KorAP: Find »[drukola/base=aduna & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...177 178 179 ...1434 >

35,844 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

-te și tu, spune bățos Adrian Lupu. Femeia pleacă grăbită și Lupu privește mîndru la ceilalți, spunînd parcă: Vedeți ce-mi știe de frică? Gheorghe Bulhac în acest timp cosea otava și apoi, cu grebla de fier cu cinci colți, aduna în grămăjoare prețioasa hrană pentru animale. Își aducea aminte ultima discuție cu muierea lui Lupu. Așa de mult îmi place mirosul și moliciunea otavei... parcă mă leșină... Omul a băgat la cap preferințele femeii, a pus grebla în căruță, coasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
mult scădea moralul celorlalți decît ajuta. Pentru operația de transplant de măduvă era nevoie de o mare sumă de bani. Ionel și Simona și-au vîndut mașina, grădina și jumătate din casă. Doru a făcut apel la sponsori și a adunat și el o sumă, insuficientă, dar foarte bine venită. Mai așteptăm puțin, spune medicul curant familiei Codreanu. De ce, dom' doctor? Cu cît mai repede, cu atît șansele cresc. Este adevărat, dar observ parcă un început încurajator de remisie. Doamne, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
se vor face încercări de a se modela matematic comportamentul uman. Putem reuși să dibuim un model privind mulțimea de indivizi și să apreciem destul de exact reacția "gloatei", dar întotdeauna vor fi excepții care se îndepărtează enorm de regula generală. Adunați într-o sală somități din lumea științifică, urcați-vă la tribună și spuneți platitudini cît încape. O să remarcați că, în loc să vă spargă capul cu un pantof, veți fi aplaudat. De ce oare? Mulțimea este o noțiune care, în general, face abstracție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
noilor valori. Dar, fir-ar ale naibii de valori, ce se apreciază în mod special în zilele noastre? Știu, banii au o greutate imensă în aprecierea calităților. Poate că pe bună dreptate. Dar pe cine apreciați, pe cel care îi adună sau pe cel care îi cheltuie? Ca să-l iubești pe viitorul partener de viață tragi cu ochiul la conturile sale? Dacă acestea sînt dodoloațe, pînă unde merg concesiile (chiar compromisurile) tale? Dacă ești o tînără superbă, căsătorită cu un moșneag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
doarme, moțăie, iar eu... ce telefon ai? Atîția oameni penibili, împînziți pe micile ecrane, ne duc spre convingerea că sîntem un popor cam cu prea mulți proști. Dacă în zilele noastre cineva mare tușește, ca să nu spun o grosolănie, se adună moderatorul cu cîțiva "enciclopediști" și despică tușitul în patru. De ce credeți că a tușit, domnule savant nr. 1? Eu mai întîi voi analiza contextul în care s-a tușit... A tușit că-i măgar, dom'le, intervine savantul nr. 2

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
cu mașina spre acasă. A început să claxoneze demențial și a blocat strada cu bolidul său. Tînărul șofer s-a speriat rău, a tras cît mai spre trotuar și a oprit. Bădăranul a venit spre geamul deschis al taximetristului și, adunînd saliva de care dispunea, l-a scuipat pe șoferul taxiului drept în față. Proprietate privată, tună sălbaticul bădăran. Dar... n-am... Proprietatea mea, auzi?! Degeaba încerci să-i explici turbatului că strada este domeniu public și nu proprietate privată. Săracul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
avertisment, nu să trageți în plin în... oameni, concluzionează ancheta. Polițistul nu-i prost și joacă în următoarea scenă, altfel. Stați pe loc! Somează el pe hoți. Ce vrei, șefu'? Am și eu copii. Hai, scoate mălaiul. Hoții se consultă, adună mînă de la mînă. Trei sute, șefu'. Să moară mama, nu mai avem. De fiecare. Hai, încă trei bătrîne. Hoții gem, se frăsuie și, în final, cedează. Dar, șefu', de acum ăsta este prețu', da? Vedem noi. Nu tu drujbă, nu tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

îți vei legăna sângele! Era încă tânăr, era după lume, lumină despletită din candela cimitirelor în sâmbăta lui Lazăr, întuneric abandonat sub o piatră după cântatul cocoșilor. Era încă tânăr. Aleluia, pământule, aleluia! Într-o rădăcină de brusture primăvara te adună cât să colorezi siropul de tuse, într-o tulpină de plop cel mult pentru a încâlci câteva zboruri pe o suveică scăpată din mâna Tatălui pe când țesea cărări pentru îngeri. Coboară! Suflete, pulbere în patru vânturi, mângâierea șarpelui odată cu răsăritul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
dine ele, fuge apa peste textilă, precum ploaia pe acoperișul casei, sunt ignifugate cu grăsime, zile și nopți de patimi în fibrele acestea (coton suta de procente). Bundița de la mămuța parcă este o aripă de Dumnezeu; ghemotoc sub cap, noaptea, aduna îngeri înghețați dincolo de fereastră, vara mirosea a levănțică și a peliniță, iarna a grâu încolțit; mămuța a rămas cu mine și cu îngerii ei zgribuliți, mămuța doarme acoperită cu frunze, nu cu pământ. Orașul era invadat cu dughene SH (movile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de plumb o poartă în cer! Coboară în genunchi și atinge cu fruntea nisipul până va crește mare, până se vor naște furtuni în burțile scoicilor, până vor coborî catarge din palma lui Dumnezeu în jurul cărora Noe va ciopli arcă! Adună-ți degetele câte trei, câte două, în podul palmei și, cu ambele mâini, însemnează-te! Doar așa se va uni cerul și pământul în două jumătăți de sicriu. Întinde mâna!" striga îngerul. Era încă util. Avea picioare puternice. Plug cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pietre! Poți strivi umbra sau poți zidi cetate mai înaltă decât îngenuncherea sfinților. Lovește sau te înalță! Două cetăți creșteau ținându-se de mână. 9. Anii 80. Și ei perseverau în învățături precum apostolii, și ei luau masa împreună, se adunau la rugăciuni împreună, se dădeau în spectacole împreună. Epistolele: canoane, legi, lozinci decupate parcă dintr-o biblie scrisă cu cerneală roșie. Desfătare: lapte, miere, vin, pâine (euharistică, albă, dulce pâine pe vatra partidului). Spectacole: circ în sticla cu lapte, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a secărică și a sudoare de animal obosit (iarna, ca o ultimă grijă arunca pufoaica peste șalele calului uitat ore bune în fața cârciumii); pufoaica scoaptă la soare necheză și acum în vreme de secetă. Pufoaica ta, țară de ploșnițe, ne adună precum o cloșcă cosmică, piu, piu, piu... patrie, piu, eu sunt pui, eu sunt vierme... Priviți, am învățat mersul târâș la ce bun să te imaginezi fluture? Anii 80. Și ei își spălau reciproc creierele. Asta da sfințenie! Duminica, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
trecută de 60 (a douăsprezecea mireasă astrală a poetului) a scos din poșetă un ciob de oglindă: obrajii căzuți, ochii spălăciți, buze vineții, bucle tip Ludovic al XVI-lea... A iubit-o copii! În parcul Copou, toamna, elevii de la internat adunau frunze uscate; Petru și Genia îngrijeau spațiul dintre între două statui; frunzele putrede împrospătau memoria cimitirelor. Toamna se întregește ca un puzzle, particulă cu particulă niciodată nu a fost definitivă atâta timp cât în livadă a mai rămas fie și o singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vei găsi în propria sete! Primul pas în dragoste: setea ei, la o însetare de setea ta. Ce cauți?... Sunteți chemați de o singură apă. Coboară, Petre, coboară, viața este o trecere. Catedrala împunge zborul vulturului până la sânge; fântâna își adună însetații și dincolo de adânc; copacii numără anii în semnele buturugilor. Aici, acolo, dincolo, ce mai contează? Coboară, Petre, coboară, setea ei, setea ta... plouă din streașină. 12. Două destine legate de copitele cailor. Caii sălbatici stârnesc furtunile, tulbură somnul, încețoșează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Ca să privești cerul, trebuie să te întinzi pe spate, să-ți decupezi pleoapele, să-ți ștergi cristalinul cu un colț de batistă, să storci irișii de lumină, apoi, lepădat de ispită, să îmbrățișezi cu tot pământul în care te-ai adunat: Transparența este izvor de lut. Transparența ascunde atât cât încape o cruce. Transparența desface muguri în oglindă. Cerul privit prin lacrimă este lacrimă, și nu cer. Privea oblic peste creștetul castanilor, în ziua aceea o porție de albastru se vindea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu tine, cu seva ce rămâne dâră pe trotuare, cu tusea ce te descompune în batistă, cu bocancii prin ale căror găuri devii tot mai puțin! Îndepărtează-te de cei care îți promit viitorul ce seamănă a bulgăre de zăpadă adunat din iernile lor! părintele Tatu, citea negânditele în pridvorul bisericii. Tu ești esența. Doamne! Dacă din esența i-ai înmulțit pe ei, de ce te-ai irosit în cei care nu știu să te facă parte? Viitorul impersonal sperie, sperie teama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
bea furtuna, și furtuna aducea altă furtună. Taci, puiule, nu mai plânge, ăsta este păcatul părinților! Dumnezeu nu dă mai mult decât putem duce! Mamă, nu mă mai minți, m-am săturat să mai inventez sfinți, cârpe pentru sperietori am adunat toată viața. Mi-ai povestit atâtea minuni, minunea noastră când vine ? Sfântul Stelian are grijă de copii, pe mine de ce m-a sărit rândul? E atât de simplu să pui totul pe seama unui nimeni. Dumnezeu, un tată din flori ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
al somnului. (Se tace.) În zori, liniștea trece prin sticlă, prin cărămidă, liniștea desface tavanul și se împrăștie printre cearșafuri. Pacea de peste noapte este pacea zorilor și nu a înserărilor; înserările dor mai rău decât durerile facerii; înserările desfac, diminețile adună, limpezesc. Diminețile sunt ca apele din fântâni neumblate, nebântuite nici măcar de lună. Când ploua toată noaptea, apa fântânii era tulbure; bunica-sa aducea o găleată plină cu lichid gălbui; Petru știa răspunsul încă de când avea trei ani. Iar a căzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
un prezent punctual, concret, fără a forța măcar cu o intenție oglinda. Oglinda îți permite să te extinzi în voie pe măsura imaginației; curajul, frica, lașitatea întregesc confortul de a fi unul sau amplifică claustrofobia melcului evadat în lucernă. Petru aduna durerile două câte două, ca pe niște virtuți, reducând răbdarea de a fi unul la absurditatea de a o împarte la doi. Petru a scrijelit oglinda până a curs sânge albastru ca dintr-o rană deschisă în cer. Petru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
bucăți de tată? Degetul tatălui meu care ești în cer... Petrică, când vei fi mare, vei înțelege. Dumnezeu unul este pentru toți. El nu împarte dragostea firimituri, unul este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt întreit... Așa, așa, puișor, fă cruce, adună puterile cerești pe umerii tăi, pe frunte, în inimă. Petrică, când aveai cinci ani, erai singur, anul acesta mama ți-a mai adus un frățior, anul acesta mama te iubește mai puțin ca anul trecut? Timpul, precum vântul printr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
extrage radical din nimic și-l înmulțește cu doi (la numărător mereu cel care se împarte, la numitor atât cât încape o inimă largă), în care setea de a iubire este dată de circumferința roții Carului Mare. Fericirea nu se adună puzzle în trup, ci este însuși întregirea acestuia: ochi, sânge, cuvânt, tăcere, somn, furtună. Potir pentru suflet, trupul care iubește: "Luați, mâncați, acesta este trupul meu... Beți dintru acesta toți, acesta este sângele meu!" Rupeți din mine ca dintr-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
din care fluturii au sorbit stelele (larve de lumină în cupele trandafirilor). Absolutul, un maxim abstract: ploaia dezamăgirii sparge ferestrele, grădina vecinului înverzește, busuiocul după icoană îmbată sfinții, frânghia de rufe leagă destinul cămășilor. Absolutul, un minim insignifiant. S-au adunat gâzele la praznicul trupului: câtă lumină în pântecele viermelui ce sfredele irisul, câte perisabilități în spatele unei furnici, cât confort pentru o conștiință de greier lenevind într-o ureche înfundată! Dumnezeu insuficiența omului singur, absolutul personal raportat mereu la impersonalitatea sfinților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
bornele kilometrice cum aș număra ultimii bani de drum, atât de departe ești! Și eu te iubesc, Petre, doar rogu-te, înțelege: moartea nu este o justificare a lașității de a fi prezent, existăm într-o gravitație numită Dumnezeu, dragostea adună particule în cer, așteaptă. Privește muntele din locuri diferite, mereu altul este. Privește moartea din locuri diferite și vei vedea că pe o față ascunsă înverzesc câmpiile. Privește viața din locuri diferite, moarte lasă riduri în oglindă. Așteaptă, Dumnezeu pune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
redă sub mii de chipuri. Port dioptrii pentru cules nisipul. La ce-mi ajută atâta transparență, dacă nisipul lipsește până și de pe fundul mării? Privesc cu ochi goi infinitatea nimicului. Singur le alungi, Petre. Refuzi să le identifici, să le aduni, să le arhivezi, să te lași sfredelit de ele fereastră, ușă, fântână. Conștiința este abatorul gândurilor. Visele, emoțiile, trezirile umplu tiparele. Ai o inimă cât un cuptor de copt pâine, foame infinită poți domoli cu 7 spice de grâu. De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
groși de păcat. L-a bătut Dumnezeu. Și-a meritat moartea. Pe toți ne-a necinstit hodorogul, pe toți ne-a vândut și ne-a cumpărat după cum îl ținea chimirul. L-au ajuns blestemele noastre! Doamne, pe ăsta nu-l aduna la sânul tău! Lângă clopotniță, maiorul, învelit cu o pătură, părea ostenit după o zi de anchetă; parcă dormea, parcă făcea calcule, parcă pândea; cu ochii închiși, maiorul veghea mai limpede turma; așa proceda tataia când gândea afaceri, așa lega

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]