonii în toată țara, dar principala comemorare are loc în Casa Semnatarilor din Vilnius, locul în care a fost semnată declarația în 1918. În timpul ceremoniei, este arborat drapelul Lituaniei, și activiști culturali și politicieni lituanieni țin discursuri de la balconul clădirii pentru oamenii adunați în fața ei. În biserici și catedrale se țin liturghii speciale. În cinstea declarației, președintele Lituaniei găzduiește o recepție pentru semnatarii declarației din 11 martie 1990 la Palatul Prezidențial
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
luat un vas cu aburi cu care au traversat râul Tagus și au debarcat în centrul Lisabonei. În drum spre palatul regal, trăsura deschisă cu Carlos I și familia sa a trecut prin Terreiro do Paço. În timp ce traversau piața, doi activiști republicani, Alfredo Costa și Manuel Buiça, au tras focuri de armă din mulțime. Regele a murit imediat, moștenitorul său, Luís Filipe, a fost rănit mortal iar Prințul Manuel a fost lovit în braț. Doar regina a scăpat fără răni. Cei
Amélie de Orléans () [Corola-website/Science/320267_a_321596]
-
lungul timpului, în timpul luptei de rezistență dusă de OUN pe timpul războiului. După invadarea Poloniei în septembrie 1939, ambele facțiuni ale OUN au colaborat cu germanii și s-au folosit de șansa oferită de dispariția statului polonez pentru a-și trimite activiștii în teritoriile ucrainene controlate de sovietici. Atât OUN-M cât și OUN-B și-au creat propriile unități militare, care au activat în cadrul Wehrmachtului: batalioanele „Roland” și respectiv „Nachtigall”. După opt zile de la declanșarea invaziei în Uniunea Sovietică, OUN-B a proclamat
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
Dmitro Andriievski, fostul ofițer austro-ungar și al armatei ucrainene, Richard Yary, colonelul Roman Sușko, organizatorul atentatelor teroriste, fiul unui fost ofițer țarist, Mikola Sțiborski și Omelian Senik, organizator de partid și veteran al armatelor austo-ungară și galițiană, considerat de către tinerii activiști prea moderat și conservator . Yary avea să fie singurul membru al Provid care să se alăture lui Bandera după sciziunea OUN. OUN a fost formată de veteranii luptelor din 1917 - 1921, care speraseră în zadar că pot edifica un stat
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
își exercita puterea în Paris: a organizat alegeri pentru Comună, ce urmau să se țină la 26 martie. Printre cei 92 de membri ai „Consiliului Comunal” se numărau mulți muncitori calificați și profesioniști (medici sau jurnaliști). Mulți dintre ei erau activiști politici, de la republicani reformiști, mai multe tipuri de socialiști, până la iacobini nostalgici ai revoluției din 1789. Liderul veteran al grupului de revoluționari socialiști "blanquiști", Louis Auguste Blanqui, era, în speranța susținătorilor săi, un potențial lider revoluționar, dar el a fost
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
și apoi a luptat pe baricade în timpul Săptămânii Însângerate. Paule Minck a deschis o școală gratuită în biserica Saint Pierre de Montmartre și Club Saint-Sulpice. Rusoaica, Anne Jaclard, care a refuzat să se căsătorească cu Dostoievski devenind în final soția activistului blanquist Victor Jaclard, a înființat ziarul "La Sociale" împreună cu André Léo. Și ea a fost membră a "Comité de vigilance de Montmartre", împreună cu Louise Michel și Paule Minck, precum și cu secțiunea rusă a Primei Internaționale. Victorine Brocher, apropiată de activiștii
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
activistului blanquist Victor Jaclard, a înființat ziarul "La Sociale" împreună cu André Léo. Și ea a fost membră a "Comité de vigilance de Montmartre", împreună cu Louise Michel și Paule Minck, precum și cu secțiunea rusă a Primei Internaționale. Victorine Brocher, apropiată de activiștii Internaționalei, fondatoare a unei brutării cooperatiste în 1867, a luptat și ea în timpul Comunei și al Săptămânii Însângerate. Figuri celebre, ca Louise Michel, „Fecioara Roșie din Montmartre”, care s-au alăturat Gărzii Naționale și care avea să fie trimisă apoi
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
(în unele documente scris Koffler) (n. 1902 - d. 17 aprilie 1954), a fost un activist politic comunist român, evreu de origine, care a fost acuzat, condamnat la moarte și executat în procesul ”lotului Lucrețiu Pătrășcanu”, în aprilie 1954. Kofler era fiu de negustori, care l-au trimis să studieze chimia la Berlin. Acolo a cunoscut
Remus Kofler () [Corola-website/Science/321107_a_322436]
-
de persoane au fost rănite în atac. După eșecul revoltei din septembrie din 1923 și după interzicerea PCB de către Curtea Supremă de Apel la 2 aprilie 1924, Partidul Comunist s-a găsit într-o situație dificilă. Guvernul a arestat numeroși activiști și era pusă în pericol existența grupării. Comitetul Central al PCB a format un Grup Special Punitiv, din care făceau parte Iako Dorosiev, căpitanul Ivan Minkov și Vulko Cervenkov. Organizația Militară (OM) a BCP, condusă de maiorul Kosta Iankov și
Atentatul de la biserica Sfânta Nedelia () [Corola-website/Science/321210_a_322539]
-
din 1951), Mihai Beniuc, în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, oferea definiția poetului realist-socialist: "“Acesta trebuie să fie un filozof cunoscător al celor mai înalte idei ale timpului [...], spre care au deschis drum Marx, Engels, Lenin și Stalin [...], un activist în slujba respectivelor idei”". „Cartea de căpătâi“ a studenților de la Școala de Literatură Mihai Eminescu, din facultățile de filologie, în „obsedantul deceniu“, era o culegere de „studii“ staliniste, publicată în 1952, "Probleme ale literaturii noi din R. P. R.", (de
Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” () [Corola-website/Science/321266_a_322595]
-
Au avut loc ciocniri la un post de trecere a frontierei de lângă Varėna. La orele serii, după 22:00, o coloană de vehicule militare sovietice a plecat dintr-o bază militară din Vilnius și s-a deplasat spre centrul orașului. Activiștii Partidului Comunist au instruit grupările de muncitori să fie gata „pentru evenimente speciale”. La miezul nopții, o altă coloană militară care conținea și tancuri s-a îndreptat spre turnul TV. Coloana militară ajunsă la turnul TV a început să tragă
Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania () [Corola-website/Science/320532_a_321861]