7,971 matches
-
permis să dea la iveală tot ceea ce există în opera lui fără cusur sau îl reprezintă. După cum se va convinge cititorul îndată ce va parcurge sumarul. CE NE SPUNE ORION? Un poet ne atrăgea de curând atenția că peste capetele noastre "alunecă pe cerurile sticloase de iarnă o catedrală de lumină". E vorba de o stea sau de o constelație și ne îndeamnă s-o descoperim pe cer. Într-adevăr, asta e menirea poeților, să atragă atenția oamenilor asupra lucrurilor frumoase și
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
politicå Și la final totul devine curat le putem murdåri din nou le putem oferi second hand posteritåții împreunå cu o antologie de poeme personale tipårite la editură timpului trecut Este oră 0:30 noapte bunå Ted wherever you are „Alunec ușor în aer Cântecul furios al lumii Curge prin costumul meu.” îmi råspunde domnul Berrigan în „Schimbare roșie” La final secundele se curg de la stânga la dreapta în mașina de tocat intervale 0:45..., 46..., 47... Într-un În ce
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1596]
-
eden: surîdeam trecătorilor pe stradă și-i salutam. Nu mai aveam altfel de preocupări. Pentru mine, pulovărul pufos al fetei, ca și lanțugul de la gîtul ei, erau obiecte sacre pe care, ca să mă umplu de har, voiam să le ating. Alunecînd din mîneci, brațele ei subțiri mă înfiorau pînă îmi auzeam inima în piept. Cînd se oprea în preajma fetei alt bărbat, deveneam mai crunt decît Achille iar, dacă n-o vedeam, tînjeam după clipa următoarei întîlniri. La petrecerile lor, de regulă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
declanșează în caz de catastrofă. Napoleon e un exemplu. În societatea dumitale, logică și artificială, nerodul, din clipa în care va fi selectat, conduce fără limită, căci logica nu ascultă de natură, ci de ideologie. O societate logică, chiar cînd alunecă în prăpastie, nu renunță la ideologie, din simplul motiv că ideile iau forma capului care le conține. Cînd forța se află la discreția unui singur om, e sigur că el îi va nenoroci pe toți. E cert că nimeni nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
din vîrful plopilor se auzeau foșnete. Urcam pe coasta ca un pîntec de bivol culcat. Sus, în șea, dintre spini izbucni un popîndău. Era un copil care își înălța gîtul, oprindu-se cu degetul în gură. Pe cer, în spatele său, alunecau nori destrămați. Cînd m-am apropiat, băiețelul fugi scărpinînd parcă pămîntul. O căruță mă ajungea din urmă. Duhnind a borhot, două putini troncăneau între draghini; la codîrlă, gol, bălăbănea un poloboc iar, din paie, se ițeau, cu torți de nuiele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
soi de dulceață de afine, Însă erau sărate și, dacă le Înghițeai Întregi, n-aveau nici un gust, iar dacă le spărgeai cu limba În cerul gurii, lăsau o dâră leșioasă. Băieții chiar bănuiră că erau crude, nefripte și nefierte. Vinul aluneca de-acum fără opreliști, aproape că nu le părea rău că nu plecaseră și ei pe la casele lor. Înăuntru nimeni nu era destul de răbdător ca să asculte ce spunea cel de alături. Vorbeau de unii singuri sau aruncau priviri cețoase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Prin spărturile zdrențelor Își ițeau capetele gușteri și broaște, popândăi, salamandre portocalii și Încete, nevăstuici furișate, câte o rădașcă În platoșă lucitoare, clămpănind din cleștii fioroși. Gemeau, răsuflarea scurtă le ardea piepturile. Se Împiedicau În ciolane vechi de vite ori alunecau pe leșuri ce putrezeau, colcăind de târâtoare. Din când În când, trăgeau cu coada ochiului la trupul Balaurului răspândit pe cele două maluri povârnite. În mișcare, solzii cât țiglele de pe casă scoteau zgomote de scândurici uscate lovite Între ele. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Fioroasa spinare cu țepi Își iuțise rotocoalele În jurul Eleșteului și apa, neliniștită, scotea bolboroseli aproape de amenințare. Își Întoarse capul către culmea dealului spân pe care fusese cândva conacul boieresc. De-acolo cobora, cu pași Înfrânați, nea Mitu Păcătosul. Tălpile gumarilor alunecau tot timpul În țărâna potecii și hârșâitul lor se auzea de departe și cu limpezime. În spatele lui nea Mitu, sprijinit cu păroasele labe din față de umerii omului, bocănea din copite dracul cel negru. După ce căruța cu draci care intrase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sentimentul de vinovăție mă făcea să contribui cu suma cea mai mare. Rareori dădeam goluri - precum marile vedete (cei mai mulți erau rudari) - căci aveam talent de fundaș, intram, la sacrificiu, prin alunecare (nici nu era greu: tălpile șterse ale tenișilor chinezești alunecau al naibii pe țărâna terenului) și dădeam cu adversarii de pământ de nu se vedeau - ăsta era felul meu de a mă răzbuna pe micile lor măgării și de a arăta că eram un om ca lumea, care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fost nași la o nuntă, el, nașul mic, era Îmbrăcat cam așa În timp ce pășea În fruntea alaiului: cămașă albă cu mânecă scurtă, cravată de pionier la gât, pantaloni cafenii din stofă, călcați cu grijă, și ghetele cu crampoane În picioare. Aluneca pe pietre la fiecare pas și parcă tot călca În bobote. Se chinuia, Însă, să se țină drept, să se arate Îngâmfat de calitatea lui de naș și mândru de Încălțările pe care le văcsuise cu grijă, ocolind fiecare dungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aproape cu desăvârșire să-mi proptească nenorocitele alea de crampoane pe gleznă ori pe fluierul piciorului. Era un război surd căci, știind că ghetele lui erau făcute pentru un teren de iarbă, iar nu pentru țărâna și prundul (pe care aluneca al naibii, ca pe rotile) din curtea școlii, Îl agățam cu pasiune, Îl dezechilibram și dădeam cu el de pământ de-i săreau mucii. Nu zicea nimic, se aduna de pe jos, strângea din dinți și căuta primul prilej să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un tun ce-și scârțâia fiarele prin hârtoape. Soldatul din spinarea calului zbiera cu bucurie „Vaina caput!” și lăsa În urmă miros de băutură. Încet, zgomotele se stinseră către apus, iar pe spumele căzute din botul calului pe un pietroi alunecă un om și-și sparse cotul. În miezul aproape Încremenit al vârtejului de Întâmplări și povești ce căpătaseră formă și greutate care puteau fi simțite cu trupul, Repetentu Începu să priceapă că acelea Își pierduseră, În rotirea lor, zalele dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
taman Îi fura bicicleta. Se repezise afară cu nădragii În vine, dar hoțul apucase să Îndepărteze binișor, călare pe prada sa. Însă acea nenorocire n-avea să fie ultima: odată cu zvâcnetul avântării În urmărirea hoțului, banii din buzunarul de la spate alunecaseră și căzuseră chiar În adâncurile haznalei. „Să-ți spun cinstit, dragă mămițică”, se apropie Hristu de sfârșit cu povestea lui, „noaptea trecută am dormit În școală pentru că n-am vrut să te supăr. Dar până la urmă trebuia să afli adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să-i frângă toate oscioarele, să-i verse mațele, să-i zdrobească boașele și să i le Întindă pe drum, să i le facă una cu țărâna. Amintindu-și toate acestea, Ion Vieru Își pierdu cunoștința. Remorca plină cu stupi alunecase Într-un șanț și stătea aplecată, gata să se răstoarne. Tractorul Încerca În zadar s-o urnească, roțile sale mai Înalte decât un stat de om se Învârteau nevolnic pe loc În noroiul gros. De o parte și de alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fruntea la pământ Stejar bătut de brumă și de vânt, De‐ oi adormi și negurile reci Vor‐ năbuși o inimă pe veci, Deasupra‐ mi visul tău va fi cunună! 161 Putea‐vor vânturi să răstoarne stânci, Să năvălească mările adânci. Alunecând șuvoaie pe podmol, De‐a pururi n‐ or putea din lutu‐mi gol Să‐mi smulgă chipu‐ ți prins în flori de lună! Eena Farago (1878‐1954) La 7 iunie 1921, când scriitoarea a fost premia tă de Academia Română cu
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
talent și în această privință, luptau să dea expresie până și poezii lor lui Blaga... Aflăm că poeziile ei, strânse în volumul la care ne refe rim, n‐au mai apucat să‐i treacă pe sub priviri pentru că” pasărea vieții a alunecat” și „căzând din înaltʺ s‐a scufundat în pământul care „de fiecare dată naște primăveri.ʺ Ion N.Oprea PENTRU BĂRBATUL... „Te‐am admirat secole‐ntregi fără tutun și fără legi, bărbat grozav gemând de haos, iatac, chilie și pronaos
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
așezăm și‐o piatră pe mormânt. De frică parcă să nu iasă iară! Absurdă trudă, amăgire lașă! Abia întorși acasă, bănuim Prezența lor străină și vrăjmașă Asemeni cu o mână uriașă Întinsă după noi din țintirim. 281 Ies din pereți, alunecă ușor și calcă fără zgomot pe podele, Trec aburoși prin uși și prin perdele, Tăcuți și groaznici în tăcerea lor. Făptura lor, atât de dragă ieri, Ne înspăimântă astăzi și ne‐nghiață. și chipul lor nu‐ i cel de‐aici
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
bârne, ca de‐ un chiot haiducesc, Bunicăi i‐ a scăpat din mână acul și‐a stat acolo‐ n basmul bătrânesc ... Tic‐ tac, măsoară ceasul înainte Un somn de prunc, aducerile‐aminte și iarna care suflă‐ omăt în geam. Din poliță alunecă‐o spatie și i‐a părut, așa, că dintr‐un ram S‐ a scuturat o frunză ruginie. 324 Horia Zilieru Horia Zilieru (Gh. Iancu) este născut la 21 mai 1933 la Racovița, în județul Argeș. „Orfeu îndrăgostitʺ (1966), „Alcorʺ (1967
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
În Luna a Cincea, începu anotimpul ploios. Se aflau într-o regiune montană a provinciilor apusene, așa că, pe lângă nenorocirea ploii continue, drumurile se transformau în cascade, iar șanțurile de apărare goale dădeau pe dinafară de apă noroioasă. Acum, când oamenii alunecau prin noroi în timp ce urcau și coborau muntele, asediul - care păruse cel puțin să aibă un oarecare efect - era preschimbat din nou într-o remiză, de către forțele naturii. Kuroda Kanbei, al cărui genunchi - rănit în timpul evadării din Castelul Itami - nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trupele inamice năvălind, mă umple un sentiment irezistibil. Am senzația că dușmanul se va retrage numai la auzul glasului meu. A, dar acum e periculos. Mai este zăpadă în zonele umbrite ale drumurilor abrupte de pe-aici și riscați să alunecați pe zăpada care se topește. — Curge pe undeva prin apropiere un pârâu de munte, nu-i așa? Să vă traversez? îi oferi Mori spatele său. Kanbei se lăsă dus în cârcă peste pârâu. Încotro se îndreptau? Cei doi vasali încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se aplica foarte bine caracterului lui Yusho. Yusho nu putea avea încredere în logica după care trăia Mitsuhide. Dacă Mitsuhide avea o scăpare, fie și numai una singură, bariera care-i stăvilea emoțiile s-ar fi spart, lăsându-l să alunece pe o matcă fatală. În noaptea aceea, Mitsuhide dormi fericit. Poate datorită băii. Sau grație oaspetelui său neașteptat și atât de plăcut. Soldații se treziseră înainte de răsăritul soarelui, dăduseră de mâncare cailor, își îmbrăcaseră armurile, pregătiseră proviziile, iar acum, așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e sunetul ploii sau al pașilor cuiva? Du-te să vezi ce este. Toranosuke ieși, dar se întoarse imediat, raportând: — Seniorul Kanbei tocmai s-a întors de pe câmpul de luptă. La înapoiere, unul dintre oamenii care-i duceau lectica a alunecat pe cărarea abruptă, iar Seniorul Kanbei a căzut rău. N-a făcut decât să râdă, ca și cum l-ar fi distrat. De ce plecase Kanbei în primele linii pe ploaia aceea? Ca de obicei, Hideyoshi era impresionat de spiritul neobosit al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
direcția coridorului podit, răsunând ca și cum ar fi umblat pe un strat de gheață subțire. Peste câteva momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră în apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi lăsă pensula să alunece pe hârtie, ca și cum ar fi știut deja ceea ce urma să scrie. — Du-i-o mesagerului marelui preot din Yokawa și trimite-l înapoi. Îi dădu scrisoarea unui ajutor și, nepărând ca problema să-l mai intereseze cu ceva, întrebă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un vânt șuierător de pe terasa largă a templului principal și dinspre balustrada vilei de oaspeți. Distanța era avantajoasă pentru trasul cu arcul, dar multe dintre săgeți nu-i nimeriră pe războinicii care înaintau, înfigându-se, neputincioase, în pământ. Multe altele alunecau deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni curajoși, pe ei doar cu îmbrăcămintea de culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vremuri de pace. Trecu doar o clipă, și respirația îngreunată i se liniști. „Așa e când mori?“ Se simțea atât de împăcat, încât se îndoia chiar și el. Era conștient chiar și de o dorință de a râde. „Deci, am alunecat și eu în sus.“ Chiar și când își imagină chelia lucitoare a lui Mitsuhide, nu simți nici un strop de dușmănie. Și el era om și făcuse ceea ce făcuse din furie, presupunea Nobunaga. Propria lui neglijență era cea mai mare gafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]